Vezi continutul

Arhiva

Categorie: Afaceri

Intrarea investitorilor străini pe piaţa locală a vinului începe să se facă simţită tot mai mult. Dincolo de tehnologia modernă adusă de aceştia, românii află acum multe lucruri pe care nu le ştiau despre vin şi, cel mai important, sunt conectaţi la ultimele noutăţi apărute la nivel mondial.

Austriecii de la Lechinţa

Compania amb Wine, parte a consorţiului austriac amb Holding, şi-a făcut lansarea oficială în România în luna martie cu brandul Liliac, la doi ani după intrarea pe piaţa locală a vinului. Firma a achiziţionat în 2010 circa 38 de hectare de viţă-de-vie de la investitori locali în Transilvania, mai precis în zona Batoş şi Vermeş Lechinţa. Suprafaţa ar urma însă să ajungă la circa 65 ha la sfârşitul lui 2013, iar extinderea se va face prin plantarea de noi suprafeţe de vie, 12 ha în acest an şi 15 ha în 2013.

Vinurile austriecilor sunt vinificate de un oenolog renumit în întrega lume, Willi Opitz, care a obţinut premiul „Late Harvest Winemaker of the Year“ la Londra pentru vinurile de desert. Opitz vrea să facă în primul rând vinuri de calitate în Transilvania, poziţionate pe segmentul premium, fără să uite de pasiunea sa pentru vinurile dulci. În cazul de faţă vorbim de Nectar de Transilvania, un vin rar produs din boabe uscate, alese după metoda Schilfwein. Marea noutate adusă de austrieci este vinul de „paie“ sau mai degrabă de gheaţă (ice wine în engleză sau eiswein în germană), obţinut printr-o tehnologie mai puţin cunoscută în România, dar practicată cu succes în afară. Trebuie menţionat însă că această băutură, la mare căutare la americani şi asiatici, nu se produce chiar aşa uşor.

Vinul de „paie“, în România

În România sunt puţini cei care au auzit de Ice Wine, dar şi mai puţini cei care l-au gustat, chiar dacă acest vin de desert are în spate o istorie de circa 200 de ani. Austriecii au făcut primele încercări anul trecut, iar rezultatele au fost destul de bune, din moment ce vor să mărească producţia în acest an. Cum se procedează însă? Strugurii sunt culeşi în perioada septembrie – octombrie şi chiar mai târziu, iar apoi sunt păstraţi în spaţii amenajate într-un solar, afirmă Ioana Micu, executive manager al producătorului de vin. Pasul următor – ciorchinii sunt aşezaţi în rafturi cu paie pentru a nu prinde mucegai. Sunt ţinuţi aici până la sfârşitul lunii februarie, când îngheaţă şi se trece la presarea lor manuală. Fermentaţia se face în baricuri de stejar, după care vinul se lasă să se „odihnească“ până prin mai-iunie, când poate fi scos pe piaţă.

Compania amb Wine nu este singurul producător de vinuri de pe piaţa locală interesat să producă Ice Wine. În 2011 şi Jidvei anunţa că vrea să intre pe acest segment, iar în funcţie de rezultate urmează să decidă dacă va rămâne doar un experiment sau măreşte producţia. În străinătate preţul unei sticle de 375 ml de Ice Wine poate ajunge până la 80 de euro.

Vinuri ca în Lumea Nouă

Compania amb Wine şi-a lansat vinurile sub brandul Liliac. Nu doar numele este deosebit, ci şi eticheta de pe sticle, mai precis un liliac. De unde vine numele?

„În Lumea Nouă a devenit ceva obişnuit să vezi pe sticle tot felul de animale, de la fluturi până la şopârle. Încercăm şi noi să facem aşa ceva în Transilvania, un ţinut pe care lumea îl asociază, în afară cu ideea de vampiri, cu răul, iar de aici şi pasărea (liliacul) de pe vinurile noastre“, spune Opitz.

Să nu uităm că o altă companie prezentă pe piaţa locală, Lacerta (firmă cu acţionari austrieci şi germani), merge pe aceeaşi linie, numai că în acest caz este vorba de o şopârlă. Ambele firme vizează atât valorificarea pe piaţa internă, cât şi exportul.

Ioana GUŢE

-  Interviu cu doamna Lucia Pîrvu, organizator VINVEST 2012

– Salonul de vinuri VINVEST 2012 se află la a IX-a ediţie. Dumneavoastră, ca organizator, aveţi satis­facţia unei împliniri?

– Sigur, an de an se văd roadele. Pot să spun că această fluctuaţie pe care o vedem în salon ne bucură, pentru ea ne străduim, nu muncim pentru nume, muncim pentru ceea ce vrem să transmitem şi dacă şi reuşim, asta este o mare bucurie. Trei zile Timişoara reprezintă capitala vinului românesc şi internaţional, unde participă 30 de producători de vin, plus 7 distribuitori şi importatori care ni se alătură cu vinuri din Spania, Italia, Franţa, Australia şi Chile, şi alţi 17 reprezentanţi ai serviciilor conexe.

– De fapt, care este scopul acestui proiect şi ce aţi dori să realizaţi prin el?

– Când spunem vin, spunem artă, cultură, civilizaţie şi vrem să câştigăm toţi anii din urmă. Ne bucurăm în mod deosebit pentru că an de an am reuşit tot mai mult şi oamenii au înţeles. Vrem să transmitem că gustul fiecăruia poate să fie redescoperit. De asemenea, dorim să asortăm vinul gastronomiei, încercând să le îmbinăm astfel încât valoarea vinului să nu fie mai prejos decât cea a mâncărurilor şi invers.

– Care este specificitatea acestui salon?

– Atât noi, organizatorii, cât şi expozanţii avem aceleaşi pretenţii: să ne prezentăm, să ne adaptăm personalităţii fiecăruia. Trebuie să vă declar că a fost o ediţie realizată foarte greu, pe un fond al crizei generale şi, mai mult decât atât, venim după alte 3 târguri de vinuri organizate deja la Cluj, Iaşi şi Bucureşti. Dar iată, acum suntem aici, existăm, producătorii ştiu de ce vin, avem pretenţii unii de la ceilalţi şi am primit deja multe mulţumiri pentru reuşita acestui Salon.

– Pentru că finalitatea trebuie să fie consumatorii, ce le transmiteţi acestora?

– Le recomand să consume vinuri româneşti, să se informeze în legătură cu turismul viticol din România pentru că toate cramele sunt pregătite să-i primească. Prin proiecte finanţate de UE s-au construit pensiuni care permit doritorilor să facă oenoturism, ceea ce ar fi într-adevăr o finalitate frumoasă. În sfârşit, aş vrea să spun că dorim ca vinul românesc să devină ambasadorul României în lume.

Marin DOROBANŢU

În ultima perioadă, Comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, domnul Dacian Cioloş, s-a angajat să clarifice anumite aspecte tehnice legate de propunerea CE referitoare la viitoarea PAC după 2013. Aceste clarificări ar trebui să parvină celor interesaţi până la sfârşitul lunii iunie 2012, înainte de discutarea chestiunilor legate de politică şi a poziţiei exprimate de fiecare stat membru. Obiectivul Comisiei Europene este acela de a avea, aşa cum prevede calendarul, un vot asupra viitoarei PAC la sfârşitul anului 2012 – începutul anului 2013.

Măsuri de simplificare

În prezent, dezbaterile pe tema proiectului viitoarei PAC lansat în octombrie 2011 se referă la debirocrati­zarea şi la diminuarea costurilor administrative, într-un cuvânt, la simplificarea viitoarei Politici Agricole Comune.

Trebuie să se armonizeze, de asemenea, regulile de aplicare ale PAC în toate statele membre astfel încât simplificarea să facă posibilă primirea drepturilor agricultorilor cu mai puţine documente de întocmit. Acest lucru ajută agricultorii, care nu vor mai fi ocupaţi foarte mult timp cu întocmirea documentelor ci cu realizarea obiectului lor de activitate, iar pe de altă parte este benefic şi pentru administraţie, care va lucra mult mai eficient.

Simplificarea se referă în primul rând la exploataţiile agricole mici, fiind în beneficiul acestora dar, aşa cum spuneam, şi a administraţiei naţionale.

Un alt lucru important este legat de definirea agricultorului activ, ştiut fiind faptul că atât Parlamentul European cât şi Curtea Europeană de Conturi au specificat că astăzi subvenţiile agricole nu sunt destinate în exclusivitate activităţilor agricole.

Pragul de 5.000 de euro arată că 80% dintre exploataţiile agricole nu sunt afectate. Pe de altă parte, ataşarea unui vaucher la cererea de ajutor pe un an sau mai mulţi poate răspunde controlului administrativ. Simplificarea nu trebuie să fie un argument în direcţia deturnării obiectivelor fixate prin intermediul viitoarei PAC.

Simplificarea PAC este vitală pentru competitivitatea agriculturii europene şi în acest sens înverzirea cuplată cu sistemul de plăţi trebuie să fie revizuite.

Obiectivele, pe scurt

Fără a se pronunţa explicit asupra oportunităţilor de integrare a obiectivelor în noua PAC sau existenţei unei politici de dezvoltare rurală (care să fie distinctă prin includerea unui capitol specific care să regrupeze toate obiectivele de politică structurală), actualele modificări prezintă o serie de particularităţi.

În contextul volatilităţii pieţelor materiilor prime agricole, stabilizarea cererii nu a câştigat teren. Importanţa rolului jucat de plăţile directe ca amortizor pentru veniturile agricole trebuie subliniată şi evaluată pentru estimarea nevoilor de programe complementare de tip sistemic şi completarea pe sectoare de exploatare cu măsuri tip „amortizor“. Costul bugetar al PAC este considerabil, plăţile compensatorii reprezentând o componentă principală. Interacţiunea între componentele bugetare şi obiectivele politice ale UE necesită în continuare o analiză mult mai aprofundată.

Plăţile, în majoritatea lor, şi-au pierdut legitimitatea iniţială deoarece numai o minoritate de exploataţii produc servicii publice, ca atare legitimitatea acestor plăţi nu mai poate fi apărată. Plăţile individuale nu au fost marcate de evoluţiile tehnice, ca atare cheltuielile sunt în continuare destul de mari ţinând cont de rezultate. Având în vedere transferul eficacităţii, plăţile introduse în 2003 au fost cu mult mai eficiente decât vechile instrumente valabile începând cu anul 1993. Cu toate acestea, rămâne să fie urmărită ruptura dintre plăţile directe şi piaţa funciară şi transmiterea anumitor sume de bani către activităţile nonagricole.

În prezent, UE a majorat cheltuielile cu dezvoltarea rurală şi măsurile de mediu. Plăţile din zonele defavorizate sunt, în general, considerate ca fiind destinate pentru coeziunea socială şi dezvoltarea rurală. Cu toate acestea, rezultatele obţinute au fost satisfăcătoare spre dezamăgitoare în ceea ce priveşte impactul asupra biodiversităţii, zonelor inundate, populaţiilor de păsări sau poluarea apei.

Contradicţie între primele două Piloane PAC

Ecocondiţionalitatea, în adevăratul sens al cuvântului, a fost introdusă odată cu reforma PAC din 2003. Implementarea măsurilor legate de ecocondiţionalitate nu răspunde aşteptărilor. Principalele obligaţii rezidă din faptul că există îndatorirea de a nu provoca pagube, însă ecocondiţionalitatea este tributară aplicării şi respectării regulilor. Este vorba de constrângeri negative şi nu de o stimulare pozitivă a agricultorilor în direcţia măsurilor de mediu. Această situaţie instaurează un sindrom de teamă în rândul agricultorilor – susţinut de executarea controalelor – care nu favorizează apartenenţa la aceste interese. Combinaţia măsurilor de ecocondiţionalitate cu plăţile directe este foarte imprecisă pentru a încuraja agricultorii să protejeze mediul, acesta nereprezentând un instrument eficace pentru promovarea dezvoltării rurale.

Ca regulă generală, plăţile directe rămân în continuare importante, există însă o contradicţie inerentă între primul şi al doilea Pilon al PAC, având în vedere perspectivele de preţ ridicat faţă de media istorică. Trebuie să ne asigurăm că plăţile directe nu vor duce către obţinerea unor producţii mai mari fără respectarea conservării resurselor naturale. Disparităţile legate de soldurile naţionale ale PAC reprezintă un adevărat „măr al discordiei“ între statele membre.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Chiar dacă România se numără printre cei mai mari cultivatori de cereale, oleaginoase sau cartofi din Europa, randamentele atinse la hectar sunt încă departe de media europeană. Creşterea productivităţii va trebui să constituie una dintre priorităţile agricultorilor români în următorii ani, pentru că altfel aceştia nu vor putea rezista pe piaţă.

Cereale pentru boabe

Aproape jumătate din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe în România reprezintă porumb. Anul trecut, suprafețele însămânțate cu porumb au crescut cu peste 500.000 ha până la un total de 2.613.000 ha, un nivel care a adus România în topul cultivatorilor europeni. De altfel, țara noastră s-a situat pe primul loc în UE după suprafaţa cultivată cu porumb și pe locul doi, după Franţa. țară cu un randament aproape dublu la hectar (8.741 kg/ha), după nivelul producției. Producția totală de porumb în România s-a ridicat în 2011 la 11,6 milioane de tone, fiind mai mare cu 2,6 milioane de tone față de anul anterior, potrivit datelor provizorii anunțate de Institutul Național de Statistică.

Dacă la porumb a fost înregistrat un randament oarecum modest la hectar (+3,6%), ceva mai bine stăm la grâu (+37,1%), orz şi orzoaică (+23,5%) sau ovăz (+21,0%). În ciuda faptului că suprafețele cultivate cu grâu s-au redus în 2011 cu 234.000 ha, până la 1,928 milioane ha, producția

s-a majorat cu 1,2 milioane de tone, ceea ce este un lucru îmbucurător. România s-a situat pe locul cinci în rândul statelor membre UE din punctul de vedere al suprafeţei cultivate şi al producţiei obţinute la grâu şi pe locul nouă dacă ne raportăm la randamentul mediu la hectar. Cei mai mari cultivatori de grâu europeni au fost Franța (peste cinci milioane de hectare), Germania, Polonia și Spania.

Pe total, suprafațele cultivate cu cereale pentru boabe s-au mărit anul trecut în România cu peste 200.000 de hectare, în timp ce producția a înregistrat un avans de 24,4%, respectiv circa patru milioane de tone.

Plante uleioase

Producţia autohtonă de plante uleioase a crescut în 2011 cu 16,4%, atât ca urmare a majorării suprafaţei cultivate (3,2%), cât şi a sporirii randamentelor la hectar. Cele mai mari creșteri de producție s-au înregistrat la floarea-soarelui (+47,6%) și soia (+4,0%), spre deosebire de rapiţă, cultură la care s-au redus suprafeţele (-29,0%). În 2011, România a avut cultivată o suprafață de 988.000 ha de floarea-soarelui de pe care s-a obținut o producție de 1,864 milioane de tone. De altfel, țara noastră a fost anul trecut cel mai mare cultivator de floarea-soarelui din UE. Randamentul mai mic cu 5,3% faţă de media UE la hectar ne-a adus însă pe a doua poziție, după Franța, în topul volumelor de producție obținută.

La soia, suprafețele însămânțate la nivel local au atins 74.000 ha, de pe care s-a obținut o recoltă de 156.000 de tone, în timp ce la rapiță (cultură mai pretențioasă) acestea au scăzut drastic de la 537.000 ha, în 2010, la 381.000 ha, anul trecut.

Sfeclă de zahăr şi cartofi

Producţia de sfeclă de zahăr a scăzut în 2011 cu 22,4% din cauza reducerii suprafeţei însămânțate (-13,6%), dar şi a randamentului la hectar (-10,2%). Suprafețele cultivate au atins circa 19.000 ha, de pe care s-au recoltat 650.000 tone de sfeclă de zahăr. La cartofi, suprafețele cultivate au ajuns la 243.000 ha (cu o producție de 4,1 milioane de tone, în condițiile unui randament care a reprezentat doar 55,8% din randamentul mediu al UE), ceea ce ne clasează pe locul trei în UE în ceea ce privește suprafețele deținute, după Polonia şi Germania, şi pe locul şase din punctul de vedere al producţiei (după Germania, Polonia, Olanda, Franţa şi Regatul Unit).

Legume

Producţia de legume a fost mai mare cu 6,0% în 2011 față de anul anterior, în ciuda reducerii ușoare a suprafețelor însămânțate, avansul fiind datorat creşterii producţiilor medii la hectar. Astfel, producțiile au fost mai mari la tomate (+14,6%), morcovi (+10,9%), ceapă (+7,0%), varză (+4,5%), ardei (+2,5%) şi mai mici la pepeni verzi şi galbeni (-4,1%) sau castraveţi (-1,7%). În total, România a avut în 2011 o producție de peste patru milioane de tone de legume, din care circa 900.000 de tone au reprezentat tomate, iar un milion de tone varză.

Struguri

În anul 2011, producţia de struguri a crescut cu 18,9% datorită în principal creşterii randamentului la hectar, atât la plantaţiile de vii altoite (+13,2%), cât şi la plantaţiile de vii hibride (+31,0%). Suprafaţa cultivată a fost de 176.000 hectare, mai mică cu 0,6% faţă de anul 2010.

Plantaţii de pomi fructiferi pe rod

Producţia de fructe din livezi s-a mărit cu 1,5% faţă de anul precedent, până la 875.000 de tone. Pe principalele specii de pomi fructiferi producţia a înregistrat creşteri la caişi-zarzări de patru ori, cireşi-vişini (+42,9%), peri (+40,0%), meri (+0,5%) şi scăderi la pruni (-9,8%). Suprafe­ţele cultivate cu principalele specii de pomi fructiferi s-au menţinut la nivelul anului precedent la meri, cireşi-vişini, caişi-zarzări şi au scăzut la peri (-20,0%), pruni (-1,4%).

Ioana GUŢE

Piaţa mondială a grâului

Preţul grâului european şi-a conservat nivelul în ultima săptămână. Creşterile de la sfârşitul săptămânii anterioare au fost suficiente pentru a şterge corecturile cumulate de-a lungul întregii săptămâni. Piaţa europeană a grâului, contrar la ceea ce se întâmplă pe piaţa internaţională, va încheia anul de piaţă cu stocuri mai mici. Preţul european al grâului este departe de a fi competitiv, la export, pe piaţa internaţională. Cu toate acestea, UE a emis în ultima săptămână certificate de export aferente cantităţii de 440.000 tone, ceea ce reprezintă un record în ultimele 4 luni. Cererea internaţională este în creştere dacă avem în vedere ultimele solicitări ale Algeriei, Marocului şi Iordaniei.

Piaţa externă a porumbului

În SUA, actorii importanţi de pe filiera porumbului

şi-au îndreptat atenţia către raportul trimestrial al USDA, fiind interesaţi nu numai de nivelul stocului, dar şi de intenţia producătorilor din SUA de a cultiva porumb. În SUA există o anchetă realizată pe 85.000 de producători americani cu privire la nivelul suprafeţelor ce vor fi semănate în acest an şi cu ce culturi. Estimările legate de suprafeţele ce vor fi semănate se pot transpune în practică având în vedere începutul primăverii cu temperaturi plăcute înregistrate în zonele principale de producţie. Calendarul agricol din SUA este mai accelerat ca urmare a temperaturilor ridicate înregistrate în ultima perioadă.

Piaţa externă a orzului

Piaţa orzului furajer a rămas nesperat de stabilă, preţul fiind în jur de 200 euro/tonă port Rouen. Oferta redusă de orz şi tensiunile existente pe pieţele mondiale ale cerealelor au limitat scăderea preţului. În Europa, raportul dintre stoc şi consum este în jurul a 10%, iar ţări ca Algeria, Tunisia şi Iordania au lăsat achiziţiile către sfârşitul anului de piaţă. Ţările importatoare au în prezent soluţii alternative la achiziţia de orz european, acestea fiind orzul din Argentina şi Ucraina. Argentina estimează creşterea suprafeţei ce va fi cultivată cu orz cu până la 50%, ceea ce va reprezenta o concurenţă foarte mare pentru orzul european dacă ţinem cont şi de intenţiile Ucrainei.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Soia. Oferta redusă a Americii de Sud în ceea ce priveşte soia a dus la creşterea presiunii pe pieţele oleaginoaselor. După primele cifre avansate de guvernul argentinian, producţia de soia este de cca 44 milioane de tone, faţă de 46,9 milioane de tone estimate de USDA în ultimul său raport. Exporturile de soia ale SUA sunt dezamăgitoare din punctul de vedere al cantităţilor contractate. În acelaşi timp, China îşi confirmă interesul pentru noi achiziţii de soia boabe, ştiut fiind faptul că pe parcursul lunii martie achiziţiile sunt estimate la cca 5 milioane de tone.

Floarea-soarelui. Ca urmare a evoluţiei preţului petrolului, preţurile uleiurilor au avut două direcţii pe parcursul săptămânii anterioare. Operatorii au profitat de îmbunătăţirea economiei mondiale, securizându-şi o parte din profiturile lor. În a doua parte a săptămânii preţul uleiurilor a crescut, compensând pierderile din prima parte. Pe continentul european preţurile uleiurilor au fost în creştere, în special cel de floarea-soarelui şi cel de rapiţă. Creşterea euro faţă de dolar a dus la scăderea competitivităţii produselor europene. Preţul florii-soarelui şi în special al uleiului va fi influenţat în perioada următoare de suprafeţele de soia ce vor fi semănate în SUA.

Preţul rapiţei a avut un anumit dinamism mai ales către sfârşitul de săptămână, după deprecierea de la începutul săptămânii, când fondurile de investiţii s-au grăbit să facă profit. Tensiunea existentă pe piaţa oleaginoaselor a început să se facă din nou resimţită, ceea ce a contribuit la creşterea preţului. Bilanţul mondial al rapiţei este deficitar. Operatorii de pe piaţă sunt îngrijoraţi cu privire la nivelul producţiei de rapiţă ce se va obţine în Europa ca urmare a unei stări vegetative incerte a culturii după temperaturile scăzute din timpul iernii.

Dumitru Daniel SANDU

În cadrul unei dezbateri organizate la Suceava, cu prilejul Agro Expo Bucovina, Ion Banu, Editor General al revistei Lumea Satului i-a avut ca invitaţi pe Gheorghe Flutur, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cristina Fabian, consilier în cadrul MADR, Alexandru Şcheul, preşedintele Asociaţiei „Produs în Bucovina“, şi Dumitru Grigorean, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România. Printre temele abordate s-au numărat situaţia micilor gospodării ţărăneşti şi a produselor tradiţionale şi ecologice, precum şi avantajele formelor asociative.

Să acceptăm şi existenţa fermelor mici

Ion Banu: Aţi susţinut mica gospodărie ţărănească din zona de deal şi munte. Credeţi că e suficient sprjinul acordat de dumneavoastră la nivelul judeţului?

Gheorghe Flutur: Niciodată nu este suficient şi, vorbind despre susţinerea gospodăriei ţărăneşti, trebuie să pornim de la o realitate. Practic, agricultura e un mod de viaţă aici. Sigur că rentabile economic sunt fermele mari şi mijlocii, dar trebuie să se accepte că există şi ferma mică pe care trebuie s-o ajutăm să performeze şi în special gospodăria de subsistenţă. Trebuie să vedem cum ajutăm o fermă mică să se asocieze, să intre pe piaţă.

Să gândim împreună un program în care duci unui muntean 30 de tăuraşi mici pe care să-i predea la abator la greutatea de 500 kg. Animalul de carne n-are nevoie de nu ştiu ce tehnologie, ci de o păşune întreţinută şi de nişte gospodari care ştiu regula creşterii acestora. În felul acesta oamenii obţin un profit care le dă posibilitatea să rămână în creierii munţilor, să nu migreze.

De aceea spun că ne trebuie un program naţional cu linii tipice pentru fiecare zonă.

Eu înţeleg că un preşedinte de CJ trebuie să propună nişte strategii de dezvoltare a judeţului. Şi porneşti de la resurse. În Suceava sunt 19 unităţi de procesare carne şi 33 de procesatori de lapte. Am ajuns la capitolul zootehnie să discutăm despre cum producem şi cum valorificăm. Nu demult am iniţiat programul de modernizare a Aeroportului Suceava. Ideea mea e să aducem avioane charter pentru turişti care să vină să viziteze frumuseţile Bucovinei, dar pe de altă parte trebuie să încercăm să facem export de produs finit.

Sucevenii, campionii produselor ecologice

Ion Banu: Aş vrea să punctăm diferenţele între produsele eco şi cele tradiţionale care uneori sunt confundate.

Cristina Fabian: Trebuie să se ştie că un produs ecologic autentic trebuie să fie certificat. Aceasta înseamnă că pe eticheta produsului respectiv trebuie să nu lipsească sigla comunitară pentru produs ecologic, o frunză specifică sectorului. În plus, MADR, la solicitarea producătorului, eliberează o siglă numită AE, cu un număr specific acestui operator, sub care se regăseşte şi numele organismului de inspecţie care certifică acest produs. Acestea sunt elementele de identificare pe care orice consumator trebuie să le caute pe etichete.

Numărul de operatori înscrişi în sistemul de agricultură ecologică în judeţul Suceava este de 3.400 dintr-un total de 10.200 la nivelul întregii ţării, cea mai mare reprezentare fiind pe sectorul zootehnic.

Produsul ecologic nu se va confunda niciodată cu unul tradiţional. Într-un produs tradiţional se folosesc tot felul de ingrediente, e adevărat naturale, dar care sunt supuse unui anumit proces tehnologic. În schimb, produsul ecologic poate fi proaspăt pur şi simplu. El nu suferă ca atare un proces de transformare.

Asocierea, garant al succesului

Ion Banu: De ce credeţi că e mai eficientă, în zona de munte şi de deal, creşterea bovinelor de carne şi nu a celor de lapte?

Dumitru Grigorean: Zona de munte este una atipică, în care accesul se face foarte greu. Ştim foarte bine cum se făcea ori cum se face colectarea laptelui în zona de munte cu acele căruţe pe distanţe foarte mari.

Într-adevăr, s-a prelungit termenul pentru lapte neconform. Majoritatea laptelui din zona de munte, din păcate, intră în categoria laptelui neconform. Nu există posibilitatea răcirii imediate şi a colectării în cele 3 ore în care laptele este în faza bacteriană, fără să intrăm însă în amănunte tehnice, în primul rând din cauza condiţiilor geoclimatice din zona de munte. În general, vacile din rasele de carne care s-au importat în România sunt rezistente la frig.

Şi trebuie să ne mai gândim şi la un alt aspect. Niciodată vaca specializată pentru producţia de lapte nu merge la păşune. Singurele două specii care s-ar adapta la zonă ar fi vaca de carne şi oaia de carne pentru că altfel riscăm să rămânem cu păşunile alpine nefolosite. Sunt aici 5 ferme specializate pentru producţia de carne, dintre care 3 în zona montană. Eu, spre exemplu, am ferma în zona Pojorâta, lângă Câmpulung Moldovenesc, şi vacile, intrate în al treilea an de producţie, păşunează la altitudini între 800 şi 1.500 m.

Ion Banu: Ce avantaje v-au oferit aceste forme asociative din care faceţi parte?

Alexandru Şcheul: Majoritatea membrilor asociaţiei noastre au crescut atât ca cifră de afaceri, cât şi ca cifră de vânzări. Deci este un avantaj evident. Avem deschise magazine mai ales în partea Moldovei: la Iaşi 2, la Botoşani 1, la Suceava 4, la Bacău 2, la Bucureşti 2 şi acum deschidem unul la Cluj.

Asociaţia nu are numai produse tradiţionale, ci şi cele de serie comercializate tot sub marca Produs în Bucovina. Avem o comisie pe fiecare ramură care atestă dacă un produs poate primi această bulină de calitate. Eticheta spune totul despre produs. OPC-ul este cel care veghează asupra conţinutului acestuia care trebuie să coincidă cu ceea ce este trecut pe etichetă. În cadrul Asociaţiei „Produs în Bucovina“ avem 14 procesatori de carne. Facem export în Anglia, Italia, Spania, Belgia şi suntem în discuţii şi pentru Israel.

Dumitru Grigorean: În ceea ce ne priveşte, avem mai puţin de o lună de la şedinţa de constituire. Interesul din partea crescătorilor din ţară a fost peste aşteptări. Prima acţiune la care am participat a fost Agro Expo Bucovina. Am avut toate motivele să ne constituim ca asociaţie şi aş vrea să vă dau un singur exemplu legat de Programul Naţional de dezvoltare Rurală pentru perioada 2007 – 2013, unde vaca de carne nu există la cele 3 Măsuri care interesează, şi anume 121, 112, 141. Nu credem că e normal acest lucru.

Intrată într-un con de umbră după evenimentele din ’89, localitatea Lehliu Gară revine la viaţă în 2007, când un grup de investitori, printre care şi un olandez (!), s-au gândit să construiască aici o seră de flori de 1 ha, punând astfel în valoare o particularitate naturală a acestei zone, şi anume radiaţia solară. România, dar mai ales partea de sud a acesteia, se bucură de o cantitate de lumină cu intensitate şi durată mult mai bune faţă de alte ţări din Europa, în special faţă de ţările din nordul continentului. În Olanda, spre exemplu, cine aterizează seara pe aeroportul din Amsterdam observă la sol pete de lumină. Sunt serele de flori cu lumină artificială suplimentară.

Aşa stând lucrurile, întreprinzătorii s-au gândit ca sera să o umple cu flori. Şi nu cu orice flori, ci cu lalele, lysianthus, crin asiatic şi crin oriental. Materialul biologic, în prezent cca 15 soiuri (la început au fost peste 40!), este adus din Olanda. Dar abia aici acest material şi-a pus în valoare calităţile estetice – intensitatea culorii florilor, dimensiune şi un plus mai mare a duratei de viaţă în vază.

Logic, ele fiind recoltate dimineaţa şi după-amiaza, sunt deja pe piaţa Bucureştiului. Sigur, ca director ştiinţific al unui institut care în titulatură are şi domeniul floricultură, am un regret că materialul biologic nu este autohton. Dar, pentru cei care nu ştiu, cercetarea nu a mai fost finanţată corespunzător nici pentru legume, darămite pentru flori. În acest context, floricultorii de valoare pe care i-am avut fie s-au pensionat, fie au plecat. Am rămas doar cu amintirea acelor timpuri când institutul crea soiuri de lalele, de trandafir, de gladiole, de aster sau de margarete.

O investiţie greu de recuperat, dar nu imposibil

Revenind la sera de la Lehliu Gară, anul acesta preţul de livrare a lalelelor a fost de numai 1 leu bucata. Faţă de 2,5-3 lei bucata, preţul de vânzare cu amănuntul, fără a se adăuga vreo plusvaloare, pare destul de mic. Mai ales dacă luăm în calcul şi condiţiile vitrege care au caracterizat această iarnă. Numai în zilele şi nopţile în care temperatura a atins minus 20-23°C, iar vântul a bătut aşa cum ştim că bate în Bărăgan de credeai că sunt minus 30°C, costul încălzirii a fost de 5.000 lei/zi/ha. Şi au fost multe zile din acestea!

Faptul că sera a fost prevăzută cu ecrane termice, precum şi cu paravane despărţitoare de plastic care să „întrerupă“ curenţii de aer a făcut ca pierderile de căldură să fie mai mici şi relativ suportabile ca temperatură de către plante (6-7°C) şi ca bani de către proprietari. Preţul mic de livrare este, din păcate, condiţionat şi de importurile ilegale. Ca să nu mai spunem că adeseori se aduc din Olanda flori care „cad“ la licitaţie şi ale căror preţuri sunt de nimic! Cu o asemenea concurenţă „neloială“ este greu să te menţii pe piaţă. Mă întreb când şi cum se va recupera investiţia de cca 600.000 € reprezentând sera propriu-zisă cu facilităţile corespunzătoare, cu centrală termică de 950 kw pe peleţi de fag, hală şi depozit de frig.

Poate şi din acest motiv, fostul meu coleg de institut, ing. Gheorghe Teodorescu, managerul acestei sere, s-a gândit să înfiinţeze în câmp şi 1 ha de bujori, iar în seră să cultive succesiv legume: tomate şi castraveţi într-un ciclu scurt, de la sfârşitul lui martie până în iulie, urmat de un alt ciclu de castraveţi de toamnă. În aceste condiţii, folosind superintensiv terenul serei, precum şi pe cel din jurul acesteia, este posibil ca afacerea să fie profitabilă.

Şi ar mai fi totuşi încă ceva. Desfacerea. Deşi preţul de livrare este destul de atractiv, colegul meu are mari probleme. Probleme, aş spune, specifice României, unde producătorul duce greul şi îşi asumă cele mai mari riscuri. Cei care vând pun numai condiţii. Supermarketurile au impus livrările pe bază de contract, în urma căruia producătorul rămâne mai cu nimic. Florăriile de marcă preferă importurile de pe urma cărora profiturile sunt mai mari. Benzinăriile, un loc obişnuit în Occident de unde îţi poţi procura şi un buchet de flori, refuză pe motiv de … personal insuficient!!! Rămân aşadar florarii, care şi ei pun condiţii: preţurile să fie cât mai mici posibile!

Una peste alta, personal mă bucur de existenţa serei de la Lehliu Gară, aşa cum mă bucur de existenţa şi a altor cultivatori de flori tăiate sau la ghivece din comuna Roşu-Ilfov, din Otopeni-Ilfov, din Adunaţii Copăceni-Giurgiu, din Poiana-Ialomiţa, din judeţele Prahova, Buzău, Bacău, Cluj, Constanţa şi mulţi alţii.

Sera de lalele – Elemente tehnice

- 108 m/96 m, cu o înălţime la jgheab de 4 m şi la coamă de 4,8 m, cu lăţimea traveei de 6,4 m şi cu două coame;
- cultura de lalele se înfiinţează în noiembrie şi durează până pe 10 martie. Bulbii se plantează în lădiţe de plastic umplute cu turbă, la o desime de 350 bucăţi/m2.

Dr. Victor LĂCĂTUŞ, ICDLF Vidra

Cea de-a IX-a ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST Timişoara a consemnat un record de participare, numărul total al celor care au trecut pragul Centrului Regional de Afaceri, în perioada 6-8 aprilie, fiind de aproape de 10.000 de persoane.

Un alt record l-a constitui şi numărul expozanţilor – 146 de firme şi instituţii. VINVEST a adunat 23 de producători de vin, 7 distribuitori, 17 companii de servicii din industria vinului, 32 de parteneri cu produse şi servicii, 63 de parteneri media, 4 parteneri principali. Reflectarea în presa naţională şi nu numai s-a înscris şi ea în seria recordurilor doborâte, zeci de publicaţii de specialitate, dar şi presă generalistă relatând despre Salonul VINVEST. De asemenea, pe durata celor trei zile salonul a fost vizitat de zeci de delegaţii din întreaga ţară, dar şi din Belgia, Serbia şi Ungaria care au participat printre altele şi la două degustări organizate de Cramele Wine Princess şi Recaş.

Patru producători au obţinut Marea Medalie de Aur

Un eveniment important pentru industria vinului l-a reprezentat şi Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice VINVEST, ajuns în acest an la cea de-a VII-a ediţie. Desfăşurat în zilele premergătoare Salonului, respectând regulamentul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), concursul a inclus 132 de probe, ce au fost jurizate de experţi degustători, membri ai Asociaţiei Degustătorilor Auto­rizaţi din România (ADAR). Competiţia a fost coorganizată de Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) şi ADAR. Au fost premiate 39 de probe, oferindu-se 17 medalii de argint, 18 medalii de aur, iar patru producători de vin au reuşit să obţină Marea Medalie de Aur (MMA). Jidvei a câştigat MMA cu vinul spumant Romantine, Vincon cu vinars „Jad”, Recaş cu Cabernet Sauvignon „Castel Huniade” şi Staţiunea de Cercetare Murfatlar cu Pinot Gris.

Vizită la Cramele Wine Princess şi Recaş

Prima vizită tematică a avut loc la Crama Wine Princess. Un grup de 51 de jurnalişti au participat la o degustare profesională coordonată de directorul cramei, Balla Geza, totodată oenologul vinurilor Wine Princess.

După ce au vizitat pivniţele şi au văzut şi linia de vinificaţie, jurnaliştii au degustat 10 vinuri: 3 albe şi 7 roşii.

Sâmbătă, în a doua zi a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST Timişoara, jurnaliştii s-au deplasat la Cramele Recaş, unde au fost întâmpinaţi de Ioan Georgiu, directorul general al Cramelor Recaş. În binecunoscutele podgorii bănăţene, invitaţii au degustat 7 vinuri, printre care s-au numărat şi cele medaliate la Concursul de Vinuri şi Băuturi Alcoolice VINVEST 2012.

Topul Medaliilor

- Crama Oprişor – 6 medalii
- Cramele Recaş – 5 medalii
- Jidvei – 4 medalii
- Vincon Vrancea – 4 medalii
- Crama Gârboiu – 3 medalii
- Fine Wine – 3 medalii
- Wine Princess – 2 medalii
- Vigna – 2 medalii
- SCDVV Blaj – 1 medalie
- Ferdi – 1 medalie
- Rovit- 1 medalie
- Murfatlar- 1 medalie
- Viti Pomicultura Sâmbureşti – 1 medalie;
- Cramele Anastasia – 1 medalie
- Budureanca – 1 medalie
- Intervit – 1 medalie
- Cramele Boieru – 1 medalie
- Alcovin – 1 medalie

„Ne pregătim de un deceniu de promovare a industriei vinului. Ediţia a IX-a din 2012 a însemnat pentru noi un fel de repetiţie cu public pentru marele eveniment pe care îl pregătim în 2013. Mă bucur că publicul timişorean se dovedeşte tot mai aproape de cel occidental atât în privinţa numărului mare de participanţi, cât şi în interesul de a degusta vinuri de calitate. Constat şi mă bucură că vinurile româneşti au ridicat ştacheta calităţii, fiind la egalitate şi uneori depăşind produsele din zonele viticole renumite”, a declarat expert degustător Lucia Pîrvu, organizator Salonul VINVEST.

„Sunt foarte fericit că ADAR şi-a adus aportul la acest salon de elită. De-a lungul anilor am putut observa o curbă ascendentă a calităţii vinului şi datorită faptului că mulţi producători au reuşit să acceseze fonduri europene. Ce este de reţinut, pe lângă concurenţa dintre producători e important ca ei să aibă o aplecare mai mare spre marketing, promovare spre piaţă, să găsim consumatori mai mulţi, să ducem mesajul că vinul este un aliment, un produs elaborat. Să ne vedem cu succes la anul, când vom sărbători 10 ani de salon“ – Dan Boboc, preşedinte ADAR.

Poemul vinului de Miniş

După ce coborâm din autocar, intrăm într-o curte a cărei alee urcă încet spre un grup de construcţii cu un aer parcă medieval, ce dezvăluie o amprentă de om gospodar. Imediat, pe partea stângă, o plantaţie de vie, pare grădina unui viticultor pasionat. Înălţată pe suporţi de lemn sub forma unei bolte continue – pergolă, aveam să aflu că-i spune – aceasta îţi oferă posibilitatea de a merge nestingherit la umbra ei, mai ales că rândurile se află la aproape doi metri unul de altul şi la alţi doi metri înălţime.

Părem puţin derutaţi, curioşi, ne reglăm aparatele foto, camerele de filmat, scoatem carneţelele şi pixurile şi răspundem unui salut de bun venit lansat de omul din faţa noastră aflat cu spatele la interesanta clădire „medievală” în faţa unor uşi înalte dintr-un lemn masiv adus parcă dintr-o epocă apusă.

Omul, căruia îi voi spune în continuare Poetul, veţi vedea imediat şi de ce, începe să ne vorbească într-un grai cursiv, cu accent bănăţean, molcom ardelenesc. Ne informează despre nişte suprafeţe – vreo 75 ha, despre vin vrac şi îmbuteliat, magazine proprii în România, un soi românesc plantat numai aici, „Mustoasa de Măderat“, de alt soi cultivat numai de 6 producători, „Cadarcă“,de plantarea pe versanţi până la altitudini de 500 m dar şi de recoltarea în trei serii a unui singur butuc de vie, pe care la final în luna octombrie poate rămâne un singur ciorchine ce va fi recoltat pentru fabricarea de vinuri de colecţie şi multe altele.

După un scurt itinerar presărat cu mici comentarii despre fabricare, îmbuteliere, depozitare sau vânzare, mergem în beciul cramei unde Poetul îşi începe „numărul“.

Privirea îţi fuge pe peisajul de pe pereţii „hrubei“, iar auzul înregistrează vorbele Poetului, despre voluptate, rotunjime, caracter, mângâiere. Crezi sigur că face descrierea unei femei frumoase. Îl priveşti şi te trezeşte la realitate, ţine în mână un pahar cu câţiva stropi de vin şi da, vorbeşte despre produse ale viţei-de-vie: Mustoasa de Măderat, Pinot Gris, Pinot Noir sau Furmint.

Privirea se duce undeva pe tavanul încăperii şi auzi cum Poetul descrie imagini de culoare, luminozitate, contur, mişcare, şi nu vorbeşte despre un tablou ci despre Cadarcă, Fetească Neagră sau Cabernet.

Între două descrieri îşi face loc un element autobiografic: poetul are 3 băieţi. Cineva face o glumă, asociind numărul copiilor cu o licoare roşie din zestrea lui Bachus, făcându-l pe artist să roşească uşor.

Începe din nou să enumere însuşiri precum maturitate, înţelepciune, tinereţe, echilibru. Da crezi că „te-ai prins“, acum vorbeşte despre copii, dar în realitate recită despre Cuvee David, vinul ce poartă numele celui de-al treilea fiu. Dar ceva tot ai priceput: toate sunt creaţia sa.

Când spune despre „vinurile de stâncă“, de Burgundul Mare, Cadarissima, despre vinuri pentru HoReCa sau vinuri de vinotecă, afli cum calitatea şi savoarea licorilor din struguri au arome de măceşe, mure sau fructe de pădure prezente în coaja strugurelui cules pe bruma toamnei.

Dar să revenim la realitate. Poetul este Balla Geza, oenolog, doctor inginer, proprietar al podgoriei Wine Princess Miniş, judeţul Arad. Balla Geza. Un om cu nume maghiar dar care convinge că în piept îi bate o inimă de român. Cum ai putea crede altceva când îţi declară că cel mai frumos şi de preţ pentru el este cântecul românesc şi pământul pe care trăieşte?!

(M. DOROBANŢU)

Fabrica de la Chişineu-Criş aparţinând companiei italiene Maschio Gaspardo a fost, la jumătatea lunii martie, gazda evenimentului Dealer meeting 2012.

Desfăşurat în prezența a numeroşi dealeri, reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi a preşedintelui Maschio Egidio, evenimentul s-a constituit într-un prilej de prezentare a proiectelor trecute şi viitoare ale companiei. Astfel, administratorul Mirco Maschio a reamintit investițiile realizate la hala de producție inaugurată anul trecut, precum şi pe cele „prietenoase cu mediul“ întreprinse la unitatea din Italia şi care au constat în montarea de panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de 4.500 de mp pentru produ­cerea de energie electrică suficientă pentru a asigura necesarul fabricii. „Toate utilajele agricole tractate produse de Maschio Gaspardo sunt concepute să reducă emisiile de CO2 și, implicit, consumul de carburant“, a precizat Mirco Maschio cu această ocazie.

Dublarea producţiei, obiectiv ferm

Directorul de vânzări al companiei, Andreea Gobbo, a prezentat cele mai bine vândute produse în 2011, şi anume semănătorile pneumatice de precizie MT pe 6 și 8 rânduri pentru porumb și floarea-soarelui și semănătorile de cereale Nina şi Pinta.

De asemenea, inginerii și cercetătorii companiei au prezentat noile produse disponibile în România: semănătorile pneumatice de precizie seria MTR, SCATENATA XL; echipamentul de semănat pe sol tare REGINA cu accesoriile specifice pentru pregătirea terenului nelucrat, chiar şi în prezenţa reziduurilor vegetale; una dintre cele mai mari semănători pneumatice de precizie pentru porumb din lume – MAXIMETRO (SPANDI), cu lățimea de până la 25 de metri; semănătoarea pneumatică pentru cereale cu închidere hidraulică PINTA 600. În acelaşi context, au mai fost prezentate câteva dintre îmbunătăţirile ce se doresc a fi aduse unor produse deja consacrate, cum ar fi scarificatoarele Magnum și Diablo.

În final, tot prin vocea administratorului Mirco Maschio, cei prezenţi au aflat că pe viitor se intenţionează dublarea capacităţii de producţie la fabrica de la Chişineu-Criş, producerea de energie prin acelaşi sistem fotovoltaic care deja funcţionează în Italia, precum şi concentrarea producţiei pe utilajele de dimensiuni mari.

Premii onorifice oferite la gala dealerilor

Schimbând locația, dar în aceeaşi atmosferă prietenoasă, a fost organizată gala dealeri-lor şi colaboratorilor Maschio Gaspardo. Cu această ocazie au fost înmânate următoarele premii onorifice: Excelentă imagine service– Green Expert SRL; Excelentă colaborare cu departamentul piese de schimb – Munax SRL; Noua colaborare în reţeaua de vânzări – Cons DDA SRL, Mecomag HV SRL, General Leaseng SRL, Titan Machinery România SRL, Agri Full Power SRL, Prodagro System SRL; Excelent Start Up 2011 – Titan Machinery România SRL, Green Expert SRL; Cea mai bună demonstraţie în câmp 2011 Z&A Logistic SRL; Excelentă creştere – Agro Universal SRL; Rezultate excelente Promo MT– Titan Machinery SRL, Z&A Logistic SRL; Excelentă utilizare comenzi online – Z&A Logistic STL; Excelentă colaborare durabilă – Serv Claas SRL, Agromec Ştefăneşti; Excelentă colaborare – Hunrom Agrotehnics SRL, Proinvest SRL, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.

Mihai AFRENIE

Cel mai mare târg agricol din Moldova, Agro Expo Bucovina, a avut loc la Suceava în perioada 16-18 martie 2012. La ediţia de anul acesta a târgului au participat de două ori mai mulţi expozanţi faţă de anul trecut, ajungând la 135 de companii din domeniul agriculturii şi producători agricoli din România, Germania, Austria, Spania, Ungaria şi Republica Moldova.

Târgul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Federaţia Agricultorilor „Fermierul“ şi Shopping City Suceava.

Directorul general al CCI Suceava, Marcel Gaftoneanu, a precizat la deschiderea târgului că, în comparaţie cu ediţia de anul trecut, numărul expozanţilor s-a dublat. „Considerăm că este cel mai mare târg de agricultură din Moldova. Numărul mare de participanţi arată interesul investitorilor români şi străini pentru agri­cultura din judeţul Suceava. În special investitorii străini îşi arată interesul pentru Regiunea de Nord-Est, cu precădere pentru judeţul Suceava“, a declarat el.

