Agro BUSINESS

Aproape 2,8 miliarde de euro nerambursabile vor ajunge la beneficiarii FEADR

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a încheiat contracte de finanţare pentru dezvoltarea mediului rural în valoare de 2,79 miliarde de euro.

De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost semnate 12.542 de contracte de finanţare.

De asemenea, pentru contractele încheiate de APDRP au fost efectuate plăţi în valoare totală de 549,49 milioane euro, la care se adaugă şi aproximativ 659 de milioane de euro, plăţile efectuate pentru Măsurile de sprijin pe suprafaţă implementate de APIA.

Peste 5.000 de cereri pentru modernizarea exploataţiilor agricole

Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“, lansată în luna martie 2008, a suscitat un viu interes încă de la început datorită tipologiei investiţiilor finanţate. Este vorba despre sprijinul dezvoltării exploataţiilor agricole vegetale şi de creştere a animalelor, evidenţiat spre achiziţionarea de tractoare noi, combine de recoltat, mijloace de transport specializate şi spre construirea sau modernizarea:

• clădirilor utilizate pentru producţia agricolă;
• infrastructurii rutiere interne;
• serelor, inclusiv a centralelor termice şi instalaţiilor de irigat.

Suma maximă nerambursabilă în cadrul măsurii poate ajunge până la 2 milioane de euro.

Până în prezent, APDRP a primit 5.220 de cereri de finanţare, din care au fost contractate 1.524 de proiecte cu valoare publică de 528,27 de milioane de euro. Totodată, au fost efectuate plăţi totale în valoare de peste 169 milioane de euro.

Procesarea materiei prime

Prin contractele de finanţare încheiate pentru proiectele încadrate la Măsura 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“, se realizează investiţii pentru înfiinţarea şi modernizarea unităţilor de procesare a produselor agricole şi silvice prin construirea sau modernizarea clădirilor de producţie şi a depozitelor, inclusiv depozite frigorifice en-gros. De asemenea, se are în vedere şi:

• achiziţionarea de utilaje, instalaţii, echipamente, aparate şi costuri de instalare, mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie;
• cumpărarea de tehnologii (know-how), achiziţionarea de patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului;
• producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile;
• investiţii necesare îmbunătăţirii controlului intern al calităţii materiei prime, semifabricatelor, produselor şi subproduselor;

Suma maximă nerambursabilă pentru un proiect poate ajunge până la 2 milioane de euro, respectiv 3 milioane de euro pentru proiectele depuse de formele asociative.

Această Măsură a fost accesată de 627 de beneficiari, fiind semnate până în prezent 379 de contracte de finanţare în valoare publică de peste 368 milioane de euro. Pentru „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“ au fost efectuate plăţi în valoare de peste 39 de milioane euro.

Ajutorul de stat

Împreună cu Măsura 123, doar pentru anul 2008 au fost disponibile două Scheme de ajutor de stat, XS13/2008 şi XS28/2008, având ca domeniu de activitate industria alimentară şi, respectiv, industria forestieră.

Pentru aceste Scheme de Ajutor de Stat au fost contractate 336 de proiecte, astfel: 192 de proiecte în valoare publică de 83,3 milioane de euro pentru Schema XS13/ 2008 şi 144 de proiecte în valoare publică de 59,61 milioane de euro pentru Schema XS28/ 2008.

Satul românesc în viitor

Proiectele din cadrul Măsurii 322 – „Renovarea şi dezvoltarea satelor“ primesc fonduri europene nerambursabile pentru investiţii care se realizează în spaţiul rural al României, reprezentat de comune, ca unităţi administrativ-teritoriale, împreună cu satele componente. Tipurile de servicii sau  acţiuni sprijinite prin această măsură de finanţare sunt:

– crearea şi modernizarea infrastructurii fizice de bază prin dezvoltarea:
• reţelei de drumuri de interes local;
• reţelei publice de apă / apă uzată;
• reţelei publice de joasă tensiune şi a reţelei publice de iluminat;
• reţelei publice locale de alimentare cu gaz;
• a unor staţii de transfer pentru deşeuri şi dotarea cu echipamente de gestionare;

– crearea şi dezvoltarea serviciilor de bază pentru populaţia rurală:
• dezvoltarea spaţiilor publice (pentru recreere, parcări, pieţe, organizări de târguri) şi a serviciilor sociale (centre de îngrijire copii, bătrâni şi persoane cu nevoi speciale);
• renovarea clădirilor publice;
• construirea şi dotarea grădiniţelor;
• achiziţionarea de utilaje şi echipamente pentru serviciile publice (de deszăpezire, întreţinere spaţii verzi etc.).

– protejarea patrimoniului cultural de interes local şi natural din spaţiul rural:
• renovarea, modernizarea şi dotarea aferentă a aşezămintelor culturale;
• restaurarea, consolidarea şi conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural şi natural.

În urma depunerii a peste 3.039 de cereri de finanţare, suma alocată prin PNDR acestei Măsuri, până în anul 2013, respectiv 1,57 miliarde de euro, a fost depăşită de aproape cinci ori.

Suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la  6 milioane de euro, proiectele fiind în mod obligatoriu de interes public.

Au fost contractate până în prezent 476 de proiecte cu o valoare de 1,24 miliarde de euro, etapa de contractare fiind încă în desfăşurare.

Din datele existente la finalul anului 2009, pentru proiectele deja contractate reiese faptul că finanţările au fost obţinute în principal pentru:

• reţeaua de drumuri de interes local, fiind construiţi sau modernizaţi 1.228 km;
• reţeaua publică de alimentare cu apă, fiind realizate investiţii pe 2.114 km;
• reţeaua publică de canalizare, fiind realizate investiţii pentru 3.022 km.

Plăţile efectuate beneficiarilor Măsurii 322 sunt de 51,58 milioane de euro, majoritatea proiectelor fiind însă în etapa de licitaţii publice.

Toţi indivizii din această lume depind de o agricultură funcţională, care să garanteze accesul la aprovizionarea cu alimente sigure şi stabile, astfel încât consumul acestora să nu prezinte niciun risc. Cetăţenii europeni acordă o importanţă deosebită alimentelor care sunt produse în respect faţă de mediu, de bunăstarea animalelor, de flora şi fauna sălbatică.

Piaţa, singură, nu poate permite realizarea acestui obiectiv. Acesta este rolul Politicii Agricole Comune. În prezent, numai 1% din cheltuielile totale ale Uniunii Europene sunt folosite pentru finanţarea celor două piloane ale Politicii Agricole Comune.

Marele pericol

Provocările viitoare pentru Uniunea Europeană sunt cele care pun în pericol securitatea şi stabilitatea aprovizionării cu alimente, durabilitatea producţiei agricole, locurile de muncă şi viabilitatea zonelor rurale. Este vorba de:

- instabilitatea în creştere a pieţelor produselor agroalimentare;

- agricultorii europeni se confruntă cu condiţii inegale de producţie ca urmare a respectării normelor comunitare foarte costisitoare, care nu sunt impuse şi produselor importate;

- preţurile produselor agricole pe piaţă sunt foarte scăzute, ceea ce duce la diminuarea veniturilor producătorilor, având în vedere costul foarte mare al inputurilor;

- cererea mondială în creştere, combinată cu schimbările climatice, implică riscuri crescute pentru securitatea aprovizionării cu alimente şi pentru securitatea energetică.

Menţinerea unui buget consistent şi a unei Politici Agricole Comune puternice este mai importantă ca oricând pentru viitor. Un sector agricol dinamic şi competitiv, care furnizează locuri de muncă pentru 30 milioane de persoane, este indispensabil pentru noua „strategie 2020“ pentru a menţine, astfel, locurile de muncă şi pentru a avea creştere economică.

Obiective

Principalele modificări ce trebuie aduse Politicii Agricole Comune sunt:

- garantarea securităţii şi stabilităţii aprovizionării cu alimente prin consolidarea rolului economic al producţiei agricole;

- posibilitatea dată agricultorilor de a atrage un venit mai mare de pe piaţă şi continuarea furnizării de servicii economice, sociale şi rurale apreciate de către societate;

- garantarea de condiţii echitabile pentru toţi agricultorii de pe piaţa unică.

Măsuri

Pentru a face aceste ajustări ale Politicii Agricole Comune sunt necesare următoarele:

- o mai bună funcţionare a pieţei, mai stabilă şi mai transparentă;

- o consolidare a poziţiei agricultorilor pe întreg lanţul alimentar;

- măsurile destinate să îmbunătăţească competitivitatea agricultorilor;

- menţinerea plăţilor directe în cadrul primului pilon, destinat agricultorilor în activitate, cu revizuirea modului de plată a acestora;

- menţinerea plăţilor directe în zonele defavorizate şi susţinerea specifică a agricultorilor în anumite cazuri, foarte clar definite;

- avantaje oferite agricultorilor pentru ca aceştia să furnizeze servicii rurale pentru societate;

- consolidarea măsurilor de sprijin destinate agricultorilor, pentru a le permite acestora şi cooperativelor lor să joace un rol pozitiv în confruntarea noilor provocări, în principal schimbările climatice şi constrângerile referitoare la apa dulce;

- o mai mare coerenţă între Politica Agricolă Comună şi celelalte politici comunitare.

Îmbunătăţirea Politicii Agricole Comune după 2013 trebuie să ducă la consolidarea naturii de politică comună, ţinând cont de diversitatea agriculturii europene. Aceasta înseamnă o solidaritate financiară combinată cu un buget adecvat.

Modularea dintre cele două piloane ale Politicii Agricole Comune trebuie eliminată, aşa cum trebuie eliminată discrepanţa foarte mare dintre infrastructura existentă în vechile state membre şi cele noi. Noile state membre trebuie să fie sprijinite suplimentar, prin fonduri europene, pentru a ajunge la o infrastructură a producţiei agricole, similară celor mai vechi state, pentru a vorbi de condiţii egale pe o piaţă unică.

Noua Politică Agricolă Comună trebuie să ofere condiţii egale pentru toţi agricultorii şi să menţină specificul şi diversitatea fiecărui tip de agricultură, păstrându-se durabilitatea acesteia în fiecare stat membru.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Ce este un produs cu denumirea de origine protejată, unul cu indicaţia geografică protejată sau specialităţi tradiţionale garantate?

Precizări de ordin legislativ

Denumirea de Origine Protejată (DOP) înseamnă denumirea unui produs la care producţia, procesarea şi obţinerea trebuie să aibă loc într-o arie geografică determinată, cu o expertiză clară şi recunoscută.

Indicaţia Geografică Protejată (IGP) înseamnă produsele agricole sau cele alimentare strâns legate de o zonă geografică, în care se realizează cel puţin producerea lor/transformarea lor/obţinerea lor.

Specialitate Tradiţională Garantată (STG) pune în valoare compoziţia tradiţională a produsului sau modul său de producere tradiţional.

Dimensiune economică

Cifra de afaceri cu produsele agricole care au Denumirea de Origine Protejată (DOP) şi Indicaţia Geografică Protejată (IGP) a fost de peste 25 miliarde de euro, pentru mai mult de 875 de produse. Studiul realizat de Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene, în anul 2008 (care nu a inclus vinul şi produsele alcoolice, exceptând berea), ne arată o creştere constantă a cifrei de afaceri, începând cu anul 2005. Studiul arată că exportul de DOP şi IGP, din punctul de vedere al cantităţii, a crescut cu 9% în perioada 2005-2007, iar valoarea lor cu 17% în aceeaşi perioadă. Brânzeturile reprezintă peste un sfert din exporturile realizate, UE producând 8,5% din totalul brânzeturilor sub denumire protejată, iar la nivel mondial, între 3 şi 4% reprezintă brânzeturi europene cu denumire protejată.

Structura produselor protejate

Berea cu indicaţia geografică protejată reprezintă cca 5% din consumul european de bere, mărcile cele mai importante fiind: Munchener Bier, Ceskobudejovicke Pivo etc.

Produsele pe bază de carne sunt, în esenţă, reprezentate de cele uscate: Prosciutto di S. Daniele sau Schwarzwalder Schinken. Pentru fructe şi legume vorbim despre specialităţile locale, foarte cunoscute, legate de zonele lor de producţie prin condiţiile naturale. Valoarea lor unitară scăzută explică locul al cincilea pe care se află în prezent.

Produsele de panificaţie şi cofetărie cu denumirea şi indicaţia protejate aparţin, în principal, patiseriilor germane. Cu 9 produse cu denumire protejată, sectorul de pescuit este unul a cărui valoare variază în mod considerabil.

Un top în care nu figurăm

Principalele ţări care dau produse sub indicaţia geografică protejată sunt: Italia – 33% din total, Germania – 25%, Franţa – 17%, Marea Britanie – 8%, Spania – 6%, Grecia – 4% şi Austria, cu 1%.

Numărul produselor cu denumirea protejată dintr-o ţară nu este corelat cu cifra de afaceri.

Marea majoritate a produselor cu indicaţii geografice din statele care au aderat la UE după 2004 au fost înregistrate după 2007. Cifrele lor de afaceri nu apar decât parţial în totalul prezentat. Totuşi, 29 de produse cu indicaţie geografică au fost înregistrate în anul 2008 de către noile state membre.

Sistemele de certificare

Sistemele private şi naţionale de certificare a calităţii produselor alimentare garantează că anumite caracteristici, referitoare la produs sau metoda de fabricaţie, inserate în caietul de sarcini, au fost respectate. Acest sistem acoperă un larg evantai de măsuri aplicate în diferite stadii ale lanţului de aprovizionare cu alimente. Sistemele pot funcţiona între întreprinderi sau între întreprinderi şi consumator.

Sistemele de certificare a produselor agroalimentare, existente în Uniunea Europeană, garantează atât respectul pentru normele de producţie obligatorie, cât şi exigenţele suplimentare referitoare la protecţia mediului, bunăstarea animalelor, caracteristicile organoleptice, comerţ echitabil şi altele.

Responsabilii acestor sisteme sunt foarte diferiţi: agricultorii sau puterea publică, precum şi organizaţiile profesionale nonguvernamentale, grupurile de interese etc.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Lansată la 12 aprilie 2010 de Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, dezbaterea urmăreşte implicarea unui număr cât mai mare de cetăţeni şi reprezentanţi ai societăţii civile, chemaţi să răspundă la patru întrebări fundamentale:

- De ce avem nevoie de o Politică Agricolă Comună?
- Ce aşteaptă cetăţenii de la agricultură?
- De ce este necesară o nouă reformă a PAC?
- Ce instrumente sunt necesare pentru Politica Agricolă Comună de mâine?

Dezbaterea publică privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), lansată de Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, s-a încheiat pe la jumătatea lunii iunie. Menţionăm că, până în 2013, PAC face obiectul unei noi reforme.

Printre miile de opinii exprimate (cele mai multe din Polonia, Germania şi Franţa), cu greu am găsit numai cinci din România, semn că fermierilor noştri nu le pasă de propriul lor viitor.

La întrebarea „De ce este necesară o nouă reformă a PAC?“, am reţinut trei răspunsuri.

Este trist, aproape de neconceput ca printre cei care pledează pentru noua reformă a PAC să nu găsim nici măcar un agricultor pur, cum s-ar spune.

Marian Stoicescu (Consilva): „Pentru a se putea acoperi unitar şi a se da aceeaşi atenţie, la toate segmentele aferente domeniului agriculturii. De asemenea, pentru a răspunde provocărilor acestui secol – criza alimentară, criza energetică, criza apei şi criza ecologică. Totodată, reforma PAC poate să reconsidere rolul şi importanţa pădurilor. Pădurile, pe lângă rolul lor economico-social, reprezintă un factor important de protecţie a mediului, împiedică apariţia torenţilor, viiturilor, inundaţiilor, alunecărilor de teren, fenomenului de deşertificare şi pot atenua efectele schimbărilor climatice.“

Alex Vintilescu (Aquaform): „În opinia mea, problemele mari ţin de:

- armonizarea pieţelor agricole în toată zona UE;

- produse de calitate care să nu pună în pericol sănătatea oamenilor;

- standarde de producţie, exploatare şi prelucrare;

- evitarea pe cât este posibil a contaminării solului, plantelor, animalelor, în general a fondului sau a potenţialului de resurse;

- evoluţia agriculturii în conformitate cu pricipiul dezvoltării durabile şi cu noul concept în protecţia mediului conforn căruia trebuie să exploatăm mediul aşa cum este el şi cum dorim noi. Cu alte cuvinte, agricultura de tip extensiv şi intensiv trebuie combătută la nivel UE şi încurajată agricultura de tip verde (m-am ferit să folosesc termenul de agricultură ecologică, întrucât ecologia se referă la ecosistem).“

Constantin Comaritean:

„Nu ştiu! Acum experţii independenţi pregătesc o analiză a contribuţiilor primite. Analiza urmează să fie prezentată în cadrul conferinţei de la Bruxelles, din 19-20 iulie, care îşi propune o privire de ansamblu asupra viitorului PAC.“

Traian DOBRE

Da! Este foarte probabil ca ai noştri guvernanţi să le ofere supuşilor în această toamnă ultima raţie de zahăr românesc. Ajunşi în pragul disperării economice, cultivatorii susţin că renunţă definitiv la această cultură. Iar dacă ei nu vor produce, vor capitula şi puţinele fabrici de zahăr aflate în funcţiune.

Care este motivaţia?

În primul rând, batjocura de care au parte aceşti oameni din partea guvernanţilor şi nu numai. Se pare că sforile ar fi trase de marile companii transnaţionale care au acaparat piaţa zahărului în Uniunea Europeană. Cu sprijinul lor (ne)dezinteresat, foarte curând România va rămâne până şi fără licenţa intercomunitară care îi permitea importul de zahăr brut fără taxă vamală.

La un deficit total de peste 400.000 tone zahăr rafinat, României i s-a acordat în 2010 o licenţă de import de numai 80.000 tone. Restul putem să-l cumpărăm de pe piaţa liberă extracomunitară. Adică din ţările mari producătoare, unde nu mai avem cum să pătrundem fără aprobarea şi şpaga pretinsă de „mafia albă“. Dacă am încerca să-i înfruntăm, nu am face decât să ne falimentăm cu propria mână. A importa astăzi zahăr brut pe această filieră ar însemna să ridicăm la 7 lei preţul kilogramului de zahăr la consumator, ceea ce este de neînchipuit.

Aşa stând lucrurile, nu ne rămâne decât să închidem fabricile şi să importăm zahăr rafinat. De unde?

Exact din ţările comunitare, care fie produc excedentar, fie prin intervenţiile „catolice“ la Înalta Poartă a Bruxelles-ului au un regim preferenţial la obţinerea licenţelor pentru importul de zahăr brut extracomunitar. Adică exact de acolo de unde aduceam şi noi până în 2009, când beneficiam de o clauză specială din partea Uniunii Europene.

Cântul de pe urmă al Lebedei

Întristată de durerea celor mulţi, Lebăda şi-a mutat cuibul şi cântul în lanurile cultivatorilor de zahăr. Ea presimte dezastrul dezrădăcinării şi a început să cânte prohodul dinaintea înhumării. S-ar putea să se întâmple încă din primăvară.

Mihai Dimitriu, directorul executiv al Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă din România, încearcă temerea că fermierii români vor renunţa definitiv la această cultură. Asta după ce străbunii şi părinţii lor au reuşit să-şi asigure subzistenţa timp de 130 ani pe seama acestei culturi. În anii ‘30, ei cultivau deja peste 25.000 ha, aprovizionând la capacitate maximă cele 13 fabrici de zahăr existente pe teritoriul României. Perioada lor de glorie avea să fie atinsă în anii ‘70-’80, când cultura a fost extinsă la 250.000 ha, iar producţia totală de sfeclă la 6,9 milioane tone. A fost o perioadă de muncă extrem de grea, dar în acele vremuri cele 33 de fabrici asigurau în totalitate consumul intern, ţintuit şi astăzi la 500.000 tone zahăr rafinat pe an.

După 1990, în marea lor majoritate aceste fabrici se dezvăluie privirii ca nişte relicve industriale atât de stranii, încât nu pot fi folosite nici ca obiecte de muzeu. Astăzi se mai află în funcţiune doar 8 fabrici, dintre care trei mai procesează zahăr din sfeclă. Cota lor de producţie pentru 2010 este fixată la 105.000 tone zahăr alb şi există şanse reale ca ea să fie depăşită datorită recoltelor bune prognozate de cultivatori. Este puţin totuşi, în comparaţie cu cererea pieţei. Dacă până mai ieri evoluţiile de pe piaţa cultivatorilor erau mai mult decât încurajatoare, astăzi avem în faţă colapsul.

Facilităţi legale

1. Sprijin la cultura sfeclei de zahăr în anul 1009:

Sprijin din fonduri europene, conform H.G. 1211/2009

– 71,12 euro/ha – plata unică pe suprafaţă;
– 186,76 euro/ha (142,12 = 44,64), plăţi naţionale complementare decuplate de producţie;
– 165,89 euro/ha – plata separată pentru zahăr.
Total = 423,77 euro/ha
423,77 x 4,218 (cursul euro) = 1788,309 lei

2. Sprijin la cultura sfeclei de zahăr în anul 2010 (estimat):

Sprijin din fonduri europene
– 83,17 euro/ha – plata unică pe suprafaţă (FEGA);
– 189,5 euro/ha – plata separată pentru zahăr (FEGA).

Pierdem o mare şansă

Organizaţiile care activează în sectorul zahărului au reuşit să facă din sfeclă una dintre cele mai rentabile culturi. S-a început cu asocierea producătorilor, ajungându-se la nivelul ţării ca suprafaţa medie a unei exploataţii să depăşească 17 ha. A urmat apoi sprijinul financiar substanţial primit din partea statului şi Uniunii Europene, care în 2009 ar fi trebuit să ajungă la aproape 424 euro/ha. Această schemă de sprijin cuprindea 71,12 euro/ha, plata unică pe suprafaţă, la care se adaugă 186,76 euro/ha plăţi naţionale complementare, decuplate de producţie. Fapt este că, pe lângă subvenţia europeană pe suprafaţă, cultivatorilor li s-a promis un sprijin bugetar de 30 lei/tonă, ceea ce la un randament de 40 tone, cât s-a obţinut în 2009, revenea o subvenţie de 12.000 lei/ha.

Din motive care la prima vedere s-ar părea că ţin de birocraţie, cultivatorii nu au încasat această ultimă subvenţie şi, după cum decurg ostilităţile, nu au nicio şansă s-o primească.

Această ultimă batjocură, cum o numesc ei, este cea care a umplut paharul amărăciunii într-atât încât sunt decişi să abandoneze, începând cu 2011, cultivarea sfeclei.

Cum şi de ce s-a ajuns la acest conflict economic, în umărul viitor al analizei revistei noastre.

Iosif POP

Organizarea Comună a Pieţei (OCP) în sectorul laptelui a funcţionat, până în 1984, ca un mecanism care încuraja realizarea de investiţii pentru creşterea producţiei. Producătorii contau pe creşterea constantă a preţurilor nominale pentru a-şi finanţa extinderea, încurajaţi fiind de creşterea anuală a preţului indicativ. Deşi se înregistrau atât o creştere a preţurilor nominale de producţie, cât şi o producţie excedentară masivă, pentru producători evoluţia pieţei era previzibilă, toate modificările de preţ aşteptate evoluând către o creştere. Situaţia pe piaţă astfel creată nu era nici stabilă, nici echilibrată, aceste caracteristici constituindu-se în obiective ale OCP abia odată cu introducerea cotelor de lapte în 1984.

Sistemul cotelor de lapte a limitat oferta şi a menţinut preţurile nominale la un nivel relativ ridicat şi stabil. Astfel, preţurile pentru laptele crud în UE nu au variat decât într-o mică măsură în perioada 1984-2007, comparativ cu perioada care a precedat introducerea cotelor, preţul nominal mediu estimat fiind de 29 de euro/100 kg în 2006.

Obiectivul de stabilitate a preţurilor a fost în mod global atins după 1984 şi a condus la stagnarea aproape completă a preţului indicativ, înainte de eliminarea sa în 2004.

Producătorii europeni de lapte beneficiază, în general, de preţuri mai ridicate decât cele obţinute de producătorii din Noua Zeelandă, dar inferioare celor obţinute de producătorii elveţieni. Preţurile europene sunt destul de apropiate de cele din SUA, dar beneficiază de o mai mare stabilitate.

Impactul inflaţiei

În termeni reali, preţul de producţie a laptelui a suferit o continuă erodare. Creşterea permanentă a preţului laptelui între anii 1970-1984 s-a produs pe fondul unei inflaţii generalizate. După 1984, perioada care a urmat introducerii cotelor de lapte, menţinerea preţurilor nominale de producţie maschează, în realitate, o diminuare destul de accentuată a preţurilor în termeni reali, astfel că, pentru o bună perioadă de timp, producătorii de lapte nu au beneficiat deloc de preţuri stabile în termeni reali.

Un „foarfece“ păgubitor

Preţul de consum al laptelui este în mare parte decuplat de preţul de producţie, după cum s-a demonstrat într-un studiu al Comisiei conform căruia, între începutul anului 2000 şi jumătatea anului 2007, preţurile nominale de consum pentru produsele lactate au crescut cu 17%, în timp ce preţul nominal plătit producătorului a scăzut cu 6%.

Datele Eurostat confirmă că, per ansamblu, preţurile de consum evoluează diferit faţă de preţurile de producţie. Între 1996 şi 2000, indicele preţurilor de consum care includea laptele, brânzeturile şi ouăle a rămas practic neschimbat, în timp ce indicele preţului la lapte plătit producătorilor a scăzut, pentru ca ulterior să crească din nou. Între 2000 şi 2007, preţurile de consum au crescut aproape linear cu aproximativ 15%. Pentru aceeaşi perioadă, indicele preţului la lapte plătit producătorilor a scăzut timp de cinci ani consecutiv, după care a cunoscut o creştere.

În sectorul laptelui, în timp ce preţurile plătite producătorilor de către fabricile de prelucrare a laptelui urmează îndeaproape evoluţiile de pe piaţa internaţională, preţurile plătite de consumatori sunt influenţate nu numai de costul materiei prime, dar şi de alţi parametri, precum costul energiei sau cel determinat de salarii.

Laptele, ca materie primă, are de fapt o influenţă relativ redusă asupra preţului de consum al produselor lactate, între 30 şi 50%, în funcţie de produse.

O altă caracteristică a sectorului european al laptelui este concentrarea semnificativă a întreprinderilor de prelucrare şi de distribuţie, ceea ce le poate conferi o poziţie predominantă în fixarea preţurilor.

Dana Măcriş

În aşteptarea unei recolte de grâu

Pe ansamblu, piaţa grâului a fost stabilă, preţul afişat fiind de 135 euro/tonă FOB Rouen, acesta pierzând cca. 1 euro/tonă faţă de cel înregistrat în săptămâna anterioară. Volatilitatea pieţei a fost ceva mai redusă ca urmare a începerii recoltatului în anumite zone producătoare din emisfera nordică. Primele rezultate ne indică un randament mai scăzut comparativ cu situaţia din anul anterior de piaţă. Este prematur, însă tragem anumite concluzii cu privire la nivelul recoltei. Numeroase cereri de ofertă au fost lansate, în ultima săptămână, în frunte situându-se Arabia Saudită, care a lansat oferta de achiziţie a cantităţii de 990.000 tone grâu de calitate, din care 880.000 tone din Germania, iar restul din Canada. Egiptul a lansat şi el o ofertă de 120.000 tone, cu livrare în perioada 21-31 iulie 2010.

Preţ bun pentru porumb

Preţul porumbului, negociat atât pe piaţa fizică cât şi pe cea la termen, a fost aproape de cel mai ridicat nivel, înregistrat la sfârşitul lunii mai 2010. Scăderea stocului de porumb, de la sfârşitul anului de piaţă, a dus la creşterea preţului porumbului, fiind un element de susţinere a acesteia. Se estimează că stocul de porumb la nivel european este cifrat la 4,9 milioane de tone, ceea ce permite creşterea preţului mai ales pe termen scurt. Precipitaţiile căzute şi temperatura în creştere au dus la crearea unor condiţii favorabile de dezvoltare pentru cultura porumbului. În continuare, este interesant de urmărit ceea ce se întâmplă cu balanţa porumbului pe continentul nord-american.

Piaţa orzului, în aceeaşi incertitudine

COCERAL estimează că producţia europeană de orz va fi de 55,34 milioane de tone, în scădere cu 2% faţă de recordul înregistrat în anul precedent de piaţă. Ucraina estimează o producţie medie de 2.679 kg/ha de pe primele suprafeţe recoltate. În cazul orzului pentru bere din varietatea Sebastian, preţul a fost de 139 euro/tonă, FOB Creil, acesta înregistrând o uşoară creştere, de cca 1 euro/tonă, comparativ cu preţul înregistrat în săptămâna anterioară. Seceta din primăvară a influenţat mărimea taliei, astfel încât se înregistrează diferite stadii vegetative chiar în interiorul aceleiaşi parcele.

Uleiurile vegetale, mai mult în stocuri decât pe piaţă

Piaţa uleiurilor vegetale a înregistrat câteva disparităţi în această săptămână. Uleiul de soia nu a avut o săptămână „înfloritoare“, deoarece China s-a arătat extrem de discretă pe piaţa importurilor, ceea ce a făcut ca stocurile de ulei să crească, în special în depozitele americane. În acest sens, activitatea de procesare a soiei nu se realizează la capacitatea maximă. Un alt motiv este reprezentat de taxa de 1 dolar/galon, în cazul producţiei de biodiesel din SUA.

Pretul florii-soarelui a profitat de menţinerea preţurilor celorlalte oleaginoase la un nivel destul de ridicat şi şi-a menţinut nivelul atins în săptămânile anterioare. Cultura de floarea-soarelui se prezintă bine în statele producătoare din Europa, beneficiind de precipitaţii consistente mai ales în ţările din estul european.

Prognoza pentru rapiţă nu este prea îmbucurătoare

Noi creşteri ale preţurilor oleaginoaselor au fost înregistrate în ultima săptămână în Europa, în special creşteri ale preţului rapiţei. Previziunile cu privire la bilanţul rapiţei pentru anul de piaţă 2010/11 sunt extrem de tensionate ca urmare a disponibilităţilor scăzute oferite de noua recoltă şi a consumului aflat în permanentă creştere. Creşterea preţului este pusă pe seama cererii mari venite din partea procesatorilor de rapiţă europeni care solicită cantităţi însemnate pentru producerea biodieselului. Ploile căzute în Canada duc de asemenea la diminuarea disponibilităţilor de marfă de pe piaţa internaţională a rapiţei. În ultima perioadă, importurile de ulei de rapiţă au fost realizate din statele din bazinul Mării Negre, pentru a se acoperi necesarul statelor europene.

Dumitru Daniel SANDU

A fost odată ca niciodată o industrie bine dezvoltată de creştere a porcului în România, cu mulţi fermieri. Astăzi nu mai este cazul. Am putea relua încă o dată motivele pentru care industria a ajuns la un astfel de minim, însă poate este mai util să ne concentrăm asupra situaţiei prezente şi a posibilităţilor viitoare.

Preţul, sub costul de producţie

De la începutul anului, crescătorii români au pierdut bani din cauza preţului de vânzare ce a scăzut sub limita costului de producţie.

Într-o astfel de situaţie critică, potenţată şi de lipsa totală a subvenţiei, o parte din fermieri, şi aşa puţini, au fost nevoiţi să lichideze efectivele de animale. Interesant de observat este faptul că la fel s-a întâmplat şi cu fermieri din alte ţări UE pe parcursul anilor 2008, 2009, şi în acest an efectivul de animale la nivel comunitar scăzând cu aproximativ 8%. Probabil ca o consecinţă, cei care au rezistat acestei perioade resimt, începând cu luna mai, o revigorare a preţului de vânzare a porcului în viu, respectiv carcasă. Acest lucru demonstrează încă o dată ciclicitatea în industria de creştere a porcului. Această ciclicitate este influenţată de faptul că în momentele profitabile investitorii sunt atraşi de sector şi, investind, cresc oferta, iar ca un mecanism invers proporţional preţul scade, uneori chiar sub costul de producţie, generând pierderi şi forţând unele afaceri spre insolvenţă – în acest moment cererea va excede oferta, iar preţul de vânzare va creşte iar (vezi grafic).

În ultimul timp, durata unui ciclu a scăzut, atingând extrema maximă şi minimă pe parcursul a trei ani.

Vindem cel mai ieftin porc din Europa

De observat că cererea populaţiei pentru carne nu a crescut, însă interesul procesatorilor autohtoni faţă de porcul românesc, da. Aceasta se datorează creşterii semnificative a preţului la carnea din import (cauzată de scăderea şeptelului de animale din UE), evoluţiei cursului valutar, dar şi faptului că producătorii români vând, în prezent, cel mai ieftin porc din Uniunea Europeană.

Pe termen scurt, considerând sezonul estival, este de aşteptat ca preţul de vânzare să nu scadă, iar costul de producţie să se micşoreze odată cu utilizarea în hrana animalelor a cerealelor din recolta 2010; astfel, fermierii vor putea beneficia de oportunitatea de recuperare a pierderilor suferite în prima jumătate a anului.

În căutarea unor scheme de subvenţionare

Statul poate, de asemenea, pune umărul la revigorarea industriei printr-o subvenţionare cu efect urmărit. Este adevărat că nu mai avem voie să subvenţionăm în mod direct sectorul, pentru a respecta principiul de liberă concurenţă (deşi noi nu avem permisiunea să exportăm carne de porc românească), însă sunt state care au găsit soluţii. Avem exemplul Irlandei, care tocmai a lansat o schemă de subvenţionare pentru bunăstarea animalelor în valoare de 29 milioane de euro. „Lansarea acestei scheme de ajutorare reflectă importanţa continuă pe care guvernul irlandez o acordă bunăstării animalelor din fermele noastre şi conformării tehnologiilor de creştere la standardele UE“, a declarat Brendan Smith, ministrul agriculturii din Irlanda. (sursa: www.thepigsite.com)

Un sistem asemănător de subvenţionare funcţionează şi în Ungaria. Germania, cel mai mare producător de porc european, sprijină, de asemenea, sectorul, oferind o subvenţie de 700 euro/ha crescătorilor care au în proprietate şi teren agricol.

Cu potenţialul României în agricultură, pare de neimaginat ca finalul poveştii porcului să nu fie ca în povestea „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Dar potenţialul în sine nu ţine loc facturii care trebuie plătită!

Involuţia efectivelor de porcine

La finele anului 1935, pe actualul teritoriu al României, erau înregistraţi peste 4 milioane de porci, din care 600.000 scroafe şi 1 milion de purcei. Cea mai mare încărcătură se înregistra în regiunea Timiş – Torontal, unde se creşteau peste 217.000 porci, respectiv jumătate din efectivele existente în judeţele din Câmpia Dunării.

În perioada celui de-al II-lea Război Mondial asistam la o decimare a efectivelor, acestea scăzând la 1,6 milioane capete, iar refacerea lor a durat mai bine de opt ani. Perioada de vârf a existenţei acestei specii avea să fie atinsă în 1984-1989, când în România se creşteau peste 14 milioane de porci, concentraţi în special în complexe tip industrial, de înaltă productivitate şi eficienţă.

În România anului 2008 se mai creşteau doar 6 milioane capete, din care aproape 5 milioane în gospodăriile populaţiei.

 Cătălin LĂPUŞTE,
Director general Belcrin Development

Unii zic că merge trebşoara asta, despre care vreau să vorbim acuma. Alţii, şi nu pot să afirm că sunt sceptici sau cârcotaşi, se plâng, dimpotrivă, că nu e rentabilă, că e chiar pretenţioasă şi cu dichis, că „toacă“ bani mulţi şi nu se merge pe profit. Cum, personal, nu

m-am ocupat cu aşa ceva, nu ştiu să spun că e astfel sau altminteri. Dar, pentru că pe piaţă există în permanenţă cerere, pentru că, până la urmă, în orice demers sunt şi avantaje şi dezavantaje, de ce să nu luăm în calcul şi această posibilitate, dacă tot ne gândim să facem, pe criza asta, ceva? Sunteţi curioşi? Păi, mai jos vorbim despre propunerea de azi.

Să spunem, scurt tratat despre…

Iniţial, vorbisem cu o cunoştinţă din Dâmboviţa – cu care am mai discutat şi în alte rânduri, dar fără să-i propun strict să scriu un articol – să-mi arate ciupercăria pe care o deţine împreună cu familia sa şi să îmi vorbească despre această, de ce nu, afacere. „Modestă, a ţinut să afirme în câteva rânduri, când am pus ţara la cale, modestă… Nu e ceva prosper şi de viitor. Nu e cine ştie ce. Nu e o afacere în adevăratul înţeles. Dar ne-am rodat în domeniu şi ne extindem“. Mă rog, se cam bat cap în cap afirmaţiile, dar nu e treaba mea. Când am vrut însă să plec într-acolo, cunoştinţa mea întâi n-a mai răspuns – multă vreme – la telefon, apoi mi-a zis că nu vrea să facă valuri „ca să pice ăia cu luatul a trei rânduri de piei de pe om“ – a se citi taxe – pe capul său. Deşi n-am înţeles întru totul acest punct de vedere, îl respect şi vă voi prezenta aici ce am aflat în alte dăţi de la persoana în cauză.

Şi, totuşi, este o afacere mare

În primul rând că, da, ciupercile merg şi pe piaţa de la noi din ţară, şi pe cele din afară. Nu spun că exportul e prea bine pus la punct, nici că nu se aduc ciuperci de la alţii la noi. Spun doar că ele, ciupercile, merg. Apoi că nu e nici foarte greu şi nici din cale afară de costisitor să se demareze o astfel de afacere. Pentru început, fără sprijin de la autorităţi, se poate începe pe plan restrâns. O ciupercărie se pune în mişcare pe deşeurile de la alte tipuri de ferme: paie, fân, iarbă şi frunze uscate, ba chiar şi bălegar şi găinaţ, toate purtând numele de compost. Din acestea, ciupercile se hrănesc şi tot pe acestea le folosesc ca suport organic.

O încăpere cel mai adesea întunecată, dar aerisită şi izolată termic, devine hala de producţie. Mai sunt sacii de plastic – aşa are persoana despre care vorbeam mai sus, dar se pot folosi şi rafturile – în care e pus compostul şi miceliul, adică sămânţa. În cel mult o lună, cu temperaturi adecvate, adică vreo 25°C, ciupercile sună din clopoţel să fie culese. Numai de pe un metru pătrat se pot recolta până la zece kilograme de ciuperci. Şi ele, ca în vorba populară cu apărutul după ploaie, tot se fac. Şi se fac… Numai bune de dus la supermarket. Când ciclul acesta se opreşte, adică după 40, 45 de zile, încăperea se sterilizează şi se pregăteşte pentru următorul. Cam trei cicluri pe an se pot obţine, în mod normal. Forţat, se ajunge şi la cinci.

Nu este chiar aşa de simplu

Se poate să fi prezentate destul de simplist operaţiile de cultivare a ciupercilor. E posibil să fie dificil de preparat compostul şi de găsit un miceliu bun, de respectat condiţiile de temperatură, umiditate, ventilaţie. Probabil este, mai ales la început, până se prinde şpilul, ceva bătaie de cap. Dar dacă sunt respectate toate cerinţele, chiar şi într-o pivniţă, se poate face, fără exagerări, treabă. Apoi, dacă aici e clar, trebuie pusă la punct desfacerea. Nu e lipsit de importanţă dacă se livrează direct unor lanţuri de magazine sau unor engrosişti, pentru că preţul diferă în aceste două cazuri. E de la sine înţeles că în primul dintre ele e mai avantajos. Măcar 8 lei pe kilogram, în situaţia ciupercilor sănătoase, e de colea? Şi mai e o chestiune care trebuie amintită: de acord, se importă masiv ciuperci de toate felurile, dar piaţa poate absorbi şi producţia internă. Lumea, de oriunde ar fi ea, nu zice nu unor preparate din ciuperci.

Sprijin financiar

Capitolul finanţare l-am lăsat special la urmă. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate ajuta doritorii de cultivat ciuperci cu sprijin financiar prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“. Fermierii pot beneficia, fără să ramburseze aceşti bani, de 50% din valoarea maximă eligibilă a proiectului. Pentru diferenţă pot apela la Fondul de Garantare a Creditului Rural, prin Programul „Fermierul“. Sau, desigur, fiecare cum se descurcă. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect finanţat prin Măsura 121 este de două milioane de euro. Însă se poate realiza o afacere prosperă şi cu mult mai puţin. Persoanele care au sub 40 de ani pot beneficia de un procent suplimentar de 5%.

Acestea fiind zise, poate că e momentul pentru demarare. Un beci, o casă veche, o altă încăpere ne aşteaptă pe toţi.

Nina MARCU

Realizarea producţiei de fructe implică valorificarea acesteia competitiv şi la un preţ care trebuie să acopere cheltuielile de producţie. Pentru ca o livadă să devină rentabilă ea trebuie să realizeze producţii mari, din soiuri care se cer pe piaţă şi pentru care se munceşte, cu cheltuieli mari, un an întreg. Dar ce te faci când ai producţie multă, care în unii ani se strică stând pe stoc, în condiţii necorespunzătoare, fapt ce te obligă să vinzi chiar în pierdere? Aşa se întâmplă uneori cu prunele, caisele dar mai ales cu cireşele, fructe perisabile care nu pot fi depozitate în şoproane mai mult de o zi.

Valorificarea a fost şi a rămas o problemă

De-a lungul anilor, inginerul Petre Eremia  a construit patru depozite cu frig în judeţul Buzău, care funcţionau greoi, cu cheltuieli mari, necesitând personal mult. În plus, de multe ori nici nu puteau pregăti marfa la parametrii necesari, prerăcirea făcându-se adesea direct în maşini, mai ales atunci când livrau la export.

În anul 2004, când în livada de la Lacu Rezi, pe care o administrează în prezent, nu avea depozit, fructele se pregăteau în câmp şi erau livrate la piaţă în ziua recoltării, la preţul zilei. Cireşele, caisele şi prunele destinate exportului erau sortate tot în câmp şi prerăcite în maşina frigorifică pe care, în cel mai fericit caz, o încărcau într-o zi, de multe ori chiar două. Realiza pe atunci peste 400 t de caise, 200 t de prune şi 100 t de cireşe, iar dacă ar fi avut la acea vreme depozit, atunci valoarea obţinută la vânzare ar fi fost dublă.

Anual, la apariţia prunelor, preţul de valorificare este cu mult sub cel de producţie, cel puţin pe plan intern. La export însă se asigură preţuri mai bune. Soluţia este păstrarea fructelor în depozit până la deblocarea pieţei, atât cea internă cât şi cea externă, lucru care se întâmplă de regulă în prima decadă a lunii octombrie, când, la prune de exemplu, preţurile sunt duble faţă de momentul recoltării.

Cu nimic mai prejos decât în Occident

La ferma de la Lacu Rezi, Cristi şi Petre Eremia, tatăl şi fiul aşadar, au realizat un depozit de frig performant, construit după un proiect olandez, la care constructorul asigură şi service-ul necesar. Acesta este complet automatizat, toate comenzile şi toţi parametrii fiind reglaţi direct prin calculator.

Acum, la caise întreaga marfă se vinde după ce în prealabil a trecut prin depozit, timpul de staţionare şi temperatura fiind diferite: 6°C pentru marfa livrată la intern şi 3°C pentru cea care merge la export. Interlocutorii ne spun cu mândrie că „negustorii“ lor au fost foarte mulţumiţi de marfa răcită înainte, iar clienţii externi i-au felicitat. Fapt este că depozitul cu frig schimbă complet posibilităţile de valorificare.

Astfel, cireşele şi caisele pot fi ţinute în celule 20-25 de zile după recoltare, prunele şase săptămâni, până când preţul de vânzare creşte, iar merele între 5 şi 8 luni, până în aprilie sau chiar iunie anul următor.

Dotarea, la nivel mondial

Depozitul cu frig construit de SC Comly SRL a fost realizat într-un şopron vechi, cu materiale speciale, ventilatoare şi agregate frigorifice, toate aduse din Italia. Conceput pentru derularea a 2.000 de tone de fructe livrate după recoltare, depozitul are o capacitate de păstrare, peste iarnă, de 200 tone de mere. Este alcătuit din şase compartimente: primul, fără frig, care se foloseşte pentru paletizarea lădiţelor aduse din câmp; urmează camera de prerăcire cu o capacitate de 16 tone unde se aduce marfa din câmp la o temperatură de 30-40°C şi se prerăceşte la 10°C în patru ore; de aici paleţii cu lădiţele de fructe trec în sala de sortare, unde se pregătesc şi se ambalează fructele în funcţie de cerinţe, aici temperatura fiind constant de 10°C. Fructele astfel pregătite trec în ultimele două compartimente unde are loc răcirea la 1-3°C sau, cum este cazul merelor, păstrarea peste iarnă.

Depozitul construit de inginerul Eremia a costat 90.000 de euro, din care 70.000 au fost asiguraţi de guvernul olandez. Ar mai fi de precizat că, pentru a nu se strica, fructele trebuie să fie libere de boli şi dăunători, în caz contrar investiţia fiind nejustificată. Cheltuielile realizate se pot recupera din primul an, de aceea fermele care au minim 20 ha de livadă comercială trebuie să aibă un astfel de depozit, de dimensiuni mai mari sau mai mici, important fiind să respecte principiile amintite.

Valentina ŞOIMU

Field Day-ul desfăşurat la Măicăneşti, în judeţul Vrancea, a evidenţiat eficacitatea simbiozei între o tehnologie performantă şi o genetică de valoare, oferite de NaturEVO, respectiv Biocrop, reprezentant exclusiv al companiei germane DSV în România.

Defăşurat pe domeniul Avicola Focşani, Field Day-ul NaturEVO a reunit la Măicăneşti, aproximativ cincizeci de participanţi. Evenimentul a fost deschis de directorul general al NaturEVO, Ioan Enoiu, care a expus esenţa parteneriatului cu Biocrop, reprezentant exclusiv DSV.

„V-am invitat astăzi aici să vedeţi un parteneriat de valoare. Suntem într-un lot demonstrativ de rapiţă cu hibrizi de la firma DSV. Noi am început să dezvoltăm cu Biocropul o colaborare foarte fructuoasă în care dumnealor vin cu o genetică de o valoare deosebită, iar Naturevo vine cu tehnologiile care sunt adaptate pentru condiţiile din România

Sloganul nostru nou este «Noi ne bazăm pe cunoaştere»“, a precizat Ioan Enoiu.

Evenimentul în câmp a continuat cu prezentarea de către Mihai Moraru, director marketing & comercial Biocrop, a şase seminţe hibrid de rapiţă DSV, după care Gheorghe Preda, şeful sectorului agricol de la Avicola Focşani, a prezentat tehnologia utilizată pentru cultura de rapiţă pe suprafaţa cultivată cu respectivii hibrizi.

„Nu ne oprim aici“

În finalul „Field Day-ului“ de la Măicăneşti, directorul de marketing al NaturEVO, Rodica Zidaru, a conturat pentru Lumea Satului câteva dintre proiectele imediate ale firmei pe care o reprezintă:

„Nu ne oprim aici. Avem şi partea de horticultură, loturi demonstrative în care urmărim acţiunea şi eficienţa unor produse nou apărute în piaţă pe care le-am inclus în programele noastre de combatere integrată pe care le intitulăm FLEXITECHagro. La cereale păioase şi la porumb am încercat să probăm noi hibrizi MTI de la producătorul Dow, ale căror rezultate le vom urmări în perioada următoare. Având în vedere că suntem distribuitori atât de pesticide, cât şi de seminţe, mergem pe ideea de parteneriat cu furnizorii noştri, în acest caz furnizorul de seminţe DSV, reprezentat în România de Biocrop. Rămânem la convingerea că o sămânţă performantă solicită o tehnologie pe măsură şi atunci calitatea seminţei nu poate fi pusă în valoare decât utilizând un program tehnologic performant care se numeşte FLEXITECHagro.“

„Noi trebuie să facem o tehnologie echilibrată. Niciun hibrid nu va da producţie dacă nu aplicaţi tehnologia corectă. Foarte importante sunt şi pregătirea solului, utilizarea raţională a fertilizanţilor, nutriţia echilibrată. Uitaţi-vă foarte mult la calitate“ – Ioan Enoiu, director general NaturEVO.

La rândul său, Mihai Moraru, director marketing & comercial, a precizat că Biocrop vizează, pentru perioada imediat următoare, organizarea altor manifestări de gen. „Vizăm organizarea unui eveniment similar la Brăila, unde sperăm să putem şi recolta. Oricum, sunt mulţumit că ceea ce ne-am propus pentru Field Day-ul de la Măicăneşti am realizat în mare parte.“

Camelia MOISE

În cadrul evenimentului denumit generic Ziua Rapiţei Euralis, desfăşurat la Pogoanele, în judeţul Buzău, a avut loc o prezentare a hibrizilor de rapiţă de toamnă sub deviza „Vă cultivăm încrederea“. Cu acest prilej, Florin Constantin – country manager România-Bulgaria, Roger Catala, director general al Diviziei de Seminţe, şi Dan Maftei, director tehnic şi marketing, au reliefat proprietăţile hibrizilor de rapiţă de toamnă Euralis, garanţie a profiturilor consistente.

O audienţă selectă

Evenimentul Euralis de la Pogoanele a debutat cu expunerea realizată într-un lot demonstrativ de către Dan Maftei, director tehnic şi marketing, în prezenţa a numeroşi fermieri, reprezentanţi la vârf ai instituţiilor din domeniul agriculturii, precum şi distribuitori zonali de profil. „Suntem prima companie care a înscris un hibrid de rapiţă de toamnă în Catalogul European“, a punctat Dan Maftei, evidenţiind apoi câteva dintre punctele forte ale „eroilor rapiţei în România“: toleranţa la frângere, capacitatea de a folosi la optim elementele nutritive din sol, capacitatea de a ramifica puternic şi de a produce multe silicve pe ramificaţiile secundare şi terţiare.

Elita franceză

Ziua Rapiţei a strâns la graniţa dintre Buzău şi Brăila nume sonore ale societăţii franceze Euralis Semences. Florin Constantin, country manager România-Bulgaria, le-a fost ghid colegilor săi din Hexagon: Pierre Couderc, director general al Grupului Euralis şi al Cooperativei Euralis, managerul uneia dintre cele mai mari Cooperative din Franţa, cu 15.000 de fermieri afiliaţi şi 1,5 miliarde de euro cifra de afaceri anuală, şi Roger Catala, director general al Divizei de Seminţe. „Mulţumesc echipei Euralis, dar şi dumneavoastră pentru prezenţă şi, sper, şi pentru business-ul pe care îl vom face împreună. Sunt produse de cel mai înalt nivel pe care eu aş fi onorat să le cultivaţi“, a menţionat Florin Constantin.

„N-am mai văzut aşa ceva“

Printre participanţii la evenimentul organizat de echipa Euralis la Pogoanele s-a numărat şi fermierul Gheorghe Toma din localitatea călărăşeană Modelu, care a împărtăşit participanţilor la simpozion experienţa utilizării hibrizilor Euralis. „Vă recomand să luaţi această sămânţă pentru că e ceva deosebit. Până acum nu am mai văzut aşa ceva. Tot ce a intrat în pământ a răsărit dintr-o dată. Suntem extrem de mulţumiţi de aceste seminţe“, a afirmat Gheorghe Toma.

Punctele forte ale Euralis Semences

Divizie a Grupului Euralis, societatea franceză Euralis Semences este unul dintre liderii pieţei în domeniul producţiei de seminţe în Europa.

În fiecare an, 300.000 de fermieri europeni seamănă peste 3 milioane de ha cu seminţe conţinând genetica Euralis Semences. Printre punctele forte ale Euralis Semences se numără:

- o gamă completă de seminţe hibride de porumb, floarea-soarelui, rapiţă, sorg şi soia;
- liderul pieţei pe segmentul rapiţei de toamnă hibride în România în ultimii 5 ani;
- 3 uzine de ultimă generaţie de procesare şi condiţionare a seminţelor în Europa.

Liderii rapiţei în România

Numiţi într-un mod expresiv „eroii rapiţei în România“, hibrizii Euralis au fost prezentaţi pe rând, in extenso, participanţilor la seminar.

Es Mercure (hibrid semidardiv)
Aduce vestea bună a profitului
Mercur este zeul fertilităţii, dar şi cel mai performant hibrid de rapiţă de toamnă.

Elemente agrotehnice  de referinţă
- profil fitosanitar şi fiziologic foarte bun;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- are o dezvoltare rapidă în toamnă;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- conversie excelentă a nutrienţilor în biomasă şi producţie;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (393 de silicve/plantă).

Es Centurio (hibrid semitimpuriu)
Învingător prin conţinutul ridicat de ulei
Este soldatul de elită care luptă şi câştigă inteligent.

Proprietăţi
- profil fitosanitar şi fiziologic foarte bun;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- extraordinar de viguros la răsărire;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (364 de silicve/plantă).

Es Neptun (hibrid semitimpuriu)
Navigare fără grijă către recolte bogate

Date de referinţă
- profil fitosanitar şi fiziologic excelent;
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (2.211 de seminţe/plantă).

Es Danube (hibrid semidardiv)
Un fluviu de productivitate

Însuşiri
- extrem de tolerant la Phoma;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intem
- rezistenţă la frig deosebit de bună;
- stabilitate şi adaptabilitate în toate zonele de cultură;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (2.226 de seminţe/plantă).

Es Alonso (hibrid semitimpuriu)
Finish rapid pentru producţii record

Este primul hibrid de rapiţă de toamnă de Formula 1.
- deosebit de tolerant la Sclerotinia;
- capacitate foarte bună de ramificare şi lăstărire;
- dezvoltare rapidă în toamnă;
- toleranţă excelentă la scuturare, în caz de intemperii, şi la recoltat;
- perioadă lungă de înflorire pentru o mai bună polenizare;
- cantitate foarte mare de silicve şi seminţe pe plantă (330 de silicve/plantă).

Camelia MOISE

MAP – Maşini Agricole Performante SRL, unicul importator autorizat de tractoare Same Deutz Fahr pentru România, are în desfăşurare programul individual RABLA care se extinde pe 6 modele de tractoare cu putere de lucru diferite, în funcţie de necesităţile tuturor agricultorilor.

Singurul program care dublează valoarea rablei tale!

Mauro Frola, preşedinte MAP:

„Cunoscând îndeaproape problemele concrete cu care se confruntă agricultorii din România, am decis să facilităm achiziţionarea de tractoare Same şi Deutz Fahr prin programul individual RABLA derulat de MAP, făcându-l accesibil atât pentru persoanele juridice cât şi pentru cele fizice.

Astfel, programul nostru are în componenţă două categorii diferite de tractoare:

– prima se adresează agricultorilor cu suprafeţe mici de teren, care au nevoie de tractoare de până la 95 CP. Aceştia primesc la achiziţionarea tractorului un bonus din partea noastră de 6.000 euro.

– cea de-a doua categorie se adresează agricultorilor cu suprafeţe extinse de teren, care necesită tractoare de peste 95 CP şi care primesc un bonus de 8.000 euro.

Însă, luând în considerare situaţia dificilă cu care se confruntă agricultorii români, am decis să sprijinim atât personele fizice cât şi cele juridice, care doresc să achiziţioneze tractoarele noastre, cu un program extrem de atractiv de finanţare cu o dobândă de doar 4,8%, oferit de MAP în colaborare cu INTESA SANPAOLO LEASING, acest lucru fiind valabil pentru toate categoriile de tractoare achiziţionate prin programul RABLA desfăşurat individual de către MAP.

Doar în acest fel considerăm că putem veni cu adevărat în sprijinul agricultorilor!“

TRACTOARELE SAME DEUTZ FAHR PARTICIPANTE LA RABLA:

TIGER 60-70 DT şi AGROLUX 60-70 DT

Modele extrem de uşor de utilizat, simple şi foarte intuitive. Acestea sunt pricipalele caracteristici disctinctive ale gamelor de tractoare Same Tiger şi Deutz Fahr Agrolux. Disponibile în două modele 60 şi 70 DT, acestea reprezintă combinaţia perfectă între raportul calitate/preţ. Aceste modele se pretează atât în fermele mici cât şi în cele medii şi mari.

Caracteristici generale:

Tiger 60 DT

Motor Euro II, în 3 cilindrii, putere maximă 55 CP. Capacitate rezervor combustibil, 70 litri. Schimbător sincronizat. Răcire cu lichid/ulei. Blocare diferenţial anterior şi posterior. Unghi de viraj 55°.

Tiger 70 DT

Motor Euro II, în 3 cilindrii, turbo. Putere maximă, 70 CP. Capacitate rezervor combustibil, 70 litri. Schimbător sincronizat. Răcire cu lichid/ulei. Blocare diferenţial anterior şi posterior. Unghi de viraj, 55°.

Agrolux 60 DT

Motor Euro II, în 3 cilindri, turbo. Putere maximă, 55 CP. Capacitate rezervor combustibil, 70 litri. Răcire cu lichid/ulei. Blocare diferenţial anterior şi posterior. Unghi de viraj 55°. PTO posterior independent.

Agrolux 70 DT

Motor Euro II, în 3 cilindri, turbo. Putere maximă, 70 CP. Capacitate rezervor combustibil, 70 litri. Schimbător sincronizat. Răcire cu lichid/ulei. Blocare diferenţial anterior şi posterior. Unghi de viraj 55°.

LASER 110 DT-150 DT şi AGROTRAC 110 DT-150 DT

Gama de tractoare Same Laser şi Deutz-Fahr Agrotrac sunt proiectate şi construite pentru a satisface o gamă largă de cerinţe agricole, aceste modele fiind productive şi versatile, perfect capabile atât de a prelucra cele mai dificile tipuri de soluri cât şi pentru utilizarea în ferme în diferite scopuri.

Acestea asigură o eficienţă maximă în toate condiţiile de lucru, în timp ce construcţia ergonomică a acestora face aceste tractoare uşor de utilizat chiar de la început.

Laser 110 DT

Motor Euro II în 6 cilindri. Putere maximă – 102,5 CP. Răcire cu lichid/ulei. Capacitate rezervor combustibil, 175 litri. Inversor sincronizat. Unghi de viraj, 50°. Comenzi electrohidraulice pentru blocarea diferenţialului anterior şi posterior.

Laser 150 DT

Motor Euro II în 6 cilindri. Turbo intercooler. Putere maximă, 156 CP. Răcire cu lichid/ulei. Capacitate rezervor combustibil, 130 litri. PTO posterior cu servocomandă hidraulică. Unghi de viraj 50°. Blocarea diferenţialului anterior şi posterior. Ataşare în 3 puncte cu stabilizatori telescopici.

Agrotrac 110 DT

Motor Euro II în 6 cilindri. Putere maximă –

102,5 CP. Răcire cu lichid/ulei. Capacitate rezervor combustibil, 175 litri. Inversor sincronizat. Unghi de viraj, 50°. Comenzi electrohidraulice pentru blocarea diferenţialului anterior şi posterior.

Agrotrac 110 DT

Motor Euro II în 6 cilindri. Turbo intercooler. Putere maximă, 156 CP. Răcire cu lichid/ulei. Capacitate rezervor combustibil, 130 litri. PTO posterior cu servocomandă hidraulică. Unghi de viraj, 50°. Blocarea diferenţialului anterior mecanic posterior. Ataşare în 3 puncte cu stabilizatori telescopici.

Raluca FLUIERAŞ