Vezi continutul

Arhiva

Categorie: Afaceri
Share Button

Nu este vorba atât de o eroare umană, cât de o strategie diabolică al cărei obiectiv fundamental a fost şi continuă să fie distrugerea a tot ceea ce au creat creierele elevate ale ştiinţei agricole româneşti. Ofensiva distructivă asupra ştiinţei agricole a început în momentul în care falşii reformatori au realizat că au în faţă un patrimoniu economic, ce poate fi prădat până la secătuire.

Pentru a-şi atinge scopul, au pus la cale o legislaţie care să le acopere fărădelegile. În cuprinsul acesteia se află şi legile retrocedării pământului în formele care au generat mai întâi haosul, iar mai apoi abuzurile de tot felul. O secvenţă din acest scenariu este şi studiul de caz de la Staţiunea de Cercetări Viticole Murfatlar, care dovedeşte limpede că autorii morali ai falimentului cercetării agricole se găsesc nu în afara, ci în interiorul structurilor administrative care aveau obligaţia să apere integritatea acestui sector. În cazul staţiunii din Murflatar, ei se află în aparatul de comandă al Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Statului şi al Ministerului Finanţelor Publice. Fapt este că, dacă la conducerea Staţiunii Viticole Murflatar nu se găsea o „doamnă de fier“, astăzi despre această instituţie de fală a ştiinţei agricole se vorbea la modul trecut.

Puterea de a înfrunta uzurpatorii

Numele adevărat al doamnei de care pomeneam mai sus este Aurora RANCA, doctor în ştiinţe biologice. Rădăcinile ei se trag din ţinuturile Neamţului şi a ajuns la Murfatlar printr-un concurs de împrejurări, care are la bază calităţi profesionale şi morale de excepţie. Asta se întâmpla cu două decenii în urmă. Avea să ajungă în staff-ul SCDVV Murfatlar în anul 2000, iar de atunci şi până acum nu a făcut altceva decât să apere zestrea ştiinţifică a predecesorilor săi şi a actualilor colegi de „suferinţă“.

În 2005, când Aurora Ranca a fost numită director, Staţiunea din Murfatlar se afla în pragul dezagregării. Funcţionarii AVAS şi Finanţelor Publice scoteau la vânzare întreaga plantaţie de vie, crama nouă şi linia de îmbuteliere, lăsând staţiunea fără baza economică necesară susţinerii procesului de creaţie. Scenariul falimentării depline n-a putut fi dus până la capăt pentru că perceptorii şi falşii valorificatori de active s-au izbit de împotrivirea unei fiinţe care i-a înfruntat cu o dârzenie extraordinară. Staţiunea din Murfatlar continuă să existe şi încearcă nu numai supravieţuirea, ci mai ales relansarea ştiinţifică.

Cercetând şi izbutind printre „Lacrimile lui Ovidiu“

− Doamnă dr. Aurora Ranca, înainte de a vă invita la acest dialog, ne-am documentat şi am aflat că sunteţi printre puţinele personalităţi aflate în elita viticulturii zilelor noastre. Dacă ar fi să ne referim la o parte a fişei dvs. profesionale, care este creaţia ştiinţifică ce vă reprezintă? Dar cea managerială?

− Mi-e greu să spun ce ar fi reprezentativ pentru mine…. Poate încă lucrez la ea…. Totuşi, vreau să menţionez aici un proiect drag mie, acela de a certifica o parte dintre plantaţiile viticole ale staţiunii ca fiind cultivate în sistem bio. Anul trecut am ieşit pe piaţă cu primul vin obţinut din struguri certificaţi ecologic, vin care va purta denumirea soiului din care provine, o creaţie a staţiunii, Columna.

Din punct de vedere managerial cred că, în primul rând, am reuşit să creez în staţiune un climat de lucru stabil, constructiv, să păstrez un nucleu de cercetători care să se impună treptat pe „piaţa” proiectelor de cercetare, dar şi în mediul profesional ştiinţific nu numai din Dobrogea. Aş începe cu ceea ce nu are a face cu ştiinţa, recuperarea terenurilor din proprietatea ICAR-ului, actuala Academie de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Am accesat fonduri europene pentru reconversia plantaţiilor viticole, înlocuind până în prezent 40 ha cu vie. De curând, coordonez derularea unui proiect european POS-CCE 2.2.4. – pentru întărirea capacităţii administrative – în urma căruia vom înregistra la OSIM trei mărci şi ne vom certifica pe domeniul managementului integrat al calităţii, siguranţei alimentare şi a muncii, conform standardelor ISO: 9001, 22000 şi 18000.

Înclinaţia spre creaţia genetică

− Aţi avut parte de un anume mentor profesional?

− Nu de unul, ci de mai mulţi. Biologia am ales-o datorită profesoarei mele din liceu, care mi-a deschis gustul cunoaşterii naturii, în special a părţii sale vegetale. Mai târziu, în timpul pregătirii lucrării pentru licenţă, m-am „îndrăgostit” iremediabil de ecologie, aşa că teza de doctorat am lucrat-o în acelaşi domeniu şi, în continuare, majoritatea proiectelor mele de cercetare s-au axat pe ecologie.

− De când sunteţi la conducerea staţiunii şi care este starea ei productivă?

− Mă aflu în postul de comandă a Staţiunii Murfatlar din 2005. Până atunci am condus colectivul de cercetători şi pot să afirm, fără falsă modestie, că am reuşit să ne finanţăm din surse proprii sectorul, adică din proiecte de cercetare, din servicii şi analize. Totuşi, salariile mici şi lipsa unei ritmicităţi în primirea acestora (uneori primeam salariile şi după trei luni, atunci când ni se deconta o fază a unui proiect) au dus la plecarea unora dintre colegii tineri, formaţi cu greu pe „băncile” staţiunii…

Acum, există la Murfatlar un colectiv de 10 cercetători, majoritatea aflaţi în plină „maturare” (doi masteranzi, un doctorand) şi tragem nădejde că, odată cu perfectarea cadrului legislativ al funcţionării unităţilor din cercetarea agricolă, să putem îmbunătăţi structura profesională a personalului. 

Plantaţiile viticole rămase în administrarea staţiunii şi în proprietatea ASAS sunt compuse în proporţie de 40% din colecţii ampelografice, câmpuri experimentale, loturi demonstrative. Toate acestea sunt îmbătrânite, cu butuci lipsă (până la 35%) sau bolnavi. În aceste condiţii, producţiile de la Murfatlar au fost destul de scăzute, iar preţul de cost pe kilogram strugure ridicat. Odată cu intrarea pe rod a plantaţiilor tinere (cele 40 ha recent înfiinţate) sperăm ca lucrurile să se schimbe în bine.

Dacă din vie nu am obţinut până acum profit, din pepinieră şi din plantaţiile de portaltoi ne-am susţinut o mare parte din finanţare, reuşind să menţinem unitatea pe linia de plutire în toţi aceşti ani.

Important pentru viitor este să valorificăm produsul final al viei, care să asigure o calitate excepţională. Altfel, plantaţia staţiunii nu va putea fi rentabilă. Dar pentru aceasta avem nevoie de realizarea unor investiţii serioase la nivelul staţiei de vinificaţie, aflate pe lista noastră de priorităţi în anul 2011.

Tocmai cei care trebuiau să îi sprijine

− Vă rugăm să explicaţi mai pe larg cârdăşia, pe de o parte, dintre AVAS şi Ministerul de Finanţe şi, pe de altă parte, a celor care voiau să dărâme staţiunea.

− Anul 2006 ne-a găsit într-o situaţie financiară extrem de dificilă. Finanţele publice şi AVAS-ul (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) nu au făcut altceva decât să desfăşoare o acţiune concertată pentru falimentarea staţiunii. Prima dovadă este că, pe 9 ianuarie 2006, au fost scoase la licitaţie 400 hectare de vie aferente a patru ferme. Tot în acelaşi an, crama nouă şi linia de îmbuteliere construite în anii ’80-’90 au fost executate de fisc şi AVAS. Din păcate, toate demersurile noastre la Ministerul Agriculturii, AVAS şi la Prefectura Constanţa au rămas fără ecou.

O ultimă lovitură puternică a venit din partea AVAS, care a anunţat că scoate la licitaţie ultimele hectare cu vie ale Staţiunii. Am reuşit s-o parăm printr-un efort extraordinar, alertând toate autorităţile locale şi naţionale. Acum, după patru ani, mi-e greu să decid cine a fost factorul decizional hotărâtor, poate un primar, poate Preşedinţia ţării… Important este că, în dimineaţa licitaţiei, am fost anunţată de către consilierii aflaţi chiar în anticamera preşedintelui AVAS că aceasta se anulează, continuând să fim urmăriţi pentru recuperarea creanţelor (creanţe preluate de la fosta Bancă Agricolă, achitate şi răs-achitate, dar cu dobânzile ameţitoare din anii ’90, penalizate şi indexate la infinit).

Un blocaj ce putea fi fatal

− Cum a ajuns staţiunea în situaţia de a fi blocată în activitatea de marketing? Mai exact, pe mâinile cui se află crama şi prin cine valorificaţi vinul? Care este impactul financiar al acestei decizii?

− Dacă privim în urmă cu 30-40 de ani, vedem la Murfatlar o unitate de cercetare prosperă, cunoscută în toată lumea prin vinurile sale de renume. Eu nu eram atunci aici, dar vechii salariaţi îmi povestesc că erau zile când toată aleea de acces spre staţiune şi spre cramă era ocupată cu TIR-uri care aşteptau la încărcat marfa.

Este greu de explicat cum de s-a ajuns la o situaţie financiară extrem de dificilă… Poate conjunctura anilor ’90, când dobânzile la Banca Agricolă au crescut enorm. Poate căderea premeditată a pieţei externe a vinurilor noastre… Un lucru dovedit este scoaterea treptată a vinurilor staţiunii de pe orice piaţă, atât internă, cât şi externă.

Toate acestea au condus la acumularea unor datorii mari la bugetul statului, care în final au culminat cu executarea silită a staţiunii de către Finanţele Publice. În loc să ne sprijine, această instituţie naţională, de mare prestigiu cândva în ceea ce priveşte corectitudinea, a trimis aici nişte perceptori de modă veche, pentru a ne vinde cea mai mare cramă de vin. Cui? Tocmai principalului concurent în zonă. Totuşi, am rămas cu crama mică din sediul central al Staţiunii, care este în curs de modernizare şi care ne va oferi posibilitatea să ieşim pe piaţă, poate din toamna anului 2011, cu noile vinuri îmbuteliate. Este poate ultima şansă să rentabilizăm atât via, cât şi starea productivă a Staţiunii Murfatlar.

Iosif POP, Teodor MARIAN

Share Button

Dincolo de nemulţumirile producătorilor de lapte, uneori exprimate zgomotos în stradă, apare un adevăr de necontestat: principalii vinovaţi sunt chiar crescătorii de vaci, care refuză asocierea, înfiinţarea unor cooperative puternice. Astfel le lipseşte forţa necesară în relaţiile cu procesatorii.

Aceste date provin dintr-un nou Raport, elaborat de Consiliul Concurenţei (CC), intitulat „Provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoare sensibile“.

Obiectivul raportului este de a identifica o serie de probleme din nouă domenii ale economiei naţionale, printre care şi cel agroalimentar, din perspectiva relaţiei concurenţă – competitivitate – bunăstarea consumatorului final.

Ponderea produselor româneşti s-a diminuat

Unul dintre sectoarele analizate de Consiliul Concurenţei se referă la laptele de vacă pe filiera producător-procesator. Ancheta sectorială, realizată în perioada 2005-2009, relevă că ponderea produselor provenite din România şi comercializate prin reţeaua de retail s-a diminuat cu 15,6%, respectiv de la 99,41% în 2005 la 83,82% în 2009. Aceeaşi tendinţă de reducere se înregistrează de altfel şi pentru alte produse, cum ar fi: ouă (-4,38%), ulei de floarea-soarelui (-12,62%), pâine (-1,22%), vin (-7,59%) etc.

Conform documentului, în anul 2009, cele 849.851 de exploataţii de vaci cu lapte existente în România îşi asigurau atât autoconsumul, cât şi venitul necesare traiului pentru un număr de cel puţin tot atâtea familii. Valoarea totală a vânzărilor de pe piaţă a acestor exploataţii atinsese un cuantum de peste un miliard de euro.

Din cauza structurii fermelor, la nivel naţional, cea mai mare producţie de lapte (40%) este destinată auto-consumului, urmată de producţia pentru vânzări directe (36%) şi pentru procesare (22%).

Forţa procesatorilor

Raportul menţionează că procesatorii deţin o pondere mult mai concentrată, astfel încât, la nivelul anului 2008, primii zece operatori economici, dintr-un total de 481, adunau 56% din cifra de afaceri a sectorului. Dintre aceştia, numai Albalact este o companie cu capital 100% românesc, restul fiind cu capital străin (multinaţionale). O altă companie cu capital integral românesc care vine puternic din urmă este cea de la Satu Mare – Unicarm, cunoscută până acum pe piaţa procesatorilor din carne.

Dacă în ţările de origine procesatorii străini sunt legaţi de mari cooperative, iar furnizorii lor de materie primă sunt în acelaşi timp şi acţionarii lor, în România există societăţi comerciale cu capital privat şi cu acţionar unic sau majoritar, se precizează în document.

Concluziile raportului

Analiza pieţei laptelui a pus în evidenţă unele aspecte legate de modul de funcţionare a pieţei. Astfel, piaţa laptelui, pe segmentul producător-procesator, este strâns legată de reglementările legale în materie, care decurg, în mare măsură, din politicile Uniunii Europene (UE) în domeniu. Ca urmare, producătorii români de lapte se găsesc într-o poziţie defavorabilă din punctul de vedere al puterii de negociere, deoarece încheie contracte de livrare în mod individual şi nu deţin acţiuni în cadrul industriei din aval, adică în cadrul firmelor procesatoare.

În raport se spune că procesul de asociere a producătorilor agricoli, corelat cu măsurile agreate de PAC, reprezintă un pas în încercarea de soluţionare a problemelor sectorului. De asemenea, un loc aparte îl ocupă asigurarea transparenţei preţurilor, astfel încât fiecare producător să poată avea informaţii corecte şi în timp util despre preţurile practicate în regiune. Acest fapt poate conduce la consolidarea puterii de negociere a producătorilor în relaţia cu procesatorii.

Cum este în UE

Raportul notează că, la ora actuală, în majoritatea ţărilor UE producţia şi procesarea laptelui se face prin intermediul cooperativelor, în cadrul cărora fermierii sunt atât producători şi furnizori de materie primă, cât şi acţionari ai unităţii de procesare.

Tot la nivelul UE, aproximativ 58% din laptele produs este procesat de către cooperative, iar 20% de către procesatori independenţi. Cu mici excepţii, structura fermelor europene de vaci cu lapte este orientată către exploataţii de mărime medie (10-30, 30-50 sau 50-100 de capete).

Traian DOBRE

Share Button

Preţul grâului este de partea comercianţilor

Piaţa grâului şi-a regăsit „calea“ creşterii de preţ ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, care au atins ţările producătoare, una după alta, începând cu luna iulie a acestui an. După cantităţile mari de ploaie căzute în ultimele săptămâni, în Australia piaţa grâului a integrat toate aceste tensiuni create, în special cele legate de calitate. Căutările morarilor din ultima perioadă au fost îndreptate către Europa (în special Franţa), din stocurile publice, şi SUA, din cantităţile deţinute în capacităţile logistice. Se estimează că vor fi probleme mai ales în partea a doua a campaniei de achiziţie, când se apreciază că morarii vor cumpăra la un preţ mai mare, dar va exista şi o disfuncţionalitate în aprovizionare ca urmare a unei oferte reduse.

– Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita)

Porumbul, într-o incertitudine totală

Piaţa porumbului şi-a găsit „culoarea“ în Europa, marcând o perioadă de creşteri puternice ale preţului pentru contractele cu livrare în luna martie 2011, iar creşterea a fost de 10,5 euro/tonă. Cererea mondială este mare, Europa fiind obligată să recurgă la importuri pentru a nu dezechilibra balanţa de pe piaţa internă, în condiţia în care oferta este destul de mică.

Stocul de porumb din SUA este destul de scăzut şi acesta poate scădea în continuare mai ales în situaţia în care se legiferează detaxarea etanolului, ceea ce va face ca necesarul de porumb pentru filiera producerii etanolului să fie din ce în ce mai mare. Suprafaţa ce se va semăna cu porumb este în scădere, producătorii americani preferând să cultive soia în locul porumbului. Toate aceste informaţii duc la tensionarea pieţei porumbului, în prezent operatorii fiind atenţi la cultura de porumb din Argentina, care se găseşte în faza de polenizare. Timpul uscat din ultimele săptămâni şi valul de căldură cu temperaturi de peste 40°C pot compromite destul de serios recolta celui de-al doilea exportator mondial de porumb.

– Cotaţiile porumbului la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita)

– Cotaţiile porumbului – Matif
(vezi tabel in revista tiparita)

Orzul, doar ca resursă furajeră

Preţul orzului furajer a continuat şi el să se aprecieze în ultima săptămână, pe măsură ce disponibilităţile de grâu sunt reduse, orzul furajer recăpătându-şi interesul cunoscut în rândul producătorilor de furaje pentru animale. Creşterea puternică a preţului grâului a permis creşterea preţului orzului cu 7 euro/tonă, ajungând la 207 euro/tonă, livrat în portul Rouen. Scoaterea stocului de intervenţie nu a influenţat piaţa europeană. Orzul pentru bere nu a avut o cerere mare la export, în această perioadă activitatea cu acest produs fiind ceva mai redusă. Oferta scăzută din acest an va face ca operatorii să se întoarcă mai repede pe piaţă pentru a realiza achiziţii. Orzul pentru bere nu a a urmat aceeaşi pantă ascendentă ca orzul furajer.

– Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revista tiparita)

Piaţa oleaginoaselor

Soia. Incidentele climatice, care afectează producţia de soia din Argentina, au reprezentat principalul motiv de creştere a preţului oleaginoaselor din ultima perioadă. În SUA, complexul de soia a fost foarte bine orientat spre creştere ca urmare a cererii la export, precum şi a interesului procesatorilor de pe piaţa interioară ca efect al validării sprijinului de 1 USD/gallon. China a decis şi ea să-şi mărească stocul actual de soia, ceea ce a generat o tensiune punctual pe piaţă, iar tendinţa de fond a pieţei nu este nici pe departe stabilită.

– Cotaţiile pentru soia futures la Bursa din Chicago
(vezi tabel in revista tiparita)

Floarea-soarelui. Având în vedere evoluţia pieţelor financiare şi de energie, preţul uleiurilor vegetale a fost în creştere. Consumul mondial de uleiuri vegetale este mai mare, la aceasta adăugându-se şi rezultatele incidentelor climatice, motive care au determinat operatorii de pe aceste pieţe să fie extrem de atenţi la evoluţiile viitoare ale acestora. Seceta din Argentina a penalizat nivelul recoltelor de porumb şi soia. Este clar că oferta va fi mai mică decât cea estimată iniţial. Preţul florii-soarelui a înregistrat creşteri ca urmare a unei cereri aflate în creştere, precum şi a unui disponibil redus. Preţurile uleiurilor vegetale au fost la un nivel ridicat şi în ultima săptămână ca urmare a susţinerii venite din partea petrolului.

– Cotaţiile pentru floarea-soarelui FOB – FRANŢA
(vezi tabel in revista tiparita)

 Rapiţa. Preţul rapiţei a crescut în ultima săptămână, după câteva zile de scăderi uşoare ca urmare a elementelor tehnice. Creşterea preţului a avut la bază producţiile scăzute din Canada, Europa, Ucraina şi Australia şi consumul aflat în creştere la nivel mondial. Tendinţa este de creştere în cazul tuturor oleaginoaselor. Preţul petrolului a depăşit nivelul de 91 USD/baril. În acest context, preţul rapiţei a crescut în Europa, atingând nivelul de 505 euro/tonă, FOB Moselle. Acest preţ ne indică creşterea puternică a cererii de pe piaţa fizică.

– Cotaţiile rapiţei – Matif
(vezi tabel in revista tiparita)

Dumitru Daniel SANDU

Share Button

Din modul în care sunt redactate titlurile şi valorile uneori identice ale proiectelor s-ar părea că acestea sunt întocmite pe bandă rulantă, fără nici cea mai mică încercare de a oferi o şansă întreprinzătorului în a deveni rentabil. Ideea pare susţinută şi de amplasarea unităţilor de procesare una lângă alta, chiar pe teritoriul aceleiaşi localităţi.

Totuşi de plagiat nici nu poate fi vorba, pentru că în Ghidul solicitantului scrie clar că acţiunile de copy-paste se pedepsesc cu declararea neeligibilă a proiectului. Faptul că denumirile proiectelor coincid, ca şi valoarea totală a investiţiilor în unele cazuri (până la virgulă) este ceva cu totul aleatoriu…

Cazuri revelatoare

Faptul că s-a estimat şi argumentat extrem de corect şi minuţios rentabilitatea fiecărui proiect rezultă din analiza a 2 cazuri revelatoare:

– În localitateal Vicovu de Sus, Suceava, un investitor este dispus să aloce aproximativ 4.000.000 lei (1 milion de euro) pentru o fermă cu 20 de vaci pentru lapte.

Cu o producţie anuală de circa 10.000 litri pe an (cât poate da o vacă respectabilă) are de gând probabil să obţină un profit de circa 5 euro pe litru pentru a putea amortiza investiţia şi a plăti dobânda băncii care îl va împrumuta. Asta dacă nu cumva ia în calcul să obţină un profit normal din vânzarea laptelui (0,3 lei pe litru) şi să vândă biogazul (ecologic) la export în Suedia (unde e mai frig decât la noi) cu 5.000 de euro/mc.

Oricum are două alternative extrem de avantajoase.

– Un investitor din Tămădău Mare din Călăraşi se pregăteşte să investească 3 milioane de euro într-o fermă de porcine pentru reproducţie. Deşi nu cunosc capacitatea exactă a fermei, putem specula că, la o dimensiune de circa 3.000 de capete, dumnealui  doreşte să creeze cazare şi serviciile aferente (mergând până la jupuire) graţioaselor animale, cu un preţ de aproximativ 1.000 euro pe metrul pătrat.

Exact după cele mai sofisticate norme europene.

Impactul dobânzilor

Se ştie că proiectele se implementează în proporţie de peste 75% cu bani împrumutaţi de la bănci. Lăsând la o parte valorile astronomice, care sperie aproape orice bancher de oraş provincial (poate directorii din comune or fi mai flexibili), mai este cunoscut faptul că, de la demararea investiţiei şi până la obţinerea veniturilor din activitate, se scurg 2-3 ani, depinzând de natura acesteia.

Ştiind că valoarea totală a unui proiect este de circa 1,5 milioane euro, scăzând avansul acordat de APDRP şi contribuţia proprie, rezultă că investitorul va avea de plătit dobânzi (minimum 6-12 luni) la un sold de circa 700.000 euro. Cu 5% pe an dobândă, comisionul de acordare (cam 1% din valoarea creditului) şi cel de garantare a creditului (2%) ar însemna circa 55.000 de euro doar dobândă şi comisioane bancare până la finalizarea investiţiei, bani care nu pot fi împrumutaţi.

Dacă adăugăm şi faptul că TVA-ul nu este eligibil şi nici nu prea se finanţează de către bănci, ar rezulta că iniţiatorul proiectului ar trebui să mai aibă pregătiţi încă 240.000 euro de pe acum.

În fine, presupunând că se împrumută şi de aceşti bani, îi rămâne doar să achiziţioneze din fondurile proprii animale pentru prima populare şi furaje până la primele încasări din activitate, adică în jur poate de 100.000-200.000 euro.

(Eu, dacă aş avea atâţia bani, nu i-aş mai investi în agricultură, ci aş pleca liniştit la Copacabana.)

Dar dacă banca îl finanţează şi pentru activitatea de producţie, îi mai rămân de plătit salariile şi utilităţile pentru primele luni de activitate (până la un an), probabil circa 50.000 euro. Dacă se descurcă şi împrumută şi aceşti bani, chiar este norocos şi inteligent.

Presupunând că scapă de implementarea investiţiei (aşa cum cămila poate trece prin urechile acului), îi rămâne să desfăşoare o activitate rentabilă pentru o perioadă de circa 50 de ani, pentru a achita ratele de credit.

Rentabilitatea investiţiei şi fluxul de numerar trebuie să fi fost  socotite foarte mari, de vreme ce la un proiect în valoare de 1,5 milioane de euro doar cheltuielile cu amortizarea anuală a investiţiei se ridică la circa 50.000-100.000 de euro, valoarea ratelor de credit fac probabil în jur de 100.000 euro pe an şi dobânda se ridică şi ea la circa 30-50.000 euro pe an, în primii 10 ani.

Investiţii sortite eşecului

Că investiţiile nu au şanse mari de a fi implementate rezultă şi din noile condiţii impuse în Ghidul solicitantului (varianta XXX din 27.08.2010), prin care se introduc 3 noi prevederi deosebit de importante:

Prima este aceea de a respecta condiţia de viabilitate economică a oricărei investiţii ce se doreşte a fi finanţată prin FEADR, indiferent de obiectivele generale urmărite. Acest lucru nu era (sau nu părea) obligatoriu din versiunea anterioară, având dreptul să te prevalezi de implementarea unui standard european sau de atingerea altui obiectiv de calitate.

A doua prevedere se referă la obligativitatea dovedirii sursei de cofinanţare a proiectului, prevedere care exista şi în PROGRAMUL SAPARD dar a fost eliminată pentru FEADR (începând cu 2008), pentru a creşte gradul de accesibilitate a fondurilor.

A treia este renunţarea la acordarea unui avans (care mergea până la 20%, apoi 50% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectului), urmând ca de acum încolo beneficiarii să primească doar rambursări ale cheltuielilor efectuate din fonduri proprii.

De ce a fost nevoie de reintroducerea acestor măsuri şi de schimbarea majoră a regulilor pentru a nu ştiu câta oară?

Pentru că pur şi simplu autorităţile fac experimente şi nu au o viziune asupra dezvoltării mediului rural românesc, mergând cu căruţa din şanţ în şanţ.

Cosmin POPA
Doctor în management şi marketing  în agricultură

–          va urma –

Share Button

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a hotărât să acrediteze firmele de consultanţă care întocmesc proiecte finanţabile prin FEADR. De acest lucru se va ocupa Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru PNDR din cadrul  MADR.

Necesitatea implementării unui sistem de acreditare a apărut din cauză că multe dintre proiectele evaluate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) au fost de slabă calitate, fiind respinse, chiar dacă vizau investiţii serioase.

Printre aspectele nesatisfăcătoare identificate se numără slaba fundamentare a studiilor de fezabilitate şi a memoriilor justificative în ceea ce priveşte necesitatea proiectului sau a unor achiziţii din cadrul acestuia. Alte probleme întâlnite sunt supradimensionarea, atât din punct de vedere valoric, cât şi al capacităţii de producţie, slaba calitate tehnică a proiectelor, cash-flow nerealist etc.

(T.D.)

Share Button

Dorin Buruiană a pornit aventura privatizării în anul 1992. La nici 25 de ani, a înfiinţat firma gălăţeană Dorin, cu activitatea de bază materiale de construcţie. După câţiva ani de prosperitate, s-a lăsat la… vatră! Adică s-a orientat spre vatra părintească. Mai întâi, în 1999, şi-a construit o moară în comuna natală, Rediu. Nu era alta în zonă. Investiţia l-a costat 35.000 de dolari. Un an mai târziu, când a fost gata, a preluat asociaţia agricolă (fostul CAP), care avea 600 ha. Atunci a cumpărat şi primele tractoare, maşini şi utilaje agricole…

Germenele integrării

An de an s-a extins, preluând terenuri şi din comunele învecinate, iar acum

SC DORIN SRL deţine o suprafaţă de 2.100 ha. Între timp, Dorin Buruiană a cumpărat o fabrică de pâine în Galaţi, cu o capacitate de 80 t în 24 de ore. Şi-a creat şi o reţea de distribuţie formată din patru magazine amenajate în pieţele gălăţene şi aprovizionează şi comunele din împrejurimile municipiului. Bobul de grâu pe care-l cultivă, după ce este măcinat, ajunge pâine pe masa cumpărătorilor. Un sistem de producţie integrat…

Vocaţia spre fondurile europene

„Primul proiect european l-am întocmit pe Măsura 321, în anul 2006 – ne-a declarat Dorin Buruiană, şi a fost finalizat doi ani mai târziu. Valoarea totală – 750.000 euro. Cu aceşti bani am construit trei silozuri moderne, cu o capacitate finală de 2.500 t, şi am cumpărat o combină, două tractoare, semănători şi toată gama de utilaje şi echipamente agricole.”

Dorin Buruiană continuă să acceseze bani din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Acum are depus un alt proiect, tot pe Măsura 321, ce însumează 600.000 euro. Exploataţia lui agricolă are mare nevoie de încă un tractor, de utilaje agricole moderne.

„Pentru mine, 2010 nu a fost anul grâului, deşi am cultivat o suprafaţă de 1.200 ha. Apoi, am înfiinţat culturile „tradiţionale”: floarea-soarelui, pe 300 ha, rapiţă – 400 ha, porumb, pe 200 ha, plante furajere, pepeni… Acest ciclu agricol, una peste alta, am reuşit să-l închei cu bine!”, a precizat tânărul fermier.

Trebuie spus că terenurile exploataţiei nu sunt la irigat. Pentru aceasta, în 2008 Dorin Buruiană a încheiat un protocol cu SNIF pentru a prelua o staţie de pompare pentru irigarea a 1.300 ha. Întreaga valoare a amenajării însumează 3,7 miliarde lei vechi. Însă, când să se apuce de treabă, a venit criza şi astfel investiţia s-a… cam veştejit. Din cauza secetei din vară, terenurile au fost arse de soare, iar arătura pentru cultura rapiţei din toamnă abia a fost efectuată cu mari greutăţi…

Marian Muşat

Share Button

După ce, în urmă cu câţiva ani, mizând pe prosperitate şi bunăstare, un cetăţean italian, Roberto Ceni, şi-a făcut în comuna gorjeană Godineşti o fabrică de conservat ciuperci, acum nu numai că vrea să o închidă, dar e în stare să o dea pe lucru de nimic, numai să scape de ea. Lucrurile păreau să meargă bine, pădurea era în apropiere, în ea – ciuperci gârlă, italianul a investit în utilaje moderne, iar sătenii din localitate nu aveau alte modalităţi de a se angaja cu carte de muncă undeva.

Şi, totuşi, situaţia nu a rămas aşa. Străinul, convins că forţa de muncă românească poate fi atrasă oricum, n-a oferit un salariu prea mare la angajare. Nici sătenii, constrânşi să stea mai bine de opt ore la fabrică, nu s-au înghesuit să aibă serviciu aici, preferând să culeagă singuri ciupercile şi să le valorifice cum ştiu. Adevărul este că nici piaţa de desfacere internă a ciupercilor nu a fost cum se preconiza. Aşa că întreprinzătorul a început să transporte ciupercile în Italia natală, ceea ce impunea, desigur, şi alte costuri. Dar, după ce a analizat şi evaluat, după ce a pus în balanţă situaţia, italianul a decis că nu mai are de ce ţine fabrica de la Godineşti, Iesela Godineşti. Iese pe minus cu ea. Drept care, a pus-o în vânzare. Numai că doritorii nu se prea ivesc la orizont…

Nina MARCU

Share Button

Bioetanolul este definit ca alcool etilic de provenienţă naturală. Materiile prime utilizate în fabricarea etanolului sunt trestia şi sfecla de zahăr, sorgul zaharat, unele fructe. O resursă mult mai importată o reprezintă materiile prime amidonoase, respectiv porumbul, grâul, cartoful, maniocul. La acestea se adaugă materiile prime lignocelulozice (lemnul şi alte materiale din plante fibroase).

Însă cea mai importantă sursă de obţinere a bioetanolului, din punct de vedere cantitativ, o reprezintă materiile prime lignocelulozice sub formă de deşeuri agricole (paie de cereale, deşeuri de trestie de zahăr, fibre şi deşeuri de bumbac etc.). Conţinutul în energie al bioetanolului este apreciat a fi în jur de 65% din cel al benzinei.

La nivelul cercetărilor şi producţiei actuale, cele mai utilizate materii prime pentru obţinerea de bioetanol rămân cerealele.

Bioetanolul, spre deosebire de biomotorină, poate fi amestecat cu benzinele obişnuite până în procent de 5%, fără a interveni cu modificări la motoare. În SUA, bioetanolul se fabrică din porumb, iar în Brazilia din trestie de zahăr.

Bioetanolul poate fi utilizat însă şi indirect ca materie primă la fabricarea etilenterţiarbutileterului (ETBE) care poate fi amestecat cu benzină până la 15%

Bioetanolul reprezintă în etapa actuală o sursă importantă pentru carburanţi şi combustibili, dar disponibilitatea materiei prime (mai ales cerealele) constituie una dintre constrângerile majore pentru a dezvolta fabricarea şi utilizarea acestui carburant.

Chinezii, de exemplu, au anunţat deja că renunţă la proiectul de a produce etanol din porumb, în condiţiile în care acest produs reprezintă o sursă alimentară ce ţine de securitatea naţională.

Biodiselul, un patent sud-african

Biodiselul a fost implementat pentru prima dată în Africa de Sud, înainte de cel de-al doilea război mondial. În 1979 au început cercetările pentru tranesterificarea uleiului de floarea-soarelui şi rafinarea esterului pentru obţinerea biodiselului standard. Apoi, în 1983, biodiselul a fost testat pe motoarele disel. Compania austriacă Gascocs a preluat tehnologia de la South African Agricultural Engeneers şi a construit primul pilot pentru producerea biodiselului în 1987. Fapt este că în 1989 a intrat în funcţiune prima instalaţie industrială de biodisel din rapiţă, cu o capacitate de 30.000 tone/an.

Ulterior au intrat în funcţiune fabrici de producere a biodiselului în Cehia, Franţa, Germania, Suedia, în America şi Indonezia.

Biodieselul poate substitui diselul obişnuit fără a fi nevoie să fie realizate modificări la motor şi menţine capacitatea sarcinii utile şi raza diselului.

Spre deosebire de bioetanol, care se obţine în special din cereale şi plante zaharoase, biodiselul are la bază surse oleaginoase. Ele sunt:

– boabele de soia (aproape tot diselul fabricat în SUA este obţinut din soia);
– seminţele de floarea- soarelui şi de rapiţă (folosite în special în Europa);
– uleiul de cocos (în Filipine şi în America de Sud, unde se încurajează producerea şi utilizarea biodieselului din nucă de cocos);
– seminţele de muştar, bumbac, canole (o plantă asemănătoare rapiţei);
– ulei de măsline;
– alge (în Africa de Sud funcţionează o rafinărie de producere a biodiselului din alge);
– uleiul de palmier;
– materii grase de origine animală (grăsimi animale, grăsimi reziduale din industria de prelucrare a cărnii, reziduuri grase alimentare).

În tabel se prezintă producţia posibilă de biodisel în funcţie de cultură.

Producţia de biodisel  în funcţie de cultură
(vezi tabel in revista tiparita)

Se observă că plantaţiile de palmier se situează detaşat pe primul loc, fiind resursa cu cel mai mare conţinut de trigliceride. Uleiul de palmier este urmat de cel de cocos. Uleiul de rapiţă se situează pe locul trei, iar cel obţinut din floarea-soarelui şi soia are o producţie mult mai mică.

La nivel mondial aceste ultime trei plante reprezintă resursa cea mai importantă, avându-se în vedere extinderea lor.

Avantajele comparative

Trecerea de la etapa utilizării resurselor neregenerabile la economia energetică provenită din acestea a declanşat la nivel global programe deosebit de ambiţioase, mobilizarea capitalurilor şi concentrarea puterii în cadrul industriei de biocombustibili.

Cercetările şi calculele efectuate de diverse institute, organizaţii, agenţii internaţionale ridică însă semne de întrebare la fiecare avantaj, subliniind de fapt necesitatea studierii limitelor în elaborarea strategiilor de utilizare a bioenergiei. Principalele întrebări cer răspunsuri la următoarele incertitudini:

1. Biocombustibilii reduc emisiile de gaze şi contribuie la îmbunătăţirea calităţii aerului?

În documentul de lucru al serviciilor Comisiei Comunităţilor Europene se arată că, în cazul menţinerii situaţiei în care ponderea energiei regenerabile să fie de 12,5% în 2020, reducerile anuale ar fi de 430-600 mil. tone de CO2. Dacă ponderea va ajunge la 20%, cifra echivalentă ar fi de 600-900 mil. tone de CO2. Există însă şi reversul medaliei, care ţine de impactul defrişărilor masive care anulează efectele pozitive în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră.

2. Biocombustibilii vor contribui la penuria de apă pe glob?

Deficitul global de apă este rezultatul triplării cererii în ultima jumătate a secolului trecut. Forarea a milioane de fântâni pentru irigaţii a împins volumul de apă extras dincolo de notele de reumplere a acviferelor, ducând la scăderea nivelului apei subterane în ţări care cuprind mai mult de jumătate din locuitorii globului, inclusiv cele mai mari producătoare de cereale – China, India şi Statele Unite. Reducerea surselor de apă va afecta direct nivelul producţiilor agricole, pe glob 70% din cantitatea de apă folosită fiind destinată agriculturii. În aceste condiţii, pentru producerea de biocombustibil va fi necesară creşterea suprafeţelor cultivate cu culturile energetice.

Dr. Emilian OANCEA

Share Button

România are cel mai mare potenţial de energie eoliană din Europa de sud-est, estimat la o capacitate de 14.000 MW. Din păcate, la ora actuală produce numai 14 MW, s-a afirmat la a III-a Conferinţă internaţională „Energia eoliană în România“.

Iată de ce în zona Dobrogea (Fântânele şi Cogealac) CEZ Group construieşte cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o putere instalată de 600 MW. Valoarea investiţiei se ridică la un miliard de euro.

La ora actuală, Parcul eolian Whitelee, din Scoţia, este cel mai mare parc operaţional, care dispune de 322 MW.

La expoziţie au participat mari companii specializate în parcuri eoliene, precum ENERCON, GAMESA, Global Wind Power, Global Wind Power, PNE Wind Romania SRL, Wind Power Energy, Wind Turbine Service Romania, WKA Montage GmbH, Energobit şi mulţi alţi operatori de pe piaţa energiei neconvenţionale.

În timpul conferinţei, desfăşurate timp de două zile, au fost abordate teme precum Oportunităţi de finanţare a proiectelor pentru energii regenerabile prin programele derulate de Ministerul Mediului şi Pădurilor (prezentare făcută de Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor), România pe harta eoliană a Europei (Dana Duică, director executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană), Produsele şi tehnologiile oferite de Gamesa pentru piaţa din România (David Guíu Poblador, Sales Area Manager GAMESA, Spania) sau Soluţiile Siemens Wind Power pentru nevoile specifice ale pieţei româneşti de energie eoliană (Radu Voinescu, Siemens România). În ziua a doua, o expunere interesantă a avut Dan Preoţescu, Network Planning Manager Transelectrica, România, cu tema Target EU 2020: Managementul integrării energiei eoliene în reţeaua naţională.

Turbine pe „toate drumurile“

La faţa locului am mai aflat că Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie (IRE) a realizat un studiu conform căruia sectorul de energie eoliană din România poate contribui cu 13 TWh la balanţa energetică, până în 2020.

Transelectrica planifică deja exportul surplusului de energie electrică în Turcia, prin conducte speciale în Marea Neagră.

Electrica planifică investiţii în energia eoliană: trei parcuri cu o capacitate de 50 MW fiecare.

Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) prevede că se vor instala turbine eoliene puternice, până în 2013. Astfel, România va deveni principalul actor în sud-estul Europei în următorii trei ani în ceea ce priveşte energia eoliană. În total, vor fi create până la 5.000 de locuri de muncă.

Potrivit unui raport publicat recent de Asociaţia Europeană de Energie Eoliană, producţia României va creşte până la 3.500 MW energie eoliană onshore.

– După o lungă perioadă de expectativă, oficialităţile noastre au ajuns la concluzia că România are şansa de a deveni cea mai mare producătoare de energie eoliană din sud-estul Europei.

– În anul de referinţă 2010, România producea doar 14 MW energie eoliană şi îşi propune ca într-o perioadă relativ scurtă să-şi majoreze producţia la 3.500 MW.

– Într-o primă etapă, în perioada cuprinsă între anii 2011-2019 vor fi construite 3 parcuri eoliene cu o capacitate de 50 MW fiecare. Cel mai aproape de finalizare este parcul eolian din zona Fântânele-Cogealac (Dobrogea ), care în final va avea o putere de… 600 MW.

– Microinstalaţiile eoliene reprezintă una dintre investiţiile viitorului în mediul rural.

Studiu privind caracteristicile vântului

Fapt este că instalaţiile eoliene necesită întocmirea unui studiu înainte de a fi demarată investiţia.

„O turbină eoliană nu poate fi montată fără un studiu prealabil, care să indice înălţimea optimă de funcţionare. Altfel, există riscul ca investiţia să nu producă energie electrică la parametrii proiectaţi sau chiar să nu meargă deloc“, a declarat George Deliu, director al firmei Eurosat West, reprezentanta în România a Eurosat Renovables SL – Spania, parte a Grupo TELSAT. Domnia sa a afirmat că, în acest scop, în funcţie de zonă, se montează stâlpi înalţi de 80-120 m. Măsurătorile, care vizează caracteristicile vântului, se fac din 10 în 10 m sau din 20 în 20 m, pe o perioadă de 1-3 ani.

După realizarea studiului, poate fi întocmită documentaţia necesară obţinerii unei finanţări de la Uniunea Europeană. Costurile sunt incluse, de regulă, în proiectul viitorului parc eolian.

Turbină eoliană pentru gospodărie

În partea opusă marilor câmpuri eoliene se află microinstalaţiile necesare gospodăriilor, în special din mediul rural.

„Turbinele eoliene Envergate cu ax vertical, în comparaţie cu cele cu ax orizontal, sunt mai silenţioase, pornesc de la o viteză mai mică a vântului, de 1,2-1,5 m/s, iar la 2,5 m/s produc curent electric. Ca urmare, pot fi montate la înălţimi mai joase şi chiar în zone urbane. În plus, protejează păsările, deoarece, când se învârtesc, formează ca un tub vertical, văzut de păsări şi ocolit în timpul zborului“, ne-a spus, în exclusivitate, Andrei Alcea, director general al companiei Sun-Power.

Conform celor prezentate, cea mai mică putere furnizată este de 400 Wh (cantitatea de energie produsă într-o oră). Aceasta se pretează pentru o căsuţă de vacanţă, cabană mică, rulotă sau camping. Urmează turbinele de 3 kWh monofazice, pentru uz rezidenţial, case, vile. În acelaşi scop, dar cu energie electrică utilizată şi pentru gătit sau încălzit, există generatoare de 10 kWh, mono sau trifazice. Cea mai mare putere este de 40 kWh, folosită pentru întreprinderi mici sau pensiuni. Însă, în fază de proiect, există şi turbine eoliene de 100 kWh.

Dimensiunile palelor sunt în funcţie de putere. De exemplu, în cazul turbinei de 3 kWh, lungimea palelor este de 3 m, iar diametrul rotorului, de 2 m.

Preţurile turbinelor Envergate cu ax vertical, fără TVA, pleacă de la 4.500 euro (400 Wh) sau 16.500 euro (3 kWh) şi ajung la 128.000 euro (40 kWh). La aceşti bani se mai adaugă studiul privind caracteristicile vântului, fundaţia şi montajul.

Traian DOBRE

Share Button

Am aflat că se va scumpi, din nou, pâinea. Nu cu mult, spun procesatorii, cu prea mult, se plâng consumatorii, cu mai mult decât poate suporta piaţa specifică acestui produs, se teme, în ultimă instanţă, ministrul agriculturii, Valeriu Tabără! Şi toate astea din februarie 2011. Motive?

Să faci afaceri cu cereale deja este cu totul altceva; înţelegi asta din comportamentul celor care s-au grăbit să exporte grâu, din iulie până în toamnă, pentru că preţul, la grâu de pildă, a crescut de la 120 de euro pe tonă la 220 de euro pe tonă, cu toate că grija pentru hrana unui popor care se hrăneşte, în ultima vreme, în mare parte, cu pâine şi sos de limbă, cum ar fi spuse mucalitul Bulă, poate ar fi recomandat niţică prudenţă.

Cine sunt câştigătorii? Cine sunt perdanţii?

Sigur, mie mi-este uşor să spun ceea ce spun. Eu nu am de întreţinut o afacere, de dus mai departe un proces de producţie, de plătit forţa de muncă, şi mai am şi statornice reminiscenţe umanistice care vin dinspre stânga. Dar am întrebări care se nasc atunci când, în ţara pâinii, mănânc pâinea cea mai proastă şi cea mai scumpă. Şi a început să fie o tradiţie să asist la veşnicul dialog între producătorii de grâu care primesc un preţ mic pe munca lor, pe de o parte, şi procesatorii de pâine care şi ei nu sunt în câştig, pe de altă parte. Aflăm că 90% dintre brutari lucrează fără profit, aşa de dragul mâncătorilor de pâine şi produse de panificaţie, 4.500 de firme de morărit şi panificaţie s-au închis, iar 3.500 de angajaţi din domeniul acesta au intrat, de curând, în şomaj.

Miroase a speculă

Asta în timp ce în toată Europa există o mişcare a cerealelor, ba chiar şi în cealaltă parte care nu-i Europa. Miroase a speculă, pâinea noastră cea de toate zilele.

Ce facem noi, românii?! Păi, ce facem! Ne pregătim să importăm cu 50% mai mult decât am vândut cereale, astfel încât în februarie preţul pâinii se va scumpi cu peste 16%. Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN, precizează că, dacă adăugăm faptul că în fiecare an suprafaţa cultivată cu cereale a devenit din ce în ce mai mică, suprafaţă dijmuită şi de condiţiile meteo nefavorabile, inundaţii, caniculă, plata cu întârziere a subvenţiilor agricole, anularea unor ajutoare pentru îngrăşăminte, avem imaginea completă a explicaţiilor care se pot da celor care nu înţeleg, ca mine, de exemplu, de ce pâinea devine mai proastă şi mai scumpă.

Gluma cu obezitatea

Să mai adăugăm faptul că pâinea îngraşă? Nu este cazul! La cât se cumpără acum, nu din zona asta vine îngrijorarea noastră. Ar trebui să ne temem pentru siguranţa alimentară a noastră, a tuturor. Până acum, dacă aveai pâine, cartofi, varză şi fasole nu-ţi făceai mari griji alimentare.

Aşadar, dacă pâine nu e, nimic nu e, chiar dacă, în glumă, îngraşă! Amintiţi-vă rugăciunea „Tatăl Nostru“! Acolo pâinea are sensul adevărat pe care cei care o produc îl uită!

Vasilica GHIŢĂ ENE

Share Button

- 27 ianuarie 2011 – 30 ianuarie 2011
BIJOUX EXPO – Expoziţie de bijuterii, ceasuri, accesorii.
EXPO DRINK & WINE – Expoziţie de vinuri şi băuturi alcoolice.
GOURMET SHOW – Expoziţie de gastronomie şi catering.
CAFE & CHOCOLAT – Expoziţie de ceai, cafea şi ciocolată.

– 3 februarie 2011 – 6 februarie 2011
IMM – Târg pentru consultanţă de management, financiar-bancară şi fiscală, imobiliare, mobilier, tehnologii şi echipamente de birou.

– 10 februarie 2011 – 13 februarie 2011
VALENTINE GIFTS – Târg de ziua îndrăgostiţilor (cadouri).

– 17 februarie 2011 – 20 februarie 2011
ROMMEDICA – Târg internaţional de medicină şi farmacie.
T.M.A. – Târg de medicină alternativă.
PET SHOW – Expoziţie de animale de companie.
ROM AVI EXPO – Expoziţie de păsări de rasă.

– 24 februarie 2011 – 27 februarie 2011
MULTIMEDIA – Expoziţie pentru audio-vizual, tipografii, edituri şi publicitate.
EXPO MARŢIŞOR – Târg de mărţişoare.
TÂRG DE PRODUSE TRADIŢIONALE ŞI ARTIZANAT – Târg de produse tradiţionale şi artizanat.

– 3 martie 2011 – 6 martie 2011
ITP I – Târg internaţional pentru industria textilă şi a pielăriei, confecţii, încălţăminte şi produse din piele.
AUTOEXPOTEHNICA – Expoziţie de componente auto.
AUTO CLASS EXPO – Expoziţie auto pe clase de maşini.

– 9 martie 2011 – 12 martie 2011
DENTA I – Expoziţie de produse şi echipamente stomatologice.

– 10 martie 2011 – 13 martie 2011
Romenvirotec – Târg internaţional pentru tehnologii şi echipamente de protecţie a mediului, reciclare şi materii prime secundare, energii alternative.

– 24 martie 2011 – 27 martie 2011
ALIMENTA – Târg internaţional pentru industria alimentară şi a ambalajelor.

– 31 martie 2011 – 3 aprilie 2011
TTR – Târgul de Turism al României.
ANTIQUE MARKET – Târg de antichităţi.
WEDDING SHOW – Târg de nunţi.

– 13 aprilie 2011 – 17 aprilie 2011
CONSTRUCT EXPO – Târg internaţional de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii.
TÂRG DE PRODUSE TRADIŢIONALE ŞI ARTIZANAT – Târg de produse tradiţionale şi artizanat.
EXPO DRINK & WINE – Expoziţie de vinuri şi băuturi alcoolice.
TÂRG DE PAŞTE – Târg de Paşte.

– 27 aprilie 2011 – 30 aprilie 2011
EDU – Expoziţie de oferte educaţionale şi pregătire profesională, documentaţie, cărţi şi material didactic, echipamente şi mobilier şcolar, rechizite.

– 4 mai 2011 – 8 mai 2011
TIBCO – Târg de bunuri de larg consum.
EXPO FLOWERS & GARDEN – Expoziţie de flori şi grădinărit.
GAMES ARENA – Târg de jocuri electronice.
SEXXXPO I – Târg erotic.

– 19 mai 2011 – 22 mai 2011
EXPO FUNERARE – Târg funerare.
TOBIS – Târg de obiecte bisericeşti.

– 26 mai 2011 – 29 mai 2011
DELTA – Târg internaţional pentru vacanţe, timp liber, croaziere, vânătoare, pescuit şi sport.

– 8 iunie 2011 – 12 iunie 2011
AMBIENT – Expoziţie de design interior, mobilă, maşini şi articole de menaj, instalaţii sanitare, imobiliare.

– 23 iunie 2011 – 26 iunie 2011
EEE – Târg internaţional de energie, electronică, electrotehnică şi automatizări.
TATTOO SHOW – Salon de tatuaje.
MENFEST – Festivalul bărbaţilor.
Festivalul Plăcintelor şi Clătitelor – Concurs de pregătit plăcinte şi clătite.

Share Button

Sursele de finanţare

Proiectul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2011 este în sumă totală de 11.676.518 mii lei, reprezentând 2,12% din PIB şi cuprinde următoarele surse de finanţare:

Destinaţia cheltuielilor

Finanţarea programelor şi acţiunilor cuprinse în proiectul de buget pe anul 2010  al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este structurată pe următoarele capitole de cheltuieli:

Forme de sprijin în agricultură finanţate exclusiv din bugetul naţional

– Ajutoare de stat –

Având în vedere că, la sfârşitul anului 2009, s-a încheiat perioada de tranziţie, iar ajutoarele de stat existente la momentul aderării nu mai pot fi acordate (conform anexei V, punctul 3, lit. b din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană), MADR a pregătit o serie de scheme multianuale noi de ajutor de stat, compatibile cu legislaţia comunitară, ce se acordă începând cu anul 2010 şi până în 2013, după notificarea şi/ sau aprobarea Comisiei Europene.

• Subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură  –  430.000 mii lei

În baza HG nr. 408/2010, producătorii agricoli din sectoarele vegetal şi zootehnic beneficiază de o reducere de acciză la motorina utilizată de 1,16 lei/litru.

• Subvenţia pentru bunăstarea păsărilor – 368.200 mii lei
• Subvenţia pentru bunăstarea porcilor – 365.126 mii lei
• Sprijin pentru asigurarea producţiei agricole – 42.548 mii lei
• Subvenţionarea dobânzilor la credite – 34.856 mii lei
• Plăţi naţionale complementare directe pentru sectorul animal – 837.454 mii lei

Ovine şi caprine – în limita sumei de 268.440 mii lei cu un sprijin financiar de 40 lei/cap pentru un efectiv maxim de 6,711 mil. capete de animale.

Bovine – în limita sumei de 569.014 mii lei, cu un sprijin financiar de circa 410 lei/cap pentru un efectiv maxim de 1.387.837 capete de animale.

Share Button

• Piaţa funciară.
• Cadastrul agricol.
• Legea arendării.
• Irigaţiile.
• Evaziunea fiscală.

Banca Mondială va continua să acorde consultanţă MADR în domeniile sensibile ale agriculturii româneşti.

Printre domeniile prioritare, ministrul Valeriu Tabără a menţionat actualizarea Cadastrului agricol şi reglementarea pieţei funciare prin reintroducerea dreptului de preemţiune, precum şi modificarea Legii arendării. Totodată, extinderea şi îmbunătăţirea sistemului de irigaţii şi găsirea unor soluţii viabile pentru reducerea evaziunii fiscale în domeniul agricol sunt alte obiective ale mandatului actualului ministru.

Referindu-se la programul aflat în derulare, prin care reprezentanţii Băncii Mondiale realizează o analiză funcţională a sectorului agricol, Valeriu Tabără a subliniat că există două elemente esenţiale pe care experţii Băncii Mondiale ar trebui să le trateze cu prioritate în raportul final. Primul vizează infrastructura, managementul şi resursele umane din cadrul MADR, iar al doilea este reprezentat de realizarea unei prioritizări a măsurilor de sprijin pentru fermieri în perioada 2015-2020.

Domeniile de colaborare

Reprezentanţii Băncii au reiterat intenţia de continuare a colaborării cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi au anunţat ca prioritare trei domenii de colaborare:

• elaborarea, împreună cu experţii MADR, a strategiei sectorului agricol pe termen mediu, până în 2020, ca urmare a raportului final al analizei funcţionale;

• analizarea posibilelor împrumuturi pe care le BM le poate aloca sectorului agricol din România;

• elaborarea noii strategii a Băncii pentru colaborarea viitoare, prin care se vor stabili obiectivele şi proiectele/programele care vor fi derulate în cadrul parteneriatului România – Banca Mondială.

La încheierea întâlnirii cu delegaţia Băncii Mondiale, ministrul Tabără a apreciat colaborarea de până acum cu instituţia financiară, menţionând că aceasta poate sprijini în mod real MADR – dată fiind experienţa acumulată – în elaborarea unor proceduri moderne de evaluare şi de asigurare a fondurilor de co-finanţare necesare pentru proiectele de accesare a fondurilor europene.

Share Button

Trăgând linie, putem spune că recolta din toamnă a fost până la urmă bună. Acesta având în vedere şi seceta din perioada iulie-septembrie. Dacă luăm în considerare datele operative ale Ministerului Agriculturii, atunci la principalele produse – porumb, floarea-soarelui, cartofi – există stocuri suficiente pentru a asigura necesarul de hrană şi furaje până la noua recoltă. Ca şi în alţi ani, există deficite mari de zahăr, soia sau orez care sunt însă acoperite prin acele importuri care au îmbogăţit grupurile de afaceri ce acţionează pe filiera agroalimentară.

Unele semne de îngrijorare există în legătură cu noua recoltă. Ce-i drept, a fost o toamnă dificilă pentru însămânţare, dar condiţiile naturale vitrege nu pot ţine loc de pâine, care ar putea fi mai mică în anul ce vine.

(L.D.)

Share Button

Susţinerea financiară a agriculturii prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură a fost orientată în 2010 în primul rând spre acordarea plăţilor la hectar, care însumează peste 700 milioane de euro. Urmează, în ordine, ajutorul de stat pentru motorină, plăţile complementare în zootehnie, precum şi sprijinul acordat zonei montane şi pentru împădurirea terenurilor slab productive.

Priorităţi în 2011

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2011, APIA are în program lansarea mai multor măsuri pentru sprijinirea agricultorilor şi continuarea celor începute în anul trecut. Valoarea totală se ridică la peste 1,38 miliarde de euro, la care se adaugă 611 milioane de lei.

Cea mai mare sumă, de 700.424.000 de euro (80,36 euro/ha), este folosită pentru Plăţile directe pe hectar (SAPS), care au început în avans în 2010 şi vor continua în 2011.

În cadrul Măsurilor de piaţă, pentru Intervenţie au fost alocate 145.054.210 euro, iar pentru Comerţ 2.252.538 de euro. Menţionăm că sunt două măsuri referitoare la Zahăr alb încorporat în produse procesate şi Restituiri zahăr vanilat.

Alte plăţi se vor face pentru Scheme de ajutor finanţate din bugetul comunitar şi de stat, a căror valoare este de 25.545.205 euro şi încă 611.067.520 de lei. Nu s-a stabilit încă plafonul financiar pentru Schema de Plăţi Naţionale Directe Complementare în Sectorul Zootehnic, specia bovine.

Ultimul capitol, Măsuri de dezvoltare rurală, are prevăzute 510.292.471,53 de euro.

Reconsiderarea zonei montane

Cu sau fără vrerea lor, autorităţile noastre s-au văzut obligate să adopte o nouă atitudine pentru sprijinirea zonei montane, cu deosebire a zonelor defavorizate. În această categorie intră şi sprijinul orientat spre măsurile de agromediu, a căror susţinere financiară este deosebit de ademenitoare.

Share Button

Evoluţia PAC s-a datorat nu numai modificărilor din agricultură, ci a venit şi ca răspuns la cerinţele societăţii în general. Printre acestea se numără preocuparea crescândă privind igiena, siguranţa alimentelor şi bunăstarea animalelor. În aceste domenii, PAC şi alte politici ale UE, precum protecţia consumatorului, au fost consolidate în mod considerabil începând încă din 1990.

Deviaţii periculoase

Consumatorii europeni doresc alimente sigure şi sănătoase. UE doreşte să se asigure că toţi cetăţenii săi consumă alimente cu standarde ridicate de calitate.

Politica privind siguranţa alimentelor a suferit o amplă reformă, ca răspuns la o serie de crize, precum cea legată de ESB (encefalopatie spongiformă bovină) şi de furajele contaminate cu dioxină.

Obiectivul acestei reforme era de a garanta că legislaţia UE privind siguranţa alimentelor este cât mai completă posibil.

Strategia alimentară

Siguranţa alimentelor începe de la fermă. Normele UE se aplică „de la fermă la furculiţă“.

Strategia UE privind siguranţa alimentelor are la bază patru elemente importante:

• norme privind siguranţa alimentelor şi a furajelor pentru animale;
• consultanţa ştiinţifică independentă şi accesibilă publicului;
• măsuri de aplicare a normelor şi de control al proceselor;
• recunoaşterea dreptului consumatorului de a alege pe baza unor informaţii complete privind originea şi conţinutul alimentului.

Sănătatea şi bunăstarea animalelor

Dacă dorim ca alimentele să fie sănătoase trebuie ca animalele de la care provin să fie sănătoase. Menţinerea sănătăţii animalelor printr-o bună practică veterinară şi împiedicarea apariţiei unor epidemii de boli contagioase, precum febra aftoasă, pesta porcină sau gripa aviară, reprezintă o prioritate pentru Uniunea Europeană.

Dar dacă izbucneşte totuşi o epidemie, aceasta este atent monitorizată şi se iau măsuri pentru a împiedica răspândirea sa. Toate animalele şi produsele de origine animală trebuie să îndeplinească cerinţe sanitare stricte înainte de a putea fi importate sau comercializate în UE.

Cercetările arată că animalele de fermă sunt mai sănătoase şi produc alimente de o calitate mai bună dacă sunt bine tratate.

Contribuţia PAC

Asigurarea siguranţei alimentelor şi a unor standarde ridicate de sănătate şi bunăstare a animalelor nu este doar o chestiune de legislaţie. PAC le oferă agricultorilor stimulente pentru a-şi îmbunătăţi eficienţa în aceste domenii.

Respectarea standardelor în domeniu prin aplicarea principiilor de eco-condiţionalitate vine în avantajul societăţii ca întreg, însă poate atrage cheltuieli considerabile pentru agricultori, astfel încât acestora li se oferă un sprijin financiar care să îi ajute să aducă îmbunătăţirile necesare.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Share Button

În ultimul deceniu, populaţia mondială a fost obişnuită cu stabilitatea producţiei agricole. Problemele legate de nivelul acesteia din anumite regiuni ale lumii au fost reechilibrate de creşterea producţiei în alte regiuni. Într-o anumită parte a lumii este uşor să susţii că rezervele alimentare sunt inutile atât timp cât tu eşti gata să exporţi ca urmare a stocurilor excedentare.

O relaţie greu de definit

În acest an seceta din estul Europei şi vremea ploioasă din SUA au determinat actorii implicaţi pe pieţele produselor agricole să anticipeze o reducere a stocurilor şi o creştere a preţurilor. Există de mai bine de trei ani un scenariu similar, cu mari extreme, care a condus la creşterea fulminantă a preţurilor produselor agricole, antrenând embargouri la export, revolte şi creşterea în lume a numărului de persoane care suferă din cauza foamei.

Variaţia producţiilor, observată după anul 2006, este rezultatul forţelor naturale sau al schimbărilor climatice? Este probabil foarte mult să atribuim aceste evenimente precise unei cauze sau alteia.

Ceea ce trebuie să ştim este faptul că există în trecutul nostru decenii (cum a fost cel cuprins între 1996 şi 2006, care a cunoscut puţine probleme legate de nivelul producţiilor agricole) şi perioade cum a fost aceea cuprinsă între 1930-1940, când producţia nu era stabilă. Schimbările climatice, spunem noi, duc la creşterea potenţialului variabilităţii şi antrenează modificări în zonele de producţie agricolă de pe glob.

Rezervele publice

Oricare ar fi problemele producţiilor agricole neregulate, politica corectă de protejare a producătorilor şi consumatorilor rămâne aceeaşi: rezervele (stocurile).

Seceta din Rusia şi vremea umedă din SUA au dus la creşterea preţurilor produselor agricole. Astăzi din ce în ce mai mulţi formatori de opinie vorbesc de constituirea de rezerve. Este din ce în ce mai evident că structurile comerciale nu pot fi incitate să deţină rezerve, iar în acelaşi timp producţia agricolă mondială nu este suficientă pentru a răspunde cererii în creştere. De aceea este nevoie de rezerve publice.

Cercetarea agricolă continuă să contribuie la creşterea nivelului randamentelor, însă noi trebuie să utilizăm anii cu supraproducţie pentru a crea rezerve care să fie suficient de mari şi care să poată contracara problemele ce pot apărea în anumite zone mari exportatoare. Prezenţa rezervelor poate duce la stabilizarea pieţelor în anii cu producţie adecvată, dar acestea trebuie să fie corelate cu instrumente care să împiedice distorsionarea pieţelor în perioadele sau când producţia este insuficientă.

Este evident că rezervele pot proteja consumatorii, dar şi agricultorii consideră că prezenţa rezervelor le poate da posibilitatea să obţină un preţ corect pentru recoltele lor.

Se spune că rezervele reprezintă o consolă a pieţei, ceea ce se traduce prin menţinerea unui preţ inferior costului de producţie. Cu o politică a stocurilor prost administrată putem vorbi despre acest lucru.

Pentru a da garanţii consumatorilor, rezervele trebuie să fie suficient de mari pentru a-i proteja împotriva marilor fluctuaţii de preţ. Programul de rezervă publică trebuie să fie suficient de credibil pentru a reduce la minim perturbaţiile schimburilor internaţionale, prin impunerea unor restricţii comerciale şi a unei restricţii asupra previziunilor realizate de către ţările exportatoare şi importatoare. Pentru a fi corecţi cu agricultorii, preţul trebuie să fie suficient de mare pentru ca ei să câştige cea mai mare parte a venitului lor de pe piaţă.

Dr. ing. Cătălin ROŞCULETE

Share Button

Producţia mondială de grâu în anul agricol 2010/2011 este estimată la 644,9 milioane de tone, în scădere cu 5% faţă de producţia obţinută în 2009. Consumul a crescut cu cca 1% datorită unei cereri venite din partea producătorilor de furaje pentru animale.

Stocul de grâu de la sfârşitul anului de piaţă este estimat la 181,5 milioane de tone, din care 50% se găseşte în depozitele principalelor state exportatoare (ex: 27% din stocul mondial se găseşte numai în SUA). Previziunile mondiale cu privire la suprafaţa ce va fi însămânţată în anul de piaţă 2011/12 sunt în creştere cu 3%, în special în UE şi Canada. Ucraina nu va avea o suprafaţă mai mare semănată în anul agricol viitor, iar Rusia va înregistra o nouă scădere.

La nivel european, producţia de grâu a înregistrat în anul de piaţă 2010/2011 o creştere de 3% (132,9 milioane de tone) datorită în principal îmbunătăţirii randamentelor. Ţările din nordul şi centrul Europei au fost cele care au suferit cel mai mult din cauza condiţiilor climatice. Producţia de orz a fost diminuată cu 7% la nivel comunitar, la fel şi suprafaţa. Suprafeţele semănate în toamnă cu grâu sunt ceva mai mici ca urmare a întârzierii recoltatului şi a unor condiţii nesatisfăcătoare pentru realizarea lucrărilor în statele din nordul Europei, ceea ce va duce la creşterea suprafeţelor ce vor fi semănate cu orz de primăvară.

Referitor la piaţă, volumul exporturilor europene a cunoscut un ritm susţinut, acestea fiind mai mari cu 35% comparativ cu situaţia din anul anterior. Rusia a confirmat şi întărit menţinerea embargoului la export al cerealelor până în luna iulie a anului viitor. Ucraina poate şi ea să-şi prelungească embargoul până la sfârşitul lunii ianuarie 2011, ceea ce va antrena noi tensiuni până când vor apărea pe piaţa internaţională producţiile din emisfera sudică.

Orezul european, mai puţin, dar

Recoltatul orezului la nivel european a fost întârziat ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, încheindu-se la sfârşitul lunii octombrie. Din estimările producătorilor rezultă că producţia totală de orez paddy este de 3,07 milioane de tone pentru anul de piaţă 2010/11, ceea ce reprezintă o producţie mai mică cu 5% faţă de producţia record din anul 2009.

Noua campanie de comercializare a început la 1 septembrie, iar preţul orezului paddy este inferior celui înregistrat la debutul anului de piaţă anterior. Preţuri recente înregistrate pe piaţă au fost de 269-300 euro/tonă în cazul varietăţii Japonica şi de 234-250 euro/tonă în cazul varietăţii Indica. Importurile de orez din varietatea Indica vor scădea cu 850.000 tone ca urmare a producţiei mai bune şi a stocurilor rămase din anul anterior. Abrogarea în luna iunie a măsurilor de urgenţă referitoare la orezul LL601, organism modificat genetic neautorizat, se pare că nu a influenţat importurile de provenienţă americană.

Exporturile se estimează că vor scădea faţă de anul 2009/10 cu un total de 200.000 tone ca urmare a activităţilor mai reduse de export ale Bulgariei, Greciei, Spaniei şi României.

Scăderea producţiei de orez european nu trebuie să îngrijoreze. Oferta ţărilor asiatice mari producătoare poate acoperi consumul populaţiei, fără a influenţa actualul preţ al pieţei.

Oleaginoase şi proteaginoase

Producţia mondială de rapiţă este mai mică cu 7%, în principal din cauza diminuărilor de producţie din Canada şi UE. Acest lucru contrastează cu producţia abundentă de soia. Producţia europeană de rapiţă a atins nivelul de 20 milioane de tone. În acelaşi timp, condiţiile climatice au dus la scăderea suprafeţelor însămânţate cu rapiţă la nivel european cu 4-5% pentru anul agricol 2011/12.

A crescut interesul pentru producţia de biodiesel, iar preţul ridicat al uleiului de palmier şi preţul relativ ridicat al petrolului au avut drept efect menţinerea cursului uleiului de rapiţă la un nivel bun. Incertitudinile legate de reglementările referitoare la criteriile de durabilitate aplicate biocarburanţilor limitează de asemenea preţul rapiţei pe piaţă.

Dezechilibre pe piaţa vinului

Producţia anului de piaţă 2009/10 este inferioară celei obţinute în anul de piaţă anterior, care se ştie că şi ea a fost scăzută. Această scădere a producţiei nu poate fi imputată numai “tăierilor” cauzate de introducerea reformei “Organizaţiei Comune de Piaţă” din 2007, ci şi condiţiilor climatice nefavorabile înregistrate. Scăderi de producţie au fost observate în statele membre care nu au fost obligate să realizeze „tăieri”. Datele preliminare indică faptul că şi stocul de vin este scăzut.

Sectorul a trecut prin câţiva ani în care producţia a fost excedentară, cum a fost situaţia din anul 2004, dar şi prin anii de penurie. Preţul de pe piaţă nu a fost adaptat uniform la această penurie de produs, ci a fost menţinut la un nivel scăzut în numeroase regiuni producătoare. Această situaţie a pus în evidenţă importante dezechilibre care există pe lanţul alimentar sau în sectorul producătorilor puternic fărâmiţaţi, lipsind puterea de negociere a producătorilor cu ceilalţi actori de pe filieră. Lipsa datelor statistice relative de pe piaţa vinului a contribuit la lipsa transparenţei de pe lanţul alimentar.

Producţia animală. Carnea de porc

Creşterea preţului cerealelor a avut un impact major asupra costurilor cu furajele destinate animalelor şi, ca urmare, costul de producţie al cărnii de porc a crescut. Comisia estima că preţul furajelor nu va scădea pe parcursul următoarelor luni. Fapt este că preţul cărnii de porc din UE este în scădere, urmând evoluţia sa ciclică, dar la un nivel inferior mediei înregistrate în ultimii cinci ani.

Preocupantă este şi situaţia purceilor care au atins preţul de 35 euro/bucata, ştiut fiind faptul că, în funcţie de evoluţia producţiei de purcei comunitari, discutăm de o diminuare sau nu a producţiei de carne. Situaţia pe piaţa comunitară referitoare la carnea de porc este critică. În acest context, 2010 a fost un an record pentru exporturile de carne de porc, acestea fiind estimate la 1.888.985 tone, superioare exporturilor realizate în anul 2008, însă fără a se acorda restituţii la export, dar ţinând cont de o rată de schimb favorabilă începând cu luna iunie 2010.

O balanţă avicolă extrem de pozitivă

Comisia Europeană a anunţat o creştere a producţiei avicole cu 2,7% faţă de cea înregistrată în anul 2009 şi o uşoară creştere pentru anul 2011. În general, se înregistrează o anumită stabilitate în interiorul statelor membre, chiar dacă unii scad cu 1,9% (Marea Britanie), iar alţii cresc cu 3,7% (Germania).

La nivelul comerţului internaţional, în 2010, între lunile ianuarie şi iulie, importurile de carne de pasăre au scăzut cu 12% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului de piaţă anterior, iar exporturile au crescut cu 21%, ceea ce ne arată o balanţă comercială extrem de pozitivă.

Producţia de ouă pentru consum a avut o tendinţă stabilă în 2010, crescând doar cu 0,1%, ceea ce a dus la obţinerea unei producţii de  6,9 miliarde de ouă. Preţul ouălor este în scădere pe piaţa UE, acesta fiind net inferior mediei înregistrate în ultimii cinci ani de piaţă. Balanţa comercială rămâne însă pozitivă.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Share Button

Preţul grâului, în creştere moderată

Piaţa grâului a închis a treia săptămână consecutiv pe plus la Euronext, câştigând cca 6,75 euro/tonă pentru schimburile din luna ianuarie 2011. Preţul este menţinut la un nivel ridicat, unul dintre motive fiind lipsa de pe piaţa internaţională, a ofertei de grâu australian. Calitatea grâului din Australia este inferioară aşteptărilor, de aceea presiunea asupra grâului de panificaţie din SUA şi UE este din ce în ce mai mare. Epuizarea stocurilor de grâu europene şi americane vor duce la o presiune din ce în ce mai mare pe piaţa internaţională, mai ales în partea a doua a anului de piaţă. Nivelul relativ ridicat al petrolului, în jur de 88,5-89 USD/baril, contribuie la menţinerea preţului grâului la un nivel înalt. Egiptul a achiziţionat 180.050 tone de grâu din UE şi 60.090 tone din Argentina, ceea ce scoate în relief competitivitatea grâului european. Raportul întocmit de USDA nu a avut un efect semnificativ asupra pieţelor, chiar dacă a avut loc o revizuire pozitivă a stocului mondial cu cca 4 milioane de tone.

Porumbul, la concurenţă cu orzul furajer

Piaţa porumbului a avut o creştere modestă în ultima săptămână, de doar

1,5 euro/tonă. Elementele fundamentale au susţinut preţul porumbului, cortul acestuia urmând panta ascendentă a grâului. Raportul USDA a fost aproape de aşteptările pieţei, acesta neprovocând modificari în „sentimentele“ operatorilor faţă de piaţă. Stocul mondial de porumb este în scădere, iar consumul în creştere. Piaţa porumbului a profitat în parte de creşterea preţului grâului de panificaţie, deoarece a existat o presiune mare venită din partea orzului şi grâului furajer. Sosirea porumbului sud-american pe piaţă a dus la limitarea creşterii preţului porumbului pe piaţa europeană. În SUA, politica internă creează probleme pentru filieră.

Oferta de orz scade îngrijorător

Piaţa orzului furajer a fost destul de tensionată ca urmare a disponibilităţilor reduse precum şi a unei cereri în creştere venită din partea producătorilor de furaje pentru animale. Suprafeţele mai mici semănate în această toamnă şi creşterea consumului sunt motive suficiente care să menţină preţul la un nivel ridicat. A doua parte a anului de piaţă va fi şi mai tensionată ca urmare a întoarcerii pe piaţă a industriei, exporturile europene de orz fiind de 3,7 milioane de tone faţă de numai 345.000 tone câte erau înregistrate în aceeaşi perioadă a anului de piaţă precedent.

Oleaginoasele continuă să fie la mare căutare

Piaţa soiei creează şi ea anumite tensiuni, materializate prin revizuirea negativă a stocului mondial, precum şi a incidentelor climatice legate de evoluţia furtunii „La Nina“ în America de Sud. Raportul USDA din ultima lună indică o scădere uşoară a producţiei mondiale de soia, însă uleiul continuă să câştige în fiecare zi „teren“ ca urmare a cererii mari existente la export, acesta fiind de fapt principalul element de susţinere a preţului. Vânzările de soia ale SUA din ultima săptămână au fost sub 56.000 tone, sub aşteptările operatorilor, ceea ce a pus la „adăpost“ preţul uleiului.

Preţul florii-soarelui a fost ridicat şi în ultima săptămână ca urmare a unei oferte reduse şi a unui consum aflat în permanentă creştere. Piaţa este influenţată de creşterea preţului petroluluim ceea ce face ca şi preţul uleiului să fie ridicat. Preţul uleiurilor vegetale în Europa se menţine la niveluri ridicate ca urmare a elementelor fundamentale extrem de solide existente.

Preţul rapiţei îşi continuă mişcarea sa neîntreruptă în ultimele 3 săptămâni. Preţul petrolului favorizează menţinerea preţurilor oleaginoaselor la niveluri ridicate. Preţul uleiurilor este ridicat, la Rotterdam depăşind pragul de 1.000 euro/tonă şi îndreptându-se către 1.350 euro/tonă. În aceste condiţii, preţul rapiţei rămâne ridicat ca urmare a unei producţii şi unor suprafeţe semănate diminuate, precum şi unui consum în creştere de ulei. De notat este evoluţia climei în Germania, unde este instalată o impresie defavorabilă a ţării culturii de rapiţă mai ales în nord, ca urmare a dispariţiei stratului de zăpadă şi a scăderii temperaturilor la -5-10°C în această săptămână.

Dumitru Daniel BOTĂNOIU

Share Button

După celebrele castele cu piscine şi piste pentru elicopter construite de îmbogăţiţii tranziţiei la marginea satelor, unde mai vezi în zilele noastre doar câte o vacă slabă înnămolită pe uliţă, şi după kilometrii fictivi de autostradă plătiţi cu milioane de euro cât se poate de reale, a venit rândul agricultorilor să se dea în stambă.

Exerciţiul birocratic de a accesa un program de finanţare din cadrul SAPARD şi apoi FEADR nu a fost uşor niciodată, dar se dovedeşte că a devenit un eveniment exclusivist în ultima perioadă, cel puţin acolo unde se pun bani serioşi în joc. Este evident dacă ne uităm la ultimele rapoarte de selecţie a proiectelor pe Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole, publicate pe 24 septembrie anul trecut.

Cine sunt fericiţii beneficiari

Dacă până mai nu demult printre fericiţii beneficiari ai fondurilor se regăseau şi fermieri care îşi schimbau tractorul sau combina ruginită cu una nouă, se pare că de anul acesta sunt blagosloviţi doar oamenii de afaceri, managerii adevăraţi, care joacă în stil mare, sperând să împingă agricultura ţării pe locurile fruntaşe imaginate de minţile luminate de la conducere.

Din raportul celor 125 de proiecte eligibile aferente sectorului zootehnic şi 118 aferente sectorului vegetal, rezultă că valoarea medie totală a unui proiect este de aproximativ 7.400.000 lei în zootehnie şi de aproximativ 5.300.0000 lei în sectorul vegetal. Deci fiecare întreprinzător se gândeşte acum în perioadă de criză să investească câte aproximativ 1,5 milioane de euro, din care speră să obţină cam 40% cu titlu de ajutor nerambursabil.

După nivelul investiţiilor, cred că aceşti agricultori nu fac parte dintre cei care se văicăresc, blochează drumuri naţionale şi varsă laptele pe jos arătând că îi paşte falimentul, ci fac parte din elita fermierilor români de mâine.

Visând la traiul european

Dacă avansăm cu analiza, descoperim că în anumite comune se va trăi în curând la nivel european. Cel puţin aşa indică nivelul investiţiilor ce urmează a fi realizate cât de curând.

În satul Orheiul Bistriţei, judeţul Bistriţa-Năsăud, se înfiinţează 5 ferme de vaci pentru lapte, fiecare cu unităţi de procesare şi una cu unitate de fabricare furaje, în valoare de cca 6.600.000 lei (adică aproximativ 1,6 milioane euro) fiecare.

(Sunt curios dacă vor găsi îngrijitori suficienţi în sat sau vor transporta persoane din oraşele învecinate.)

În localitatea Ulmu, judeţul Brăila, se înfiinţează 5 ferme de porci, fiecare cu tot cu unitate de procesare, cu valori individuale tot de circa 1,6 milioane de euro.

(Totuşi, parcă nu aş vrea să trăiesc în comuna aceasta, unde numărul guiţătorilor va fi mai mare decât al oamenilor.)

În comuna Capu Câmpului, judeţul Suceava, se înfiinţează 4 ferme de creştere a porcilor, fiecare cu unităţi de procesare în valoare eligibilă de 5.485.130 lei, adică o valoare totală a fermelor de circa 5,6 milioane de euro.

Cred că au Fluturi în cap

În comuna Gogosu, judeţul Mehedinţi, şi la Devesel (la 15 km) se înfiinţează 3 ferme de vaci pentru lapte în sistem ecologic, fiecare cu unităţi de procesare în valoare fiecare de cca 6.500.000 lei (1,6 milioane de euro fiecare).

Comuna Husasău, Bihor, 3 ferme noi de creştere a puilor de carne, fiecare în valoare de circa 2 milioane de euro.

Localitatea Romos, Hunedoara, 2 unităţi avicole cu instalaţii de producere a biogazului în valoare eligibilă exactă şi egală de 12.390.000 lei fiecare, adică circa 6 milioane de euro împreună.

La fel în Golăieşti, Iaşi, 2 ferme de suine de circa 1,6 milioane de euro fiecare, iar în localitatea Stâlpu, Buzău, 2 ferme de suine de valori egale, circa 1,6 milioane euro fiecare.

În comuna Sinca Nouă, Braşov, o singură firmă investeşte aproximativ 14.000.000 lei (3,5 milioane de euro) în două unităţi de exploatare a curcilor şi curcanilor.

În comuna Lumina, judeţul Constanţa, se înfiinţează o fermă de creştere a puilor pentru carne în valoare totală de aproximativ 4.000.000 lei şi una de dezvoltare producţie şi ambalare ouă de circa 10.000.000 lei noi (adică din nou aproape 3,5 milioane de euro).

Dacă studiem lista proiectelor eligibile vom observa că sunt aproximativ 32 de proiecte care depăşesc 2 milioane de euro fiecare (valoarea totală estimată a investiţiei), iar restul se învârt în jurul mediei de 1,5 milioane de euro. Printre aceşti „business-meni“ s-au strecurat şi 3-4 fermieri mai prăpădiţi, cu o valoare a proiectului de circa 130.000 de euro fiecare, aceste valori fiind minimele absolute.

Cosmin POPA
Dr. în management şi marketing în agricultură

– va urma -

Copyright © 2015 Agro BUSINESS Design by SRS Solutions