Atenție la rezervarea on-line a vacanţelor!

Share Button

Rețeaua Centrelor Europene a Consumatorilor (ECC-Net) a lansat recent raportul „Rezervarea online a vacanțelor: este prețul inițial, prețul final?“. Astfel, ECC-Net dorește să sporească gradul de conștientizare a consumatorilor cu privire la posibilele creșteri ale prețurilor în timpul procesului de rezervare a vacanțelor. Pentru a te ajuta să nu fii prins pe picior greșit, ECC-Net publică câteva sfaturi pentru a evita surprizele neplăcute atunci când rezervi vacanța pe Internet.

– Prețurile trebuie să fie indicate incluzând toate taxele obligatorii într-un mod clar încă de la începutul procesului de rezervare.

– Verifică dacă sunt incluse servicii suplimentare. Unele dintre acestea sunt incluse în preț, iar altele nu și, de exemplu, dacă ai nevoie de mic dejun sau de un bagaj de cală, s-ar putea ca prețul final să crească.

– Nu te grăbi atunci când faci rezervări online pentru că de cele mai multe ori nu vei putea anula rezervarea după ce ai finalizat-o. Verifică politicile de anulare.

– Asigură-te că „funcția date flexibile“ nu este presetată, dacă nu ai nevoie de un asemenea serviciu.

– Căsuțele deja bifate nu sunt permise în UE, așa că fă o reclamație dacă găsești așa ceva în timpul procesului de rezervare.

– Ai grijă că în anumite cazuri pot fi adăugate taxe pentru utilizarea cardului de credit și caută informații despre acest lucru.

– Fă capturi de ecran pentru tot ce rezervi. Acestea te vor putea ajuta în cazul în care ai probleme ulterior, de exemplu dacă prețul final este mai mare decât cel de la începutul rezervării.

– Verifică de două ori înainte de a finaliza rezervarea. Citește cu atenție toate datele afișate pentru că orice modificare făcută ulterior, după rezervare, s-ar putea să poată fi făcută numai contra cost.

Revista Agrobusiness nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 21

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *