Agricultură de precizie… matematică

Share Button

Dacă până în urmă cu puțini ani sintagma „agricultură de precizie“ era cunoscută de cei mai mulți fermieri doar teoretic, acum asistăm la un adevărat asalt al tehnologiei în fermele patriei. Este drept, cel mai rentabil este să folosești înalta tehnologie numai dacă ai o suprafață cultivată mare, dar asta nu înseamnă că micii fermieri nu apelează la minunile tehnologiei.

Inputurile, eterna problemă

Pentru fermierii din toată lumea reducerea costurilor și maximizarea producției au devenit esențiale mai ales în condițiile unei piețe puternic concurențiale. Bogdan Chirvăsuță este reprezentantul Vitalfields România, o companiei care asigură soluții de înaltă tehnologie pentru agricultură. „Am remarcat că în ultimii 2-3 ani interesul fermierilor pentru înaltele tehnologii a crescut. Și asta pentru că fermierii au devenit conștienți că pentru a scădea consumul de inputuri într-un mod sustenabil trebuie să facă agricultură de precizie. Iar pentru a face asta au nevoie de mai multe unelte digitale care să îi ajute. De exemplu, până acum 10-15 ani o anumită solă era tratată unitar – în sensul că se aplica aceeași cantitate de îngrășăminte peste tot și se semăna cu aceeași densitate. În ultimii ani s-a constatat – după mai multe experimente – că atunci când tratezi fiecare zonă diferit scazi consumul de inputuri și crești productivitatea. De exemplu, computerul combinei știe – fie din datele de la satelit fie din diferite cartări – care sunt zonele cu probleme și le tratează diferit în mod punctual, la centimetru. Vorbim de o densitate la semănat sau fertilizare diferită în funcție de caracteristicile solului. Cu alte cuvinte, în funcție de sol, combina se adaptează singură și fertilizează cu doză variabilă“, explică reprezentantul Vitalfields.

Primul pas…

Bogdan Chirvăsuță ne-a mai declarat că, din păcate, agricultura făcută după vechile metode nu prea mai ține decât pentru agricultura de subzistență. „Primul pas pentru fermier este înlocuirea agendei clasice cu un computer, smartphone sau cu o tabletă. Aplicația Vitalfields ajută fermierii să-și țină evidența lucrărilor mai ușor, în sensul că, după ce fac lucrarea în câmp, deschid aplicația pe computer sau telefon, selectează parcela pe care au lucrat-o și tot managementul lucrărilor se face automat. Apoi, toate aceste informații sunt colectate, iar noi le oferim diferite rapoarte care țin, în primul rând, pe eficiența economică. De ce pe unele parcele au cheltuit mai mult sau pe altele mai puțin. Toate aceste informații îl ajută pe fermier să ia decizii mai bune pentru următorul sezon. Pe scurt, programele informatice pe care noi le comercializăm ajută fermierii la administrarea parcelelor agricole, contabilizează lucrările efectuate. Cu alte cuvinte, fermierul vede mai bine unde i se duc resursele și mă refer aici atât la inputuri, cât și la resurse umane și deci cum poate să eficientizeze mai bine aceste resurse“, a conchis Chirvăsuță.

Dublarea producției

În Călinești, judeţul Teleorman, există o fermă de aproape 1.000 ha care a adoptat înaltele tehnologii în urmă cu câțiva ani, iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor, după cum susține Alexandru Haită, reprezentantul SC Alvalex. „Exploatăm 960 ha și avem pe 50% din suprafață grâu şi rapiță, iar pe 25% din suprafață porumb și mazăre. Ferma mea este una care se bazează foarte mult pe partea de inteligență artificială. Și pot spune că am adoptat aproape orice tehnologie care este pe piață. Mă refer aici la rate variabile ale tratamentelor, la autoghidări și creări de hărți până la monitorizarea în timpul recoltatului care ne oferă informații despre producția instantanee, producția medie sau umiditatea instantanee și medie. Dacă ne ajută tehnologia? Bineînțeles că da. În acest sens aș dori să vă spun doar câteva producții medii. În 2010-2011 producția medie la rapiță era undeva la 2 t și acum ne aflăm undeva la 4 t, la grâu eram între 4,5 și 5 t la ha și acum avem peste 7 t la ha. Totuși, aș dori să remarc o tehnologie care, cred eu, este de mare viitor și pe care noi o aplicăm cu un real succes la fermă. Este vorba de rata variabilă aplicată cu ajutorul înaltelor tehnologii. În primul rând facem o rată variabilă în funcție de cartarea agrochimică și elementele din sol. Prin aceasta încercăm să uniformizăm fosforul care este cel mai important element nutritiv pentru plante. A doua rată variabilă o facem în funcție de imaginile din satelit. Acestea ne dau intensitatea de verde a culturilor. Dacă la cartarea agrochimică se face pe o suprafață de circa 2 ha, la cartarea prin satelit grila de cartare este mult mai mică, de câțiva metri, iar fertilizarea se face foarte diferențiat și adaptat în funcție de un perimetru foarte mic. Cu alte cuvinte, procesul este foarte eficient,“ explică fermierul.

Planuri de viitor

Alexandru Haită ne mai spune că pentru următorii ani are de gând să facă o agricultură de precizie matematică. „Țin să precizez că, deși avem un nivel înalt de tehnologizare, nu ne oprim aici. Următorul pas va consta în trecerea la Control Traffic Farming (CTF), care implică corelarea lățimilor de lucru cu ecartamentele utilajelor. După cum v-am spus, noi avem probleme cu compactarea și băltirea solului. Cu tehnologia CTF corelăm lățimea ecartamentului tractorului cu a combinei, cu a instalației de erbicidat și cu a celei de fertilizat – să calce pe aceleași urme. Apoi corelăm lățimile de lucru ale utilajului. De exemplu, ne luăm cel mai scump utilaj, care este combina cu lățimea la 9 metri. În funcție de combină achiziționăm semănătoarea – tot la 9 m și discul tot – la 9 m. Apoi, lucrările de profunzime se pot face cu utilaje mai mici, dar să fie multiplu de 9. Fertilizarea și erbicidarea trebuie făcute tot cu multiplu de 9. De-abia în aceste condiții pot spune că mai compactez doar maximum 11% din suprafața solului. Acum, în momentul de față, la modul clasic, de exemplu, facem dezmiriștirea în diagonală spre dreapta. Nu am nivelat cum trebuie, facem spre stânga, apoi venim și dăm cu alt utilaj în cu totul alt unghi. În total, facem undeva la patru lucrări până la semănat, adică compactăm undeva la 75% din suprafața unui ha. De exemplu acum, prin noile tehnologii cu antenă de precizie pe care le vom aplica, vom trece de la +/- 5 cm, care deja este prea mare și vom ajunge la 2 cm. Și atunci va începe o nouă poveste a fermei…“

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 10-11

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *