Alianţa Industriei Seminţelor din România, lansată oficial

Share Button

seminteÎn timp ce comercianţii de utilaje agricole, la fel şi cei de produse de protecţia plantelor, sunt de circa zece ani organizaţi în două mari asociaţii care le reprezintă interesele profesionale, seminţele au reprezentat până nu demult categoria input-urilor rămase încă fără umbrela protectoare a unei  forme de organizare. La sfârşitul lunii martie însă a fost lansată oficial Alianţa Industriei Seminţelor din România (AISR), cu această ocazie fiind prezentaţi membrii şi obiectivele organizaţiei.

La evenimentul ce a marcat apariţia alianţei au luat parte numeroşi specialişti implicaţi în acest sector, începând cu oficiali din cadrul Ministerului Agriculturii şi instituţiilor din subordine, politicieni, reprezentanţi ai companiilor şi instituţiilor reprezentative din cercetare, ameliorare şi sănătatea plantelor. Nu au lipsit nici membri importanţi ai asociaţiilor profesionale din agricultură, cărora secretarul general al AISR, doamna Antonia Ivaşcu, a ţinut să le mulţumească cu acest prilej pentru spri­jinul acordat în promovarea seminţelor certificate în România.

Membrii fondatori, opt firme străine

Companiile care şi-au unit anul trecut eforturile pentru a pune bazele acestei asociaţii sunt Biocrop, Caussade, Euralis, KWS, Limagrain, Monsanto, Pioneer şi Syngenta. Lor li s-a alăturat anul acesta, cu puţin timp înainte de lansare, un nou membru, Maissadour Semences. Preşedintele organizaţiei a fost numit domnul Florin Constantin, director general Euralis România şi Bulgaria, care a declarat cu această ocazie: „De când am început activitatea în industria seminţelor, în 2008, am avut discuţii cu toţi cei din domeniu privind necesitatea unei reprezentări profesioniste şi adecvate a acestei industrii. Proiectul privind realizarea acestei alianţe a demarat de mai bine de doi ani, în octombrie 2012 fiind înregistrată din punct de vedere juridic. Nu a fost uşor, având în vedere că în această industrie noi suntem în primul rând concurenţi, dar am reuşit să facem abstracţie de acest lucru şi să înţelegem că în spatele luptei comerciale există şi un interes de industrie, una care are în spate investiţii importante în cercetare şi dezvoltare. Aceasta trebuie să fie bine reprezentată pentru a-şi câştiga locul pe care îl merită.“

Dorinţa de a promova în agricultură calitatea, având în vedere că baza acestei activităţi este sămânţa, a reprezentat – din spusele secretarului general, doamna Antonia Ivaşcu – motivaţia care a stat la originea acestei iniţiative. „În România, din păcate, încă se cultivă zone însemnate cu sămânţă de provenienţă incertă, iar legislaţia este destul de permisivă“, spunea ea.

Alianţa are ca principal obiectiv apărarea intereselor industriei, promovarea progresului tehnic şi, nu în ultimul rând, transferul de expertiză, pentru că „mulţi dintre noi suntem firme multinaţionale care venim cu un bagaj important de cunoştinţe, acumulat de firmele mamă pe pieţe mature şi în ani mulţi de experienţă“, afirma Florin Constantin, preşedinte AISR, cu prilejul lansării oficiale a acesteia. Acest transfer vizează în primul rând producătorii români de sămânţă, însă pentru moment niciunul dintre aceştia nu s-a alăturat alianţei, fapt remarcat de numeroşi participanţi, mai ales reprezentanţi din rândurile agricultorilor, care au semnalat în special absenţa INCDA Fundulea.

Următoarea etapă în activitatea noii asociaţii este aderarea la Europeean Seed Association (ESA), susţinută şi de preşedintele acesteia, domnul Garlich van Essen, prezent şi el la lansarea asociaţiei româneşti. Din spusele sale, ESA reprezintă singura organizaţie a industriei seminţelor din Europa care are o strânsă relaţie de colaborare cu principalele organisme europene de decizie, prioritatea acesteia pentru 2013 fiind susţinerea adoptării unui cadru legislativ corect, comun tuturor statelor membre, care să reglementeze întreaga piaţă comunitară a seminţelor.

Valentina (ŞOIMU) ŞERBAN

Tags:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *