Analiza ajutoarelor şi efectul acestora

Share Button

În paralel cu succesul PAC, agricultorii europeni au de răspuns la o serie de provocări legate de negocierile internaţionale, de presiunea referitoare la ridicarea taxelor vamale, la diminuarea intervenţiei de pe pieţe concomitent cu răspunsul la preocupările populaţiei legate de respectarea mediului, a bu­năstării animalelor şi de durabilitatea sistemelor de producţie de o manieră mai generală.

Metoda de evaluare a fost adoptată de fiecare Organizaţie Comună de Piaţă: teren arabil (cereale-oleaginoase-proteaginoase), bumbac, carne de bovine, bovine pentru lapte, porc şi păsări pentru carne şi ouă, pe o logică simplă: instrumentele au sau nu efect asupra alegerii practicii de producţie de către producători, schimbările induse sau nu şi efectele asupra consumului de apă, poluarea solului şi aerului, schimbările climatice, biodiversitatea şi peisagistica.

Cea mai mare parte a instrumentelor de susţinere din cadrul Organizărilor Comune de Piaţă nu sunt obiective de mediu specifice. Efectul acestora sunt de a susţine producţia, veniturile şi competitivitatea sectoarelor.

Susţinerea prin preţ aplicată de o manieră centrală până la reforma din 1992 a fost distorsionată faţă de situaţia de la început. Aceasta a condus la creşterea preţurilor. Stimularea prin astfel de instrumente a dus la intensificarea practicilor, creşterea suprafeţelor cultivate şi maximizarea profitului prin creşterea nivelului producţiei. Adevărata susţinere a funcţionat în direcţia menţinerii unui instrument care a favorizat păstrarea preţului la un nivel superior ca urmare a supraevaluării politicilor de susţinere a ţărilor bogate.

Capacitatea naturală de producţie, afectată

Aceste evoluţii au fost în defavoarea capacităţilor naturale de producţie, generând numeroase efecte negative, precum poluarea solului prin creşterea input-urilor, poluarea apei, diminuarea peisagisticii prin creşterea dimensiunii parcelelor şi eliminarea elementelor de peisaj specifice regiunilor; diminuarea calităţii habitatelor şi a biodiversităţii; emisiiile de gaze cu efect de seră şi dimi­nuarea cantităţilor de materii prime din solurile cultivate odată cu creşterea efectivului de animale; efecte negative asupra structurii solului prin creşterea numărului de treceri mecanizate şi îndepărtarea păşunilor naturale.

În anumite regiuni aceste efecte au fost exacerbate prin specializarea unui număr mare de exploataţii. Ajutoarele pe suprafaţă sau cap de animal puse în practică în compensare la scăderea regimului de susţinere a preţului din reforma din 1992 au urmărit menţinerea venitului producătorilor. Susţinerea directă a venitului este teoretic mai puţin distorsionistă decât cea a preţului, însă şi acest instrument duce la susţinerea căilor de producţie.

Distorsiunea acestei susţineri depinde de marja la hectar sau cap de animal calculată ca ajutor în raport cu marja în care nu se acordă ajutorul. Modificarea echilibrului are ca efecte următoarele: creşterea concurenţei între suprafeţele ocupate cu păşuni şi suprafeţele cultivate, suprafeţele cultivate vor urmări acele culturi care sunt cel mai bine subvenţionate, după urma cărora se obţin cele mai mari venituri, putându-se ajunge până la monocultura sau creşterea numărului de vaci pentru lapte la unitatea de suprafaţă.

Toate acestea generează o serie întreagă de consecinţe, printre care: diminuarea rotaţiei culturilor, specializarea pe o cultură cu creşterea concentraţiei aferente de pesticide care se vor utiliza la acea cultură, ceea ce duce la poluarea solului şi apei; eroziunea solului; abandonarea biodiversităţii şi peisagisticii; creşterea volumului de gaze cu efect de seră prin înmulţirea lucrărilor agricole şi a numărului de animale (în special bovine).

Set de reguli comunitare, condiţie necesară

Plăţile decuplate de nivelul producţiei, de suprafaţă sau număr de animale au apărut în 2003. Aceste plăţi prevăzute în cadrul Regimului de Plată Unică sunt de natură a susţine venitul producătorului şi sunt virate producătorilor independent de actul de producţie. Alegerea tehnologiei agricultorilor nu este legată strict de aceste plăţi. Faţă de plăţile iniţiale ale PAC, acestea nu au efect distorsionist direct. Ele sunt neutre, însă fără a fi extrem de favorabile mediului. Aceste plăţi se fac dacă producătorul respectă regulile de condiţionalitate şi sănătatea şi bunăstarea animalului.

Numeroase instrumente ale PAC au fost puse în practică pentru a reduce nivelul producţiei, cum sunt: pârloaga, cantitatea maximă garantată sau cota de lapte care a determinat numeroşi producători să diminueze presiunea asupra mediului înconjurător, prin densitatea redusă de animale împreună cu subvenţia din sectorul bovin sau măsurile de mediu din Organizarea comună de piaţă.

Pârloaga este o măsură de diminuare şi limitare a producţiei. Ea are un impact pozitiv asupra mediului, la fel şi cota de lapte, însă transferul de cotă nu a fost bine reglementat. Când aceste reguli sunt restrictive ele limitează restructurarea sectorului şi concentrarea producţiei în exploataţii de dimensiuni mari sau regiuni specializate.

După cum se poate observa, aceste instrumente dife­rite au efecte contrastante, ceea ce înseamnă că numai un articol din reglementare nu poate da o soluţie viabilă tuturor acestor probleme.

Articolele 68 şi 69 din Regulamentul 73/2009 al Consiliului prevede posibilitatea ca Statele membre să decidă ce agricultori şi ce tip de activităţi susţin. Acest dispozitiv permite punerea în practică a ajutoarelor specializate care nu sunt cuprinse în Regimul Plăţii Unice.

Condiţionarea plăţilor de respectarea regulilor de bune practici agricole a fost un pas înainte în direcţia respectării mediului pe măsură ce exploataţiile agricole au primit aceste plăţi.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *