Vezi continutul

Arhiva

Categorie: Afaceri
Share Button

Dacă în urmă cu patru ani compania Danone prelua laptele materie primă de la circa 130 de fermieri, astăzi au mai rămas 70 şi asta în condiţiile în care cantitatea procesată este mult mai mare. Acest lucru a fost posibil datorită creşterii numărului de animale pe exploataţie, dar şi a celorlalte investiţii făcute de fermieri cu sprijinul companiei procesatoare.

Înţelegând importanţa dezvoltării durabile a resurselor de materie primă, în aprilie 2005 Danone a lansat programul „Spre Vest” (Reaching West), destinat investiţiilor în calitatea şi cantitatea laptelui, cu fermierii parteneri. Obiectivele acestuia sunt creşterea cantităţii de lapte, prin cumpărarea de juninci cu un potenţial genetic superior, şi îmbunătăţirea calităţii, prin investiţii în maşini şi instalaţii moderne de muls.

Danone, în date şi cifre

● Prezent în 120 de ţări, Grupul DANONE este unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricarea de produse lactate proaspete;

● În România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2009 o cifră de afaceri de 435 milioane RON;

● Compania deţine 60% din cota de piaţă la iaurt şi 55% pe totalul de lactate;

● 1, 5 milioane unităţi de vânzare se cumpără zilnic;

● Peste 95% din laptele procesat de Danone este românesc; restul de 5% fiind importat ocazional din Polonia şi Ungaria;

● De la cele 70 de ferme partenere, Danone România colectează zilnic aproape 200 tone de lapte.

Din uger direct în pahar

Astăzi niciunul dintre fermieri nu livrează direct laptele deoarece criteriile de colectare a celor de la Danone sunt stricte: pe tot traseul, de la momentul mulgerii şi până în pahar, laptele nu trebuie să vadă lumina zilei. După ce este muls el se păstrează în tancul de răcire. Turul de colectare din ferme este făcut zilnic de cele 15 cisterne izoterme de mare capacitate (15-24 t ) care păstrează laptele la o temperatură constantă cuprinsă între 2-6°C . Cisterna este astfel compartimentată încât laptele preluat de la diferiţi fermieri să nu fie amestecat până la efectuarea analizelor care au loc la sosirea în fabrică. Dacă acestea corespund indicilor de igienă şi calitate este procesat şi apoi ambalat în mediu aseptic.

„Fermierii ştiu că sistemul de trasabilitate este atât de bine pus la punct încât nu îşi permit să facă greşeli. Responsabilitatea este enormă, de aceea siguranţa alimentară este pe primul loc”, afirmă Bogdan Ioachim, director de comunicare la Danone.

În afară de implicarea în investiţiile propriu-zise din fermele partenere, Danone a introdus, încă din 1999, la inaugurarea fabricii, un sistem de plată a laptelui după calitate. Pe lângă numărul de germeni care nu trebuie să depăşească 100.000/ml, calitatea laptelui mai ţine cont de două criterii: grăsimea şi proteina. Cu cât un lapte este mai gras şi are un conţinut de proteină mai ridicat, cu atât este mai bine plătit.

Un program destinat fermierilor

Până în prezent, 90 de fermieri au beneficiat de sprijin şi circa 4,5 milioane de euro au fost investiţi de Danone pentru a-i ajuta să producă lapte de calitate. Pentru a se dota conform noului flux tehnologic, dar şi pentru alte investiţii pe care vor să le realizeze, fermierii primesc o sumă de bani în avans sub forma unui credit fără dobândă.

El este rambursat prin livrarea laptelui. De asemenea, crescătorii de vaci sunt ajutaţi cu scrisori de garanţie, contractele pe termen lung încheiate cu compania Danone fiind o garanţie pentru finanţatori. Ei beneficiază şi de consultanţă de specialitate privind tehnologia de creştere şi materialul genetic. Fiecare fermă care lucrează cu Danone trebuie să dispună obligatoriu de tanc de răcire şi sistem de mulgere automată.

Valentina ŞOIMU

Share Button

Dr. ing. Ştefan Poienaru, preşedintele Agrofam Holding din Feteşti (Ialomiţa), s-a implicat într-un proiect social cu urmări deosebite în lumea satului, unic în România. Este vorba de „Calificarea pentru agricultură – o şansă pentru viitor“, proiect în valoare de 2 milioane de euro şi  cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. În derularea acestuia este implicat şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, iar certificatele de competenţe obţinute la absolvire sunt recunoscute în România, dar şi în statele membre ale Uniunii Europene.

Lansarea a avut loc la Feteşti, în cadrul unui simpozion.

Durata proiectului este de trei ani, iar a cursurilor gratuite, de 12 luni. Aproximativ 75% din perioada de pregătire se va face pe teren, cu învăţarea multor lucrări practice.

O şansă pentru viitorul ţării

„Calificarea reprezintă o şansă pentru viitorul ţării. Noi ne-am propus să creştem calitatea resurselor umane din agricultură, prin asigurarea de competenţe şi capabilităţi specifice pentru angajaţii din acest sector. Astfel se obţin dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii economice, prin sprijinirea angajaţilor din domeniu, în vederea validării şi certificării competenţelor profesionale dobândite în alte contexte decât cele formale“, a spus Poienaru la deschiderea simpozionului.

Menţionăm că domnia sa este şi preşedinte al Asociaţiei Fermierilor din România (www.asociatiafermierilor.ro), aflată printre iniţiatorii îndrăzneţului program.

Obiectivele specifice

Adelina Popescu, iniţiatorul şi directorul programului, a prezentat pe larg fiecare etapă, spunând că unul dintre obiectivele specifice este conştientizarea angajaţilor din agricultură în legătură cu avantajele şi oportunităţile obţinerii unei calificări pentru dezvoltarea profesională. „De asemenea, se urmăreşte îmbunătăţirea accesului la servicii de evaluare şi sprijinirea angajaţilor din agricultură în vederea calificării prin validarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite în alte contexte decât cele formale.“

Cine poate participa

Programul se adresează în exclusivitate celor care lucrează în agricultură şi acoperă aproape toată ţara, prin cele patru zone incluse: Sud Muntenia, Sud-Est, Centru şi Vest.

Grupul ţintă este constituit din 1.600 de persoane. Ocupaţiile vizate pentru obţinerea de certificate de competenţe sunt în culturi vegetale, legumicultură, pomicultură, viticultură, ciupercării, crescător de animale (bovine, porcine, ovine, caprine), crescător de păsări, fermier în producţia vegetală, fermier în producţia zootehnică, mecanic agricol şi manager (şefi de ferme, şefi de sectoare, şefi de compartimente şi chiar directori).

Beneficiarii vor fi selectaţi în urma unor interviuri şi chestionare, pe baza cărora se vor identificagradul de pregătire profesională, necesităţile de formare şi calificare, aspiraţiile proprii, motivaţia, flexibilitatea etc.

Traian DOBRE

Share Button

Grâul, tot mai scump

Volatilitatea este foarte mare pe piaţa grâului după o perioadă agitată. După raportul USDA, foarte aşteptat, lupta cu schimburile comerciale şi inflaţia din China au fost informaţiile cele mai prezente pe piaţa materiilor prime. În SUA, în urma unei noi evaluări a suprafeţelor semănate cu grâu, s-a constatat că numai 45% din suprafeţe au o stare „bună spre excelentă“. Ploile anunţate nu au adus decât foarte puţină linişte. Aproape 40% din zona de cultură a grâului de toamnă din SUA au primit un total de doar 10 mm precipitaţii în ultimele zile. Raportul USDA a confirmat reducerea stocului mondial de grâu cu cca 2,3 milioane de tone, acesta fiind estimat în prezent la 172,5 milioane de tone. Această cifră a făcut, ţinând cont de evoluţia porumbului şi soiei, să crească preţul cu 11,25 euro/tonă, atingând cel mai mare nivel din luna septembrie 2009 şi până în prezent.

Preţul porumbului concurează cu grâul

După o săptămână marcată de o foarte mare volatilitate a preţurilor, preţul porumbului s-a cantonat în jurul a 217 euro/tonă după apariţia raportului USDA. Producţia mondială este revizuită în scădere cu cca 3 milioane de tone, iar stocurile sunt în scădere, aşa cum operatorii de pe piaţă au estimat în perioada anterioară apariţiei raportului. Evoluţia cursului de schimb euro/dolar a limitat pierderile de pe pieţele europene. Întârzierea recoltatului din regiunile de nord ale Europei provoacă în continuare tensiuni suplimentare pe termen scurt. Preţul porumbului în China a bătut recordul la jumătatea săptămânii anterioare ca urmare a informaţiilor referitoare la diminuarea semnificativă a stocului. În această situaţie, se aşteaptă ca preţul porumbului din SUA să crească semnificativ în următoarea perioadă.

Nimic nou pe piaţa orzului

Piaţa orzului a rămas foarte calmă în această perioadă de sfârşit de an. În absenţa activităţilor notabile de pe piaţă, preţul acestuia a evoluat ca urmare a „simpatiei“ cu grâul şi porumbul, dar de o manieră mult mai rezonabilă. Cererea de pe piaţa unică europeană a fost foarte scăzută. Cumpărătorii sunt reticenţi în a achiziţiona la nivelul actual al preţului. Arabia Saudită, primul mare importator de orz, continuă să nu fie prezent pe piaţă.

Cine are soia, floarea-soarelui şi rapiţă este în câştig

Raportul USDA nu a ţinut cont de elementele motoare de pe piaţă în revizuirea bilanţurilor soiei şi florii-soarelui din luna noiembrie. Producţia de soia a SUA, estimată ca fiind în creştere de către operatori, a sfârşit în a fi diminuată ca urmare a importurilor în creştere anunţate de China, de cca 57 milioane de tone. Raportul stoc/utilizare nu corespunde decât la cca. 20 de zile, fiind un nivel care nu lasă loc de surprize.

Bilanţul florii-soarelui a fost puternic modificat odată cu scăderea producţiei din ţările din bazinul Mării Negre, precum şi a celei din Argentina, al treilea producător mondial de floarea-soarelui. Producţia de floarea-soarelui argentiniană a scăzut cu 18,5% faţă de estimările iniţiale ca urmare a reducerii suprafeţelor semănate.

Elementele fundamentale favorizează preţul rapiţei ca urmare a creşterii tuturor preţurilor oleaginoaselor. Mişcările de pe pieţele financiare, parităţile monetare şi evoluţia preţului petrolului pot influenţa pieţele oleaginoaselor pe termen scurt ca urmare a interesului de a obţine profit al operatorilor de pe piaţă şi în special a fondurilor speculative. Piaţa oleaginoaselor a „bătut“ recordul variaţiilor în această săptămână, amploarea mişcărilor fiind foarte mare. Cererea de oleaginoase venită din partea procesatorilor a fost în creştere ca urmare a consumului în creştere de uleiuri vegetale şi sub presiunea preţului uleiului de palmier.

Dumitru Daniel SANDU

Share Button

„Dacă anul trecut obţineam o producţie de 6,3 milioane de hectolitri, în 2010 nu ne apropiem nici măcar de media anuală, de 5,5 milioane hectolitri, estimată de către reprezentanţii din sector, prin septembrie, la începutul culesului. De atunci însă au mai căzut multe ploi care au împiedicat intrarea la timp în vie. Asta în condiţiile în care, pe fondul unui atac puternic de boli cauzat tot de ploi dar şi de secetă, suprafeţe însemnate erau deja compromise. Aşa se face că producţia de vin scade anul acesta cu aproape 20%. Un exemplu care ne arată că lucrurile pot sta şi mai rău este cel din 2005 când, din cauza secetei, producţia naţională de vin a atins în jur de 2,5 milioane hectolitri“. Afirmaţia îi aparţine directorului general al Patronatului Naţional Vie–Vin, domnul Ovidiu Gheorghe.

Şi totuşi, calitatea este satisfăcătoare

„În principiu, când facem o estimare nu ar trebui să ne raportăm la anul 2009 pentru că acesta a fost unul foarte bun pentru viticultură“, susţine liderul patronatului. De la el aflăm că, de regulă, în România producţia medie anuală este de 5,5 milioane hectolitri, dar anul acesta este mai mică ca urmare a factorilor climatici. Deşi în asemenea condiţii nu doar producţia ci şi calitatea poate avea mult de suferit, anul acesta majoritatea producătorilor care sunt prezenţi pe piaţă şi produc struguri în vederea obţinerii de vin au făcut tratamente şi au o producţie bună din acest punct de vedere.

„Anul 2010 nu este unul spectaculos, cum au fost anii 2000 sau 2008, dar calitatea vinurilor este satisfăcătoare acolo unde producătorii au aplicat tratamentele necesare. Datorită acestora, cheltuielile de producţie au înregistrat o creştere de 30% până la 50%“, mai spune reprezentantul Patronatului.

Reconversia este un succes

În urma discuţiilor purtate cu Comisia Europeană asupra reformei din sectorul Vie–Vin, suma alocată anual României din 2009 până în 2013 inclusiv este de 42,1 milioane de euro. Programul se pare că funcţionează cel mai bine dintre cele destinate agriculturii. Asta pentru că anual această sumă se cheltuieşte, ba chiar numărul de cereri depuse depăşeşte plafonul alocat ţării noastre. Mai mult, când vine vorba de măsura de reconversie a plantaţiilor viticole, producătorii cu experienţă spun că accesarea acesteia nu este deloc dificilă.

„Anual, prin acest program sunt plantate circa 3.500 – 4.000 ha, iar beneficiarii nu sunt doar producătorii mari, ci şi aceia cu 5 – 10 ha, care vor să pătrundă pe piaţa vinului“, ne mai spune Ovidiu Gheorghe. În ultima perioadă, prin programul de reconversie–restructurare şi acolo unde pedoclimatul permite se pune accent pe cultivarea soiurilor din care se obţin vinuri roşii, asta în condiţiile în care 65% din suprafaţa cultivată acum în România este ocupată cu soiuri din care se obţin vinuri albe.

Valentina ŞOIMU

Share Button

Miliardarul german, care a intrat acum trei ani în forţă pe piaţa din România şi a investit peste 120 milioane de euro în agricultură, continuă să cumpere terenuri în judeţul Arad. Firma Tar Farming îi are în acţionariat pe Bernhard Term*hlen, un cunoscut om de afaceri german, şi pe fiul acestuia. În aproape trei ani, compania a cumpărat peste 8.000 hectare de teren arabil, zece tractoare, alte utilaje agricole şi două silozuri pentru depozitarea cerealelor.

Profilul, strict vegetal

Firma produce în România în special grâu, porumb şi rapiţă. Unul dintre reprezentanţii săi a precizat că se lucrează după modelul german: cu oameni puţini, dar eficienţi.

„Au cumpărat terenuri în mai multe zone. În privinţa echipamentelor, au achiziţionat până acum mai bine de zece tractoare, dar şi alte maşinării agricole. De asemenea, au fost cumpărate şi silozuri pentru depozitarea cerealelor. Din declaraţiile miliardarului, am înţeles că vor fi achiziţionate alte terenuri dacă preţurile de pe piaţă se menţin la nivelul scăzut de până acum.

Germanii vor să ajungă pe o poziţie cât mai înaltă în topul agricultorilor din România. Vor să concureze cu marii agricultori români“, a declarat Radu Brebenaru, reprezentant Tar Farming.

Autorităţile sunt mulţumite

Autorităţile din judeţul Arad sunt mulţumite de această investiţie impresionantă pentru că taxele percepute cresc bugetul local. Nemţii au discutat, încă de când au cumpărat terenurile, cu fiecare primar în parte despre alte noi investiţii. „Suntem foarte mulţumiţi că nemţii s-au hotărât să investească la noi în zonă. Aici se poate face o agricultură performantă, iar acest lucru o să se vadă cu siguranţă în timp. Suntem mulţumiţi că, în sfârşit, sătenii din zonă vor avea locuri de muncă. Era mare nevoie de aşa ceva. În plus, veniturile la buget vor creşte prin taxele şi impozitele percepute.

Investiţia germanilor este impresionantă şi mă mir că s-au aventurat atât de mult în aceste timpuri tulburi din punct de vedere financiar. Aici, în zonă, privim agricultura foarte serios“, a  apreciat primarul comunei Semlac, Letiţia Stoian. Investitorii străini sunt atraşi de România pentru că preţurile terenurilor agricole sunt de 3-4 ori mai ieftine decât în Ucraina, Serbia şi Franţa, fiind mult sub media Uniunii Europene.

Bogdan MIHĂILĂ

Share Button

Guvernul României a aprobat recent hotărârea privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi încadrarea în categoria rezervaţiilor ştiinţifice, pentru două zone din Delta Dunării, respectiv Insulele Prundu cu Păsări şi Insula Ceaplace.

Administrarea lor este asigurată de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Propunerea a fost făcută de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Rezervaţia ştiinţifică Insula Ceaplace are o suprafaţa totală de 117 ha, din care 0,6 ha insula. Aria include luciul de apă al lacului Sinoie, până la o distanţă de aproximativ 1 km de centrul ariei. Insula reprezintă una dintre cele trei locuri din România, care găzduiesc colonii de pelicani creţi (Pelecanus crispus).

Rezervaţia ştiinţifică Insulele Prundu cu Păsări are o suprafaţa totală de 187 ha, din care două insule reprezintă 1,4 ha. Aria include luciul de apă al lacului Sinoie, până la o distanţă de aproximativ 1 km de centrul ariei.

(T.D.)

Share Button

Trăind în secolul vitezei, când locul gospodinelor de altădată este luat de femeile moderne, care aleg să cumpere totul de-a gata, Iosif Mircea Freisz s-a gândit că ar putea să le „cânte în strună“ amintindu-şi de o mai veche pasiune a sa. Încă din copilărie mergea pe munte cu bunicii de la Văliug, de prin zona Semenicului, să culeagă bureţii ce creşteau precum ciorchinii pe lemnul de fag. Îi duceau acasă, unde îi pregăteau după diferite reţete: muraţi, uscaţi, conservaţi în apă cu sare, zacuscă sau tocană. Acum joaca din copilărie s-a transformat într-o afacere prosperă, din care rezultă conserve de toate felurile, având la bază ciupercile Pleurotus sau bureţii de fag, cum li se mai spune. Ele nu mai sunt însă culese din pădure, ci din cultura proprie.

Cum a pornit afacerea?

Ideea i-a venit când s-a văzut fără locul de muncă şi cu trei copii de întreţinut. A făcut o deplasare în Germania, unde a mers să vadă câteva tunele unde se cultivă ciuperci. Acestea diferă de o seră prin faptul că lumina zilei nu pătrunde în interior, toţi parametrii fiind reglaţi automat printr-un sistem special creat pentru această cultură. Multe alte date cu privire la ciupercile Pleurotus le-a cules din Ungaria. „Noi suntem în România în faza de pionierat în ceea ce priveşte tehnologia cultivării acestor bureţi, care diferă mult de champignon”, spune Mircea Freisz.

Accesând un proiect SAPARD în urmă cu cinci ani, a reuşit să-şi construiască un astfel de tunel din care o dată la trei luni obţine circa şase tone de Pleurotus. La început a vrut să le comercializeze în stare proaspătă, dar cum în zonă mai sunt mulţi ciupercari ambulanţi, şi-a dat seama că producţia lui ar fi mult mai bine valorificată cu ajutorul unei linii de procesare.

Prin acelaşi proiect a realizat şi o minifabrică dotată cu echipamentele necesare dispuse în 14 săli, fiecare cu specificul ei. Cei nouă angajaţi care lucrează aici procesează lunar 3-4 tone de ciuperci, respectiv 20-25 mii de borcane, în funcţie de cerere.

Procesatorii de bureţi, o raritate

Piaţa de desfacere o reprezintă magazinele, dar şi restaurantele din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi, mai nou, din Capitală. Se pare că, în această zonă, Mircea Freisz este unicul procesator de Pleurotus. Dacă la început lucra singur, astăzi are câţiva „colaboratori” de la care cumpără cu tona restul de legume folosite la producerea conservelor. Pe viitor vrea chiar să înfiinţeze o asociaţie a ciupercarilor din vestul ţării pentru a beneficia de un sprijin din partea statului, dar şi pentru a se dezvolta împreună.

 A văzut cum funcţionează astfel de asociaţii în alte ţări şi a înţeles că şansele să răzbaţi când lucrezi de unul singur sunt mai mici. „Unul trebuie să facă producţie, unul distribuţie, altul procesare pentru că numai aşa poţi avea continuitate”, mai spune ciupercarul.

Primul produs obţinut în fabrică – după o reţetă tradiţională de mai bine de 150 de ani moştenită de la saşii din zona Semenicului, de la Gărîna – a fost salata de bureţi. La ora actuală, produce 14 sortimente, multe dintre ele fiind atestate ca produse tradiţionale.

„Produsele sunt sănătoase pentru că nu conţin coloranţi şi aditivi, în special zacusca de ciuperci, de vinete şi de fasole. Nu sunt produse bio, dar sunt tradiţionale, deoarece conservarea se face prin fierbere, iar culoarea este dată de legume”, mai spune el. Ultimele produse lansate sunt un sos italian Bolognese, la care în loc de carne se pun bureţi, şi tocana de ciuperci cu orez brun.

 Valentina ŞOIMU

Share Button

Anul acesta la IndAgra în sectorul tehnologiilor de creştere, furajare şi abatorizare oferta pentru zootehnie a fost destul de variată. Printre expozanţii profilaţi în domeniul avicol s-a aflat şi compania olandeză Alke Total Confort.

Evoluţia companiei de-a lungul timpului ne-a fost prezentată de directorul adjunct Alina Lespezianu. Potrivit domniei sale, aceasta a fost înfiinţată în anul 1974 şi de atunci joacă un rol foarte important în producerea de echipamente pentru sectorul avicol. Cu o experienţă de piaţă vastă, este exportatoare în peste 90 de ţări din întreaga lume. În 1997, este înfiinţată şi compania Alke Agro, care furnizează proiecte la cheie cu sisteme proprii de iluminare, ventilaţie, hrănire şi adăpare, precum şi sisteme de încălzire asigurate de compania-mamă. În 2005, ca urmare a unei ample prospectări a pieţei, managerii Alke Total Confort au ajuns la concluzia că ţara noastră poate deveni un partener important al companiei. Drept urmare a fost deschisă o reprezentanţă prin intermediul căreia marii şi micii crescători de păsări pot achiziţiona produsele companiei.

Odată cu înfiinţarea acestei reprezentanţe, piaţa sud – est europeană a putut fi deservită în condiţii mult mai bune decât înainte.

Ofertă de ultimă noutate

Activitatea propriu-zisă a început în anul 2006. În prezent, gama de produse ale companiei este destul de variată, de la ehipamente de încălzire pentru halele industriale până la echipamente de creştere a păsărilor.

Anul acesta la târg au prezentat noul sistem de încălzire Global destinat halelor de pui, care funcţionează pe bază de radiaţie, nu pe bază de aer cald precum celelalte echipamente de încălzire convenţionale. Sistemul Global poate fi utilizat atât de micii crescători, cât şi de unităţile avicole mari.

Date tehnice

Proiectarea încălzitorului Global este rezultatul combinării avantajelor încălzitorului ceramic (toată căldura este îndreptată în jos) şi încălzitorului AP (pentru căldura furnizată circular). Arzătorul cu gaz semisferic emite radiaţie infraroşie într-o formă circulară, regulată.

În combinaţie cu reflectorul rotund, este generată o radiaţie care este uniform repartizată pe suprafaţa radiată.

Arzătorul sferic mare include un arzător de gaz semisferic de dimensiuni mai mici. Acesta funcţionează ca o placă de distribuţie, care arde praful şi zgura, eliminând reziduurile. Este o realizare foarte importantă, deoarece eleveoza Global funcţionează fără filtru de aer. În cazul în care mediul este foarte încărcat de praf este recomandată utilizarea unui filtru de aer.

Dispozitivul de încălzire Global este echipat cu dispozitiv de siguranţă şi termocuplă. Opţional se poate monta o valvă termostatică, legată la un senzor de temperatură cu un cablu de 1,25 metri.

Laura DOBRE ZMARANDA

Share Button

Studiul pe care-l supunem atenţiei aparţine unui tânăr cercetător, dr. Emilian Oancea, fiind supervizat de cele mai calificate personalităţi în materie de cercetare agricolă, printre care prof. univ. dr. Mihai Berca.

În lucrarea „Limitele creşterii“ (The Limits of Grows), elaborată la cererea Clubului de la Roma, se susţine faptul că în jurul anului 2050, în condiţiile înregistrării actualului ritm de creştere economică, resursele neregenerabile vor fi epuizate în cea mai mare parte. Provocarea adresată generaţiei noastre este aceea de a construi o nouă economie, care să fie bazată în mare măsură pe surse energetice regenerabile.

2050 – un orizont de maximă criză

Studiile întreprinse arată că resursele existente nu pot asigura, în structura lor actuală, necesarul, existând pericolul de a se ajunge la o criză de proporţii, cu urmări economice şi politice grave. Câteva date sunt relevante pentru ritmul creşterii necesarului modern.

Evoluţia raportului, între ofertă  şi cererea de energie

Dacă în anul 2000 consumul global s-a cifrat la 9,1 Gtoe (gigatone echiv. petrol), se apreciază că necesarul va atinge 11-11,5 Gtoe în 2010-2020 şi 17,095 Gtoe în 2030, ceea ce reprezintă o rată medie de creştere anuală de 1,6% – ce-i drept, ceva mai redusă decât în ultimele trei decenii, când a fost de 2%.

Exprimate în echivalent de total energie, cifrele sunt şi mai impresionante: în anul 2004, de pildă, cererea primară mondială de energie reprezenta 12.204 milioane de tone şi se considera că până în 2050 necesarul de energie se va dubla.

Structura consumului

În ceea ce priveşte domeniile consumului de energie în 2030, industria se prognozează că va deţine 39%; serviciile, agricultura şi construcţiile 35%, iar transportul 26%. În cadrul acestui consum total, petrolul va deţine 92%, biocombustibilii 3% şi 4% alte produse.

Pentru a asigura creşterea producţiei în ritmul impus de evoluţia estimată a consumului, se apreciază că vor fi necesare investiţii în valoare totală de 16,5 bilioane de dolari, jumătate din acestea în vederea construirii de noi centrale electrice.

Deocamdată, setea globală de energie este potolită în proporţie de 85% prin arderea combustibililor fosili, o zestre geologică acumulată în sute de milioane de ani, pe care oamenii riscă s-o epuizeze într-un răstimp scurt. Din producţia totală de energie, petrolul livrează 34%, gazele naturale 21%, cărbunele 26%, pe când hidrocentralele 7%, iar energia nucleară doar 6%.

Dominaţia petrolului

Pe plan mondial, ponderea circulaţiei şi transportului în cadrul consumului de petrol a crescut în ultimele trei decenii de la 42% la 57%; necesarul de energie din acest sector va continua să crească mai repede (cu o rată anuală de 2,1%) decât media generală, amintită mai sus (1,6%). Necesarul total de petrol urmează şi el un curs ascendent (o rată anuală de creştere de 1,4%), ajungând în anul 2030 la 5,585 Gt. Consumul de gaze naturale îşi va spori ponderea în balanţa energetică la 28%.

Explozia preţurilor

Ca urmare a creşterii necesarului, preţurile au crescut şi ele drastic între 2002-2005 la petrol, gaze naturale şi cărbune, iar la uraniu chiar cu 160%. Preţul pe barilul (un baril = 1.598,984 litri) de petrol a crescut de la 3 $ în 1973 la aproape 79 $ în august 2006 şi la 147 $ în 2008.

Pentru a înţelege ce povară reprezintă aceasta, este suficient să arătăm că scumpirea cu 1 $ a preţului la petrol grevează anual economia mondială cu 31 mld.$, iar scumpirea cu un eurocent a unui kilowatt-oră duce la costuri suplimentare de 180 mld. dolari.  Întreaga problematică este agravată de o serie de factori greu de influenţat şi în bună parte imprevizibili – ritmul creşterii economice, foamea de energie din ţările lumii a treia, distribuirea cu totul neomogenă pe glob a resurselor, instabilitatea politică în regiunile furnizoare, capriciile pieţei financiare şi ale cursurilor de schimb, speculaţiile mai ales la bursa petrolului, incertitudinile legate de schimbările mondiale.

Ultimele estimări

Conform ultimelor previziuni ale OPEC, producţia de petrol se va dubla cel mai târziu în anul 2025.

Rezervele neregenerabile de energie erau estimate la sfârşitul anului 2005 la 1.300 Gt SKE echivalent de huilă. Dacă producţia anuală ar fi să se menţină la nivelul anului 2005, rezervele cunoscute ar ajunge, luate în ansamblu, pentru o sută de ani, iar resursele pentru o jumătate de mileniu. Estimările făcute pe baza nivelului actual de consum şi al evaluărilor privind rezervele certe de combustibil fosil arată că acestea ar putea fi utilizate încă 49 ani la petrol, 65 ani la gazele naturale şi 169 ani la cărbune.

Dr. Emilian OANCEA

Share Button

Date generale

– Situată în N-V Europei.
– Climă temperat-oceanică. Precipitaţii anuale, cu vânturi puternice, care permit obţinerea energiei electrice cu ajutorul morilor de vânt.
– Relief – câmpie în partea de nord şi podiş calcaros în partea de sud.
– Suprafaţa totală – 3,38 mil. ha.
– Teren agricol – 1,92 mil.ha. (56,7% din suprafaţa totală).
– Teren arabil – 0,9 mil. ha. (21,96% din suprafaţa totală).
– Pajişti – 1,1 mil. ha.
– Păduri – 0,37 mil.ha (11,1% din suprafaţa totală).
– Populaţia agricolă activă – 300.000 (4% din populaţia activă).

Structura exploataţiilor agricole

– Activitatea agricolă se desfăşoară sub forma unor holdinguri, care au la bază contracte de cooperare şi cuprind:

* producătorii propriu-zişi;
* colectorii de produse agricole primare;
* transporturi;
* asigurare tehnică şi materială;
* consultanţă tehnică, economică şi legală.

– Holdingurile sunt constituite în funcţie de specificul producţiei, iar suprafaţa terenurilor agricole diferă în funcţie de acest specific (crescători de animale, în medie – 20 ha, culturi de câmp – 30 ha, sere – 1 ha.)

– În prezent sunt 81.800 holdinguri.
– Produce 11% din PIB.
– Contribuie la export cu 26%.
– Ocupă locul trei în lume la exportul produselor agricole (după SUA şi Franţa).
– Cea mai importantă parte a sectorului agricol olandez este horticultura.
– Număr de animale:

* păsări pentru carne – 45 mil.
* păsări pentru ouă – 44 mil.
* porci – 14 mil.
* vite pentru carne – 5,0 mil.
* vaci pentru lapte – 2,0 mil.

– Creşterea vitelor se realizează în ferme cu un număr mediu de circa 50-70 capete, acestea reprezentând peste 50% din totalul celor 24.000 de ferme.

– Desfacerea produselor se face prin colectorii care prezintă produsele spre vânzare în cadrul licitaţiilor zilnice la bursele specializate, produsele fiind preluate de către angrosişti, pentru vânzare la intern sau la export.

Cooperativele agricole din Olanda

– Fiecare fermier olandez este membru în trei-patru cooperative cu specializare îngustă, cum ar fi: de aprovizionare, de credit, de prelucrarea fiecărui tip de producţie.

– Politica economică a guvernului olandez are în vedere menţinerea fermelor familiale şi sprijinirea cooperativelor fermierilor, acestea fiind supuse unor impozite mai reduse.

Rolul statului  în agricultura olandeză

– Impozite mai reduse pentru fermieri şi cooperative.
– Subvenţionarea dobânzilor la credite.
– Acordarea de garanţii financiare pentru obţinerea unor împrumuturi.
– Asigurarea suportului financiar fermierilor care fac investiţii în folosul mediului înconjurător.
– Susţinerea financiară a sistemului de educaţie pentru fermieri.
– Susţinerea sistemului de cercetare pentru agricultură şi mediu rural.

Prof. univ. dr. Ioan ALECU

Share Button

Întors din străinătate, Marius Stoica, un tânăr din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, s-a decis să devină cultivator de capşuni în ţară.

După opt ani de muncă în Germania, Belgia, Olanda şi Irlanda, Marius s-a întors acasă cu o idee. „Soţia lucra în Olanda la cules de căpşuni şi m-am gândit să aduc acasă câteva fire, pe care să le plantez în grădină. Mi-am propus să fac din cultivarea căpşunilor o afacere, dacă acestea se vor aclimatiza în ţară“, a spus Marius Stoica.

A investit câteva mii de euro, iar pe cei 4.000 de metri pătraţi de grădină a plantat 8.000 de fire de căpşuni, iar alte 3.000 de fire au fost puse pe un teren închiriat. După mai multe săptămâni, Marius a cules primele roade.

De la hobby, la afacere

„Când m-am hotărât să cultiv căpşuni în propria grădină, primul pas pe care l-am făcut a fost să iau legătura cu producătorii olandezi şi să obţin toate informaţiile necesare. Nu mi-a venit să cred când am văzut că în grădina mea au crescut căpşuni mari cât un măr. Atunci, am hotărât să transform această preocupare în afacere. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să devin producător cu acte în regulă pentru a putea vinde fructele“, a mai spus Marius.

Cultivarea căpşunilor nu este o treabă uşoară. Pe lângă plantare, menţinerea umidităţii este atent urmărită de cultivator. Pentru ca preţioasele fructe să nu se murdărească de pământ, să nu putrezească şi să aibă o umiditate constantă în sol, le aşază pe un pătuţ de paie. De pe suprafaţa de teren cultivată el strânge, în cele două recolte din an, o cantitate de peste 500 kg de căpşuni.

Pentru moment, Marius Stoica spune că totul merge bine deoarece a încheiat un contract cu un supermarket. Dacă, acum, munca o face manual, pe viitor doreşte să mecanizeze totul. „Vreau ca, anul viitor, să-mi creez o societate agricolă, ca să pot accesa fonduri europene. Doresc să-mi fac solarii, să cumpăr echipamente de irigaţii şi să achiziţionez o maşină de plantat. Am cumpărat deja un teren mai mare pe care aş vrea să-l folosesc în acelaşi scop“, a precizat Marius Stoica.

Până când îşi va vedea visul cu ochii Marius aşteaptă recolte cât mai bune de „căpşuni de Olanda“.

Bogdan MIHĂILĂ

Share Button

Criza mondială, care ar putea avea în România, după cum spun specialiştii, epicentrul abia la sfârşitul anului, nu pare să atingă deocamdată planurile a doi investitori din localitatea maramureşeană Botiza. Economistul german Volker Bullita şi localnicul Vasile Trifoi au decis, după serioase prospecţii în zona brânzeturilor ecologice, să înfiinţeze o fermă de bivoli. Din laptele şi smântâna de bivoliţă, mai grase şi mai hrănitoare decât cele de vacă, ei intenţionează să facă mozzarella şi s-o lanseze pe pieţele din Franţa şi Germania, mari cunoscătoare şi, totodată, mari consumatoare de astfel de brânzeturi.

Pentru că mozzarella de la Botiza va fi ecologică sută la sută, cu alte cuvinte mult mai scumpă, ca orice alt sortiment de acest fel, producătorii nu se gândesc, pentru desfacere, şi la piaţa românească. Pentru simplul fapt că românii nu au o cultură a unui astfel de sortiment destul de scump.

Investiţia a fost apreciată iniţial la suma de un milion de euro, dar schimbările din ultima vreme ar putea aduce creşteri semnificative şi la costurile realizării şi dotării fermei ecologice de bivoli. Aceasta ar putea fi gata, dacă nu ajunge criza şi la Botiza, la începutul anului viitor. Deocamdată, în registrele fermei există mai multe terenuri şi câţiva bivoli.

Nina MARCU

Share Button

Aşa cum ne-a obişnuit în fiecare an, MAP a lansat la IndAgra Farm noi produse care vin în anticiparea nevoilor agricultorilor.

Noi soluţii financiare pentru clienţii MAP

În cadrul conferinţei de presă organizate de MAP, preşedintele companiei, Mauro Frola, alături de reprezentanţii băncii Intesa Sanpaolo România, domnul Nicola Calabro, director general, şi domnul Dan Bota, director Reţea Est, a prezentat noua facilitate financiară pentru fermierii români pentru achiziţionarea de maşini şi utilaje agricole, în cadrul unei întâlniri cu fermierii şi presa. Invitat de onoare la acest eveniment a fost domnul Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În perioada de promoţie

10 noiembrie 2010 – 28 februarie 2011, cunoscuta companie MAP oferă produse în rate, fără avans, cu finanţare prin Intesa Sanpaolo Bank România. Perioada de creditare este de 5 ani, dacă valoarea utilajelor depăşeşte 20.000 de euro, şi de 3 ani, dacă valoarea utilajelor este mai mică.

Marele avantaj al fermierului este că plăteşte o singură rată de capital, în fiecare an, în luna septembrie, dobânda fiind achitată lunar, cu o perioadă de graţie de 4 luni. Reprezentanţii băncii prezenţi la lansare au afirmat că dobânda va fi sub 10% pe an, fiind impusă de valoarea ROBOR (recalculată la fiecare trei luni).

Premierea clienţilor MAP 2010

Un eveniment deosebit care a avut loc în cadrul târgului a fost premierea clienţilor Premium. Acest fapt consfinţeşte relaţia deosebită dintre MAP şi clienţii săi şi vine ca o apreciere a activităţii desfăşurate împreună. MAP a oferit plachete onorifice în semn de recunoştinţă pentru colaborarea deosebită avută pe parcursul anului.

Printre cei premiaţi amintim: Agil Servcom SRL, Agrodar SRL, Agroind Mihai SRL, Agrimpex SRL, Agricampo SRL, Agrozem, Apic Impex SRL, Agro Lisscalifornia SRL, Elcomex Agroindustrial SRL, Fantana lui Moruzov SRL, Field Crops Consulting SRL, Gabion SRL, Gildagio Construct SRL, Jasin Prest Serv SRL, Ponida SRL, Mayo Garden SRL, Toma Mariana SRL, Zambila Prest SRL, Raflomi SRL, Old Age SRL, Safar House SRL. Printre persoanele premiate s-a aflat şi Ilie Dan, administratorul Fermei Agrodan, despre care revista noastră a scris anterior ca fiind printre puţinii fermieri care au înfiinţat şi administrează două ferme vegetale.

Cardul MAP Premium, adevăratul avantaj pentru a menţine eficient utilajele tale!

Tot în cadrul târgului a avut loc şi lansarea cardului de fidelitate MAP PREMUIM. Acesta este dedicat exclusiv clienţilor MAP şi le aduce posibilitatea obţinerii unui discount special la fiecare achiziţie de piese de schimb originale, lubrifianţi şi manoperă.

Revizia de iarnă cu MAP

MAP SERVICE este o altă campanie lansată de MAP la IndAgra Farm, dedicată reviziilor de iarnă la utilaje. Aceasta oferă clienţilor inspecţie gratuită a utilajelor la sediul acestora, discounturi preferenţiale la manoperă, consumabile şi alte piese de schimb. Campania se desfăşoară în perioada 10.11.2010 – 15.03.2011.

Însă, ceea ce este într-adevăr extraordinar este faptul că plata se face numai în august 2011, adică după campania agricolă de vară!

În concluzie, MAP oferă clienţilor săi produse integrate de înfiinţare şi modernizare de ferme agricole.

Traian DOBRE

Share Button

Întreprinderea privată Pavel Lucian Ionuţ din Brăila a câştigat un tractor nou, de ultimă generaţie, Claas Axos 310, în urma tragerii la sorţi la tombola organizată de SC Agrocomerţ Holding SA Timişoara, în cadrul Zilei porţilor deschise. Evenimentul s-a desfăşurat pe 5 noiembrie 2010, la Pieleşti, o localitate mică, aflată la doi paşi de Craiova.

La aceeaşi tombolă, SC ACV Impex SRL din Brăila a câştigat premiul doi, un voucher de 2.000 euro pentru piese de schimb Claas Original, iar SC Agrorecolta SRL din Timişoara premiul al treilea, un voucher de 1.000 euro, tot pentru piese de schimb Claass Original.

Din păcate, niciunul dintre câştigători nu s-a aflat de faţă, pentru a se bucura de premiu!

La marea tombolă au participat automat, toţi clienţii care au achiziţionat în anul financiar 2009-2010 utilaje Claas în valoare de peste 30.000 de euro.

Ziua porţilor deschise a constituit un bun prilej pentru prezentarea câtorva maşini şi utilaje Claas de ultimă generaţie, cum ar fi scarificatorul Centaur 5001-2 Super sau combina Tucano 320, dotată cu heder Sunspeed 12-70. De asemenea, pe platou s-au aflat tractoarele Axos 310, Arion 510, Axion 810 şi „greul“ Xerion 3300.

Ce se poate face cu Axos 310

„Axos 310 este destinat, în primul rând, fermelor care au cel mult 150 ha. Tractorul este recomandat şi fermelor de animale, putând fi echipat cu încărcător frontal, priză de putere şi ridicare pe faţă. De asemenea, poate fi echipat cu cositoare şi greble adunătoare de furaje. Se foloseşte şi la mixerele care distribuie hrana la animale“, a declarat Gabriel Ristea, manager de produs la Agrocomerţ Holding pentru Lumea Satului. Domnia sa a adăugat că, mai nou, acest tractor este utilizat în ferme care produc biogaz, putând fi dotat cu remorci speciale. Este echipat cu frână pneumatică, aer condiţionat, încălzire, cabină climatizată.

Preţul tractorului este de aproximativ 33.000 de euro, fără TVA.

De ce la Pieleşti?

„Am organizat evenimentul aici, întrucât Filiala Pieleşti, deschisă în 2007, se află într-o zonă agricolă reprezentativă, cea din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt şi Argeş. Apoi, aici avem maşinile şi utilajele postate. Tot la Pieleşti organizăm întâlnirile cu clienţii şi vânzătorii noştri“, ne-a spus Coman Stănică, director de vânzări şi marketing la Agrocomerţ Holding.

Facilităţi create de Agrocomerţ Holding

● consultanţă financiară – sprijin şi operativitate în întocmirea documentaţiei de creditare;
● analiză gratuită a dosarului;
● acordă credite pentru proiectele FEADR, cu avans 0%, precum şi credite NON FEADR în condiţii avantajoase;
● leasing pentru toată gama de utilaje;
● rate sezoniere în funcţie de încasările clienţilor;
● perioadă mare de rambursare a creditului de până la 6 ani;
● oferă service şi piese originale pentru produsele Claas, Lemken, Amazone, Hawe, Mailleux, Geringhoff, Oehler.

Traian DOBRE

Share Button

Îmbunătăţirea eficienţei fermelor şi stimulentele oferite de PAC au condus la o creştere majoră a producţiei alimentare din anii ‘60 încoace. S-au înregistrat creşteri spectaculoase ale nivelurilor de producţie şi autoaprovizionare. În acelaşi timp, au crescut veniturile fermelor, în multe cazuri prin creşterea dimensiunii acestora pe măsură ce unii agricultori părăseau sectorul agricol, iar fermele se uneau.

Producem aproape totul

Europa poate produce aproape toate produsele agricole. Pentru unele produse, Europa este considerată lider mondial, de exemplu în sectorul uleiului de măsline, în cel al cărnii, al vinurilor, al whisky-ului şi al altor băuturi spirtoase. Cu toate acestea, UE este şi un mare importator de diverse tipuri de produse.

Aceste avantaje naturale, împreună cu beneficiile aduse de PAC, au condus la îmbunătăţiri rapide ale productivităţii, la sporirea producţiei, la o siguranţă alimentară în cazul majorităţii produselor şi, în final, la o producţie excedentară de numeroase produse agricole.

Excedentele au fost retrase de pe piaţă prin subvenţionarea depozitării produselor (sistemul de intervenţie publică) sau prin exportarea subvenţionată a produselor în terţe ţări pentru a evita o cădere a preţurilor la poarta fermei.

Bariere în calea supraproducţiei

În perioada anilor ‘80-’90, UE a introdus în politica agricolă unele măsuri ce încercau să limiteze producţia de produse excedentare.

S-au utilizat diverse măsuri:

– cote fixe la producţia de lapte, cu penalizări în caz de depăşire;

– limitarea suprafeţelor cultivate/numărului de animale pentru care un agricultor putea cere subvenţii;

– scoaterea terenurilor din circuitul agricol, iniţial voluntară, apoi obligatorie, pentru a le impune agricultorilor să lase o parte din terenuri necultivate.

Treptat, aceste politici au dat rezultate, iar excedentele s-au redus. Reformele PAC din anii ‘90, care au permis reducerea decalajului dintre preţurile UE şi cele practicate la nivel mondial, precum şi rezultatele acordului privind agricultura încheiat cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în 1995 au redus gradul de utilizare a subvenţiilor la export (respectiv prin compensarea exportatorilor care exportau produse la preţurile pieţei mondiale, care erau mai mici decât preţurile UE).

Ca rezultat al acestor iniţiative, UE a reuşit să îşi reducă gradul de utilizare a subvenţiilor la export, menţinând în acelaşi timp şi chiar sporind, în anumite cazuri, volumul exporturilor de produse agricole. Cu toate acestea, UE rămâne un importator net de produse agricole, în special din ţările în curs de dezvoltare.

Încurajarea alimentelor de calitate

Europa este cunoscută pentru diversitatea culturilor şi produselor sale agricole, datorată mediului natural şi metodelor de cultivare perfecţionate de-a lungul secolelor. Alături de gastronomia rafinată, mâncarea şi băuturile europene joacă un rol major în definirea identităţii culturale a popoarelor şi regiunilor Europei. Calitatea superioară este principalul avantaj al agriculturii UE.

Europa are multe regiuni diferite. Condiţiile de realizare a producţiei agricole variază, diversele regiuni dispunând de metode de producţie şi tradiţii culinare specifice.

Atât consumatorii europeni, cât şi cei din întreaga lume manifestă un interes tot mai mare pentru calitatea acestor produse alimentare. UE joacă un rol principal în ameliorarea nivelului de înaltă calitate.

UE protejează în diverse moduri calitatea alimentelor, de exemplu prin măsuri de sporire a siguranţei şi igienei, prin norme clare de etichetare, prin reglementări privind sănătatea animalelor şi plantelor şi bunăstarea animalelor, prin controlul reziduurilor de pesticide şi al aditivilor din alimente, precum şi prin furnizarea de informaţii privind calităţile nutritive ale alimentelor.

Metoda folosită de UE include sisteme stricte de supraveghere şi control, asigurând în acelaşi timp funcţionarea eficientă a pieţei unice europene.

Priorităţi

Îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare a fost întotdeauna unul dintre obiectivele PAC, începând cu introducerea etichetei de calitate pentru vinuri în anii ‘80 şi continuând cu extinderea ulterioară a acesteia în sectorul uleiului de măsline, al fructelor şi al legumelor.

Aceste eforturi se află în prezent în centrul politicii agricole.

În toate sectoarele PAC se depun eforturi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare.

Iată câteva exemple:

– Sisteme de identificare a bovinelor şi norme de etichetare a cărnii de vită, destinate să permită urmărirea întregului traseu al cărnii din magazin şi până la ferma de origine;

– Stimulente financiare acordate în cadrul politicii de dezvoltare rurală pentru ca agricultorii să îmbunătăţească nivelul de calitate a produselor;

– Măsuri specifice de încurajare a conversiei către agricultura ecologică.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Share Button

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat la Summitul Dunării ce s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului. La acest eveniment au participat 22 de delegaţii reprezentând şefi de guverne din cele 14 state din bazinul Dunării, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

În cadrul summitului a fost discutată importanţa Strategiei Dunării care va ajuta atât statele membre UE, cât şi statele riverane, dar care nu sunt încă membre ale Uniunii.

Nevoia unei strategii practice

Cu această ocazie, Ministrul Mediului şi Pădurilor a declarat „Încă din anul 2007 am considerat necesară implementarea Strategiei Dunării, cele două memorandumuri semnate cu Ungaria şi Bulgaria reprezintă un pas important în realizarea acestui proiect transfrontalier. Însă degeaba finalizăm o strategie a Dunării dacă noi, statele riverane, nu concepem o strategie pe care să o umplem de conţinut. Avem obligaţia de a crea cadrul legal necesar pentru a avea proiecte concrete şi pentru a utiliza cât mai eficient banii europeni până în 2014, un proiect de acest gen fiind Delta Dunării, unde trebuie să facem mai mult pentru a proteja mediul înconjurător şi habitatul natural, dar totodată să facem mai multe pentru atragerea turiştilor”.

László Borbély a mai precizat că “În martie am semnat în Austria Planul de management al Bazinului Dunării şi al Tisei. Noi suntem foarte implicaţi şi interesaţi de concretizarea acestor proiecte de mediu, economice, de navigaţie şi de transport care vor totaliza un cuantum de aproximativ nouă miliarde de euro. Aici putem face o referire concretă la relaţia de transport către Bulgaria, unde avem nevoie de două noi poduri, precum şi la relaţia de transport către celălalt vecin al nostru, Serbia”.

România şi Ungaria au cerut împreună Comisiei Europene coordonarea capitolului V al Strategiei Dunării privind Managementul riscurilor de mediu.

Share Button

Se discută mult despre aceste provocări. Reprezentanţii principalelor ţări agricole au adesea priorităţi aflate în afara interesului celorlalţi parteneri comunitari. Desigur, România se află de partea celor care forţează menţinerea facilităţilor de până acum. Şi nu este exclus să poată beneficia de unele dintre acestea, cu o condiţie: să-şi facă temele de acasă corect şi la timp.

Prima şi cea mai importantă este siguranţa alimentară

Rolul principal al agriculturii este aprovizionarea populaţiei cu alimente suficiente şi sănătoase. Prin urmare, este esenţial ca agricultura europeană

să-şi menţină capacitatea de producţie. Un sector agricol puternic este vital pentru ca industria alimentară extrem de competitivă să rămână o parte importantă a economiei europene (UE este liderul mondial exportator al celor mai procesate produse agricole cu cea mai mare valoare adăugată). Mai mult decât atât, cetăţenii europeni cer o calitate ridicată şi o ofertă largă de produse alimentare, inclusiv produse locale.

Piaţa, o mare incertitudine

Agricultura europeană se găseşte astăzi într-un mediu considerat mult mai competitiv, ca dovadă că economia mondială se integrează din ce în ce mai mult în sistemul de tranzacţionare mult mai liberal. Pe termen mediu se aşteaptă ca pieţele produselor agricole să fie caracterizate de o mare incertitudine şi o mai mare volatilitate.

Mai mult decât atât, viitoarea PAC va opera în urma crizei economice care a afectat în mod serios agricultura şi zonele rurale prin conectarea acestora la evoluţiile macroeconomice mai largi care afectează costul sau producţia. După un deceniu de stagnare a venitului mediu, veniturile agricole au scăzut substanţial în 2009, adăugate la o situaţie deja fragilă a unui venit agricol semnificativ mai mic (de aproximativ 40% pe unitatea de lucru) decât acela din restul economiei. Şi venitul pe cap de locuitor în zonele rurale este considerabil mai mic (cu aproape 50%) decât acela din zonele urbane.

Echilibrul teritorial

Chiar dacă un număr mare de zone rurale au devenit din ce în ce mai determinate de factori din afara sectorului, agricultura rămâne motorul economiei rurale într-o mare parte a Uniunii Europene. Vitalitatea şi potenţialul multor zone rurale rămân strâns legate de prezenţa unui sector agricol competitiv şi dinamic, atrăgător pentru tinerii fermieri. Acest lucru este, în special, cazul celor mai multe zone rurale în care sectorul primar reprezintă în jur de 5% din valoarea adăugată şi 16% din ocuparea forţei de muncă. Mai ales în cazul noilor state membre este importantă consolidarea câştigurilor recente din productivitate. La fel de importantă este şi folosirea întregului potenţial agricol. În plus, agricultura joacă un rol esenţial în zonele rurale prin produsele sale economice suplimentare, în special prin legături puternice cu prelucrarea produselor alimentare, cu turismul şi cu comerţul. În multe regiuni, mai ales în noile state membre, agricultura este baza tradiţiilor locale şi a identităţilor sociale.

Contribuţii strategice

Confruntându-se cu aceste provocări, PAC va contribui, de asemenea, la Strategia Uniunii Europene 2020 în ceea ce priveşte:

– creşterea inteligentă – prin creşterea eficienţei resurselor cu ajutorul cunoştinţelor tehnologice şi a inovaţiei, dezvoltând valoarea adăugată mare şi calitatea produselor, tehnologiile ecologice, investind în cursuri de formare şi oferind stimulente pentru inovaţii sociale în zonele rurale;

– creşterea durabilă – prin menţinerea producţiei de bază a alimentelor şi furajelor din surse regenerabile, prin asigurarea unei gestionări durabile a terenurilor, prin furnizarea de bunuri publice de mediu, prin evitarea pierderii biodiversităţii, prin promovarea energiilor regenerabile, prin reducerea, în continuare, a emisiilor de gaze şi prin dezvoltarea deplină a potenţialului zonelor rurale;

– creşterea inclusivă – prin deblocarea potenţialului economic în zonele rurale, prin dezvoltarea pieţelor locale şi a locurilor de muncă, prin susţinerea restructurării agriculturii şi a veniturilor fermierilor care să menţină o agricultură durabilă în toată Europa.

Acest lucru duce la creşterea ecologică în sectorul agricol şi la economia rurală ca o modalitate de a continua dezvoltarea economică, în acelaşi timp prevenind degradarea mediului.

De ce avem nevoie de reforma PAC?

PAC a evoluat, dar multe schimbări sunt necesare pentru a răspunde noilor provocări, pentru:

– a răspunde preocupărilor în creştere, atât în ceea ce priveşte siguranţa alimentară europeană, cât şi cea globală;

– a îmbunătăţi gestionarea durabilă a resurselor naturale, cum ar fi apa, biodiversitatea şi solul;

– a se preocupa atât de presiunea crescândă asupra condiţiilor de producţie agricolă cauzate de schimbările climatice în curs de desfăşurare, cât şi de necesitatea agricultorilor de a aduce propria lor contribuţie la schimbările climatice;

– a rămâne competitivă într-o lume caracterizată de o globalizare crescândă, cu creşterea volatilităţii preţului menţinând producţia agricolă de-a lungul întregii Uniuni Europene;

– a profita la maximum de diversitatea structurilor agricole din UE şi de sistemele de producţie, care au crescut ca urmare a extinderii UE, menţinându-şi în acelaşi timp rolul său social, teritorial şi de structurare;

– a consolida coeziunea teritorială şi socială în zonele rurale ale Uniunii Europene, în special prin promovarea ocupării forţei de muncă;

– a oferi un sprijin mult mai echitabil şi mai echilibrat între statele membre şi fermieri, şi mai bine direcţionat către agricultorii activi.

Dr. ing. Ion BOTĂNOIU

Share Button

După 1989 nu era (poate că nu este nici acum) de imaginat să nu se „dea“ ceva ţăranului român, locuitorilor de la sate şi nu numai.

Erau două preocupări esenţiale exprimate în două cuvinte: „noi dăm“.

Aceste preocupări care aveau la bază un pronunţat substrat electoral s-au materializat în tot felul de acţiuni inventive: îngrăşăminte, cupoane, bani, cele mai multe decontate la magazinele sau crâşmele din mediul rural.

Acţiunea în sine „de dat“ avea nevoie de două componente: structura administrativă prin care să se deruleze şi „adrisantul“, pentru că nu pot să spun fermier şi nici agricultor măcar.

Structura administrativă era reprezentată de direcţiile agricole şi unităţile subordonate golite în general de conţinutul uman de calitate, profesional, cei performanţi luând viaţa în piept şi făcând agricultură fără a exclude excepţiile inerente. „Adrisantul“ era reprezentat de-a valma atât de agricultorii adevăraţi, din ce în ce mai puţini la număr, cât şi de votanţi, care trebuiau să fie din ce în ce mai mulţi.

Analiza rezultatului, consecinţa acţiunii o reprezenta numărul expresiilor „noi dăm”, restul nu conta.

Pârloaga care acuză

Rezultatul acţiunii s-a „materializat“ într-o categorie de funcţionari deprofesionalizaţi, cu diverse metehne ciudate derivând de la „eu îţi dau“. Grav, foarte grav că acestea au avut ca efect restrângerea suprafeţelor agricole lucrate şi reducerea numărului de animale. Astăzi suntem cea mai mare pârloagă a Europei. Culmea este că această stârpenie nu mai este bună nici măcar pentru animale. Singurii care o mai folosesc sunt oierii aflaţi în transhumanţă.

Cea mai dramatică consecinţă a degradării agriculturii româneşti este reprezentată de milioanele de hectare nelucrate şi de numărul redus al efectivelor din zootehnie.

În această perioadă, în cancelariile europene responsabile se analizau modalităţile de acordare eficientă şi riguroasă a banilor pentru agricultură şi mediul rural, după lungi dispute în toate mediile asupra rolului negativ sau pozitiv al acestor subvenţii.

Nu puţini sunt cei care susţin şi azi că predomină rolul negativ al banilor din subvenţii într-o agricultură liber competitivă.

Un nou semnal îngrijorător

În mod sigur, practicile aberante manifestate în sistemul de subvenţionare ne vor duce la pierderea unor importante fonduri europene care, deocamdată, reprezintă esenţa materială a sprijinului acordat producătorilor agricoli. Un prim exemplu îl reprezintă diminuarea drastică a plăţilor la hectar, care la această dată au scăzut îngrijorător faţă de suprafeţele eligibile stabilite prin tratatul de aderare.

Finanţările europene în agricultura românească au început cu derularea Programului Sapard. Încă de la debutul său au fost comise abuzuri în ce priveşte distribuirea sa în teritoriu şi cu deosebire în selecţia unor proiecte, care după finalizare nu şi-au dovedit raţiunea. Acum, când programul a fost finalizat, este de aşteptat un nou control al experţilor europeni şi tare îmi este teamă că el se va solda cu unele concluzii nefavorabile.

Ing. Viorel Pintea

Share Button

În virtutea Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, vă propun o dezbatere constructivă privind reorganizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, mai mult decât necesară în această perioadă marcată de o criză profundă.

Un apel mobilizator

„Stimaţi coordonatori de regiuni, directori executivi, şefi de seviciu, şefi de birou centre locale,

În baza centralizatorului de activităţi majore, la nivelul datei de 25.07.2010, pe care şi le-a definit APIA Central şi care urmau a fi definite în continuare la nivel de direcţii Resurse umane, Economic, Relaţii instituţionale, şefii APIA chemau unităţile teritoriale să identifice propriile obiective majore şi de detaliu.

Iată semnalul de luptă adresat de directorul general al APIA reprezentaţilor săi din teritoriu. Aceiaşi. Neschimbaţi.

Îndemnul sprinten, cu „detaliu“ la marca metalică de pe urechea fiecărui şef identificat săptămânal în şedinţe, ne-ar putea da senzaţia că în APIA începe cu adevărat o restructurare, în sensul respectării reglementărilor comunitare în materie de gestionare a fondurilor FEGA, FEADR şi Bugetului naţional.

Planificarea activităţilor majore şi de detaliu ale APIA este ca urmare a constatării majore în materie de acreditare şi a planurilor de acţiune pentru implementarea recomandărilor făcute de către auditul Comisiei Europene, Direcţia Generală pentru Agricultură.

Controlorii europeni au constatat că pentru măsurile cuprinse în Axa II finanţată din FEADR nu au fost respectate prevederile din Regulamentul nr. 1290/2005 în ceea ce priveşte cursul de schimb utilizat pentru autorizarea plăţilor, respectiv penultimul curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană înainte de luna la care este efectuată plata. În opinia lor, acest curs ar fi trebuit utilizat pentru înregistrarea în euro a obligaţiilor de plată către beneficiari, a plăţilor efectuate, a debitelor, dobânzilor constituite şi recuperate şi sancţiunilor, dar în mod eronat APIA a folosit cursul utilizat pentru autorizarea Schemelor de plată unică pe suprafaţă reglementat prin HG nr. 1560/2008 privind stabilirea pentru anul 2008 a cuantumului plăţilor directe unice pe suprafaţă, al plăţilor naţionale directe complementare în sectorul vegetal.

O primă chemare la bară

Fapt este că, din cauza lipsei reconcilierilor trimestriale dintre cele două agenţii de plăţi în ceea ce priveşte debitele constituite sau recuperate aferente măsurilor delegate (delegate de APDRP către APIA),  au fost devansate plăţile pentru zonele defavorizate (M211,212), agromediu (M214) şi plăţile naţionale directe complementare în sectorul vegetal (M611). Drept urmare, toţi fermierii ar putea da statul român în judecată şi sesiza CE pentru nerespectarea termenului final de plată 30.06.2010, valabil pe teritoriul tuturor statelor membre UE. Nu se poate ca fermierii să sune la centrele locale şi judeţene şi să înjure funcţionarii de execuţie şi întregul sistem de plăţi.

Dacă funcţionarilor de execuţie li se reproşează că au gestionat puţine cazuri de intenţie de fraudă la bugetele comunitare venite din partea fermierilor, cu acelaşi raţionament ne putem întreba dacă se face cineva vinovat din conducerea APIA de neregula menţionată mai sus?

Principiul „celor 4 ochi“

Celebra „planificare“ nu aminteşte niciun cuvânt despre observaţiile Comisiei privind nerespectarea principiului „celor 4 ochi“ în administrarea dosarelor de plată: „Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că modulul privind efectuarea plăţilor din sistemul integrat IACS nu asigură respectarea principiului “4 ochi”, în sensul că fiecare operaţiune introdusă în sistem să fie şi validată de către o altă persoană decât cea care a introdus iniţial datele. Astfel, nu au fost respectate prevederile Anexei 1 din Regulamentul CE  nr. 885/2006.“

Conducerea APIA solicită funcţionarilor, sub ameninţarea cu aplicarea legilor pe care tocmai ea nu le respectă, digitizarea de urgenţă a parcelelor fermierilor care au depus cereri până pe 11 iunie 2010 pe suport de hârtie. Aceste mii de cereri online figurează ca deschise pentru Campania 2011 şi se află sub lotul de teledetecţie. APIA vrea să le exporte contractorului în format digital, pentru a interpreta cererile ca fiind din Campania 2010, scutindu-l pe acesta de oarece cheltuieli. În momentul transferului de fermieri digitizaţi pentru Campania 2011 către contractorul prin teledetecţie ne vom afla în situaţia inedită în care APIA va face plăţi pe 2010 cu cereri depuse şi online şi pe suportul de hârtie, adică două cereri pentru un singur fermier şi fără ca el să ştie. Cine are intenţie de fraudă în acest caz? Fermierul care are depuse două cereri pentru aceeaşi suprafaţă sau cele două persoane care au gândit această şmecherie?

Se profită, contrar propriilor manuale, de un sistem extern denumit IPA Online, în care poţi să faci ce vrei. La importul datelor interpretate de către firma contractoare, când se va face maparea cu bazele de date IACS, IPA Online şi Lpis ale APIA, ar trebui ca sistemul să sesizeze această neregulă.

Cea mai gravă constatare a Direcţiei Generale pentru Agricultură, şi de care conducerea APIA nu aminteşte păstorilor săi, se referă la proasta gestionare a sistemului LPIS-GIS, ceea ce a determinat multe nereguli şi a transformat sistemul IACS într-unul deficitar.

Autorităţile statului trebuie să intervină de urgenţă, în aşa fel încât, pe viitor, nimeni să nu se mai joace de-a parcela şi de-a blocu’ fizic pe suprafaţa ţării, în dispreţul banului public.

Antoniu Poienaru

Share Button

Aflate pe ultima frontieră a prunului, plaiurile transilvane sunt vestite pentru savoarea pălincii produse aici. De mai multe veacuri, obţinerea pălincii face parte dintr-un ritual aproape mistic moştenit din moşi strămoşi. În acest colţ de rai, peste meşterii în industrializarea prunelor tronează pălincia lui Zetea.

Ţuica Zetea – de la nume la renume

În urmă cu mai bine de un veac, unul dintre strămoşii lui Silviu Zetea a statornicit printre îndeletnicirile sale şi pe cea de pălincaroş, tradiţie neîntreruptă niciodată de atunci încoace. 

Povestea ţuicii Zetea, astăzi cunoscută ca marcă emblematică a unei băuturi adevărate, a început într-un loc numit „Pe Groapă”, din satul Viile Apei, acolo unde bătrânul Ioan Zetea, mare meşter zidar, cel care a durat chiliile celebrei mănăstiri de la Bixad, s-a hotărât să-şi facă o pălincie. Bătrânul era cunoscut pentru marea sa iubire de oameni şi de viaţă, aşa că foarte repede pălincia lui a devenit extrem de căutată. Dintre fiii săi, nu puţini la număr, Valer Zetea a preluat meşteşugul venerabilului său părinte, chiar dacă alături de fraţii săi a continuat şi tradiţia de meşter zidar a familiei. Şi dacă tot se pricepea la zidărie, Valer Zetea a construit câteva pălincii în Viile Apei, în Viile Racşei şi una la Medieşu Aurit prin 1964.

Desigur, rigorile regimului comunist nu i-au permis acestui om extrem de întreprinzător să-şi extindă activitatea, dar tot a găsit el o formulă, înfiinţând un centru de achiziţionare a fructelor, o activitate foarte rodnică chiar şi în acele vremuri.

Zetea Valer a avut la rândul său cinci copii: trei băieţi, Vasile, Ioan şi Silviu, şi două fete, Viorica şi Florica. Dar planurile şi gândurile de viitor ale lui Valer Zetea s-au frânt nemilos în 1975, când, încă tânăr fiind, trece la cele veşnice. Afacerea cu pălinca, tolerată greu de regimul comunist, şi asta numai datorită caracterului ei tradiţional, a fost continuată de văduva lui Valer Zetea, Floare, şi de cei doi fii mai mari, Vasile şi Ioan, mezinul Silviu fiind încă elev de şcoală.

Mezinul Silviu, marele şlefuitor

Anii au trecut, fraţii mai mari s-au aşezat pe la casele lor şi, încet – încet, mezinul Silviu preia pălincia părintească. Crescut de mic lângă vâlvătaia cazanului, Silviu Zetea – care purta în minte şi în suflet neîmplinitele vise ale tatălui său – nu s-a mulţumit să continue pur şi simplu o tradiţie aproape artizanală ci, profitând de libertatea de după 1989, a şi înfiinţat rapid o societate comercială „Privat Silviu Zetea SRL” şi a încercat să repună pe coordonate comerciale o activitate care nu părea să se preteze unei astfel de meniri.

Tânărul Silviu Zetea dezvoltă activitatea într-o manieră modernă, păstrând însă caracterul tradiţional al procedeului.

Spirit inventiv, mereu preocupat de perfecţionarea procedeelor de obţinere a unui produs tot mai performant, el introduce, după o concepţie proprie, cea de-a treia distilare la cazanele cu foc direct şi prevăzute cu sisteme de deflegmare simplă.

Preocuparea constantă pentru construirea unui brand propriu se materializează încă din 1991, când Silviu Zetea înregistrează propria emblemă care devine în 1994 parte componentă a etichetei cuprinse la rândul ei ca element figurativ distinctiv al mărcii Zetea. Ca urmare a succesului de piaţă al ţuicii Zetea, începând cu anul 2000 apar produsele de lux din această serie, obţinute tot într-o manieră proprie în decantoarele ZETEA, de o eleganţă desăvârşită, înregistrate şi protejate la rândul lor.

Şi dacă vorbim de tradiţie mai trebuie să amintim un element definitoriu care amorsează în permanenţă nebănuitul succes al unei firme de la marginea ţării, şi anume faptul că ea a rămas o afacere de familie. Fără sprijinul soţiei sale, Dora Zetea, care se ocupă în amănunt de problemele firmei, începând cu producţia şi terminând cu cele de design, activitatea firmei ar fi astăzi de neconceput.

Moştenitorii, cei care pun pe unde herţiene brandul Zetea

Copiii familiei Zetea, Gerard şi Tanit, crescuţi şi ei în cultul perpetuării unei tradiţii seculare de familie, sunt fără îndoială mândri de realizările părinţilor şi bunicilor lor, iar Silviu şi Dora Zetea au de pe acum convingerea că brandul Zetea va căpăta noi şi noi valenţe atunci când afacerea va fi preluată de copii.

De la o simplă pălincie aflată pe un drumeag lăturalnic al Medieşului, astăzi firma Zetea este o importantă carte de vizită, care a adus faima acestui sat bimilenar. De douăzeci de ani încoace, firma creşte pe zi ce trece, ieşind mereu victorioasă din apele nu de puţine ori tulburi ale unei tranziţii care pare să nu mai aibă sfârşit.

Nenumăratele delegaţii româneşti şi străine care au vizitat această interesantă şi modernă distilerie  au rămas pur şi simplu frapate de ingeniozitatea lui Silviu Zetea de a armoniza un procedeu arhaic, cel de obţinere a pălincii, cu cerinţele nu de puţine ori constrângătoare ale normelor europene în domeniu.

Numele de ZETEA apare în anexele tratatului de aderare a României la UE pentru produsele tradiţionale româneşti recunoscute şi protejate în comunitatea europeană ca atare, alături de medalia de argint obţinută la Concursul Mondial de la Bruxelles din 2001 şi de alte distincţii. Acestea reprezintă aprecieri care ne determină să considerăm că produsele brandului deja au făcut istorie şi că fac parte din patrimoniul cultural identitar al zonei, cum remarca ambasadorul Sloveniei în timpul unei vizite cu caracter privat la atelierele Zetea din Medieşu Aurit, alături de alţi peste 40 de ambasadori acreditaţi în România.

În urmă cu o sută de ani, dintr-o mică pălincie transilvană un nume pornea în lume. Prin munca acestei familii, numele Zetea a devenit astăzi expresia unei poveşti de succes, parcurgând un drum nu de puţine ori anevoios, dar răsplătit cu satisfacţii, un drum adevărat, de la nume la renume.

Felician POP

N.R.: Lecţia de marketing agroturistic pe care autorul acestor rânduri o predă nu face parte dintr-un manual universitar şi nici din Programul Ministerului de resort care îşi propune să promoveze produsele agroalimentare pe piaţa mondială. Ea este predată cursanţilor, respectiv turiştilor sosiţi aici, sub forma unei proiecţii de o frumuseţe rară.

Copyright © 2014 Agro BUSINESS Design by SRS Solutions