Bâlciul deșertăciunilor

Share Button

Așadar, în luna iunie am asistat la o premieră mondială, cel puțin în ultimii 30 de ani. Un partid apelează la o măsură extremă (moțiunea de cenzură) pentru înlăturarea propriului guvern. Adică, partidul care a câștigat alegerile a ajuns la concluzia că prim-ministrul trebuie să plece, dar acesta, pur și simplu, nu vrea. Motivul? Șeful de partid nu e bun și trebuie să plece și el… În plus, prin declarațiile sale dădea de înțeles că el a fost ales de „popor“. Mda, tot scenariul a părut descins direct dintr-un stabiliment unde pacienții au gratii la geam. Din tot scandalul, nimeni nu a înțeles nimic. Pentru că nu era nimic de înțeles. Pentru că în toată lumea lucrurile sunt cât se poate de clare: partidul majoritar numește guvernul cu șef cu tot, iar când același partid retrage sprijinul politic unui ministru, doi, șapte sau întregului guvern aceștia trebuie să plece fără să comenteze.

Această regulă este unanim recunoscută și, acceptată de toate democrațiile occidentale. Sigur, nu la fel stau lucrurile în cvasiidemocrațiile de prin Africa sau America de Sud. Dar poate că lucrurile nu sunt chiar „clare“ în România și de aici problemele. Apropo, de ce sunt țări în care democrațiile nu funcționează ca în țările occidentale? Pentru că, atunci când vorbim de interesele anumitor țări, în special interesele economice, democrația nu mai funcționează decât în interesul „peștelui cel mare“. De când e lumea au existat țări imperialiste și colonii. Or, majoritatea imperiilor din istoria cunoscută au avut „țara mamă“ în Europa. Înainte de Revoluția din ’89, România era o țară cât de cât independentă. De fapt, era prea ruptă de marea finanță internațională ca jocul să mai continue după vechile reguli. Și de aici și evenimentele de atunci. „Poporul român trebuie să fie liber“, se spunea prin cancelariile occidentale. Și într-adevăr poporul român a devenit liber, dar și „eliberat“ de orice fel de independență economică.

În mod pașnic și la fel de inconștient, poporul român și-a predat aproape toate bunurile sale străinătății. Și a rămas „frumos și liber“… Iar acum singura sa responsabilitate este de a consuma cât mai mult. Revenind la subiect, nu am putut să nu remarcăm unele dedesubturi ale circului cu demiterea de către un partid a propriului guvern. Credem că problema nu a fost premierul, ci partidul însuși. Pentru că acesta este probabil unicul partid autentic de stânga din Europa. Singurul partid care și-a propus măsuri sociale ambițioase și care a decis că firmele străine trebuie să „beneficieze“ de aceleași drepturi și obligații ca firmele românești. În sensul că firmele străine să primească mai puține ajutoare de stat și să plătească aceleași taxe și impozite ca firmele românești. De fapt, din aceleași motive au fost și mișcările de stradă de la începutul anului împotriva guvernului. Și probabil din același motiv a fost și circul cu premierul care nu a vrut să plece de la palat. Iar toate acestea din simplul motiv că, în afară de interesele economice ale potentaților planetei, nimic altceva nu mai contează. Ce politici sociale sau economice „juste“, astea nu sunt decât „prostii“ care nu mai rimează cu o lume amenințată cu pericolul terorist… Pericol care a lovit, nu o dată, fix înainte de alegerile din anumite țări occidentale. Iar fiecare înțelege ce vrea de aici…

Revenind la oile noastre, devine tot mai clar că România a devenit o simplă colonie la cheremul celor puternici… Lucru deja recunoscut de mai mulți analiști economiști și chiar oameni politici. De exemplu, știați că din Produsul Intern Brut al României, care este de circa 170 de miliarde euro, mai mult de jumătate aparține (la propriu) companiilor străine? Adică peste 80 miliarde euro? Iar când vine vorba de taxe și impozite se fiscalizează circa 20 de miliarde? Iar restul sunt „facilități“? Privită din acest unghi, nu-i așa că informația potrivit căreia România este campioană europeană la creșterea economică capătă alte conotații? Pentru că niciodată nu a fost vorba de interesele României sau ale românilor, ci ale altora…

Cineva a vrut să schimbe această stare de fapt. Dar nu a fost înțeles sau nu a putut să se facă înțeles, iar unii îl privesc chiar ca pe un trădător. Un trădător al intereselor străine nouă… Nu putem să nu încheiem acest pamflet (cam confuz, nu-i așa?) fără vorba „Apa trece, pietrele rămân…“

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 3

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *