Agro BUSINESS

- Soia transgenică reprezintă de departe principalul produs al biotehnologiilor mondiale. Prin suprafaţa cultivată, de 70 miliarde ha, această plantă a cunoscut în ultimii ani cea mai spectaculoasă extensie în plan productiv şi economic.

- Şansa cea mai mare de progres o are în prezent porumbul transgenic, singura cultură importantă recunoscută de cei care frânează la nivel european asimilarea celui mai mare progres ştiinţific al zilelor noastre.

- Suprafaţa cultivată cu plante modificate genetic la nivel mondial însumează 134 milioane de hectare.

- Creşterea de 84 de ori într-un interval de numai 14 ani reprezintă cea mai rapidă rată de evoluţie a unui progres ştiinţific din întreaga istorie a agriculturii moderne.

- Statele Unite ale Americii reprezintă liderul necontestat al acestui progres genetic care induce în alimentaţia omenirii încredere şi siguranţă absolută.

- Extinderea spectaculoasă a porumbului transgenic este anticipată de cele două mari boli care afectează această plantă la nivel mondial: sfredelitorul tulpinilor şi Diabrotica gândacul, care în SUA provoacă anual o pagubă de 1 miliard dolari.

- În Europa, apariţia Diabroticii este pusă pe seama unei mâini criminale care a răspândit gândacul într-un lan de porumb aflat în apropierea aeroportului din Belgrad. De atunci şi până astăzi, adică într-un răstimp de 10 ani, viermele răului s-a extins cu o repeziciune uimitoare, afectând în prezent suprafeţe întinse în Ungaria, Slovacia, Cehia, România, Bulgaria, Slovenia şi chiar în Austria.

Plantele transgenice (PT) au fost cultivate pentru prima dată în scop comercial, în anul 1996. De atunci, numărul ţărilor care au aprobat cultivarea lor a crescut de la 6 la 18, în anul 2003, şi la 25, în 2009. Într-un număr de ţări au fost alocate plantelor transgenice suprafeţe mai mari de 100.000 de hectare. În decursul celor 14 ani, suprafaţa pe care au fost cultivate anual produsele biotehnologiei moderne a crescut de la 1,6 milioane hectare la 134 milioane hectare. Creşterea de 84 de ori, într-un interval de numai 14 ani, a suprafeţelor ce le sunt alocate face din PT produsele cu cea mai rapidă rată de adoptare din istoria agriculturii.

SUA este liderul de necontestat al aprobărilor date pentru introducerea PT în culturi comerciale. Cele mai multe PT pentru care a fost solicitată aprobarea comercializării prezintă toleranţă la erbicide şi rezistenţă la atacurile unor dăunători. În anul 2009, aproximativ 85% din cele 35,3 milioane de hectare alocate porumbului la nivel naţional au fost ocupate de plante transgenice. Dintre acestea, 78% au fost hibrizi cu 2 sau 3 caractere modificate genetic cumulate. Restul au fost hibrizi cu un singur caracter modificat genetic.

Principalele plante transgenice aflate în culturi comerciale

Cele mai importante însuşiri agronomice care au fost ţinta modificării genetice fac cultura plantelor mai uşoară pentru fermieri:

• toleranţa la erbicide, care facilitează extinderea sistemului cu lucrări minime ale solului ce diminuează eroziunea, facilitează refacerea humusului şi reduce energia consumată pentru arături (şi, implicit, eliberarea CO2 în atmosferă);
• rezistenţa la insecte, care determină o reducere semnificativă a utilizării insecticidelor;
• rezistenţa la virusuri, care are importante beneficii socioeconomice, mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare.

Soia – principalul produs al biotehnologiilor

Soia transgenică rezistentă la principiul activ erbicid glifosat este principalul produs al biotehnologiei moderne cultivat în scop comercial. În anul 2009, a ocupat 69,2 milioane de hectare, echivalentul a 53% din suprafaţa globală alocată PT. Urmează porumbul transgenic (tolerant la erbicide şi/sau rezistent la atacurile unor insecte dăunătoare), cultivat pe 41,7 milioane de hectare (31% din suprafaţa globală alocată PT), bumbacul transgenic (tolerant la erbicide şi/sau rezistent la atacurile unor insecte dăunătoare), cultivat pe 16,1 milioane de hectare (12% din suprafaţa globală alocată PT) şi rapiţa transgenică (tolerantă la erbicide), cultivată pe 6,4 milioane de hectare (5% din suprafaţa alocată PT la nivel global). Tot în anul 2009, numărul fermierilor care cultivau aceste plante era de 14 milioane, dintre care, peste 90% erau din China şi Africa de Sud şi cultivau bumbac Bt.

În Statele Unite ale Americii este comercializat din anul 2002 porumbul modificat genetic cu două gene cumulate: rezistenţă la glifosat şi la atacul sfredelitorului european al tulpinilor. În anul 2005, tot în SUA, au fost introduşi în culturi comerciale hibrizi de porumb care cumulează trei transgene: toleranţa la erbicide pe bază de glifosat şi rezistenţa la sfredelitorul european al tulpinilor, la viermele rădăcinilor. În anul 2009, a crescut semnificativ suprafaţa alocată porumbului şi bumbacului care însumează două sau trei caractere modificate genetic (MG). În 11 ţări (SUA, Argentina, Canada, Filipine, Africa de Sud, Australia, Mexico, Chile, Columbia, Honduras şi Costa Rica) au fost cultivate plante cu 2 sau 3 caractere MG cumulate.

Uniunea Europeană, într-o situaţie delicată

În anul 2009, în şase dintre statele membre ale Uniunii Europene a fost cultivat pe o suprafaţă totală de 94,750 hectare porumbul rezistent la atacul unor insecte lepidoptere dăunătoare. Singura plantă transgenică a cărei cultivare era autorizată în UE este MON 810. Cele 6 ţări au fost: Spania, Republica Cehă, România, Portugalia, Polonia şi Slovacia. În martie 2010, a fost aprobată cultivarea cartofului modificat genetic Amflora.

În alte state (Franţa, Germania), după o perioadă de cultivare, s-a decis politic interzicerea porumbului rezistent la atacurile unor insecte lepidoptere dăunătoare. Există şi state membre care refuză cu obstinaţie să aplice legislaţia europeană, adică să cultive porumbul MON 810: Austria, Grecia, Ungaria, Luxemburg. Acestea produc dovezi „ştiinţifice“ care să le permită, ciclic, invocarea clauzei de salvgardare. În tot acest timp, în cele mai dezvoltate ţări ale lumii suprafeţele alocate acestor culturi se extind, iar numărul şi veniturile fermierilor care adoptă noile tehnologii cresc în mod constant.

În UE, România are o situaţie aparte. Până în anul 2006, a cultivat soia transgenică tolerantă la principiul activ erbicid glifosat. În anul 2007, devenind membră a UE, a fost obligată să renunţe la această cultură foarte profitabilă. Putea cultiva însă porumbul transgenic rezistent la sfredelitorul european al tulpinilor, a cărui introducere în culturi comerciale era aprobată în Uniunea Europeană.

Interes enorm pentru fermierii români

Fermierii din România au nevoie de tehnologii eficiente de combatere a buruienilor, de soia şi de porumb tolerante la glifosat, care permit:

• renunţarea la erbicidele mai toxice în favoarea unor produse mai puţin toxice;
• o mai mare flexibilitate a practicilor de erbicidare, mai ales a alegerii momentului aplicării tratamentelor;
• reducerea cheltuielilor de recoltare datorită unei combateri mai eficiente a buruienilor (o cultură „curată“ se recoltează mai repede);

• adoptarea sistemului de cultură cu lucrări minime ale solului;
• evitarea posibilelor daune pentru cultura următoare: determinate de încorporarea în sol a unor erbicide reziduale;
• aplicarea unor practici de erbicidare care au efect benefic asupra vieţii sălbatice.

De asemenea, fermierii din România trebuie să aibă acces la hibrizii de porumb toleranţi la erbicide şi rezistenţi la atacurile sfredelitorului tulpinilor şi viermelui rădăcinilor.

Plante MG rare Garoafa Moondust™ a fost prima plantă ornamentală comercializată având culoarea florilor modificată genetic. Acum, garoafele albastre sunt cultivate în Ecuador, Columbia şi Australia şi sunt vândute în SUA, Canada, Japonia, Europa şi Australia.

MaveraTM este denumirea porumbului cu conţinut mare de lizină, creat pentru avicultură. Cultivarea acestui porumb a fost aprobată mai întâi în SUA, în anul 2005, apoi în Canada, Mexic, Japonia, Filipine, Australia şi Taiwan.

Treus™ este denumirea comercială a unor cultivare de soia în ale căror seminţe acidul oleic are o pondere foarte mare, iar acizii graşi polinesaturaţi (linoleic şi linolenic) au o pondere foarte mică. Aceste cultivare sunt comercializate în SUA, Canada, Mexic, Australia.

Porumbul care sintetizează fitaza a fost creat de Academia de Ştiinţe Agricole din China şi a fost licenţiat, după şapte ani de studiu, companiei Origin Agritech Limited. Inclus în raţia suinelor, va permite utilizarea semnificativă a fosforului din hrană şi, implicit, va asigura o creştere mai rapidă, ceea ce înseamnă, în ultimă instanţă, producerea mai eficientă a cărnii. Includerea acestui porumb în dieta animalelor monogastrice va contribui, de asemenea, la reducerea poluării solului, apelor curgătoare şi freatice cu fosfor provenit din dejecţiile animalelor.

În anul 2010, în UE a fost aprobată cultivarea cartofului cu amidonul modificat, pentru utilizări industriale, cu denumirea comercială Amflora. Se află deja în culturi în Suedia (80 ha), Germania (20 ha) şi Republica Cehă (150 ha).

Trandafirul Applause, cu florile albastre, a fost introdus pe piaţa Japoniei, în anul 2010. Preţul: între 2.000 şi 3.000 de yeni, adică 15-20 euro. În pofida preţului mare, se apreciază că acest produs va fi cerut pe pieţele Asiei. Conform unei tradiţii chinezeşti, trandafirii albaştri sunt un simbol al iubirii împlinite. De altfel, în aceste regiuni, există obiceiul ca, la anumite evenimente (căsătorii, aniversări), să se ofere trandafiri cu flori albe vopsite albastru.

Două boli distrugătoare:

Sfredelitorul european

Porumbul rezistent la atacurile sfredelitorului european al tulpinilor (Ostrinia nubilalis), denumit şi porumbul Bt (deoarece gena care-i conferă rezistenţă provine de la Bacillus thuringiensis), este una dintre cele mai importante plante modificate genetic. În anul 2009, a fost cultivat în SUA, Brazilia, Argentina, Canada, Africa de Sud, Uruguay, Filipine, Chile, Honduras, Costa Rica, Egipt, ca şi în şase ţări din UE: Spania, Portugalia, Polonia, Republica Cehă, Slovenia, România. Sporurile de producţie înregistrate sunt datorate mai ales gradului înalt de protecţie totală împotriva sfredelitorului european (Ostrinia nubilalis) şi a sfredelitorului sud-vestic (Diatraea grandiasella) al tulpinilor, precum şi protecţiei parţiale împotriva viermelui ştiuleţilor (Helicoverpa zea). Evident, o protecţie mult mai bună decât cea asigurată de insecticidele convenţionale, a cărei eficienţă oscilează între 40% şi 80%.

Sfredelitorul european al tulpinilor este un dăunător care determină pierderi de recoltă în cele mai mari 25 de ţări cultivatoare de porumb. Numai în SUA, reduce anual veniturile fermierilor cu

1-2 miliarde de USD. Şi în UE, sfredelitorul afectează culturile de pe 25% din suprafaţa totală, de 13,2 milioane ha, alocată porumbului. În regiunile şi în anii în care nivelul de infestare cu acest dăunător este înalt, pierderile de recoltă în raport cu potenţialul nominal al culturilor pot depăşi 30%. Cu toate acestea, numai pe 1% din această suprafaţă se cultivă hibrizi de porumb protejaţi prin modificare genetică de atacurile acestui dăunător. În Catalogul european al varietăţilor sunt înregistraţi 47 de asemenea hibrizi.

Diabrotica – viermele rău care vine din urmă

Acest dăunător este numit, sugestiv, în SUA „gândacul de un miliard de dolari“. Departamentul Agriculturii al Statelor Unite (USDA) estimează că, în fiecare an, pierderile de recoltă determinate de viermele rădăcinilor sunt de 800 milioane $, iar costul total al  tratamentelor de combatere a acestuia, de 200 milioane $. Acest dăunător extrem de păgubitor a intrat şi în România, apărând frecvent în culturile din vestul ţării.

Principalele avantaje de ordin general ale cultivării hibrizilor protejaţi de atacurile dăunătorilor vizaţi de modificarea genetică: creşterea producţiilor; diminuarea cantităţilor de insecticide chimice aplicate în culturi; reducerea cheltuielilor de producţie; diminuarea riscurilor la care sunt expuşi lucrătorii în cursul preparării şi aplicării insecticidelor; combaterea insectelor dăunătoare fără a afecta entomofauna utilă; reducerea reziduurilor chimice din alimente şi din apa freatică; diminuarea cantităţilor de micotoxine din recoltă, ca urmare a reducerii prezenţei ciupercilor toxicogene ale căror atacuri sunt facilitate de rănile provocate de insectele fitofage.

În concluzie, analizând situaţia globală a utilizării produselor biotehnologiei moderne în agricultură se constată că politica UE este restrictivă. Interesele statelor membre ale UE sunt divergente şi imposibil de armonizat. În condiţiile aplicării legislaţiei actuale nu se întrevăd   schimbări majore ale situaţiei în viitorul apropiat. „Dreptul de a interzice“, amendamentul la legislaţia în vigoare anunţat recent de Comisia Europeană, trebuie înţeles în România ca dreptul de afirmare a intereselor economice naţionale. Şi aceasta pentru că România, care deţine 20% din suprafaţa alocată porumbului în UE, dar se confruntă cu probleme pe care alte state membre nu le au, are nevoie, într-o primă urgenţă, cel puţin de varietăţi de soia şi porumb tolerante la erbicide totale şi de porumb rezistent la Diabrotica.

Prof. univ. dr. Elena Marcela Badea

● La nivel mondial, soia ocupă 77% din cele 30 milioane de hectare alocate acestei plante la nivel global;

● La nivel mondial, beneficiile economice ale cultivării soiei transgenice însumează 22 miliarde dolari;

● Până în 2006, România era a treia cultivatoare de soia din Europa, după Rusia şi Ucraina, prin cele 137 mii de hectare. La aceea dată, România se situa în elita mondială a cultivatorilor de soia transgenică. În acel an de referinţă, fermierii români cultivau 137 mii de hectare cu soia transgenică, care reprezenta 69% din totalul suprafeţei cultivate cu soia;

● Aderarea României la Uniunea Europeană a însemnat un adevărat dezastru pentru cultivatorii de plante modificate genetic. Interdicţia impusă de politicienii comunitari a avut ca prim rezultat diminuarea drastică a suprafeţelor cultivate cu soia şi implicit a producţiei, care a scăzut brusc de la 345 mii la 86 mii tone;

● Din cel mai mare exportator de soia al Uniunii Europene, România a ajuns unul dintre principalii importatori;

● Pierderile indirecte ale fermierilor sunt dificil de evaluat. Numai din cauza deficitului de azot din sol ca urmare a necultivării soiei, fermierii pierd anual aproape 2 miliarde euro;

● Interzicerea cultivării soiei modificate genetic a făcut din România un importator net de boabe, care, exprimat în cifre contabile, echivalează cu o pierdere financiară de aproape 120 milioane de euro.

Introducerea în mediu a soiei RR şi utilizarea ei ca aliment şi furaj a fost aprobată de 31 agenţii de reglementare, din 21 de ţări. În anul 2009, suprafaţa totală pe care a fost cultivată soia modificată genetic RR, în 9 ţări, a fost de 69,2  milioane hectare, cu 3,4 milioane hectare mai mare decât în anul 2008. Suprafaţa alocată soiei transgenice echivalează cu 77% din cele 90 milioane alocate pe glob acestei plante de cultură. În intervalul 1996-2007, beneficiile economice ale utilizării acestei PMG au fost de 21,8 miliarde USD. Istoria agriculturii nu a cunoscut un alt caz de adoptare atât de rapidă a unei noi tehnologii.

Şansa României

România este una dintre puţinele ţări din Europa care au condiţii favorabile pentru producţia de soia. Conform datelor FAOSTAT (2006), cultivând soia pe 199,2 mii hectare, România era al treilea cultivator al acestei specii în Europa, după Rusia şi Ucraina. Totodată, în 2006 România era şi una dintre cele 9 ţări din lume care cultivau soia transgenică. Aprobată încă din anul 2000, cultura soiei transgenice ocupa în ţara noastră, în anul 2006, 137 mii hectare. Altfel spus, 69% din suprafaţa alocată soiei. Producţia totală a fost de 345 mii tone, din care 250 mii tone au fost boabe de soia transgenică.

Rezultatele unor studii economice au evidenţiat faptul că această cultură era mai profitabilă pentru fermierii din România decât pentru fermierii din toate celelalte ţări în care era aprobată cultivarea soiei transgenice în scop comercial.

Odată cu intrarea în UE, România a fost obligată să renunţe la soia transgenică deoarece cultivarea acestui produs nu era aprobată în UE. De altfel, în UE nu sunt multe ţări cultivatoare de soia, dar există un necesar de consum foarte mare. În consecinţă, această PMG nu este cultivată, dar produsul său este importat în cantităţi urişe, sub formă de boabe şi şroturi, din Argentina, Brazilia, SUA etc. Adică din ţări mari cultivatoare de soia transgenică.

Consecinţele economice ale interdicţiei

Respectând obligaţiile asumate prin semnarea Tratatului de aderare, România a interzis cultivarea soiei modificate genetic pe teritoriul său. Urmarea imediată a fost scăderea drastică a suprafeţelor pe care era cultivată soia, de la 190.200 hectare, în anul 2006, la 46.900 hectare, în 2009. Producţia totală a scăzut de la 345.000 tone, în 2006, la 86.300 tone, în 2009.

Ca urmare a interzicerii cultivării soiei modificate genetic, marea majoritate a fermierilor români au renunţat la cultura soiei în general, considerând că sistemul de subvenţii instituit nu este suficient de remunerator pentru a compensa lipsa de competitivitate a culturii varietăţilor convenţionale. Desigur, scăderea suprafeţelor cultivate şi a producţiilor obţinute a fost însoţită de creşterea importurilor de boabe şi de şroturi de soia.

Analizând soldul balanţei comerciale cu boabe de soia şi produse derivate pe perioada 2001-2008, constatăm că, exceptând anul 2002, România şi-a asigurat necesarul de ulei de soia, cu un excedent maxim de 22.647 t în anul 2006, şi a reuşit să exporte peste 42.000 t de boabe de soia în anii 2005 şi 2006, după o lungă perioadă în care a fost importator net al acestui produs. În anul 2008, România a înregistrat din nou un deficit de ulei de soia, importurile fiind mai mari decât exporturile cu 2.752 tone.

În decursul întregii perioade analizate, România a fost importator net de şroturi de soia. Între anii 2001 şi 2004, soldul cantitativ al comerţului cu acest produs a fost negativ, situându-se între 86.000 t şi 11.0000 t. În continuare, a scăzut la puţin peste 70.000 t în anii 2005 şi 2006, după care a crescut spectaculos, în anul 2007, la 151.094 t şi în anul 2008 la 248.774 t.

În termeni valorici, soldul balanţei comerciale cu cele trei produse a fost negativ, atingând în 2007 94,483 milioane de €, din care 72 milioane de € se datorează importului de şroturi de soia, iar 22 mil € importului de boabe de soia.

Comparativ cu situaţia din anul 2006, în 2007 România a trebuit să facă eforturi valutare suplimentare însumând 60,5 milioane de € pentru a suplini cantităţile deficitare de boabe (peste 30 milioane de €), de şroturi (aproape 20 milioane de €) şi de circa 10 milioane de € pentru uleiul de soia pe care nu l-a mai exportat.

În anul 2008, deficitul valoric al balanţei comerciale pentru cele trei produse s-a accentuat. Diferenţa dintre soldurile comerciale 2008 şi 2006 a ajuns la 117,353 milioane de €, din care 58,084 milioane de € s-au datorat importurilor suplimentare de şroturi de soia, 39,322 milioane de € au fost pentru importurile de boabe şi 19,947 milioane de € pentru uleiul de soia.

În termeni reali, majorarea acestui deficit comercial se regăseşte ca pierdere indirectă la fermierii cultivatori de soia, dar în special la cei care au trebuit să renunţe la soia transgenică.

A existat şi un sprijin de stat

Subvenţia acordată fermierilor în anii 2007 şi 2008 pentru cultivarea soiei convenţionale este de două feluri. O primă categorie este în relaţie cu suprafaţa cultivată şi este similară pentru toate culturile. Valoarea acestei subvenţii a fost de 97 €/ha în anul 2007 şi de 107 €/ha în 2008. Totalul subvenţiilor de acest fel a fost de 10,98 milioane € în anul 2007 şi de 5,564 milioane € în anul 2008.

A doua formă de sprijin este specific culturii de soia convenţională şi este în relaţie cu producţia realizată şi vândută. Este acordat cu titlul de ajutor de stat cu scopul de a acoperi lipsa de competitivitate a acestei culturi şi pentru a se evita renunţarea în totalitate la cultura soiei. Sumele totale alocate pentru acest fel de subvenţie în anii 2007 şi 2008 au fost de 34 milioane lei (9,7 mil. €) şi, respectiv, 30 milioane lei (8,3 mil. €).

În intervenţiile sale, Lucian Buzdugan cifrează profitul obţinut în cazul culturii soiei MG între 100 şi 187 €/ha, în funcţie de producţia obţinută. Dacă acceptăm o valoare medie a profitului culturilor de soia RR de 143 €/ha, rezultă că prin renunţarea la aceste culturi se adaugă pierderi indirecte de profit potenţial la nivelul fermierilor de peste 11,1 mil. € în anul 2007 şi, respectiv, de 19,85 mil. € în 2008.

Efectele asupra fermierilor

Pierderile indirecte ale fermierilor sunt dificil de evaluat. Se pot face însă estimări, care trebuie interpretate sub rezerva acceptării ipotezelor de lucru. De exemplu, pierderile cauzate de lipsa din sol a azotului rezultat din activitatea bacteriilor ce trăiesc în simbioză cu soia au fost estimate la 1,1 mil. €, în anul 2007, şi la 1,725 mil. €, în 2008.

Cheltuielile pentru efectuarea lucrărilor mecanice suplimentare în cultura soiei convenţionale sunt de circa 30 €/ha. Prin urmare, pierderile totale cauzate de necesitatea executării acestor lucrări au fost de 2,3 milioane € în 2007 şi de 4,14 milioane € în anul 2008.

Cheltuielile pentru combaterea buruienilor sunt greu de estimat, fiind direct dependente de cultură şi de metoda de combatere adoptată.

Pierderile totale ale fermierilor în primii doi ani care au urmat interzicerii soiei RR au fost de 14,5 milioane € în anul 2007 şi de 24,7 milioane € în anul 2008, fără a se lua în calcul şi pierderile cauzate de creşterile cheltuielilor de combatere a buruienilor.

În loc de concluzie

Interzicerea cultivării soiei transgenice a determinat:

• scăderea drastică a suprafeţelor alocate soiei şi, implicit, a producţiei de boabe;

• creşterea semnificativă a importurilor de soia, România redevenind importator net de boabe de soia, cu un efort valutar suplimentar de 60 milioane € în anul 2007 şi de 117 milioane € în 2008;

• pierderea unui profit potenţial de către fermieri de 11 milioane € în anul 2007 şi de 20 milioane € în cel de al doilea an;

• pierderi indirecte cauzate fermierilor de 3,4 milioane € în anul 2007 şi de aproape 6 milioane € în anul 2008, fără a lua în calcul eforturile suplimentare pentru combaterea buruienilor problemă.

Prof. univ. dr. Toma DINU
Prof. univ. dr. Ioan Nicolae ALECU

O delegaţie constituită din reprezentanţi ai producătorilor agricoli s-a deplasat la Bruxelles, pentru a le comunica principalilor actori interesaţi solicitările agricultorilor din România. În perioada 12-13 iulie au fost organizate o serie de dezbateri, la care au participat reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), ai Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR) şi ai Asociaţiei Profesionale AGROBIOTECHROM.

Fermierii români au încercat să le arate cetăţenilor Europei şi oficialilor de la Bruxelles cât pierde fiecare european din cauza politicii duplicitare privitoare la organismele modificate genetic. Astfel, Uniunea Europeană importă cantităţi substanţiale de plante modificate genetic, dar le interzice fermierilor săi să producă folosind aceeaşi tehnologie.

O decizie nedreaptă

Anterior integrării României în Uniunea Europeană, fermierilor români li se permitea folosirea unei tehnologii foarte valoroase, şi anume cultivarea soiei rezistente la erbicid. România dispune de condiţii naturale favorabile extinderii suprafeţei cultivate cu soia până la 1 milion de hectare, care i-ar permite acestei ţări furnizarea unor cantităţi mari de proteină vegetală, inclusiv a unui surplus de export pe Piaţa Comună. Experienţa directă în acest sens confirmă faptul că nivelul cheltuielilor de producţie este mai mic decât în cazul soiurilor convenţionale şi că această cultură transgenică are beneficii asupra mediului, datorită utilizării unei cantităţi mai mici de pesticide.

Din exportator, importator!

România obţinea anual o cantitate de soia a cărei valoare depăşea 150 milioane de euro. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, producătorilor agricoli li s-a interzis să cultive acest soi, consecinţa fiind faptul că şi-au pierdut capacitatea de a face faţă concurenţei importurilor. În prezent, România importă până la 500.000 tone de şrot şi boabe de soia în fiecare an, ceea ce înseamnă o pierdere de peste 200 milioane de euro. Aceşti bani sunt transferaţi în afara Uniunii Europene, finanţând dezvoltarea fermierilor de pe continentul american, a progresului ştiinţific şi bunăstării sociale din aceste ţări.

Fermierii români solicită politicienilor europeni să nu se lase manipulaţi de propaganda grupurilor extremiste.

Care sunt doleanţele?

• Să li se permită fermierilor din statele-membre ale UE să ia decizii singuri în privinţa cultivării soiurilor transgenice, după ce EFSA emite un aviz ştiinţific pozitiv;

• să fie sprijiniţi şi să garanteze practicarea tuturor sistemelor de agricultură, fără discriminare: ecologic, convenţional şi biotehnologic;

• să se asigure venituri normale fermierilor europeni;

• să doteze fermierii europeni cu instrumentele necesare pentru a face faţă modificărilor climatice, riscurilor de piaţă şi atacurilor bolilor şi dăunătorilor asupra recoltelor lor.

Nicolae Hristea, director executiv AGROBIOTECHROM

Utilizarea plantelor modificate genetic (PMG) în Uniunea Europeană (UE) a devenit un subiect extrem de controversat. Unele state membre resping total noile tehnologii. Recent, cercetătorii în domeniul biotehnologiilor din Republica Cehă au publicat o Carte Albă a plantelor de cultură modificate genetic, în care argumentează ştiinţific sănătatea acestor plante şi analizează critic situaţia generată în UE de legislaţia de până acum.

În continuare prezentăm un rezumat al acestei analize. Autorii consideră că reglementarea biotehnologiilor agricole în UE are consecinţe economice atât imediate cât şi pe termen lung şi afectează sustenabilitatea agroecosistemelor. Decidenţii politici au elaborat reglementările ignorând datele furnizate de oamenii de ştiinţă, care ar trebui să stea la baza unor decizii prudente. Mai mult, evaluarea riscurilor nu este însoţită şi de o evaluare a beneficiilor, realizată în aceleaşi condiţii şi prin aceleaşi metode. Raportul risc/beneficii ar trebui să fie crucial pentru identificarea riscurilor acceptabile şi pentru luarea deciziilor. Riscurile şi beneficiile cultivării plantelor modificate genetic (PMG) ar trebui evaluate numai comparativ cu riscurile şi beneficiile cultivării varietăţilor convenţionale, la care se aplică tehnologiile standard, care includ utilizarea erbicidelor, insecticidelor, lucrările solului etc. Numai procedând astfel rezultatele evaluării PMG au relevanţă.

Motivaţia ştiinţifică

Impactul noilor tehnologii poate fi negativ sau pozitiv. Nu există niciun motiv ca unele tehnologii să fie a priori considerate negative şi riscante. A fost realizat un număr foarte mare de studii referitoare la impactul PMG asupra mediului şi sănătăţii şi nu au fost raportate efecte dăunătoare care depăşesc impactul negativ al agriculturii „convenţionale“ asupra mediului.

Este evident faptul că atitudinea decidenţilor politici în privinţa PMG depinde de opiniile lor ideologice şi este afectată de aranjamente politice.

Un sistem anacronic

Sistemul european care reglementează organismele modificate genetic (OMG) era comparabil cu reglementările aplicate substanţelor toxice, explozivilor şi narcoticelor. Din această cauză, publicul larg şi mulţi politicieni consideră că OMG prezintă aceleaşi riscuri ca şi aceste substanţe. Publicul ar trebui corect informat despre diferitele tehnici de ameliorare, ca şi despre principiile ecologiei. Numai persoanele adecvat educate sunt apte să participe la dezbateri referitoare la măsurile de siguranţă ce trebuie luate în cazul utilizării plantelor transgenice.

Interzicerea fără nicio bază ştiinţifică a utilizării PMG întârzie progresul în agricultură, privează fermierii de dreptul de a alege ceea ce doresc să cultive, reduce competitivitatea UE pe piaţa globală şi sugerează că ar fi mai bine ca noile tehnologii să fie evitate. În ultimă instanţă, reprezintă o moştenire periculoasă pentru generaţiile viitoare.

În opinia oamenilor de ştiinţă cehi, factorii socioeconomici care afectează utilizarea PMG includ presiunea diferitelor grupuri de interese. Prin urmare, ar trebui să se declare, cu onestitate, că deciziile luate sub aceste influenţe sunt strict politice. Cu alte cuvinte, să nu se mai pretindă că au o bază ştiinţifică.

În loc de concluzii

Situaţia specială generată de interzicerea cultivării soiei MG în România, fără nicio bază ştiinţifică, cu consecinţe economice dramatice, constituie un bun argument în favoarea punctelor de vedere ale specialiştilor cehi. Concret, în anul 2006 s-a renunţat la cultivarele modificate genetic pentru că celelalte ţări din UE care, oricum, nu sunt mari cultivatoare ale acestei specii, nu au aprobat introducerea lor în cultură. Urmarea: din exportator, România a devenit, ca şi celelalte ţări din UE, importator de soia transgenică din Brazilia, Argentina, SUA.

La fel de bizară este şi situaţia singurei PMG a cărei cultivare a fost aprobată în UE în anul 1998: porumbul MON 810 rezistent la atacurile sfredelitorului tulpinilor.

Cultivarea acestui porumb „este aprobată“ în câteva state membre: Spania, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România. În alte state (Franţa, Germania) s-a decis politic interzicerea, după o perioadă de cultivare. Există şi state membre care refuză cu obstinaţie să aplice legislaţia europeană, adică să cultive porumbul MON 810: Austria, Grecia, Ungaria. Acestea produc dovezi „ştiinţifice“ care să le permită, ciclic, invocarea clauzei de salvgardare. În tot acest timp, în cele mai dezvoltate ţări ale lumii suprafeţele alocate acestor culturi se extind, numărul şi veniturile fermierilor care adoptă noile tehnologii crescând în mod constant.

Ce fac Guvernele României în privinţa adoptării noilor tehnologii agricole? Are România o politică în domeniul biotehnologiilor agricole? Cum reprezintă europarlamentarii noştri interesele României în acest domeniu?

Cristina Cionga

Este pentru a doua oară de când Asociaţia AgroBioTechRom organizează o manifestare ştiinţifică de referinţă în materie de genetică agricolă. Timp de trei zile, la Staţiunea de Cercetări din Lovrin, cei mai de seamă oameni de ştiinţă în materie de biotehnologii agricole din România vor dezbate noile realizări obţinute pe plan mondial într-un domeniu care aparţine doar elitelor supreme. Organizatorii vor expune pe cea mai mare platformă industrială biotehnologică de la Lovrin tot ce a realizat mai nou ştiinţa genetică mondială, dar şi rezultatele experimentărilor din acest domeniu în România ultimilor 10 ani. Trebuie făcută totuşi precizarea că în acest răstimp România s-a aflat într-un embargo european total.

Datele problemei par a se schimba radical în acest moment, Când Parlamentul şi Comisia Europeană, sub presiunea extraordinară a fermierilor, s-au văzut obligate să-şi revizuiască substanţial atitudinea faţă de adoptarea celui mai mare progres ştiinţific al zilelor noastre.

Aceste modificări de substanţă în politica de asimilare şi extindere a plantelor transgenice vor fi dezbătute la Lovrin, prin participarea celor mai mari valori naţionale în materie de genetică agricolă. Cei interesaţi sunt aşteptaţi pe Platforma Industrială Biotehnologică a Staţiunii de Cercetări Agricole din Lovrin, unde, în perioada 27-29 august, vor fi prezentate ultimele noutăţi în materie.

Lucian Buzdugan – director general al TCE Trei Brazi

● Insula Mare a Brăilei, cea mai mare şi mai rodnică grădină a lumii, ar putea produce într-un an 70.000 tone boabe de soia, cantitate care ar putea acoperi o treime din actualul deficit al României.

● La un profit de cel puţin 250 euro/ha TCE 3 Brazi ar putea obţine un beneficiu total de 5-6 milioane euro, sumă care i-ar permite să finanţeze o bună parte din lucrările de pregătire a terenului din toamnă.

● Un calcul comparativ arată, că la nivelul anului 2006, soia transgenică realiza la hectar un venit de trei ori mai mult decât cel de la soia convenţională. Diferenţa era şi mai mare în ceea ce priveşte profitul, indicator care în cazul soiei clasice realizează o pierdere de 1.200 euro/ha, faţă de un câştig de 1.871 euro/ha la soia modificată genetic. Explicaţia ţine atât de diferenţa randamentelor, dar mai ales a costurilor cu combaterea buruienilor care sunt de aproape 10 ori mai mari la soia clasică.

Cu toate că, pentru lumea ştiinţifică şi pentru o bună parte dintre specialiştii agricoli, biotehnologiile moderne nu mai sunt demult o noutate, mai sunt mulţi, chiar dintre cei care ar trebui să fie beneficiarii unor importante realizări din acest domeniu, care au încă multe neclarităţi sau fac confuzii privind plantele modificate genetic. Este motivul pentru care ne-am propus ca, în acest capitol, să prezentăm experienţa căpătată în Insula Mare a Brăilei şi nu numai, cu deosebire în privinţa utilizării în producţia agricolă a rezulta­telor cercetării biotehno­­logice. Înainte de a întări fondul analizei, aş dori să precizez că, din toate punctele de vedere, Insula Mare a Brăilei poate deveni cea mai mare grădină transgenică a lumii.

Cu dovezi de necontestat se poate susţine astăzi faptul că plantele modificate genetic sunt mult mai prietenoase cu mediul decât plantele con­ven­ţionale (Brookes, 2008). Nu este nevoie decât de o judecată lucidă şi puţină aplecare spre înţelegerea adevărului dovedit atât de rezultatele cercetării ştiinţifice, cât şi prin extinderea rapidă şi continuă din ultimii ani a cultu­rilor de plante transge­nice, pe milioane de hectare, în ţările cele mai dezvoltate din lume, dar mai cu seamă în ţările în curs de dezvoltare (James, 2009).

Societatea Comercială TCE 3 BRAZI SRL a adoptat cu curaj noile tehnologii chiar de la începuturile introducerii legale a plantelor transgenice în agricultura României.

Cultivată la început pe suprafeţe de ordinul sutelor de hectare, soia Roundup Ready (RR), rezistentă la principiul activ erbicid glifosat, a ajuns ca, doar în câţiva ani, numai în Insula Mare a Brăilei, să ocupe nu mai puţin de 17.000 ha, plasând societatea TCE pe primul loc într-un clasament al marilor cultivatori de plante modificate genetic din România şi chiar din Europa.

În decursul a nouă ani, specialiştii acestei societăţi s-au implicat cu curaj în domeniul revoluţionar al plantelor transgenice, însuşindu-şi noua tehnologie, obţinând rezultate remarcabile şi, în ultimă instanţă, acumulând o bună experienţă în materie.

Considerăm deci că este de datoria noastră să împărtăşim din experienţa dobândită şi altor specialişti agricoli, pentru ca aceştia, la rândul lor, să poată adopta cu curaj tehnologia plantelor transgenice, calea sigură spre performanţă, spre valorificarea superioară a potenţialului agricol naţional, spre satisfacerea unui necesar crescând de hrană sănătoasă şi diversificată.

Soia transgenică, o şansă pentru România

Pentru agricultura românească, dintre toate plantele modificate genetic, soia şi porumbul sunt, de departe, cele mai importante din punct de vedere economic.

În România, introducerea în cultură a versiunii transgenice Roundup Ready a făcut ca suprafaţa alocată soiei să crească anual, până în 2006, la circa 140.000 hectare datorită avantajelor economice de necontestat.

În cadrul Societăţii Comerciale TCE 3 BRAZI SRL, soia Roundup Ready a fost introdusă în cultură încă din anul 2001. În anul 2005, suprafaţa pe care era cultivată soia transgenică a fost de circa 17.000 hectare, iar producţia medie de 3.500 kg/ha.

Începând din anul 2002, producţiile medii au crescut continuu, înregistrând valori cuprinse între 2.500 şi 3.580 kg/ha.

Argumente economice şi agrotehnice

În acelaşi interval de timp 2002-2006, pe parcursul a cinci ani de cultivare a soiei RR în IMB, profitul pe hectar a fost cuprins între 150 şi 470 euro/ha, alternând în funcţie şi de condiţiile climatice ale fiecărui an agricol.

Factorul determinant al producţiilor mai mari ale culturilor modificate genetic este faptul că, prin folosirea erbicidelor pe bază de glifosat (Roundup Ready), buruienile din cultură sunt combătute, practic, în totalitate. Se elimină astfel cel mai mare concurent, atât pentru spaţiul de nutriţie, cât şi pentru spaţiul de expunere la soare, atât de necesare pentru creşterea şi dezvoltarea normală a culturii.

Este de menţionat şi faptul că se utilizează un singur erbicid, că se aplică maximum două tratamente, cu o doză de doar 2-4 litri de produs pe unitatea de suprafaţă. Deosebit de important este că acest produs este total nepoluant.

Întrucât se recoltează până la sfârşitul lunii octombrie, soia RR este o bună premergătoare pentru grâul de toamnă. Practic, semănatul grâului poate debuta odată cu începerea recoltării soiei. Pe de altă parte, terenul curat de buruieni creează condiţii optime de practicare a semănatului direct în mirişte sau a „lucrărilor minime ale solului“. Iar faptul că lasă în sol importante cantităţi de azot biologic necesar chiar culturii care urmează a se semăna (grâul de toamnă) face din soia una dintre cele mai bune premergătoare.

În Insula Mare a Brăilei, unde gradul de îmburuienare este foarte mare, numai un erbicid ca Roundup Ready, aplicabil în decursul întregii perioade de vegetaţie a soiei RR, poate menţine cultura liberă de buruieni.

Datorită efectului său remarcabil, total şi persistent în timp, tratamentul cu erbicidul Roundup poate fi considerat o investiţie pe mai mulţi ani, cu toate avantajele economice ce decurg din aceasta.

Interzicerea soiei RR, o măsură aberantă

Începând din anul 2007, autorităţile din România au interzis cultivarea soiei RR. Prima consecinţă a fost că producţiile medii de soia au înregistrat valori sub aşteptări, ceea ce a făcut ca suprafeţele alocate acestei specii să scadă continuu. Fapt este că România s-a transformat dintr-o ţară exportatoare de soia şi şrot de soia într-o ţară care importă astăzi cca 80% din necesarul de consum de proteină vegetală. Aceste importuri provin din soia modificată genetic, în cea mai mare parte din Brazilia, Argentina sau SUA. Din aceleaşi cauze, şi în IMB suprafaţa pe care este cultivată soia a scăzut până la zero, în anul 2008.

Şi totuşi…

Analizând problemele care au apărut după eliminarea din cultură a acestei plante în IMB, s-a ajuns la concluzia că fără soia este aproape imposibilă realizarea unui asolament cât de cât raţional. Într-adevăr, amplasat după floarea-soarelui, la acelaşi nivel al costurilor de producţie, grâul de toamnă produce mai puţin, în medie, cu 2,0 până la 2,5 t/ha. Din acest motiv s-a luat decizia reintroducerii soiei în cultură, fie şi sub forma ei convenţională.

În acest scop, în anul agricol 2008-2009 în IMB s-a însămânţat pe cca 500 ha soia convenţională din categorii biologice superioare, pentru producerea seminţei necesare înfiinţării a 6.000 ha de cultură în anul 2010.

Recoltele medii, în intervalul 2007-2009, au fost însă cuprinse între 1.200 şi 1.650 kg/ha, cu mult sub potenţialul de producţie al acestei culturi. Explicaţiile acestor contraperformanţe sunt multiple. Principala cauză a producţiilor mici obţinute pe unitatea de suprafaţă în cazul soiei convenţionale este însă, fără îndoială, neputinţa cultivatorilor de a controla spectrul atât de larg de buruieni care apar, cresc şi se dezvoltă pe parcursul perioadei de vegetaţie.

Producătorii agricoli nu au ambiţia de a cultiva un produs biotehnologic, ci, pur şi simplu, de a obţine performanţe de neatins în condiţiile folosirii varietăţilor convenţionale. În ultimii ani, în IMB au fost încercate diverse scheme de erbicidare în cultura de soia convenţională. Indiferent de schemă, au fost utilizate între şase şi şapte erbicide, Roundup-ul fiind unul dintre acestea. Cantitatea totală de erbicide utilizată a variat între 12 şi 15 l/ha, din care 4-6 l/ha au fost de Roundup, aplicat în 2-3 tratamente.

Cu toate eforturile depuse, aceste încercări de control al buruienilor nu au avut rezultate mulţumitoare. Urmarea: rezerva de buruieni după cultura soiei convenţionale a crescut continuu, astfel încât astăzi valorile îmburuienării sunt foarte apropiate de cotele existente la începuturile activităţii TCE în IMB. Cu totul remarcabilă este revenirea stufului, care găseşte aici condiţii deosebite de creştere şi dezvoltare. Concomitent, s-a constatat şi o depreciere accentuată a calităţii producţiei din cauza creşterii ponderii seminţelor de buruieni în masa recoltei de soia. Din aceeaşi cauză s-a înregistrat şi o creştere a umidităţii masei recoltate ce a impus efectuarea unor procesări costisitoare, ca uscarea şi condiţionarea.

Odată cu o aprobarea cultivării porumbului MON 810 rezistent la Ostrinia nubilalis şi cu ridicarea moratoriului asupra introducerii pe piaţă de noi produse modificate genetic, prin decizia Comisiei Europene din data de 19 mai 2004, prin care se aproba importul de porumb zaharat Bt 11 (de asemenea rezistent la Ostrinia), în anul agricol 2006-2007 a fost cultivat pentru prima dată în Insula Mare a Brăilei porumb transgenic, pentru testare, pe 50 ha. Rezultatele de producţie fiind promiţătoare, în următorii doi ani suprafaţa alocată acestui porumb a crescut semnificativ, până la 1.180 ha, echivalând cu circa 20% din suprafaţa totală alocată speciei.

În intervalul 2007-2009, în IMB producţiile medii ale porumbului MON 810 au fost mai mari cu 7% – 9% decât randamentele porumbului convenţional. Preţul seminţei de porumb Yield Guard, de 80 lei/ha, este mai mare decât acela de porumb convenţional, dar ponderea lui nu este mare în costul total de producţie. 

Ca urmare a producţiei medii mai mari cu 510, 3 kg/ha, veniturile per ha obţinute prin cultivarea porumbului transgenic sunt cu 228 lei mai mari, iar profitul este cu 148 lei/ha mai mare decât în cazul cultivării porumbului convenţional. Fapt ce justifică introducerea în cultură a porumbului MON 810.

Datele statistice le gasiti in suplimentul Agro-Business din Revista Lumea Satului pe baza de abonament. Contactati redactia!

Pe baza rezultatelor experienţelor făcute în IMB, comparând câte doi hibrizi din aceeaşi grupă, dintre care unul posesor al genei care conferă rezistenţă la Ostrinia nubilalis şi altul convenţional, s-au înregistrat producţii mai mari cu 460- 614 kg/ha (7-9%) la hibrizii transgenici. În consecinţă, şi profiturile au fost mai mari în cazul culturilor de hibrizi transgenici, chiar dacă acestea au fost realizate cu cheltuieli ceva mai mari din cauza costului seminţei.

În IMB, în zona irigată, de circa 38 000 ha, se cultivă astăzi porumb pe aproximativ 7.000 ha. Acest fapt permite revenirea porumbului pe aceeaşi suprafaţă, în medie, după cinci ani. Prin urmare, rezerva dăunătorului Ostrinia nubilalis este relativ mică în IMB. Cu toate acestea, rata atacului în culturile hibrizilor nerezistenţi este cuprinsă între 9 şi 13%, iar pagubele sunt semnificative, influenţând net rezultatele economice ale culturii.

Sfredelitorul european al tulpinilor de porumb iernează în sol sub formă de larvă. De altfel, aceasta este forma care afectează plantele de porumb, prin galeriile pe care le sapă în tulpini şi ştiuleţi. Atacul este mai intens atunci când porumbul urmează după porumb. Este însă semnificativ chiar şi atunci când porumbul revine pe aceeaşi suprafaţă la intervale de doi sau trei ani.

Ca urmare a galeriilor săpate de larve, rezistenţa tulpinilor la frângere scade foarte mult. În plus, pe leziunile produse de sfredelitor „se grefează“ diverse ciuperci patogene.

Cele mai mari pagube se produc la ştiuleţii infestaţi. Zona boabelor atacate (consumate) de larve şi pereţii galeriilor forate în ştiuleţi constituie medii deosebit de favorabile creşterii şi dezvoltării unor ciuperci. Subprodusele metabolismului lor, foarte toxice, influenţează însă foarte mult calitatea boabelor, putând determina chiar refuzul crescătorilor de animale de a le utiliza ca furaje.

Rezultatele studiilor comparative efectuate în IMB evidenţiază diferenţe în privinţa atacurilor în funcţie de dăunător şi de hibrid. Ratele atacurilor Helicoverpa sp. au oscilat între 28 şi 36% în culturile de hibrizi convenţionali şi între 5,6 si 7,2% în culturile de hibrizi transgenici. Ratele atacurilor Ostrinia nubilalis au oscilat între 9 şi 13% în culturile de hibrizi convenţionali şi doar între 0,3 si 0,5% în culturile de hibrizi transgenici.

Pentru a reduce daunele provocate de Ostrinia nubilalis şi Helicoverpa sp., s-a efectuat câte un tratament cu produsul Cypermetrin sau cu Lamda Cyhalotrin.

Efectele tratamentelor asupra celor două insecte au fost diferite. Dacă atacul de Helicoverpa sp. a fost redus cu până la 80%, cel de Ostrinia nubilalis s-a dovedit mult mai greu de controlat, din cauză că larva, odată intrată în tulpină, nu mai este supusă acţiunii insecticidului. Într-adevăr, efectul oricărui insecticid asupra sfredeli­torului european al tulpinilor este mult diminuat, ca urmare a faptului că acest dăunător îşi petrece cea mai mare parte a vieţii in interiorul plantelor de porumb.

Folosirea unor cantităţi de insecticid mai mari decât dozele recomandate, oricât ar fi de tentantă, este nu numai neeconomică, dar şi riscantă. Mai întâi, pentru cei care execută tratamentele. Apoi, din cauza faptului că există riscul ca boabele să devină improprii pentru consum din cauza acumulării unor reziduuri toxice. În privinţa Helicoverpa sp., s-a constatat că, dacă apar în momentul înfloririi porumbului, larvele pot provoca daune grave. Retezând stigmatele viitorului ştiulete, împiedică fecundarea şi formarea boabelor. În anii favorabili dăunătorului, atacul se poate generaliza, iar numărul boabelor/ ştiulete poate fi redus cu 5 – 90%.

Dacă însă larvele de Helicoverpa sp. apar după fecundarea ovulelor de porumb, pagubele pot fi mai mici, oscilând între 3 şi 10% din cantitatea de boabe. Oricum, chiar dacă pagubele cantitative nu sunt întotdeauna foarte mari, calitatea recoltei este grav afectată prin instalarea unor ciuperci pe leziunile produse de larve. Aceste ciuperci produc o serie de toxine foarte dăunătoare pentru consumatorii recoltei.

Pe baza acestor constatări, am ajuns la concluzia că aplicarea unor tratamente cu insecticide pentru combaterea sfredelitorului european al tulpinilor (Ostrinia nubilalis) nu se justifică. Singura posibilitate de protejare a culturilor împotriva acestui dăunător este folosirea formelor de porumb rezistente create prin bioinginerie.

Dr. Nicolae Hristea,  director executiv al Asociaţiei Profesionale AGROBIOTECHROM

În toată Europa, fermierii se află în faţa unor „vremuri“ dificile. Ei se confruntă cu patru provocări majore:

• realizarea unei agriculturi cu ferme profitabile, în ciuda creşterilor constante ale costurilor de producţie;
• obţinerea mai multor produse alimentare, în condiţii sustenabile şi favorabile pentru mediul înconjurător, pe aceeaşi suprafaţă de teren sau chiar mai redusă;

• adaptarea la efectele schimbărilor climatice, incluzând reducerea suprafeţelor de teren arabil, noile boli ale plantelor, precum şi costurile tot mai ridicate cu energia, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea apei;

• menţinerea unei competitivităţi la scară globală, în condiţiile în care fermierii români sunt privaţi de metode şi tehnologii moderne, disponibile pentru mulţi alţi fermieri de pe glob.

Politicienii europeni, împotriva progresului genetic?

Fermierii europeni se confruntă cu aceste provocări complexe în condiţiile în care încearcă să optimizeze inputurile pentru combustibili, îngrăşăminte, pesticide şi apă. Tehnologiile noi, cum sunt modificarea genetică, ajută cultivatorii să facă faţă cerinţelor. Acesta este motivul pentru care 13,3 milioane de fermieri de pe glob au ales în momentul de faţă să cultive plante modificate genetic, „biotehnologia agricolă“ devenind una dintre cele mai rapid adaptate inovaţii din agricultură. Avantajele sunt evidente. După 13 ani de la introducerea în cultură a plantelor modificate genetic, acestea şi-au demonstrat beneficiile.

Din cauza procesului de autorizare disfuncţional din UE, în statele membre ale Uniunii Europene fermierilor nu li s-a permis accesul la mijloacele necesare cu care să facă faţă provocărilor. Unele aprobări pentru cultivarea de plante modificate genetic au fost blocate de 10 ani, iar registrul pentru noile avizări creşte an de an. În prezent, fermierii europeni au acces la o cultură modificată genetic şi la un singur soi MG. Dar într-un număr de ţări nici acesta nu este posibil de cultivat, din cauza interzicerii pe motive ce ţin de anumite interese politice.

Aceste interziceri pentru cultivare au fost evaluate de Autoritatea de Siguranţă Alimentară a Uniunii Europene (EFSA) ca neavând fundamentare ştiinţifică, cu toate acestea ele împiedică fermierii europeni să cultive unele plante superioare, pe care fermierii din alte ţări de pe glob le recoltează şi obţin beneficii. Cultivatorii din Uniunea Europeană şi-ar dori şansa de a aplica tehnologia MG chiar şi în ţările în care culturile modificate genetic sunt practic imposibil de realizat şi unde distrugerea loturilor experimentale este larg răspândită.

Evoluţii mondiale

Acest fenomen în continuă evoluţie este înregistrat în ţările care permit fermierilor să cultive plante modificate genetic. În prezent, o singură cultură modificată genetic este în mod oficial aprobată de UE pentru fermieri, porumbul Bt cu rezistenţă la atacul de insecte. Alte linii pentru porumb şi celelalte culturi modificate genetic (sfeclă de zahăr, soia, rapiţă, cartofi şi bumbac) se află pe „lista de aşteptare“ de mai bine de 10 ani, deşi în această perioadă au fost avizate şi se cultivă în multe ţări pe glob. Porumbul Bt este identic cu cel convenţional, având în plus în componenţa sa o protecţie selectivă ce combate un dăunător – insecta „sfredelitorul porumbului“.

El este răspândit în sudul şi centrul Europei, dar se extinde gradual spre nord. În zonele de atac al acestei insecte, pierderile de recoltă pot ajunge la 20%. Fermierii preferă porumbul Bt datorită rezistenţei la atacul sfredelitorului porumbului, care asigură o producţie cu 10% mai mare, dar şi datorită profitabilităţii mai mari cu12% la 21%, conform estimărilor Centrului de Cercetare al Comisiei Europene (Joint Research Centre). Specialiştii de aici indică pentru cultivatorii de porumb modificat genetic un câştig net de 186 euro/ha (în limite cuprinse între 25-201 euro/ha).

Beneficiile depăşesc 34 milioane de euro

Aproximativ 90% din cei 12 milioane de fermieri ce cultivă plante modificate genetic sunt producători obişnuiţi, din ţări în curs de dezvoltare, cu resurse financiare puţine. Culturile „biotech“ au contribuit substanţial la obţinerea de beneficii economice care au fost evaluate la 34 de miliarde euro din 1996 până în 2007. Profiturile obţinute sunt puse pe seama creşterii producţiei, cu cca 44% şi respectiv 56% din reducerea costurilor la unitatea de suprafaţă.

Rezultatele unui sondaj

Sondajele de opinie în rândul fermierilor europeni arată că aceştia doresc să decidă ei înşişi referitor la cultivarea plantelor modificate genetic. În anul 2008, un sondaj printre cei 12 milioane de cultivatori de plante modificate genetic arată că 67% din producătorii chestionaţi ar cultiva porumb modificat genetic. În Marea Britanie, un sondaj printre fermierii care au cultivat plante modificate genetic (în testările pentru avizare) au arătat că 95% dintre aceştia ar cultiva dacă li s-ar permite, iar un sondaj pe 24.000 de fermieri a indicat doar 15% ca fiind împotriva culturilor biotech. În Polonia, 85% din fermieri sunt de acord cu opţiunea de a cultiva plante modificate genetic aprobate. În Spania, dintre 350 de cultivatori de porumb chestionaţi, 83% consideră că ar trebui să aibă opţiunea de a cultiva porumb Bt. În ţări ca Franţa şi Ungaria, care au interzis cultura plantelor modificate genetic, opinia fermierilor este de asemenea favorabilă.

În Franţa, 400 de fermieri de porumb participanţi la un sondaj realizat în 2007 au fost de părere ca pe 62% din suprafaţa cultivată să fie porumb Bt. În Ungaria, 53% din 250 fermieri de porumb chestionaţi doresc să cultive porumb modificat genetic.

Ştiinţa, în confruntare cu politica

Din punct de vedere ştiinţific, conform opiniei EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor), interzicerea cultivării porumbului modificat genetic nu are suport, reconfirmând siguranţa alimentară a acestuia. Este de precizat că multe ţări europene care teoretic sunt de acord cu culturile modificate genetic au introdus cerinţe de monitorizare şi coexistenţă sau alte măsuri administrative care să facă aceste culturi dificil de realizat sau chiar imposibile. Mai mult, sunt situaţii în care culturile OMG au fost vandalizate şi distruse de activişti anti-MG, fără a se asigura o protecţie adecvată de către autorităţi.

 Europa are de asemenea toleranţă zero ca reglementare pentru seminţe nemodificate genetic, care din punct de vedere tehnic este practic nerealistă în loturile respective (prezenţă întâmplătoare). Ca rezultat al acestei cerinţe, devine imposibil de a importa seminţe din ţările care produc pentru culturi modificate genetic, limitând foarte sever capacitatea fermierului european de a avea acces la ameliorarea soiurilor şi hibrizilor nemodificaţi genetic.

Toate aceste aspecte reprezintă probe evidente privind privarea nedemocratică şi nefundamentată ştiinţific a libertăţii de a alege ce să cultive, în condiţiile în care decidenţii politici încurajează fermierii europeni să răspundă tendinţelor globale de deschidere a pieţelor agricole. Aceste decizii politice sunt nefundamentate simultan prin negarea accesului fermierilor la mijloacele necesare pentru a fi competitivi pe scară globală.

În anul 2008, pentru al 13-lea an consecutiv, suprafaţa globală cultivată cu plante modificate genetic a fost în creştere, atingând 125 milioane de hectare, cu o evoluţie continuă de 9,4 %.

- Ce rol are biotehnologia verde în lupta cu schimbările climatice?
- Cum va evolua în viitor această mare problemă a zilelor noastre?

Beneficiile biotehnologiei verzi privind domeniile critice pentru mediu, în ceea ce priveşte reducerea gazului de seră (bioxid de carbon) din atmosferă, adaptarea culturilor la schimbările climatice şi rezolvarea problematicii majore de siguranţă alimentară la o populaţie în creştere pe plan mondial nu par dar reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale civilizaţiei actuale.

Argument esenţial: Culturile modificate genetic contribuie în mod pozitiv la reducerea emisiilor de bioxid de carbon, au un impact pozitiv asupra schimbărilor climatice şi oferă perspective reale pentru securitatea alimentară în lume.

Contribuţia acestora la un „mediu mult mai verde“ va creşte pe măsură ce culturile respective se vor relua în România (cel puţin la nivelul anilor 2005) şi se vor extinde în Comunitatea Europeană.

Schimbările climatice – o ameninţare fără precedent

Schimbările climatice ameninţă toate elementele esenţiale pentru viaţă, alimentaţie, sănătate, sol şi mediu. Raportul economistului Nicholas Stern din 2006, la solicitarea guvernului Marii Britanii, a avertizat asupra creşterii temperaturii globale cu 2-3 grade, în următorii 50 de ani iar, în condiţiile în care nu se vor lua măsuri de contracarare a acestui fenomen, se vor înregistra creşteri cu 5-8 grade la finele secolului. Acesta reprezintă un scenariu catastrofic, care ne oferă motive de reflecţie.

În mod real, acest aspect se va reflecta în condiţiile de mediu prin creşterea radiaţiei solare, furtuni violente, inundaţii cauzate de precipitaţiile torenţiale şi topirea zonelor glaciare (cu efecte negative asupra terenurilor arabile care vor fi afectate în peste 30% din suprafeţe). Schimbările climatice se vor reflecta la nivel global în pierderi economice evaluate la peste 5% din PIB-ul mondial. În cazul României, estimările sunt de cca 10% din PIB, iar perspectivele pot deveni dramatice, de peste 20%.

Un scenariu posibil (pentru Europa şi România)

• Furnizarea apei va fi afectată în zonele mediteraneene şi din sud-estul Europei (câmpiile din sudul României).

Ecosistemele afectate prin:

• Un număr mare de specii care vor dispărea;
• Fenomene meteo severe cu furtuni violente şi secetă excesivă.

Impactul major

• Creşterea temperaturilor globale în grade Celsius.
• Risc de schimbări drastice, majore şi ireversibile în sistemele climatice.

REDUCEREA EFECTULUI DE SERĂ (GAZ DE SERĂ)

Agricultura este o sursă de „gaz de seră“. Practicile agricole, în mod deosebit defrişările pădurilor, furajarea animalelor şi administrarea de îngrăşăminte chimice, sunt responsabile pentru 25% din totalul emisiilor de bioxid de carbon la nivel global şi pentru 14% la nivelul UE. De asemenea, agricultura este o sursă majoră de gaz metan şi oxizi de azot, cu o pondere de 48% pentru emisia de gaz metan şi 52% de oxizi de azot din Uniunea Europeană. Implementarea unei Agriculturi Sustenabile cu Bune Practici este acum mult mai importantă decât oricând.

Soluţii posibile

În condiţiile impactului schimbărilor climatice asupra productivităţii agriculturii şi a rolului jucat de practicile agricole la încălzirea globală, dat fiind faptul că nu există o singură soluţie pentru rezolvarea acestor probleme, biotehnologiile din agricultură vor avea un rol important. Ele reprezintă una dintre soluţiile disponibile în lupta cu schimbările climatice.

Biotehnologia verde poate fi un element de sprijin pentru fermieri în producţia sustenabilă de alimente prin:

• consum redus de moto­rină (combustibil), extinderea sistemelor moderne de lucrare a solului şi eliminarea stropirilor cu anumite pesticide;
• captarea carbonului;
• reducerea administrării de îngrăşăminte chimice şi a emisiilor de oxizi de azot.

Noul sistem de ameliorare a culturilor

APA, CEL MAI RESTRICTIV FACTOR

În agricultură se consumă cca 70% din totalul apei utilizate pe plan mondial, iar dacă tendinţa continuă, constrângerea cauzată de lipsa apei în agricultură este identificată ca fiind cel mai semnificativ factor pentru producţia agricolă în următorii 50 de ani. Importanţa acestei problematici este dată şi de necesitatea dublării producţiei agricole, până în 2050, care să asigure alimente pentru o populaţie în creştere.

Directoratul General pentru Agricultură al Comisiei Europene a elaborat un document de lucru privind „Adaptarea la Schimbările Climatice: Provocarea Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Europene“, dat publicităţii în 2009, luna aprilie, prin care se menţionează zonele care vor fi afectate de lipsa apei, în creştere de la 19%, în prezent, la 35% în 2070, „implicând schimbări semnificative în calitatea şi disponibilitatea resurselor de apă“, în condiţiile în care 80% din fermele UE sunt dependente de apa din precipitaţii.

În Europa, apa este factor limitativ al producţiei agricole, care se va reflecta negativ prin impactul asupra securităţii alimentare. În ţările în curs de dezvoltare, acest factor va contribui la spirala descendentă a producţiei şi la o creştere a sărăciei şi, implicit, la o nutriţie slabă.

Soluţii posibile

Care este rolul pe care culturile cu plante modificate genetic îl pot avea?

Biotehnologia agricolă poate avea un rol semnificativ prin oferirea de soluţii fermierilor pentru creşterea producţiilor agricole utilizând apa în mod sustenabil, ajutându-i, în acelaşi timp, să adopte un sistem de cultură care să facă faţă unei lipse accentuate a ei. Aceasta se realizează în două modalităţi principale:

• reducerea pierderilor de apă;
• ameliorarea toleranţei la secetă a plantelor.

Minimizarea pierderilor de apă din agricultură

Practicile agricole „biotech“ au în vedere reducerea arăturilor necesare la startul fiecărei culturi. Acest aspect se referă la menţinerea umidităţii solului prin eliminarea răsturnării brazdei prin arătura adâncă. Prin aceasta se economiseşte motorina necesară la pregătirea terenului, o emisie redusă de bioxid de carbon şi o eroziune a solului substanţial mai mică.

Creşterea toleranţei la secetă

Ameliorarea plantelor prin tehnicile „biotehnologiei“ asigură o toleranţă ridicată a plantelor la secetă. Efectele benefice ale acestui sistem sunt concretizate în reacţia la stresul cauzat de lipsa apei. Totodată, se asigură evitarea consumului de energie din plante care devine astfel disponibilă pentru creştere şi producţia de seminţe sau pentru alte părţi valoroase necesare hranei. În acest mod, plantele supravieţuiesc condiţiilor dificile de secetă şi asigură recolte sustenabile.

ÎN LOC DE CONCLUZII

Soluţiile necesare pentru a ajuta fermierii europeni

Pentru a deveni competitivi, pentru a produce mai mult şi de calitate, fermierii europeni au nevoie de acces egal cu competitorii de pe glob la tehnologiile culturilor modificate genetic. În acest sens, liderii politici trebuie să asigure:

• abordarea pe baze ştiinţifice a problematicii şi eliminarea interdicţiilor pentru plantele modificate genetic;

• cadrul legal şi eficient pentru înregistrarea plantelor modificate genetic în condiţii optime;

• recunoaşterea publică a importanţei tehnologiilor „biotech“ şi a rolului în continuă creştere pentru o agricultură sustenabilă;

• stabilirea de limite pragmatice în etichetarea seminţelor privind prezenţa accidentală a seminţelor modificate genetic;

• abordarea pragmatică a limitelor stabilite pe lanţul alimentar pentru prezenţa organismelor modificate genetic în trasabilitatea produselor alimentare;

• introducerea de norme privind coexistenţa, care să fie nediscriminatorii, cu posibilitatea de a fi aplicate.

Dr. Nicolae HRISTEA, direcor executiv
Asociaţia Profesională AgroBiotechRom
Material adaptat după EuropaBio „Green Biotech & cLIMATE Change“

Apel al fermierilor  europeni

Asociaţia Biotehnologică a Fermierilor din întreaga Europă solicită libertatea de a alege între agricultura tradiţională, cea organică şi cea biotehnologică. Fermierii trebuie să aibă acces la instrumente tehnologice de ultimă generaţie pentru a face faţă provocărilor legate de producţia alimentară durabilă cu care se confruntă Europa. Facem apel la Comisia Europeană şi la Parlamentul European pentru a ne permite să devenim mai competitivi şi mai viabili. Administraţiile naţionale trebuie, de asemenea, să ofere un sprijin politic şi public semnificativ pentru a ne întări capacitatea de a îndeplini aşteptările actuale şi viitoare în ceea ce priveşte productivitatea agricolă.

Inovaţia este esenţială pentru sprijinirea unei agriculturi competitive în UE. Trăim în vremuri marcate de provocări globale fără precedent, mulţi fermieri fiind afectaţi de scăderea preţurilor de vânzare şi creşterea preţurilor factorilor de intrare (îngrăşăminte, energie şi alte input-uri). UE trebuie să-şi ajute fermierii să rămână competitivi şi să hrănească europenii la preţuri rezonabile. De asemenea, UE ar trebui să sprijine – nu să blocheze – accesul la inovaţie, inclusiv la biotehnologia verde, care în alte regiuni este utilizată cu succes de mai bine de un deceniu.

Culturile modificate genetic oferă o serie de avantaje importante în ceea ce priveşte producţia şi mediul. Un raport recent a demonstrat că producţia de soia, porumb şi bumbac modificate genetic este cu 20%, 7%, respectiv cu 15% mai mare decât în cazul soiurilor nemodificate genetic. O producţie mai mare înseamnă utilizarea unor suprafeţe mai mici de teren pentru producţia alimentară.

Fermierii din UE pot gestiona coexistenţa culturilor modificate genetic şi a celor nemodificate genetic. Fermierii din unele ţări din UE – Germania, Spania, Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia şi Portugalia – au avut ocazia de a experimenta avantajele biotehnologiei verzi şi au experienţă directă în gestionarea coexistenţei culturilor modificate genetic şi a celor nemodificate genetic.

Agricultura din UE rămâne în urmă faţă de alte părţi ale lumii. Zeci de rapoarte din partea unor organisme publice comunitare şi naţionale recunoscute atestă siguranţa şi utilitatea culturilor biotehnologice. În 2008, 13,3 milioane de fermieri din întreaga lume au cultivat 134 milioane de hectare de plante biotehnologice în 25 de ţări. Cât timp ne vor lipsi liderii europeni de posibilitatea de a face acelaşi lucru?

Multor fermieri europeni încă nu li se permite să cultive soiuri biotehnologice; în cel mai fericit caz, accesul este limitat la un unic soi obţinut prin biotehnologie verde, autorizat în UE. Această situaţie ipocrită înseamnă că europenii importă din ce în ce mai multe organisme modificate genetic din afara UE, fermierii noştri îşi pierd competitivitatea globală şi suntem din ce în ce mai puţin în măsură să răspundem noilor cerinţe de durabilitate a mediului pentru agricultură. Aceasta nu are sens nici din punct de vedere ecologic, nici din punct de vedere economic.

Europa a fost dintotdeauna un motor al agriculturii. Odată cu criza ecologică şi economică, schimbarea din instituţiile Uniunii Europene oferă acestui continent o şansă unică de a-şi realinia politica în favoarea unei agriculturi durabile şi competitive, care să nu întoarcă spatele inovaţiei şi tehnologiei într-un ceas în care acestea sunt imperios necesare. Facem un apel insistent la noua generaţie de lideri europeni: investiţi în viitorul agriculturii noastre şi lăsaţi-ne să utilizăm instrumentele necesare pentru a ne îndeplini misiunea.

Prin urmare, facem apel la liderii UE şi naţionali să adopte măsuri urgente pentru:

• Apărarea, în toate ţările europene, a principiului libertăţii fermierilor de a-şi alege propriile culturi.

• Ridicarea imediată a interdicţiilor privind utilizarea plantelor modificate genetic în întreaga Europă, deoarece acestea nu au nicio bază ştiinţifică şi nu sunt justificate nici în legislaţie.

• Accelerarea procesării şi aprobării cererilor depuse cu privire la noile produse modificate genetic în Uniunea Europeană şi acordarea accesului la instrumentele pe care fermierii din multe alte părţi ale lumii le utilizează de mulţi ani.

• Asigurarea unei dezbateri reale şi deschise pe marginea viitorului politicii agricole pentru Europa, care să aibă la bază realitatea ştiinţifică şi economică, nu diverse poziţii politice, şi care să nu ignore rolul crucial pe care l-ar putea juca biotehnologia plantelor.

Dr. Nicolae HRISTEA, director executiv
Asociaţia Profesională AgroBiotechRom