Expoziţie de utilaje agricole şi produse agroalimentare

Manifestarea, eveniment de referinţă pentru industria agroalimentară, este specializată în maşini, utilaje şi tehnologii pentru industria alimentară, produse alimentare, utilaje forestiere, maşini, utilaje şi unelte agricole şi piese de schimb pentru acestea, seminţe şi material săditor, îngrăşăminte şi pesticide, tehnologii şi echipamente pentru irigaţii, animale de rasă şi păsări, tehnologii de creşterea animalelor şi metode de îmbunătăţire a raselor, furaje, nutreţuri, concentrate, aditivi, premixuri, metode de hrănire, sisteme de distribuţie a hranei, precum şi instrumente, tratamente şi medicamente de uz veterinar, silozuri, uscătoare şi mijloace de transport al cerealelor, echipamente şi unelte pentru grădinărit.

Pe lângă prezentarea în cadrul târgului a utilajelor şi serviciilor agricole, expozanţii au realizat şi o mai bună informare şi consiliere a celor care ar putea să devină clienţi, în special tinerii care se instalează în mediul rural şi care accesează fonduri europene şi ar putea să achiziţioneze astfel de utilaje în vederea dezvoltării unei activităţi în domeniul agricol.

Câteva zeci de mii de vizitatori, atât din ţară cât şi din străinătate, au putut admira în cele trei zile ale târgului ultimele noutăţi din domeniu, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Marcel Gaftoneanu, precizând la sfârşitul târgului că, în comparaţie cu ediţia de anul trecut, numărul expozanţilor şi a suprafeţei de expunere a crescut cu 35%.

„Vreau să precizez că expoziţia s-a desfăşurat pe o suprafaţă expoziţională de peste 6.500 mp dintre care 1.500 mp interior. Şi vreau să mai precizez că în cadrul evenimentului au fost expuse peste 500 tone de utilaje agricole şi peste 50 tone de produse alimentare. De asemenea peste 30% dintre expozanţi au făcut prerezervări pentru ediţia de anul viitor“, a declarat Marcel Gaftoneanu.

Pe parcursul evenimentului au avut loc concerte de muzică populară susţinute de Ansamblul „Ciprian Porumbescu“, dar şi o prezentare de câini de rasă şi tehnici de dresaj oferită de Asociaţia Chinologică a judeţului Suceava. Doritorii au putut să facă o plimbare cu trăsura, iar copiii, călare pe ponei.

În cadrul expoziţiei, un spaţiu important l-au ocupat membrii Asociaţiei „Produs în Bucovina“ care şi-au etalat produsele tradiţionale.

Forumul Economic Naţional „Agricultura, încotro?“

Specialiştii şi vizitatorii au putut participa, în ziua de 16 martie 2012, la cea de a V-a ediţie a Forumului Economic Naţional „Agricultura, încotro?“, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Shopping City Suceava, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală în parteneriat cu Revista Lumea Satului, Radio Antena Satelor, Asociaţia Comunelor din România şi Federaţia Agricultorilor „Fermierul“.

În cadrul forumului, deşi participarea oficialităţilor nu a fost una pe măsură, s-au purtat discuţii pe mai multe teme de interes din acest domeniu de activitate, o con­cluzie a celor discutate fiind aceea că, „deşi potenţialul agricol este mare, am devenit, din păcate, importatori“, iar un prim pas pentru schimbarea acestei situaţii ar fi o nouă lege a zootehniei, care să stimuleze investiţiile în acest important sector agricol sucevean şi creşterea numărului proiectelor pentru înfiinţarea de întreprinderi mici şi mijlocii în mediul rural. Forumul „Agricultura, încotro?“ a constituit un bun prilej de informare a fer­mierilor în ceea ce priveşte posibilităţile de investiţii în agricultură.

Produsele din Bucovina vor ajunge şi în Israel

O delegaţie de investitori din Israel a venit la târg pentru a discuta cu producătorii din zonă în vederea deschiderii de magazine pentru comercializarea unor produse tradiţionale în Tel Aviv şi Haifa. Iniţiativa de a comercializa produse din Bucovina a apărut ca urmare a solicitărilor mari de produse tradiţionale din partea unor israelieni cu rădăcini în nordul ţării, din Rădăuţi, Dorohoi sau Fălticeni

Un prim magazin ar urma să fie deschis în Tel Aviv, iar dacă acest proiect este de succes urmează să fie deschis un altul în Haifa. Asociaţia „Produs în Bucovina“, ce reuneşte producătorii de produse tradiţionale din judeţul Suceava, este pregătită pentru a deschide un astfel de magazin în afara Europei, după ce magazine similare au fost deschise în Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia şi Cipru. Investitorii israelieni au vizitat standurile Asociaţiei „Produs în Bucovina“ şi au discutat cu furnizorii despre asigurarea continuităţii aprovizionării în cazul deschiderii unor magazine.

Silviu BUCULEI

China, UE-27, SUA, India şi Brazilia sunt principalele producătoare mondiale de materii prime agricole, pe locul 8 plasându-se Rusia, pe 9 Franţa, pe 12 Germania şi pe locul 32 Olanda.

Ţările cu putere agricolă, care au capacitate de a exporta şi care îşi pot asigura necesarul de alimente, înregistrând chiar excedente – sunt SUA, UE-27, China şi Brazilia. De altfel, în primele trei dintre acestea se obţine aproape jumătate din producţia agricolă mondială.

Aceste state sunt ghidate în acţiunile lor de două preocupări principale, şi anume:

- Fie constrângerile naţionale: este cazul Chinei care trebuie să găsească resursele necesare pentru a hrăni cca 1,3 miliarde de locuitori, agricultura având un rol prioritar în cadrul politicii naţionale. Există provocări de care trebuie să se ţină seama: cei care suferă de foame sunt cei care pun în pericol pacea socială şi stabilitatea sistemelor politice.

- Fie ambiţiile internaţionale, şi este cazul Braziliei, care a declarat, prin vocea preşedintelui, că Brazilia este „ferma lumii“. O altă alianţă ameninţă primele locuri. Este vorba de Ucraina-Rusia şi Kazakstan care împreună pot realiza 25% din exporturile mondiale de grâu, faţă de numai 10%, cât realizează în prezent. Rusia speră să-şi recâştige poziţia de mare putere agricolă ocupată în secolul trecut.

Din acest clasament lipsesc statele continentului african în care creşterea demografică este o certitudine, fapt ce confirmă şi necesitatea de a asigura minimul de hrană.

Ţările din Asia de Sud-Est au cunoscut o creştere economică în medie de 7% în perioada cuprinsă între 1960 şi 2007, faţă de numai 3,5% cât au înregistrat statele subsahariene. Prin urmare, populaţia din statele din Asia de Sud-Est a fost, în anii ’50, în medie mai săracă decât populaţia din Africa subsahariană, în timp ce astăzi situaţia s-a inversat.

Măsurile care au fost la originea creşterii asiatice sunt:

- Creşterea veniturilor agricultorilor şi promovarea dezvoltării zonelor rurale;

- Reglementarea şi încadrarea liberalizării economiei prin intervenţia statului, prin ajutoarele de stat acordate agricultorilor.

Agricultura este un sector-cheie în economia mondială care are nevoie de condiţii favorabile pentru dezvoltare: acestea nu înseamnă numai investiţii publice importante, dar şi reglementarea pieţelor materiilor prime agricole pentru a garanta veniturile agricultorilor. Aceştia trebuie să capete abilitatea de a investi în factorii de producţie în vederea ameliorării productivităţii lor.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Proiectul Comisiei Europene cu privire la noua PAC impune agricultorilor trei măsuri de mediu obligatorii care depăşesc prevederile legate de condiţionalitate. Agricultorii sunt obligaţi să cultive trei tipuri de culturi diferite, fiecare să deţină o pondere mai mare de 5% din suprafaţa arabilă (până la 70%), să menţină păşunile permanente şi să lase 7% din suprafaţa necultivată în scopuri ecologice.

Aceste măsuri vor duce la creşterea costurilor de producţie şi a preţurilor alimentelor, limitând posibilitatea de a produce mai mult. Ele se traduc printr-o birocraţie în creştere, cu hărţi suplimentare de întocmit atât de agricultori cât şi de instituţiile administrative. Este aberant să se impună aceleaşi exigenţe celor 12 milioane de ferme europene, în situaţia în care sectoarele agricole îşi desfăşoară activităţile în condiţii foarte diferite de la o zonă la alta, de la o ţară la alta, fără a se obţine avantaje ecologice în urma acestor măsuri, însă rezultatele pot fi contrare aşteptărilor.

Agricultorii ar trebui să aleagă dintr-o listă întocmită la nivel european care să ţină cont de protecţia mediului, dar şi de capacitatea de a produce mărfuri agricole, de măsurile de ecologizare care să corespundă propriilor lor zone. Pragul de 30% aplicat ajutoarelor directe care respectă condiţiile de mediu ar trebui să fie revizuit în favoarea producătorilor.

Plafonul impus ajutoarelor directe nu este de dorit pentru că va penaliza exploataţiile agricole cele mai eficiente, cooperativele agricole care sunt deja orientate către obţinerea de valoare mai mare pentru produsele lor, nefiind necesară aplicarea unui nou „fard“ administrativ.

Modificarea sistemului plăţilor va afecta atât statele membre cât şi agricultorii, în special capacitatea de producţie a acestora. Plăţile trebuie acordate cu stricteţe doar agricultorilor activi, excluzând micii agricultori de la această regulă. Ajutoarele acordate agricultorilor contribuie, de o manieră sau alta, la securitatea alimentară, în acest sens consolidarea instrumentelor legate de administrarea pieţelor pentru a funcţiona drept filete de securitate trebuie să fie mult mai consistentă având în vedere faptul că preţurile produselor alimentare sunt din ce în ce mai volatile. Cota pentru zahăr trebuie menţinută până în 2020, la fel cum drepturile de plantare în sectorul viticol trebuie să fie şi ele menţinute.

Principiile neoliberale aplicate pieţelor produselor agricole au dus la scăderea nivelului de protecţie la frontieră şi la diminuarea programelor de intervenţie şi administrare a ofertei, riscând apariţia unor crize grave pe pieţe şi la destabilizarea agriculturii europene.

Aprofundarea măsurilor legate de decuplare, care nu sunt legate nici de preţ dar nici de cantitatea produsă, aşa cum există în propunerea Comisiei, ca fiind soluţia „miracol“ pentru regularizarea pieţelor şi susţinerea veniturilor agricultorilor, nu este decât un instrument ineficace şi injust, cu efecte economice şi sociale inacceptabile.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Crescătorii de miei spun că au destule animale în acest an pentru a acoperi cererea internă, dar şi solicitările la export. Aceştia susţin că, pentru a-şi acoperi costurile, ar trebui să vândă kilogramul de carne în viu la un preţ de 15 lei, iar carcasa la 25 de lei pe kilogram.

Ministrul Fuia nu vede motiv de scumpiri

Cu o lună înainte de Paşte, ministrul Agriculturii Stelian Fuia spunea că nu este cazul să ne speriem în ceea ce priveşte evoluţia preţului la carnea de miel, pentru că acestea chiar nu au „explodat“ aşa cum se spune. În plus, ministrul susţine că nu ar fi justificată scumpirea cărnii de miel, mai ales că sectorul ovinelor primeşte subvenţii de la minister.

„Preţul îl face piaţa, iar dacă producătorii vor exagera în continuare cu scumpirile atunci aceasta se va întoarce împotriva lor pentru că o să avem consumatori care nu îşi vor mai permite să cumpere produsele scumpe şi vor rămâne cu ele pe stoc“, a declarat Fuia.

Toată lumea ştie că înainte de Paşte se anunţă în general preţuri mai mari faţă de anul anterior cu până la 10%. Dacă anul trecut carnea de miel carcasă se vindea cu circa 23 de lei pe kilogram, în acest an preţul vehiculat este de 25 de lei pe kilogram. Experienţa ultimilor ani ne arată însă că pe ultima sută de metri crescătorii mai lasă din preţ pentru a nu rămâne cu marfa nevândută la piaţă, mai ales că nu au spaţii de depozitare.

Costuri mai mari pentru crescători

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Sibiu, Marcel Andrei, spune că în acest an sunt destui miei pentru a acoperi cererea din piaţa internă, dar şi solicitările la export. Dacă românii vor animale mai mici, cumpărătorii din afară cumpără miei mari în general. De altfel, tocmai din acest motiv în multe ţări se preferă creşterea raselor de carne. În piaţă au şi început să apară intermediarii care sondează terenul pentru a găsi animale pe care să le exporte. Aceştia nu vor să ofere mai mult de 13 lei pe kilogram, afirmă Andrei. Este cam puţin, pentru că nu acoperă cheltuielile crescătorilor, în condiţiile în care seceta de anul trecut şi iarna lungă şi grea au adus costuri suplimentare, deoarece animalele au trebuit să fie furajate.

Ştefan Pădeanu, un crescător de oi din judeţul Dolj, susţine şi el că iarna grea a mărit costurile, iar mieii nu au luat prea mult în greutate. Speră însă să obţină cel puţin 12 lei pe kilogram în viu, un nivel asemănător celui de anul trecut. „Vrem să fim mulţumiţi atât noi, cât şi cumpărătorii“, mai spune Pădeanu. Şi în Dolj, ca şi în alte părţi ale ţării, au apărut intermediarii care cumpără miei pentru export. „Prospectează piaţa deocamdată, să vadă cum sunt preţurile“, mai spune crescătorul de ovine din Dolj.

Consum în scădere

Chiar dacă pentru crescători Paştele reprezintă principalul moment al anului în care îşi pot rotunji veniturile, Marcel Andrei nu-şi face iluzii că va da marea lovitura. Speră să aibă vânzări bune acum, pentru că din lapte nu scoate prea mult, mai ales că Ţurcana Românească nu are o producţie mare şi nici nu permite mulsul mecanic. „Iar să găseşti forţa de muncă în domeniu este tot mai greu“, se plânge Andrei. Spune însă că, în ultima vreme, şi românii au început să fie tot mai interesaţi de rasele de carne, chiar şi prin prisma faptului că scapă de mulsul manual.

În acest an, Andrei se aşteaptă la un consum mai mic de carne de miel, pentru că veniturile populaţiei sunt în scădere. Anul trecut, de exemplu, consumul s-a micşorat cu circa 20%, afirmă Andrei. Va vedea cum o să fie anul acesta, dacă e cerere o să taie mai mulţi miei – cum vor face, de altfel, majoritatea crescătorilor –, însă numai la momentul respectiv, pentru că nu are unde să-i ţină mai multe zile. Crescătorul spune că anul trecut au fost destui cei care au ieşit în pierdere pentru că au rămas cu mieii nevânduţi şi, în plus, li s-a stricat şi carnea pentru că nu au avut spaţii unde să o depoziteze.

Sunt şi crescători care se feresc cu câteva săptămâni înainte de Paşte să avanseze un preţ orientativ pentru vânzările de miei. „E greu de spus care va fi preţul. Eu vând doar mieii de la fătările duble tăiaţi“, declară Negruţ Iulian, un crescător din Timiş. Între timp, au început să apară anunţurile crescătorilor şi pe site-urile de vânzări, preţul în viu variind în jurul a 13 lei pe kilogram, ce-i drept negociabil.

Miei la export

A devenit ceva obişnuit ca mieii autohtoni să se numere printre cele mai solicitate produse româneşti la export, un fenomen care se întâmplă de ani buni. Principalele pieţe externe sunt ţările arabe, Grecia, Italia sau Iugoslavia, devenite destinaţii tradiţionale pentru miei româneşti. Marcel Andrei spune că în străinătate se caută miei mai mari, nefiind exclus ca şi în acest an o mare parte din producţia oierilor din zona Sibiu să ia calea străinătăţii.

Ioana GUŢE

În acest an, preţul la ouă a explodat aproape ca niciodată, trecând chiar şi de 1 leu bucata. Cauzele sunt reducerea importurilor din Polonia – ţară cu probleme în respectarea normelor UE în ce priveşte bunăstarea animalelor –, dar şi producţia mai mică la intern în timpul iernii. Patronatul din domeniu a anunţat că situaţia se va redresa la mijlocul lunii martie, când va intra pe piaţă producţia din gospodăriile ţărăneşti, în timp ce ministrul Fuia dă ca termen mijlocul lunii aprilie.

O situaţie de conjunctură

Ministrul Agriculturii Stelian Fuia spune că nu ar trebui să ne îngrijoreze evoluţia preţului la ouă în perioada următoare, că doar găina este „un organism viu“ care face ouă tot timpul. Adică, producţia ar trebui să fie continuă, iar fluxul să meargă fără oprire, ca într-o fabrică. Oricum, lipsa ouălor de pe piaţă este o situaţie de conjunctură, determinată de vremea rea, dar şi de reducerea importurilor. Iar această „criză“ ar trebui să dea de gândit şi celor de la Consiliul Concurenţei.

„Discuţii au fost cu Consiliul Concurenţei, dar mai departe este treaba lor să se autosesizeze şi să întreprindă o astfel de cercetare, dacă este cazul“, a precizat Fuia.

Criza ouălor a apărut la sfârşitul lunii februarie, când preţurile la raft au început să crească semnificativ, ajungând până la 1 leu pe bucată la ouăle de categoria M (medii: de la 53 g până la 63 g oul) şi L (mari: de la 63 g până la 73 g), iar în multe magazine nici nu puteau fi găsite.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că producţia internă acoperă în general circa 95% din consumul intern, cu excepţia perioadei de iarnă când se ajunge ca 15-20% din consum să fie asigurat de livrări de ouă din state UE.

Ce spun crescătorii?

Dacă la începutul anului, crescătorii de păsări (ferme industriale) vindeau ouăle cu 0,35-0,40 lei, fără TVA, pe bucată la poarta fermei, în luna februarie preţul ajungea la 0,50-0,55 lei pe bucată, fără TVA, potrivit reprezentanţilor Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR). Este lucru ştiut că în această perioadă aproape un sfert din consum se asigură din importuri, în principal din Polonia, ţară aflată acum în impas din cauza faptului că o mare parte din ferme nu au făcut investiţiile necesare pentru respectarea normelor UE în ce priveşte bunăstarea animalelor. În februarie, în absenţa livrărilor din Polonia, au intrat în ţară ouă din alte state UE la preţuri de 0,58-0,62 lei pe bucată. Şi acesta este un preţ mai mare decât de obicei în această perioadă a anului, urmare a efortului financiar făcut de crescători pentru schimbarea cuştilor.

În ce priveşte evoluţia preţului în perioada următoare, Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) spune că situaţia se reglementează începând cu mijlocul lunii martie.

„Consider că după 15-20 martie piaţa se va regla, deoarece apare oferta din gospodăriile ţărăneşti şi scad vânzările pentru ouăle produse în fermele industriale“, a declarat recent pentru Agerpres, Ilie Van.

Consumul de ouă ajunge în general în perioada Paştelui la circa 50 milioane de ouă, iar vânzările din această lună undeva la 150 milioane de ouă, faţă de 110 milioande bucăţi într-o lună obişnuită. Producţia internă de ouă depăşeşte 300.000 de tone anual.

Ioana GUŢE

Piaţa mondială a grâului

Preţul grâului a rămas la un nivel destul de bun şi după ultimul raport al Departamentului de Agricultură al SUA. Stocul mondial de grâu este estimat în scădere la 209 milioane de tone, ca urmare a creşterii consumului mondial, însă bilanţul mondial al grâului rămâne în continuare excedentar. Operatorii rămân în aşteptarea stabilirii pagubelor produse de îngheţul din timpul iernii mai ales în Franţa. Pagubele sunt estimate în scădere în numeroase alte state europene, Franţa anunţând diminuarea producţiei de grâu cu cca 2 milioane de tone.

Piaţa externă a porumbului

Preţul porumbului evoluează pe un culoar destul de strâns în aşteptarea suprafeţelor ce vor fi semănate cu porumb în SUA. Indecizia a apărut în momentul în care USDA a anunţat o estimare record de 94 milioane de acri, însă această sumă putea să fie şi mai mare, ţinând cont de cifrele avansate de Informa, care au evaluat suprafaţa la 95 milioane de acri. Această suprafaţă este cea mai importantă, ca mărime, după cel de-al Doilea Război Mondial şi până în prezent.

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer în cazul livrărilor din Portul Rouen Franţa a fost de 197 euro/tonă. Având în vedere disponibilitatea redusă de orz existent pe piaţa europeană, preţul a rămas sub influenţa celorlaltor cereale furajere. În ultima săptămână au fost emise certificate de export aferente cantităţii de 51.000 de tone, ceea ce a dus totalul exportat, de la începutul anului de piaţă şi până în prezent, la 2,5 milioane de tone. Ţările net importatoare de orz, cum este cazul Arabiei Saudite, au preferat să-şi îndrepte atenţia către orzul din alte zone, de exemplu Argentina şi bazinul Mării Negre.

Piaţa externă a oleaginoaselor

Competiţia dintre soia şi porumb este mare având în vedere evoluţia preţurilor. Fermierii şi-au îndreptat atenţia către soia ca urmare a creşterii preţurilor boabelor, uleiului şi şrotului. Contextul economic s-a ameliorat în săptămâna anterioară, ceea ce a dus la creşterea consumului. Acordul financiar a dus la creşterea încrederii operatorilor de pe pieţele materiilor prime agricole. Complexul soiei a beneficiat de elemente fundamentale care au susţinut preţurile. Departamentul Agriculturii de Stat din SUA a estimat în continuare în scădere producţia de soia din America de Sud. Ca atare, stocul de la sfârşitul anului de piaţă al soiei este sub nivelul aşteptat de către experţi.

Floarea-soarelui. India şi China au achiziţionat cantităţi consistente de uleiuri vegetale în ultima săptămână. Se estimează că preţurile uleiului de floarea-soarelui se vor menţine la un nivel destul de bun, mai ales pe termen scurt. Preţul petrolului a fost un element de susţinere a preţului uleiului şi, pe cale de consecinţă, a pieţei florii-soarelui.

Preţul rapiţei rămâne la un nivel destul de bun, având în vedere prognozele viitoarei producţii. Conform estimărilor, producţia europeană nu va depăşi 20 milioane de tone pentru al doilea an de piaţă consecutiv. Tensiunile vor rămâne, în continuare, pe piaţă ca urmare a unui nou anunţ făcut de Ucraina, cum că producţia va fi mai mică decât estimarea anterioară. Anumite întreprinderi de procesare din Europa au lucrat la capacitatea minimă pentru a menţine pierderile la un nivel controlabil.

Dumitru Daniel SANDU

Direcţia generală de cultură (DG AGRI) a Comisiei Europene a publicat recent previziunile pentru anul în curs la producţia de cereale, carne şi lapte. Pentru campania 2011-2012, prognozele sunt optimiste în ceea ce priveşte producţia de cereale, carne de pasăre şi lapte, chiar în ciuda reducerii suprafeţelor însămânţate sau a efectivelor de animale.

Cereale (estimări pentru anul de piaţă 2011/2012)

Producţia de cereale s-a ridicat anul trecut la 284 milioane de tone, cu 0,5% mai mult faţă de sezonul anterior. Avansul este datorat în special producţiei mai mari de porumb (7%), însă creşteri au fost înregistrate şi la grâu comun (1,5%) sau orz (0,5%). Începutul de sezon 2011/2012 a debutat cu înregistrarea unor importuri mari de grâu comun, după care lucrurile au intrat pe făgaşul normal. Pentru anul în curs de comercializare este aşteptată însă o reducere semnificativă a exporturilor de la 18 milioane de tone în 2010/2011 la nouă milioane de tone. De asemenea, importurile de porumb ar urma să se reducă la mai puţin de trei milioane de tone.

În ceea ce priveşte hrana pentru animale, raportul DG AGRI arată că este de aşteptat o majorare a cantităţilor până la 168 milioane de tone, respectiv 272 milioane de tone (cu 0,1%) în cazul exploataţiilor private. Drept urmare, vom asista şi la un avans uşor al stocurilor de cereale, care rămân totuşi la un nivel redus – 37 milioane de tone. Pentru sezonul în curs, reprezentanţii DG AGRI estimează o mărire a producţiei de cereale până la 288 milioane de tone, mai mare cu 1,2% faţă de campania precedentă, pe fondul măririi suprafeţelor însămânţate.

Oleaginoase

Producţia bună de seminţe de floarea-soarelui din recolta 2011 – vorbim de o creştere de 20,1% până la 8 milioane de tone –, a avut efect şi asupra producţiei totale de oleaginoase care a ajuns la 29 milioane de tone (mai mare cu 0,9% faţă de anul precedent). Pentru sezonul 2012/2013 se estimează atingerea unei suprafeţe de 11 milioane ha (-0,2%) de culturi oleaginoase, fiind aşteptat un avans al suprafeţelor la rapiţă, dar şi un recul al celor de floarea-soarelui şi soia. În total, producţia de oleaginoase ar trebui să se menţină la circa 29 milioane de tone.

Carne

Sectorul cărnii a fost susţinut în 2011 în UE de cererea puternică la nivel global pe fondul contextului economic favorabil. Importurile s-au mărit şi ca urmare a solicitărilor din partea ţărilor în care au fost depistate diverse boli la animale (Orientul Îndepărtat). Oferta de carne a fost limitată de costurile ridicate la furaje, în ciuda recoltei destul de bune din UE, SUA, Canada şi Rusia. Preţurile bune la nivel global au avut ca efect majorarea livrărilor la export. În acest an, este aşteptată o reducere a consumului de carne cu 0,7% la nivelul UE, în timp ce pentru 2013 prognozele vizează un recul de 0,4%. Doar pentru carnea de pasăre estimările sunt ceva mai optimiste, chiar dacă se referă la anul 2013.

Carne de vită şi mânzat

Consumul de carne de vită ar urma să se micşoreze în următorii doi ani pe fondul preţurilor ridicate, continuându-se astfel tendinţa din ultimii cinci ani. Trebuie remarcat în schimb nivelul ridicat al cererii de animale vii. Raportul DG AGRI mai menţionează că preţurile la carne (carcasă), dar şi la animale vii se vor menţine ridicate şi în 2012 ca urmare a ofertei limitate. La nivel mondial, cei mai mari furnizori de carne de vită (proaspătă şi congelată) sunt SUA şi Australia, principalii importatori fiind Rusia, Japonia, Coreea de Sud şi Turcia. Dată fiind cererea mare din Rusia şi Turcia, UE şi-a consolidat poziţia de exportator net de carne de vită, în ciuda tendinţei descrescătoare a cantităţilor livrate. În acelaşi timp, este de aşteptat ca importurile de carne să se majoreze în perioada următoare.

Carne de porc

Creşterea bruscă a preţurilor la cereale în 2010 a determinat majorarea costurilor de producţie anul următor, urmarea fiind reducerea efectivelor de porci. În aceste condiţii, nu este de mirare faptul că şi crescătorii au mărit preţul la carne pentru a-şi menţine marjele la un nivel acceptabil. Cererea de carne este în continuare mare, în ciuda preţurilor ridicate. Vestea bună ar fi că preţul furajelor se menţine stabil. Totuşi, este aşteptată o scădere a producţiei ca urmare a profitului redus din ultimii ani din sector în contextul în care ar trebui realizate şi investiţii pentru respectarea normelor în domeniu. Anul 2011 a fost extraordinar de bun în ceea ce priveşte exporturile, în timp ce pentru 2012 este prognozată o reducere uşoară a acestora. Referitor la importuri, este aşteptată o micşorare a acestora cu 3,5% în 2012. Referitor la consum, prognozele pentru următorii doi ani vizează o reducere de 1+1,5%.

Carne de pasăre

Consumul de carne de pasăre va creşte în 2012, spre deosebire de celelalte sortimente, cu 0,8%, pe fondul ofertei bogate, dar şi al preţurilor mai mici. La nivel global, atât producţia, cât şi cererea sunt în creştere, cu excepţia SUA, unde profitabilitatea redusă a avut ca efect micşorarea efectivelor. În UE, producţia ar urma să se mărească în acest an cu 0,6%, în timp ce pentru 2013 este prognozat un avans de 0,7%. Exporturile se vor reduce cu 1,2%, iar importurile se vor menţine la nivelul din 2011.

Carne de oaie şi capră

Efectivele totale de ovine s-au redus în 2011, în special în Spania. În atare condiţii, este aşteptată şi o diminuare a producţiei de carne cu -1,6% în 2012, aceasta urmând să revină pe creştere în 2013 – 0,5%. În 2012 este prognozată o revigorare a importurilor – este vorba de un avans de 1,8% –, în special din partea Noii Zeelande, după seceta din campania 2008/2009. Consumul de carne pe cap de locuitor va scădea uşor în 2012, urmând ca anul viitor să revină pe creştere.

Lapte şi produse lactate

Conform estimărilor raportului DG, livrările de lapte către unităţile de procesare s-au mărit în 2011, cu 2%, procent susţinut de evoluţia pozitivă din ţări precum Franţa, Germania, Irlanda, Polonia, Austria şi Marea Britanie. Drept urmare, şi producţia de lapte a fost mai mare cu 1,5% în 2011, trendul pozitiv fiind aşteptat şi pentru următorii doi ani. În 2011 au crescut şi randamentele pe cap de animal cu 1,9%. Acest avans compensează micşorarea şeptelului – 0,8% din 2011, un proces care va continua şi în anii următori.

Ioana GUŢE

Pe 25 ha încălzite, în ciuda iernii deosebit de grele – căderi masive de zăpadă şi ger năprasnic – Serele Leoser, aflate pe platforma bucureşteană Popeşti-Leordeni, funcţionează şi obţin cantităţi semnificative de roşii şi castraveţi care merg pe piaţa internă şi la export.

„Folosim tehnologie de ultimă oră, pentru asigurarea microclimatului. Toți factorii sunt controlați. Practicăm irigarea prin picurare. Pentru asigurarea umidității, folosim instalații de ceață. Aici am făcut unele improvizații, după cum vedeți. Când am aflat că va fi ger mare, am făcut dublă ecranare, ca să supravieţuim şi să putem trece culturile peste iarnă. Adică, sub sticla exterioară am adăugat o folie de polietilenă. Practic, ar fi ca un solar în seră“ – a afirmat Robert Petrescu, directorul tehnic al societăţii.

„În sere se practică o tehnologie hidroponică – cultivarea plantelor în soluții nutritive, fără sol – pe substrat de vată minerală. Toți nutrienții sunt dizolvați și administrați odată cu apa, prin picurare“, a declarat Victor Nițu (foto), director la Popești-Leordeni.

Zăpada ca zăpada, mai greu e cu gigacaloria

La Popești-Leordeni, din goana mașinii, nu am văzut structuri metalice prăbușite, ci numai geamuri sparte și zăpadă în interiorul spațiilor afectate pe ici, pe colo. Am fi vrut să vedem de aproape și să fotografiem câteva „cioburi“, dar reprezentanţii societăţii au ţinut să ne arate numai „partea plină a paharului“.

Lui Stelian Fuia, ministrul Agriculturii, aflat şi el în vizită la Leoser, i s-a cerut însă o formă de sprijin care să acopere măcar 20% din prețul gigacaloriei. „Suportăm prețul mare al gazului metan, folosit la încălzirea serelor, pentru care nu beneficiem de nicio formă de sprijin. Din acest motiv nu ne permitem să încălzim toată suprafața ocupată de sere. Pe numai 25 ha, pentru o singură lună, ne-a venit o factură la gaze de 7 milioane de lei“ – s-a plâns directorul tehnic.

Pagube suportate din buzunarul propriu, dar şi de cumpărători

În ceea ce priveşte pagubele din iarnă, acestea vor fi suportate din „buzunarul“ propriu, pentru că serele nu au fost asigurate.

„Primele de asigurare sunt foarte mari, iar asiguratorii se feresc să încheie polițe, chiar dacă structura este metalică. Asiguratorii cer niște bani, pe care noi nu-i putem plăti. Apoi, nu ne-am permis să încheiem o asigurare care ar fi ajuns la un milion de euro, mai ales că pagubele, probabil, nu vor depăși 800.000 de euro“ – a afirmat Rusu.

Stelian Fuia consideră că societatea se putea asigura, dar a preferat să îşi asume riscurile.

„Vom vedea dimensiunea pagubelor, dar aici soluţia de sprijin este aproape zero, pentru că există şansa de a se asigura, deşi la drept vorbind, pagubele sunt mai mici decât valoarea primelor de asigurare. Pe partea de subvenţii, vedem dacă putem găsi o formă de susţinere“ – a declarat ministrul.

Directorul tehnic, Robert Petrescu a adăugat că pagubele suferite de producătorii din sere sunt de două feluri, o dată ca structură, iar în al doilea rând, din punctul de vedere al producţiei. El a precizat că partea afectată se va vedea în costurile de înfiinţare a producţiilor .

„Noi începem să cultivăm abia de acum încolo. Nu putem întârzia prea mult, pentru că timpul biologic al plantelor trece. Va fi o întârziere de cel puțin o lună de zile la apariția pe piață a produselor românești – salată, castraveți sau roșii. După părerea mea, scumpirea va fi de 100%, pentru că importatorii știu ce pagube s-au produs în spațiile protejate și vor mări prețurile“ – a „scăpat porumbelul“ Robert Petrescu.

Menționăm că, pe platforma de la Popești-Leordeni, înainte de 1990 erau 2.460 ha, dintre care au mai rămas aproximativ 220 ha de sere încălzite.

Leoser produce, în principal, pentru piața internă, dar și pentru cea externă, mai ales pentru ţările membre UE, dintre destinații fiind  menționate Germania și Cehia. La castraveți, de exemplu, exportul ajunge la 60-70%, în vreme ce la tomate nu depășește 10-15%.

Traian DOBRE

Răzvan Macici nu este doar un oenolog celebru, ci şi o persoană mulţumită de ceea ce face. Poate şi pentru că are şansa să vinifice două recolte de struguri pe an. În ianuarie-februarie este în Africa de Sud, la Nederburg, iar toamna în podgoria de la Murfatlar.

Chiar dacă nu este aşa de uşor să-şi împartă timpul între Nederburg şi Murfatlar, Răzvan Macici spune că atâta vreme cât îşi menţine entuziasmul, optimismul şi puterea de muncă poate să facă faţă celor două provocări, mai ales că este vorba şi de un efort de echipă. Până la urmă, are şi noroc pentru că geografia şi diferenţa calendaristică dintre perioada de recolta din Africa de Sud şi cea din România îi permit să se împartă între cele două continente. Murfatlarul îl ştie de pe vremea studenţiei – i-a rămas vie în minte imaginea sălii de degustare – şi spune glumind că dacă ar fi primit oferta de la ei în urmă cu vreo 15 ani poate nici n-ar mai fi ajuns în Africa de Sud. A trebuit să treacă însă ceva timp şi să-şi facă mâna în străinătate până să se întoarcă aici în calitate de vinificator. Nu este însă unul oarecare, pentru că mulţi îl consideră chiar cel mai bun din Africa de Sud, iar faima sa a depăşit de mult graniţele continen­tului african. Iar o astfel de dovadă este şi faptul că vinul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud (2010) a provenit de la Nederburg.

Început bun la Murfatlar

Prima recoltă la Murfatlar a fost cea de anul trecut. De altfel, lucrurile s-au mişcat destul de repede, la circa o lună de la discuţiile pe e-mail Macici era deja la Murfatlar. Este mulţumit de prima recoltă şi spune chiar că i-a întrecut aşteptările.

„Mi-am dorit o toamnă care să ne ajute în crearea unor vinuri de care să ne putem mândri. Am avut un septembrie şi octombrie cu soare blând, vreme frumoasă şi struguri aromaţi, copţi şi sănătoşi. Vinurile s-au făcut practic singure“, povesteşte Macici.

Vinul de Chardonnay, soi crescut în solurile calcaroase ale podgoriei, este fin şi cu o mineralitate elegantă, cel din Pinot Gris este aromat şi echilibrat, iar soiurile autohtone, Feteasca şi Crâmpoşia, s-au dovedit la ele acasă. În acelaşi timp, Macici este impresionat şi de taninurile catifelate şi de culoarea intensă a vinurilor roşii.

Deşi este prea devreme să se pronunţe cu privire la calitatea vinurilor din recolta anului 2011 – foarte tinere şi prea devreme pentru concluzii definitive –, oenologul nu se abţine să nu remarce Feteasca Neagră, un soi „excepţional“ pentru recolta anului 2011 la Murfatlar.

Are cuvinte de laudă şi pentru vinurile din soiurile Cabernet Sauvignon şi Merlot – bogate şi extractive –, dar şi pentru Pinot Noir – fin şi aromat. Cu alte cuvinte, 2011 a fost o recoltă minunată şi speră ca şi anul în curs să fie la fel de bun.

Cât despre echipa cu care a lucrat la Murfatlar, Macici spune că oamenii de aici au fost foarte receptivi la propunerile şi schimbările tehnologice pe care le-a propus în ideea de a face vinuri bune.

„S-au făcut eforturi în ceea ce priveşte selecţia şi calitatea strugurilor, s-a construit Crama Atelier şi s-a lucrat la stilul şi calitatea vinurilor produse în crama mare. Recolta anului 2011 a fost un început, mai avem mult de lucru, dar sper că schimbările în ceea ce priveşte stilul şi calitatea generală a vinurilor de Murfatlar se vor face deja simţite. A fost un început, dar un început bun“, declară Macici.

Un an interesant în Africa de Sud

După ce şi-a terminat treaba la Murfatlar, Răzvan s-a întors în Africa, unde are şi familia. Nu doar soţia şi copiii se află aici, ci şi sora şi mama sa s-au mutat pe continent. Este, practic, la el acasă.

Despre anul viticol 2012 în Africa de Sud spune că se anunţă foarte interesant. Şi aceasta pentru că seceta se face simţită şi, după un val de călduri de peste 45 de grade Celsius spre sfârşitul lunii ianuarie, vremea s-a domolit şi a plouat. Nopţile sunt răcoroase (sub 20 de grade), ceea ce este foarte bine pentru calitatea stru­gurilor, acumulările de arome şi culoarea vinurilor roşii, povesteşte Macici. Strugurii au în general, indiferent de soi, bobiţe mici şi concentrate în arome şi culoare. Recolta este cu cel puţin două săptămâni mai târzie decât anul trecut şi, chiar dacă nu se anunţă o recoltă mare cantitativ, Macici este încrezător că va fi de o calitate bună.

Familia Macici şi lumea vinului

Răzvan Macici provine dintr-o familie care are îndelungi legături cu lumea vinului. Tatăl său, Mihai Macici, a fost o figură importantă în lumea oenologiei şi viticulturii autohtone. Părinţii săi au lucrat la Valea Călugărească în calitate de cercetători ştiinţifici. Practic, Răzvan a crescut printre viile de aici, după cum îi place să spună. După terminarea studiilor, Răzvan a lucrat pentru Vinexport, cel mai mare exportator de vinuri din România după Revoluţie. În Africa de Sud a ajuns pentru prima dată în 1994, pe vremea când lucra la Vinexport. În 1997 primea o ofertă de muncă pentru un an şi jumătate pe continentul african. Era doar începutul aventurii sale aici. Adevărata recu­noaştere în lumea vinului a venit odată cu performanţele de la Nederburg, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din Africa de Sud. De altfel, este considerat de mulţi drept cel mai bun vinificator din Africa de Sud.

Ioana GUŢE

Situate într-o zonă absolut generoasă pentru vinul roşu, Domeniile Viticole Tohani îşi poartă istoria prin ‘60, când francezii realizează aici, pentru prima dată în România, un combinat de vinificaţie. Dar până la această dată, arhivele reţin că, pe cele şapte dealuri ale Tohanilor, au existat şi celebrele vii ale  Principelui Nicolae al României, de la care se mai păstrează o parte din hrube. Ghid în „tărâmul vinului roşu“ ne-a fost ing. ION MARIN, director de producţie la Domeniile Viticole Tohani.

Domeniile Viticole Tohani sunt amplasate în mijlocul Podgoriei Dealu Mare, la altitudini de 200-400 m, într-un microclimat extrem de favorabil, cu nuanţe evidente mediteraneene (aici creşte şi migdalul), cu dealuri având o largă expoziţie sudică, ceea ce face ca strugurii să aibă 14 zile de soare în plus. Un asemenea avantaj termic, materializat prin supramaturarea strugurelui şi acumularea unei mari concentraţii de zaharuri, face ca vinul obţinut aici să aibă o aromă şi o savoare deosebită.

Ca sortimente, pentru că zona Dealu Mare este consacrată pentru vinul roşu, societatea cultivă Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir şi Fetească neagră. Din soiurile pentru vinurile albe se regăsesc Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling Italian, Sauvignon Blanc şi două aromate, Tămâioasă Românească şi Muscat Ottonel. Pentru a face trecerea de la vinul alb la cel roşu, unitatea are şi 5 ha cu soiul pentru vin rosé Busuioacă de Bohotin.

Plantaţii noi pe 70% din suprafaţă

„SC Domeniile Tohani – ne spunea directorul Ion Marin – vine cu reputaţia din 1960, când unitatea deţinea 400-500 ha de vie. Ulterior, suprafaţa s-a extins la

1.350 ha, iar după 1990, odată cu restituirea terenurilor, lucrăm aproximativ 500 ha. Suntem într-un amplu proces de replantare, unde fondurile europene pentru reconversie asigură 80% din cheltuielile de înfiinţare a unui hectar cu viţă-de-vie“. Unitatea a înfiinţat 270 ha cu viţă-de-vie, altele 90 ha sunt în pregătire, astfel încât rata de înlocuire este de 70%.

Unitatea dispune şi de un combinat nou de vinificaţie, cu o capacitate de prelucrare de 200 de tone/zi, cu tancuri din inox, instalaţii, maşini şi prese de prelucrare a strugurilor de ultimă generaţie. Investiţia a fost realizată în 2004 şi a costat 2,5 milioane de euro. În cramă se produc trei game de vinuri: una de top, una de mijloc, care reprezintă firma, şi una căreia i se spune low-cost, dar care reprezintă fluxul cel mai mare de consum.

Export pe trei continente

Domeniile Viticole Tohani exportă în jur de 20% din producţie. „Din 1965 am exportat ani la rând în Germania. Însă avem contracte şi cu Finlanda, Suedia, SUA. Preţurile nu sunt avantajoase, dar avem o piaţă certă, după cum ne-am consolidat şi o piaţă internă bună. Relaţiile sunt vechi, ceea ce înseamnă că partenerii noştri au încredere în calitatea vinului nostru. În plus, am înfiinţat societăţi mixte în China – Harbin şi Polonia, unde ne valorificăm vinul fie prin reţea specializată de magazine, în primul caz, fie prin supermarketuri, în Polonia.“

În hrube, acolo unde „aromele sunt îmbinate magistral“

Lăsăm vinul alb în tancurile de inox din cramă, acolo unde se şi păstrează, cu excepţia sortimentelor deosebite, şi mergem în hrube, pe urmele vinului roşu. După ce-şi termină fluxul din cramă, acesta merge obligatoriu la desăvârşire, în vase de stejar, în hrube, acolo unde i se asigură un spaţiu bine închis şi temperaturi constante în mod natural, de 12-14 grade Celsius, indiferent de anotimp. „Noi avem 7 hrube pentru maturarea şi păstrarea vinului roşu în bariculi, ceea ce echivalează cu un milion de litri de vin, iar trei hrube sunt pentru sticle (vin alb şi roşu), cu o capacitate de 400.000 de bucăţi.“

În hrubă şi în vasul din stejar, vinul roşu îşi desăvârşeşte adevăratele calităţi. „În primul an nu poate fi consumat, fiindcă este sălbatic; el are o bogăţie de tanini, polifenoli şi antociani care trebuie cizelaţi, transformaţi în nişte compuşi rotunzi, catifelaţi. Este ceea ce numim definitivarea vinului. Ei bine, aceasta nu poate fi făcută decât în vase de stejar. Noi avem o reuşită excepţională prin maturarea la bariculi“, afirmă inginerul.

„Termenul baric vine din francezul barrique, care înseamnă butoi mic. Noi folosim vasul de 225 litri, avem o serie adusă din Franţa, alta din România, de la Roşiorii de Vede şi din Maramureş. Un baricul costă în medie 500 de euro, mai ieftin (350 euro) dacă foloseşte stejar din SUA şi mai scump dacă este realizat din stejar franţuzesc (6-700 de euro). Un butoi este folosit patru ani, interval după care îşi pierde conţinutul de tanini speciali şi nu mai ajută cu nimic vinul. Tipul de stejar este esenţial. Însăşi fabricarea baricului necesită o mare măiestrie, ridicată la rangul de artă. Doaga transferă vinului tanini mai dulci decât cei proveniți din strugure, ajută la condensarea și polimerizarea taninilor din struguri, imprimă vinului note aromatice tipice care merg de la nuanţe de cafea, de ciocolată, până la vanilie. Într-un cuvânt, printr-un schimb între compuşii vinului şi ai stejarului, sunt îmbinate magistral aromele“, ne povesteşte specialistul.

Regina cramei

Fără discuţie, nimeni nu pleacă dintr-o hrubă fără să vadă colecţia de vinuri sau vinoteca. „Avem hrubă specială, cu vinuri pe ani de recolte şi soiuri. Sticlele de vinotecă se păstrează în rasteluri, în poziţie culcat, la umiditate şi temperatură constante, să nu fie deranjate de zgomote. Pe acestea le degustăm anual şi toată munca aceasta, alături de calitatea vinului, obţinută prin învechire, se înglobează în preţul vinului. O sticlă din 1962, de exemplu, poate ajunge şi la 300 de euro“, încheie directorul de producţie al unităţii.

Maria BOGDAN

- degustarea începe întotdeauna de la vinurile albe către roşii şi de la seci către dulci;

n vinul sec are până la 4 grame zahăr rezidual, cel demisec, între 5-12, demidulce, de la 15 la 45, iar cel dulce, peste 45;

- vinul roşu se bea după o masă cu miel la cuptor, o friptură în sânge, un vânat. Doar îmbinate cu un vin puternic, cu un vin robust (Cabernet) vom avea un festin deosebit, fiindcă se completează reciproc;

- un vin alb, subţire, la o friptură distruge festinul;

- vinul demidulce şi dulce poate însoţi un desert;

- Busuioaca de Bohotin (vin demisec, proaspăt, fruc­tuos) se bea bine răcit, după-amiaza, pe terasă, când vii de la serviciu;

- vinul alb este preferat ca vin proaspăt, fructuos, care să menţină aroma strugurelui o perioadă cât mai lungă de timp şi poate fi consumat din anul în care este produs;

- vinul roşu nu se bea niciodată în anul în care este produs, ci doar după o învechire de cel puţin şase luni, un an sau chiar doi;

- nu orice vin merită să se matureze la stejar. Maturăm un Cabernet, o Fetească Neagră, un Merlot, soiuri deosebite ale căror calităţi sunt puse în evidenţă după păstrare la butoaie. Nu se păstrează la baric soiurile productive dar de o calitate mai slabă şi nici vinurile subţiri, cum este Burgund, de pildă.

Copyright © 2012 Agro BUSINESS Design by SRS Solutions