Agro BUSINESS

Bugetul de stat pe 2010 a trecut de chinurile facerii prin Parlament precum gâsca prin apă, în sensul că miile de amendamente aduse de comisiile parlamentare au rămas fără ecou. Pentru că nu există surse de finanţare, deci bani! În plen au fost 192 de voturi pentru şi 138 împotrivă, iar 95% dintre amendamentele propuse au fost respinse.

Bugetul naţional pentru acest an este unul de supravieţuire. Nu mai există priorităţi economice. Accentul este pus pe asigurarea sumelor necesare plăţii salariilor din sistemul public, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale. Acestea însumează peste 110 miliarde de lei, adică peste 50% din cheltuielile totale ale statului, care se ridică la 200 miliarde de lei.

În cazul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a fost respins cel mai important amendament, şi anume suplimentarea cu 2,1 miliarde lei pentru sprijinirea producătorilor agricoli, la o diferenţă de 10 voturi. (137 pentru şi 147 împotrivă). Astfel, valoarea rămâne neschimbată, de 9,087 de miliarde de lei, respectiv 1,69% din PIB.

Parlamentarii au adoptat un amendament, potrivit căruia se autorizează MADR să ceară o derogare de la Comisia Europeană pentru acordarea unor ajutoare de stat. În cazul avizării favorabile, bugetul ar urma să fie suplimentat, la o rectificare viitoare, cu aproximativ 1,8 miliarde de euro.

Construcţia bugetului de stat are în calcul o creştere economică de 1,3%. Veniturile bugetare sunt de 30% din PIB, cererea internă mai mare cu 1,4%, iar consumul individual al populaţiei, cu 3%. Rata şomajului este prognozată la 7,3%, iar rata medie anuală a inflaţiei, la 3,7%.

Noul buget naţional stabileşte la venituri 66,65 de miliarde de lei, iar la cheltuieli 101,678 de miliarde de lei, cu un deficit de 35,024 de miliarde de lei. Deficitul bugetului general consolidat pentru 2010 reprezintă 5,9% din PIB, cu 1,4% din PIB mai mic decât în 2009.

Impozitul forfetar rămâne în vigoare, iar cel pe veniturile microîntreprinderilor dispare. Impozitul general rămâne la 16%, iar cel pe drepturi de autor la 10%. Nici TVA nu-şi schimbă valoarea de 19%.

Agricultura are buget, dar nu are bani

Iniţial, bugetul Agriculturii pentru 2010 a fost calculat la 7,5 miliarde de lei, din care puţin peste 5,4 miliarde de lei erau alocaţi pentru Agricultură, Silvicultură, Piscicultură şi Vânătoare. Însă, cum Silvicultura şi Vânătoarea au trecut la Ministerul Mediului, sumele s-au redus cu 200 milioane de lei. Una peste alta, la Ministerul Finanţelor a fost prezentat un proiect de buget care prevedea 7,287 miliarde de lei. La această sumă s-au adăugat 1,8 miliarde de lei, contravaloarea ajutoarelor de stat neachitate în 2009. Aşa s-a ajuns în final la 9,087 miliarde de lei.

Surse de finanţare

Bugetul MADR are următoarele surse de finanţare:

- buget de stat (cheltuieli de personal, întreţinere şi funcţionare, capital şi ajutoare de stat acordate producătorilor agricoli din fonduri naţionale) – 3.366,2 milioane de lei (0,62% din PIB);

- buget de stat (cheltuieli care în momentul recuperării de la UE se constituie ca venit al bugetului de stat, destinate prefinanţării şi cofinanţării fondurilor externe nerambursabile aferente FEGA, FEADR şi FEP) – 1.979,33 mil. lei (0,36 % din PIB);

- avansul acordat de UE pentru finanţarea programelor PNDR şi POP – 1.835,00 mil. lei (0.34% din PIB);

- împrumut acordat MAPR de către MFP din venituri din privatizare, pentru prefinanţarea schemei de plăţi pe suprafaţă pe anul 2009 – 1.800,00 mil. lei (0,32% din PIB);

- venituri proprii din fondul de ameliorare a fondului funciar agricol – 16,26 mil. lei (0,03 % din PIB);

- fonduri externe rambursabile – împrumuturi externe de la BIRD, destinate finanţării unităţilor de management al proiectului Modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere în Agricultură şi proiectului Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de irigaţii – 90,89 mil. lei (0,02% din PIB).

Destinaţia finanţării

Fondurile bugetare pentru 2010 au următoarea destinaţie:

- funcţionarea instituţională (cheltuieli de personal, întreţinere şi funcţionare, inclusiv cheltuieli de investiţii) – 962,1 mil lei;
- ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, inclusiv finanţarea programului de stimulare a exportului şi a despăgubirilor acordate în caz de calamităţi naturale – 2.036,5 mil. lei;
- finanţarea, cofinanţarea şi prefinanţarea, precum şi decontarea cheltuielilor neeligibile aferente formelor de sprijin acordate producătorilor agricoli în anul 2010 din fondurile comunitare FEGA, FEADR şi nFEP – 5.614,3 mil. lei;
- finanţarea activităţii de cercetare, inclusiv a programului de cercetare sectorială – 145,0 mil. lei;
- finanţarea de proiecte din fonduri externe rambursabile (UMP Irigaţii şi UMP Makis) – 90,9 mil. lei;
- finanţarea rentei viagere aferente anului 2009 – 83,0 mil. lei;
- investiţii pentru modernizarea infrastucturii sistemelor de irigaţii – 90,0 mil. lei;
- finanţarea funcţionării şi dezvoltării sistemului antigrindină, inclusiv fonduri destinate prevenirii inundaţiilor – 21,4 mil. lei;
- finanţarea lucrărilor de redare în circuitul agricol a terenurilor degradate şi poluate – 16,3 mil. lei;
- alte acţiuni (dobânzi la credite externe, comisioane bancare, cotizaţii internaţionale) – 28,2 mil. lei.

Programul Fermierul

Anul acesta, Programul Fermierul are prevăzute 222,299 mil. lei pentru stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, FEADR, prin preluarea riscului de creditare de către:

- fondurile de garantare (Legea nr. 218/2005) şi garantarea Măsurii 322 din PNDR, finanţare beneficiari publici – 82,341 mil. lei;

- OUG nr. 59/2006 (SAPARD românesc) -139,958 mil. lei.

Restanţe din 2009

Din cele circa 3,4 miliarde de lei angajamente ale anului 2009, bugetul pe anul 2009 nu a acoperit decât aproximativ 1,59 de miliarde de lei. Diferenţa de 1,81 miliarde lei este acoperită din bugetul aprobat MADR pe anul 2010.

Sectorul zootehnic urmează să încaseze 1.056,53 mil. lei.
În sectorul vegetal au rămas neachitaţi 500,63 mil. lei.
Sectorul irigaţii mai are de încasat 112,00 mil. lei.

 Traian DOBRE

Nu este o exagerare cu iz patriotic, ci un adevăr de care vă puteţi convinge sorbind din licoarea rubinie a lui Zetea, pe care o găseşti în marile restaurante din România. De la o vreme, faima ţuicii fabricate de Zetea, într-una dintre cele mai moderne distilerii din România, a depăşit hotarele ţării şi este de aşteptat ca nu peste mult timp să devină un brand mondial.

Specialiştii în materie, cu deosebire degustătorii de tărie, susţin că sunt puţine distilate în lume atât de valoroase ca ţuica lui Zetea. Participând pentru prima dată la Concursul Mondial al distilatelor naturale, Bruxelles, Zetea a obţinut medalia de argint pentru licoarea sa rubinie. Asta se întâmpla în anul 2001. De atunci şi până acum, Zetea a lucrat mult la perfecţionarea procesului tehnologic şi cu deosebire pentru ridicarea activităţii de marketing la nivelul cerinţelor internaţionale.

Dovada este faptul că astăzi ţuica lui Zetea se găseşte mai ales în reţeaua restaurantelor de lux. Şi nu oricum, ci la un preţ care depăşeşte băuturile străine importate în România.

Pălinca transilvăneană, o replică la otrăvurile alchimiştilor

În părţile Sătmarului, fabricarea pălincii pare a fi un cult. Nicăieri în ţară nu s-a dezvoltat o „mişcare“ atât de mare pentru producerea şi îmbunătăţirea acestei băuturi ca aici. Fiecare zonă, inclusiv cea de câmpie, încearcă să-şi dovedească întâietatea în materie de palincă. Concursurile judeţene şi interjudeţene au menirea de a face din pălinca sătmărenilor o marcă de referinţă pentru întreaga Transilvanie.

Disputa este mare, pentru că în competiţie se află pălincarii bihoreni, sălăjeni, maramureşeni şi bistriţeni. Îmbucurător este că aria producătorilor de băuturi naturale din fructe se extinde, iar producţia acesteia are darul să înlăture de pe piaţă o bună parte a spirtoaselor nocive.

Metamorfoza prunelor

Pentru a explica metamorfoza „prunelor albastre“, culese din pomii bătrâni crescuţi în vatra localităţii Medieşu Aurit, în licoarea rubinie a lui Zetea ar trebui să decriptăm reţeta de fabricaţie. Încercarea este imposibilă, pentru că Silviu Zetea este o persoană foarte binevoitoare în a da explicaţie turiştilor care-l vizitează, inclusiv gazetarilor, dar numai până la un punct. Adică până la secretul reţetei de fabricaţie. Când îl întrebi care ar fi acesta, el zâmbeşte jovial şi te invită la un pahar de degustare. Desfătarea are loc într-o sală de protocol ce te duce cu gândul la cramele de lux, unde Zetea îţi povesteşte totul. Cum lasă prunele să se supracoacă în pom, cum şi cât le ţine la fermentat, cum le introduce în cazanul său tradiţional de fierbere cu foc direct. În explicaţiile sale, el vorbeşte de caracterul manufacturier al producţiei într-un proces de distilare obişnuit la prima vedere.

Pentru omul de rând, producerea ţuicii nu pare nimic obişnuit. Acelaşi cazan de aramă la suprafaţă, acelaşi circuit al descompunerii borhotului în ţuică de la prima distilare. Una dintre noutăţile sale o reprezintă serpentina de răcire a vaporilor alcoolici care este din inox şi nu din aramă, cum se obişnuieşte.

Secretul de fabricaţie începe totuşi în faza de distilare, dar mai ales în faza maturării ţuicii. Distilatul lui Zetea este incolor, dar devine rubiniu după cele 10-12 luni păstrat în butoiul de stejar.

În schema de personal a firmei lui Zetea nu figurează niciun oenolog, semn că atribuţiile acestuia şi le asumă Zetea. Lângă el se află şi fiul său, student în probleme de marketing, fapt ce lasă să se înţeleagă că rubiniul lui Zetea de Transilvania va dăinui multă vreme de acum încolo, cel puţin în forma actuală. În paranteză fie spus, familia Zetea face palincă de 100 de ani şi se pare că la fiecare generaţie ea a cunoscut transformări calitative care i-au asigurat întâietatea în zonă.

„Piaţa mea este România“

Prin metode simple, dar corecte, Zetea a reuşit să cucerească piaţa de lux a distilatelor naţionale. Pentru el, marea provocare o reprezintă imposibilitatea de a satisface cererile venite din partea beneficiarilor, care cresc spectaculos. În condiţiile de criză ale anului trecut, vânzările au sporit cu 50%, iar cererea este în creştere.

Mai nou, rubiniul său are o căutare foarte mare pe „piaţa diplomatică“ a României. Aproape că nu există manifestare oficială externă, unde să nu fie pe masă ţuica lui Zetea, îmbuteliată în ambalaje de sticlă ce iau faţa băuturilor occidentale de lux.

Încă de la început, Zetea a înţeles că reuşita este legată de o politică de marketing care să pună în valoare faima produselor sale. Pentru a fi cunoscut, el şi-a dus produsele la faţa locului. Adică în restaurantele de lux,

acordându-le posibilitatea de a le vinde la preţuri promoţionale. Nu mică i-a fost mirarea când s-a văzut în faţa unor comenzi la care răspunde astăzi cu multă greutate. Primii parteneri au prioritate în aprovizionare, dar preţul este acelaşi pentru toţi beneficiarii.

Fiind cuprins într-un program turistic transfrontalier, Zetea are şansa de a-şi prezenta produsele străinilor care-l vizitează, tocmai la el acasă. Conştient că România duce lipsă de produse reprezentative ce pot fi oferite în străinătate, Zetea răspunde oricărei comenzi din partea românilor care călătoresc prin lume.

Afacerea lui Zetea este una de familie. Deci, nu foarte mare ca dimensiune, dar impresionantă în planul impactului comercial. Poate chiar din 2010, afacerea sa se va diversifica prin asimilarea unei activităţi de agroturism organizat.

I. POP, Mihaela GHIŞA

În industria alimentară, dacă încasarea TVA s-ar face la sfârşitul ciclului comercial, evaziunea fiscală ar putea fi redusă cu aproximativ un miliard de euro – consideră patronatele din domeniu. Liderii Rompan, Romalimenta şi ai Federaţiei din Industria Alimentară s-au întâlnit recent cu Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, căruia i-au solicitat introducerea metodei taxării inverse, ca modalitate de reducere a pieţei negre. Menţionăm că, la ora actuală, taxa se încasează fracţionat, pe tot parcursul ciclului comercial.

„Noi am propus ministrului agriculturii o taxare inversă în industrie, care presupune încasarea TVA abia la sfârşitul ciclului. Această taxă ar putea elimina piaţa neagră din domeniu. Aşa cum se încasează TVA în acest moment, în fiecare etapă a ciclului de fabricaţie, taxa pe valoarea adăugată duce la creşterea preţului alimentelor.

Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie – Rompan, a explicat ce înseamnă TVA invers: „Agricultorul vinde morarului grâu fără TVA. Morarul vinde făină brutarului, fără TVA. La rândul lui, brutarul vinde pâinea la magazin tot fără TVA, iar vânzătorul încasează TVA, pe care o plăteşte la stat.“

Urmează simularea

În opinia lui Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, producătorii de alimente pot rămâne cu bani pentru alte investiţii şi pentru dezvoltarea activităţii dacă nu vor mai plăti TVA fracţionat. Tot el a mai atras atenţia că evaziunea fiscală este undeva la 50% în producţia de carne, pâine, legume sau fructe.

Reprezentanţii patronatelor au spus că va fi realizată o simulare a taxării inverse, cu scopul creării unui act normativ corect, care să aducă beneficii consumatorului final.

Traian DOBRE

DuPont România, filială a companiei cu acelaşi nume cunoscută la nivel internaţional pentru calitatea şi durabililtatea produselor sale, continuă să vină în întâmpinarea nevoilor sistemului medical românesc printr-o nouă donaţie făcută Institutului Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni.

Vineri, 18 decembrie, în jurul orei 8:30, DuPont România a donat, la finele anului trecut, Institutului Clinic de boli digestive şi transplant hepatic Fundeni o serie de produse indispensabile activităţii medicale precum:

• Rely+On™ Gel Antiseptic – gel tixotrop hidroalcoolic folosit pentru spălarea igienică şi dezinfecţia chirurgicală a mâinilor;

• Halate Chirurgicale Sterile – din material DuPont™ Softesse®, asigură protecţie optimizată şi confort. Halatele chirurgicale din noul material Softesse® îi ajută pe medici să obţină protecţia dorită;

• Câmpuri de Incizie 195×160 cm – din material DuPont™ Softesse® (ţesătură medicală), o ţesătură fină la atingere, cu permeabilitate excelentă pentru aer, care oferă o ventilaţie optimă, maleabilitate ridicată şi grad înalt de impermeabilitate.

La eveniment au fost prezenţi prof. dr. Irinel Popescu, director general al Institutului Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni, Doina Hrehoret, medic chirurg şi Vasile Iosif, director general DuPont România, precum şi alţi reprezentaţi DuPont.

De-a lungul celor cinci ani de când este prezent în România, DuPont a iniţiat mai multe activităţi de acest gen. În urmă cu patru ani, unul dintre spitalele din Bucureşti a beneficiat de un sprijin din partea DuPont constând în mănuşi chirurgicale din DuPont™ Sontara® şi dezinfectanţi DuPont™ Virkon®. În anul 2006, DuPont a donat materiale Tyvek® pentru protecţia acoperişurilor şi a pereţilor.

Liliana IONESCU

La finalul unei recente şedinţe de Guvern, Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a informat presa că s-a adoptat o Hotărâre privind garantarea drepturilor de producţie cu finanţare publică. „Această măsură prevede condiţiile în care fermierii pot prelua credite şi pot obţine garanţii din resurse publice pentru creditele de producţie, degrevându-i pe aceştia de obligaţia de a furniza garanţii reale, cum ar fi pământul sau alte astfel de valori. În aceste noi condiţii, fermierii pot obţine garanţii pentru creditele de producţie în cuantum de până la 80% din valoarea creditului, iar valoarea maximă a unei garanţii pe care o pot obţine este de 2,5 milioane euro“ – a afirmat Dumitru. Este de precizat că până în 2009 nivelul garanţiilor era de 100%.

Conform domniei sale, Ministerul Agriculturii a pus deja la dispoziţia Fondului de Garantare resurse financiare în valoare de 250 de milioane de lei, pe care acest fond le poate multiplica de 5 ori, adică poate acorda garanţii în valoare de 1,25 miliarde de lei.

„În anul 2010, vom suplimenta aceste fonduri cu 86 de milioane de lei, astfel încât posibilitatea de garantare creşte.

Aş vrea să vă mai informez că, pe data de 4 ianuarie 2010, am lansat, de asemenea, o schemă de garantare pentru investiţii în domeniul agricol şi dezvoltării rurale. Aceasta este finanţată din fonduri europene“ – a spus ministrul. 

Potrivit declaraţiilor oficiale, este necesară lansarea unei licitaţii, în vederea selectării unităţii de garantare, astfel încât beneficiarii fondurilor europene, fondurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală să obţină garanţii pentru creditele de cofinanţare a investiţiilor pe care vor să le facă. Este posibil ca noua facilitate să fie disponibilă în aprilie 2010.

Raţiunea reducerii ajutoarelor de stat

Ministrul Mihail Dumitru a adus în discuţie problema ajutoarelor de stat: „Aş vrea să clarific un aspect legat de dispariţia unor forme de ajutoare financiare acordate producătorilor agricoli, fermierilor. Este ştiut de acum că, începând cu 1 ianuarie 2010, anumite forme de ajutoare care nu sunt conforme cu normele europene privind concurenţa şi ajutorul de stat vor trebui să dispară sau vor fi înlocuite cu alte forme care vor fi în conformitate cu normele europene.“

Ministrul a menţionat că aceasta este o consecinţă a negocierilor Tratatului de Aderare a României cu Uniunea Europeană făcute în perioada 2004-2006. Atunci s-a negociat un regim de continuare a acestor forme de ajutor pentru încă 3 ani de zile, iar acea perioadă a ajuns acum la scadenţă.

„Ceea ce vă pot spune este că fermierii nu vor rămâne fără sprijin financiar, pentru că aceştia beneficiază, în fiecare an, de o cotă tot mai mare din acesta care vine din partea UE prin acele plăţi pe suprafaţă, la hectar şi ştiţi poate că acestea din urmă cresc anual în cuantum de 10%, astfel încât, la sfârşitul anului 2015, vor ajunge la nivelul subvenţiilor echivalente cu cele din statele membre vechi“ – a precizat demnitarul.

Conform celor declarate, în perioada imediat următoare MADR va trebui să găsească forme legale de acordare a unor forme de ajutor care au existat şi care înregistrează o continuitate, astfel încât să poată fi negociate cu instituţiile europene. Ca exemple au fost date sectoarele de creştere a bovinelor, ovinelor, caprinelor sau subvenţii pentru grupurile de producători. În plus, pe lângă sprijinul financiar direct care vine de la UE şi forme de ajutor naţional, se vor acorda în fiecare an plăţi compensatorii, astfel încât beneficiul financiar net al fermierului să fie mai mare decât cel pe care îl oferă Uniunea Europeană.

Traian DOBRE

Cercetătoarea Cecilia Alexandri, de la Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, pare a fi astăzi personalitatea ştiinţifică autorizată să emită concluzii cu privire la distorsiunile mari de pe piaţa produselor agricole din România. În calitate de cercetător, doamna Alexandri ezită în lucrările sale să facă trimitere la practicile ce au loc în zona subterană a pieţei agricole, asta şi pentru că este greu şi poate periculos să abordeze o asemenea conjuraţie în care sunt antrenaţi indivizi având în spate atât susţinere politică cât şi executivă.

Pentru a evita un asemenea conflict, cercetătoarea a ales calea cea mai simplă de exprimare a actului ştiinţific, apelând la comparaţiile statistice. Din studiul doamnei Alexandri, prezentat recent şi în cadrul Sesiunii ştiinţifice ce a avut loc la Academia Română, în rândurile ce urmează vă supunem atenţiei doar câteva date comparative ce au darul de a înlesni perceperea pieţei agricole de către fermieri.

Evoluţia preţurilor agricole în România

Este de reţinut că: sectorul agroalimentar românesc produce doar 1,5% din valoarea adăugată a totalului realizat în UE-27;  România deţine 8% din suprafaţa arabilă a UE/27; suntem ţara europeană cu cele mai multe persoane ocupate în sectorul agroalimentar, România deţinând 10% din totalul populaţiei.

Concluzii

- Pieţele agricole din România sunt instabile ca urmare a unor cauze structurale şi conjuncturale.

- Preţurile agricole din România au o variabilitate mult mai mare comparativ cu piaţa europeană şi deci previzibilitatea lor este mai scăzută.

- Variaţiile preţurilor agricole sunt preluate pe filiere şi sunt aplatizate, astfel că variaţiile la consumatorul final se reduc (atât în cadrul creşterii preţurilor agricole cât şi al scăderii acestora).

- La nivelul pieţei europene există un proces incipient de convergenţă pentru preţurile agricole la unele cereale şi lapte. Pieţele la cartofi, carne de porc şi de pui rămân fragmentate.

- Preţurile la consumatorul final sunt foarte dispersate pe piaţa europeană.

Documentar realizat de dr. Cecilia Alexandri, cercetător la Institutul de Economie Agrară al Academiei Române

 Toate datele (statistici, analize, grafice) le gasiti in revista, pe baza de abonament! Contactati redactia!

Fondurile europene şi ajutoarele de stat au dus la mărirea numărului de firme în agricultură. Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), societăţile înregistrate la această categorie au crescut cu 40% faţă de anul 2008. Astfel, în primele 11 luni ale anului 2009, au apărut 13.500 de firme, cu 4.000 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Una dintre explicaţiile posibile asupra acestui fenomen ne-a fost dată de Adrian Rădulescu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În opinia sa, tinerii care beneficiază de unele facilităţi au preluat afacerile neînregistrate ale familiei şi le-au înscris pe numele lor.

Totodată, fermierii au avut nevoie să înfiinţeze unităţi juridice pentru a avea acces la ajutoarele de stat. În cazul acestora, potrivit noii legislaţii, beneficiarii sunt numai persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, constituite în conformitate cu OUG nr. 44/2008, şi persoanele juridice. De exemplu, despăgubirile se acordă numai în baza unui bilanţ contabil, pe media ultimilor trei ani contabilizaţi.

Datele existente la ONRC mai arată că, la nivelul întregii economii, ponderea societăţilor noi din agricultură reprezintă 12,35% din total în 2009, faţă de numai 7,02% în 2008.

În ciuda creşterii semnificative, economiştii din domeniul agricol consideră că firmele înfiinţate anul trecut vor ajuta economia abia începând cu 2011. Motivul ar fi că, în acest an, vor obţine primele producţii înregistrate şi abia peste încă un an vor plăti primele impozite care vor ajunge la bugetul de stat. În cazul fermelor viticole şi pomicole, perioada va fi mai lungă, de cel puţin 3-4 ani, pentru că numai atunci vor intra pe rod.

Traian DOBRE

Stocurile de cereale, o problemă! Anul agricol 2009-2010 a fost bun mai ales în ţările care susţin piaţa de cereale în principalele burse ale lumii. Există deja probleme în derularea stocurilor, dar analiştii susţin că este vorba doar de o conjuctură. Cererea de grâu şi de porumb nu va suferi schimbări importante până la noua recoltă: oferta de export din emisfera sudică este mult prea mică pentru a influenţa actualul echilibru.

Tranzacţiile în scădere

Piaţa a integrat foarte rapid stocurile foarte mari publicate în ultima perioadă de USDA şi într-o măsură mai mică bilanţul realizat de FranceAgriMer. Concluziile celor două rapoarte au validat dificultatea realizării tranzacţiilor în cazul grâului şi mai ales scăderea preţului. Stocul mondial este estimat la 195 milioane de tone, acesta fiind mai mare cu 5 milioane de tone faţă de estimarea din luna precedentă. Creşterea stocurilor este explicată prin creşterea producţiei mondiale de grâu şi scăderea consumului mondial.

Piaţa externă a porumbului

Preţul porumbului a scăzut în ultima perioadă. USDA a revizuit în creştere stocul mondial de porumb la 135,9 milioane de tone ca urmare a creşterii stocului de report din SUA. Cu toată această creştere, stocul estimat este mai mic decât cel înregistrat în anul de piaţă anterior, raportul stoc-utilizare fiind aproape de 15%, ceea ce reprezintă un nivel extrem de scăzut. Perspectivele de creştere a suprafeţelor ce vor fi cultivate cu porumb în primavară în detrimentul grâului sunt mari, ceea ce pune în continuare presiune pe piaţa şi pe preţul porumbului. Stocul european de porumb este estimat la 3,25 milioane de tone, din care 2 milioane de tone este reprezentat de porumbul cu origine franceză. Activitatea de pe piaţa porumbului rămâne în continuare delicată ca urmare a atractivităţii oferite de celelalte cereale în special pentru producerea furajelor pentru animale (orz, grâu furajer etc.).

Piaţa externă a orzului

Ofertarea către stocul de intervenţie a fost mult mai accelerată în ultima perioadă, ceea ce a dus la un total de 2,69 milioane de tone de orz aflate în stocul public de intervenţie. Creşterea ofertei către stocul de intervenţie a avut la bază cererea din ce în ce mai mică existentă pe piaţă. Cumpărătorii nu sunt interesaţi în acoperirea necesarului  în contextul în care disponibilităţile sunt destul de mari. Un mare număr de state cultivatoare de orz susţin vânzările pe piaţa fizică pentru a evita blocarea capacităţilor de stocare. Depozitarea la intervenţie nu implică ridicarea rapidă a mărfii, element care riscă să pună în mare încurcătură depozitarea noii recolte, precum şi menţinerea celei vechi.

Conjunctura nu este prea bună pentru oleaginoase

La soia, preţurile au scăzut puternic odată cu anunţarea de către USDA a creşterii stocului de soia coroborată cu creşterea aşteptată a producţiei de soia din America de Sud. Menţinerea unui nivel destul de bun al preţului uleiurilor vegetale are la bază creşterea cererii înregistrate în ultima perioadă.

Floarea-soarelui

Preţul florii-soarelui a scăzut în ultima săptămână ca urmare a unei cereri în scădere.

Piaţa la rapiţă

Piaţa oleaginoaselor a dat un semnal tehnic important în ultima săptămână, confirmând orientarea generală de scădere a preţurilor atât în cazul noilor recolte cât şi pentru cele vechi. Piaţa oleaginoaselor este în continuare extrem de sensibilă la evoluţiile cursurilor oleaginoaselor din SUA şi Canada (soia şi rapiţă).

Dumitru Daniel SANDU

N.B. Informaţiile din prezenta sinteză sunt rezultatul colectării de informaţii, având la bază următoarele surse: date oficiale (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Institutul Naţional de Statistică, Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică, Departamentul  de Agricultură al SUA, Bursele produselor agricole China, Argentina, Australia, Canada, Brazilia, Rusia, Ucraina şi principalele Burse din Comunitatea Europeană), informaţii din piaţă (traderi, producători, fermieri, procesatori, depozitari), organizaţii de profil (asociaţii profesionale etc.) şi surse complementare. Din motive obiective, nu putem garanta pentru acurateţea şi integralitatea acestor informaţii, astfel că orice concluzie şi iniţiativă de acţiune în baza acestui material trebuie privite sub această limitare.

Tabelele le gasiti in revista, pe baza de abonament! Contactati redactia!

Cartoful, al doilea aliment din lume după orez, a fost cunoscut de oameni încă din secolul V Î.Hr. Extinderea fantastică a acestei culturi, de-a lungul timpului, a fost considerată la un moment dat atât de periculoasă încât la acea vreme a apărut chiar şi o lege împotriva cultivării sale. Originar din Peru, Chile, Ecuador şi Columbia, unde şi astăzi se găsesc numeroase forme sălbatice, cartoful constituia hrana de bază a locuitorilor acestor regiuni.

Spaniolii, primii cultivatori europeni

Abia în secolul al XVI-lea au văzut şi europenii pentru prima oară cartoful atunci când un explorator spaniol l-a importat încercând să distragă atenţia asupra faptului că nu se întorsese cu aur. În curând, spaniolii au descoperit însă că este o provizie bună pentru corăbii, pentru că cei care îl consumă sunt protejaţi de scorbut şi că planta se adaptează uşor diferitelor climate.

Imediat după aceea cartoful a ajuns în Italia, Anglia, Belgia, Germania şi în Franţa. La început s-a cultivat pe suprafeţe mici pentru că se folosea o cantitate mare de material la plantare, dar şi pentru că era considerat drept un aliment grosolan. Abia în secolul al XVIII-lea, farmacistul armatei franceze, Antoine-Augustin Parmentier, a reuşit să schimbe situaţia susţinând că poate combate foametea cu ajutorul acestei plante pe care o descoperise în perioada în care fusese prizonier al armatei pruse, unde drept pedeapsă primea de mâncare numai cartofi.

„Marea Foamete“ din secolul al XIX-lea, din Irlanda, unde circa un milion de oameni au pierit, a avut loc din cauza îmbolnăvirii recoltei de cartofi. Câteva decenii mai târziu, horticultorul american Burbank a creat un hibrid rezistent la boli, pe care l-a introdus în Irlanda şi care a ajutat la popularizarea acestui aliment şi în America, unde era încă privit doar ca hrană pentru animale.

În ţara noastră s-a cultivat mai întâi în Transilvania, de unde s-a răspândit la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Moldova şi Muntenia.

Apreciat şi hrănitor

În prezent, cartoful se cultivă pretutindeni, din Ecuator şi până în regiunile polare, reprezentând o cultură de mare importanţă pentru alimentaţia omului şi hrana animalelor, dar şi pentru industrie. În alimentaţie se foloseşte pentru consumul direct, fiind cunoscute peste 400 de reţete culinare, iar în industrie din cartof se obţin amidonul şi spirtul. Conţine amidon, proteine, minerale şi vitamine, având în alimentaţie mai ales rol energetic. „Recolta principală“, după cum este numită în agricultură, sau cartofii care se păstrează mai bine nu au o valoare nutriţională atât de bună, însă îşi păstrează potasiul şi vitamina C.

În România în momentul de faţă, din totalul suprafeţei cultivate, de 8,9 milioane hectare, cartoful ocupă locul al treilea, cu o pondere de circa 3,2% după cerealele cu 62% şi plantele oleaginoase cu 15%.

Un declin ce îndeamnă la meditaţie

Dacă în anii ’80 suprafaţa cultivată cu cartof de consum în România a atins maximul său istoric, ajungând la circa 400.000 ha şi la o producţie totală de peste 8 milioane de tone, astăzi atât starea cât şi perspectivele acestei culturi sunt destul de sumbre. Şi asta pentru că atât suprafeţele cultivate cu cartof pentru consum cât şi cele pentru sămânţă au scăzut drastic după 1990. Anul trecut, de exemplu, se cultivau circa 240.000 ha de cartof pentru consum.

Cât despre cartoful pentru sămânţă, această cultură a fost şi continuă să fie distrusă de la an la an, din cauza faptului că nu i se mai acordă niciun fel de sprijin. Astfel, dacă în ’89 suprafaţa ocupată cu loturi semincere era de 13.000 ha, anul trecut a scăzut la 1.700 ha. Nici cantitatea de superelită pentru multiplicare adusă din afară nu a fost prea mare. E nu a depăşit 5.000 de tone ca urmare a preţului foarte mare care trebuie plătit drept redevenţă pentru multiplicarea soiurilor străine. Aşa se face că, din cele 60.000 ha cultivate în exploataţiile care produc pentru piaţa organizată, doar 15.000 ha au fost cultivate cu sămânţă certificată. Restul producţiei se obţine în general din sămânţa pe care producătorul o cultivă câte 3, 4, uneori chiar 10 ani de zile la rând.

Din păcate, cartoful românesc nu mai are căutare nici ca materie primă în obţinerea amidonului şi a spirtului, deşi până în anii ’90 această industrie era destul de dezvoltată.

O competiţie neloială

Cât priveşte valorificarea, producătorii ştiu doar ei cum şi sub ce formă au ajuns să-şi vândă rodul muncii numai să nu-l folosească ca hrană pentru animale. Deşi unii au făcut şi acest lucru pentru că toate pieţele, în special cele ale oraşelor din Vest, sunt invadate practic cu cartofi de dimensiuni mari, de o calitate îndoielnică, aduşi din import din ţări în care doar animalele i-ar mai putea consuma.

Cei care produc însă cartofi de calitate, şi nu sunt puţini, nu pot să-şi facă loc de bişniţarii care au acaparat tot ce înseamnă spaţiu de comercializare şi care fie iau cartoful românesc la preţuri de nimic, fie aduc din import cartofi uriaşi, frumos curăţaţi şi ambalaţi. Pentru că, trebuie precizat, în majoritatea ţărilor din UE tuberculii de dimensiuni mari nu sunt admişi la comercializare.

Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient, începând de anul acesta ajutoarele de stat acordate la cartof pentru multiplicare, tratamente dar şi pentru loturile date la procesare au fost eliminate. Pentru că un hectar de cartof înseamnă o investiţie de 10.000 de lei. Aşa se face că specialiştii estimează pentru acest an cultivarea unor suprafeţe mai mici chiar decât anul trecut, atât în ceea ce priveşte cartoful pentru consum cât mai ales cel pentru sămânţă.

Zonele închise s-au închis de-a binelea

Cât a trăit, prof. dr. doc. Matei Berindei, cel supranumit „părintele cartofului în România“, s-a luptat pentru a smulge promisiunea întocmirii unei strategii care să privească, în primul rând, asigurarea calităţii printr-un sistem naţional de producere şi înmulţire a cartofului de sămânţă. În condiţiile în care folosirea seminţei de calitate necorespunzătoare reduce producţia de tuberculi cu peste 50%, reabilitarea zonelor închise în care sursele de infecţie virotică sunt minime este obligatorie. Următorul pas este cel ce ţine de crearea şi testarea unor soiuri rezistente la stresul termohidric, boli şi dăunători.

Farmacistul Parmentier a scris prima carte despre cartof în care vorbeşte despre valoarea alimentară deosebită a acestuia, precum şi despre faptul că „acesta reprezintă singura achiziţie a lumii vechi din lumea nouă care n-a costat omenirea nici lacrimi, nici sânge; producţia de cartofi este proporţională cu grija care i se acordă; cartoful are numai prieteni.“

Istoricul soiurilor româneşti

1924 – 2 soiuri:
MAIKONING
EDELROSEN

1930-1945 – 3 soiuri:
ARDEAL
SOMEŞAN
NAPOCA

1950-1966 – 8 soiuri, printre care:
BUCUR
COLINA
POIANA
CARPATIN

1967- 2000 – 30 de soiuri, printre care:
SUPER, REDSEC
ROCLAS, ROBUSTA
CHRISTIAN, SUCEVITA

2001-2009 – 30 de soiuri, printre care:
TRANSILVANIA, LUIZA
DUMBRAVA, AMICII
MAGIC, SPERANŢA

La cartof, suprafaţa eligibilă pentru plata la hectar este de 60.000 ha. Restul de până la 240.000 ha, cât s-a cultivat în ultimii ani, sunt cartofi obţinuţi în exploataţii de până în 0,3 ha, produşi aşadar pentru consumul propriu.

Valentina ŞOIMU

Răspunsul este, din unele puncte de vedere, afirmativ, criza existând la nivel european, fiind provocată de scăderea preţului laptelui. Această scădere este pusă de producătorii europeni pe seama creşterii cotei naţionale de lapte, în timp ce Comisia Europeană dă vina pe criza economică.

Cine are, totuşi, dreptate?

Producătorii de lapte din România sunt nemulţumiţi că sunt aproape scoşi de pe piaţă de importul pe care îl fac procesatorii din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia, din cauza preţului mai scăzut al laptelui. Aceasta se întâmplă datorită faptului că în aceste ţări producătorii primesc accize reduse la motorină, furaje şi verde la credite avantajoase. Preţul oferit la noi de către procesator producătorului (0,4/0.5 lei pe litru) este considerat unul de mizerie de către crescătorii de taurine, care preferă deseori să-l dea porcilor sau să-l arunce la canal!

S-a întâmplat şi în alte ţări europene, în 2009, unde, în urma deprecierii preţului laptelui şi afectării veniturilor, producătorii au protestat aruncând milioane de litri de lapte pe câmp sau în faţa sediului Comisiei Europene.

Aceste acţiuni de protest au fost denumite greva laptelui.

În aceste condiţii, în România mulţi dintre crescătorii de animale au renunţat şi la afacerea cu lapte. Aceştia susţin că laptele importat este mult mai slab decât cel autohton şi că statul închide ochii la importul masiv şi la declararea laptelui de import ca fiind românesc.

Soluţii pentru depăşirea crizei

- Stabilirea unui preţ de referinţă şi permiterea pentru producător şi procesator a unui adaos de 5-10% sunt soluţii respinse din start de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii, având ca argument faptul că în niciun stat din UE nu este reglementat un astfel de preţ.

- O altă rezolvare a crizei ar fi înfiinţarea de unităţi locale de procesare a laptelui cu centre proprii de prelucrare a acestuia. Astfel, fermierii vor ieşi cu propriul brand pe piaţa laptelui, vor crea locuri de muncă, iar procesatorii vor recolta de la aceştia cantităţi mai mari.

- Fapt este că Ministerul Agriculturii nu pare a fi preocupat de situaţia producătorilor de lapte autohtoni şi nu consideră oportună stabilirea unui preţ de referinţă pentru litrul de lapte, în timp ce procesatorii susţin că plătesc preţul corect.

S-ar părea, acestea fiind spuse, că aşa-numita criză a laptelui există, dar lipseşte cu desăvârşire…

George Dumitrache

Declaraţiile pentru lapte

Pentru o centralizarea eficientă a cantităţilor de lapte comercializate la nivel naţional prin vânzare directă şi pentru întocmirea rapoartelor către Comisia Europeană, cumpărătorii şi producătorii deţinători de cotă de lapte au obligaţia de a depune declaraţiile anuale privind vânzările realizate în anul de cotă 2009-2010.

Anul acesta, perioada de depunere a formularelor se încheie pe 14 mai 2010, depăşirea acestui termen atrăgând după sine penalizări financiare. Sarcina de completare a declaraţiilor revine atât producătorilor care au comercializat lapte sau produse lactate pe parcursul anului de cotă, cât şi celor care nu au făcut acest lucru. Declaraţiile vor fi depuse la Compartimentul Administrare Cote de Lapte din cadrul Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. (L.D)

Omul din faţa noastră arată ca un atlet zdravăn, cu zâmbetul care-i luminează faţa atât de arătoasă. Încă tânăr, chiar dacă a început să-i năvălească ghioceii în părul scurt şi des, care-i dau în plus un aspect aparte, de bărbat dârz, cu o voinţă de invidiat. Se numeşte Marian Emil, administratorul şi asociatul unic al firmei SC Fitomar SRL din comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba, absolvent al Facultăţii de Agronomie din Cluj-Napoca.

Un om format la şcoala gostatiştilor

− De fapt, unde aţi învăţat meserie, domnule inginer?

− În agricultura de stat. Mai întâi, am fost repartizat lângă Mureş la IAS Sâncrai, după trei ani la IAS Petreşti – aproape de Sebeş-Alba şi din 1990 am venit aici la IAS Blandiana, fostă fermă a partidului. În 1999 am pornit cu o firmă cu pesticide, apoi am cumpărat actualul sediu cu tot, cu clădiri şi tractoare, fără teren.

− Cum aţi reuşit să accesaţi o unitate atât de râvnită?

− La vremea aceea era într-o stare atât de proastă încât nu mai trebuia nimănui. Ca şi alte unităţi de stat, şi cea din Blandiana s-a dus pe apa Sâmbetei. Oamenii şi-au luat terenul, dar n-au putut face mare lucru cu el. Am început, cum s-ar spune, o muncă de lămurire explicând fiecăruia că salvarea ar veni din asocierea oamenilor, astfel încât parcelele să devină tarlale mai mari, pentru a se putea lucra pământul cu tractoare şi maşini performante. Le-am explicat despre arendă şi avantajele ei. În prezent, societatea are 820 ha, o suprafaţă mare pentru această zonă a ţării.

− Bănuiesc că afacerea este profitabilă…

− În 2008 societatea a avut o cifră de afaceri de aproximativ 8 miliarde ROL, cu un profit de peste 1 miliard lei.

În 2009, eficienţa a fost mai mică. Ca structură a culturilor, am grâu pe aproximativ 200 ha, floarea-soarelui – 150 ha, orzoaică pentru sămânţă şi pentru bere – 30 ha, soia – 50 ha şi porumb – 50 ha. Anul 2008 a fost unul bun, producţia medie fiind de 5.600 kg/ha.

La porumb au fost ani când am realizat 9.000 kg boabe/ha. Rapiţă am început să cultivăm numai din toamna anului 2005. Merge bine la noi. Am dat 300 de tone. Dar şi aici suntem fraieri, de ce să câştige statul nostru cu prelucrarea? O dăm la unguri să o prelucreze.

Hibrizii şi tehnologia occidentală

− Ce ne puteţi spune despre soiurile şi hibrizii pe care-i cultivaţi?

− În 2008 am cumpărat şi de la Pioneer. Până atunci am folosit numai hibrizi de la Monsanto. Cu erbicidul Round-up am reuşit să combat în totalitate buruienile.

− Ce seminţe aţi folosit la celelalte culturi?

− Dekalb de la Monsato, Aldaba de la KWS, dar şi alte produse de la Syngenta, toate achiziţionate prin Alcedo.

În 2009, din cele 200 ha de grâu, circa 30 ha le-am pus pentru sămânţă. Dar, din păcate, se vinde puţin pentru că asociaţiile mari îşi produc singure sămânţă, deşi cultivă mult grâu.

− Ce produse de protecţie a plantelor utilizaţi?

− Produsele pe care le folosesc sunt eficiente şi toate fac parte numai din grupa IV de toxicitate: Guardian, Frontier şi Alazin la porumb, Guardian şi cu Harness la floarea-soarelui, Rival Super Star şi Alto Combi la grâu. La tratamente foliare utilizăm şi fertilizantul foliar Microfert, cam 3 kg/ha.

A început să se fure şi în Ardeal

− Câţi oameni aveţi?

− 12 angajaţi, dintre care 6 sunt mecanizatori. Din nefericire, trebuie să avem şi paznici, fiindcă nu putem lăsa nepăzită magazia, unde avem motorină şi alte produse. Din câmp nu se fură, ci de aici, chiar dacă se spune că în Ardeal se poate dormi cu uşa deschisă.

− Cum plătiţi arenda?

− Numai în produse. În ultimii ani am dat 625 kg de boabe de grâu, de orz, ce le trebuie oamenilor, la alegerea lor, pentru fiecare hectar de pământ luat în arendă.

− Care este dotarea tehnică pe care o aveţi?

− În prezent am 7 tractoare, dintre care unul New Holland, 6 româneşti, plus o combină New Holland. Ca maşini de transport avem o Raba şi folosim tractoarele cu remorci.

− Ce vă propuneţi să realizaţi în următorii 3-5 ani?

− Ne-am gândit la o magazie şi la un uscător. Aş vrea să măresc sediul fermei cu vreo 2.500 mp, pentru a crea posibilităţi de depozitare. Pentru finanţarea acestui proiect sperăm să accesăm alte fonduri şi sunt convins că ne vor susţine să ajungem cât de cât la nivelul agricultorilor din Uniunea Europeană.

Cu gândul spre energia viitorului

− V-aţi gândit să produceţi sau măcar să folosiţi biocombustibil?

− Am văzut la televizor că la Satu Mare este o fabrică de uleiuri din rapiţă şi porumb. Acel producător vindea amestecul la 23 lei/l. Probabil că, dacă ai o presă, preţul ar putea coborî sub 23 lei/l. Începând din mai şi până în toamnă nu cred că este vreo problemă pentru a folosi biodiesel la tractoare, dar probabil iarna este mai greu din cauza temperaturii scăzute. Avantajul utilizării biodieselului în agricultură ar fi că nu plăteşi accize, taxe de drum, cultivi rapiţă şi procesezi cât îţi trebuie.

− Până la urmă, cum e în agricultură?

− Dacă-ţi place agricultura este frumoasă, dar trebuie să stai bine cu nervii, pentru că apar multe probleme de la semănat până la valorificat. Acum 4 ani, când era

0,80 lei/kg de grâu şi porumbul avea preţ bun, îmi convenea să achiziţionez inputurile cu banul jos. Dar nu astăzi, când produsele agricole au preţuri mici din cauza inputurilor mari. În aceste condiţii, prefer să lucrez cu firme care acceptă plata la recoltare. Acum lucrez bine cu Alcedo, o companie care până la urmă aproape că ne finanţează, pentru că ne lasă să facem plata la recoltare şi ne cumpără şi produsele.

− Poate şi pentru că în zona aceasta sunt oameni serioşi cu o oarecare disciplină financiară…

− Da, din câte cunosc eu nu cred că există fermieri care să nu-şi plătească datoriile către cei care furnizează inputuri. Decât să rămână datori mai bine dau faliment, se ocupă de altceva sau o iau de la început în agricultură. Nu cred că Alcedo sau o altă firmă care vine şi distribuie produse să aibă probleme cu recuperarea banilor aici.

Teodor MARIAN

O duc astăzi românii mai bine decât în 2000? Dar decât acum să zicem 30 de ani, în perioada lipsei alimentelor de pe piaţă ? Statistic vorbind, actualul salariu mediu pe economie, de 1.600 lei pe lună, ar trebui să asigure o bunăstare s-o numim acceptabilă. Mai ales în cazul în care în familie sunt doi salariaţi.

Din nefericire, în România de astăzi sunt puţine cazurile de familii cu un câştig brut de 3.200 lei pe lună. Cele mai multe familii dacă adună la un loc 800 lei pe lună. Ca să nu mai vorbim de săracii naţiunii care trebuie să-şi ducă traiul cu câte 600-700 lei pe lună.

În anul de referinţă 2007, aproximativ o treime din salariaţii cu acte în regulă obţineau un câştig cuprins între 500 şi 700 lei. Majorările din ultimii doi ani au fost totuşi nesemnificative pentru a schimba starea materială a celor săraci, în condiţiile în care cheltuielile totale ale unei familii de salariaţi depăşesc 1.600 lei pe lună.

Statistic, preţurile agricole s-au dublat, în realitate…

Desigur, statistica vorbeşte de preţuri medii anuale, nu de preţurile la care-şi vând fermierii produsele în perioada recoltării. De aici şi unele inadvertenţe între datele prezentate de organizaţiile agricole şi cele care există în evidenţa statistică, pe care le supunem atenţiei.

Dana MACRIŞ

…Doar jumătate din potenţialul agricol mondial este valorificat? Resursele funciare existente la nivelul Terrei sunt considerabil mai mari decât cele pe care le exploatăm deja, chiar dacă evoluţia suprafeţelor cultivate la nivel mondial a cunoscut, începând cu anul 1951, o creştere de la 1.274 milioane hectare la aproximativ 1.538 milioane hectare.

În 2000, suprafaţa agricolă mondială însuma aproximativ 3.288 milioane de hectare, dintre care doar 1.510 milioane de hectare aveau utilitate practică în agricultură.

Din totalul ei cea mai mare suprafaţă agricolă este în Asia, care deţine 39,2%, terenul arabil reprezentând 36,9%.

…În detrimentul agriculturii se află creşterea demografică?

Potrivit anuarelor FAO, principalul segment care ne asigură resursele alimentare, agricultura, îşi poate restrânge considerabil activităţile ca urmare a creşterii demografice, în prezent, fiecărui om fiindu-i alocate 0,56 ha agricol, din care care 0,26 ha arabil.

Această realitate a devenit îngrijorătoare pentru specialişti, motiv pentru care este luată în calcul posibilitatea extinderii suprafeţei agricole prin procesul de desalinizare a apelor şi prin a da o utilitate practică terenurilor tropicale. Se prognozează că suprafaţa agricolă de rezervă, dacă îi putem spune aşa, va creşte de la un milliard la cinci miliarde hectare. Din nefericire, nici această opţiune nu poate garanta incontestabil şansele agriculturii, care va continua să depindă de ritmul demografic.

…Scade dramatic forţa de muncă din agricultură?

În lipsa unor strategii care să aibă în vedere dezvoltarea mutifuncţională a agriculturii, progresul ştiinţific şi tehnologic care, în mod paradoxal, a ajutat la dezvoltarea ei, coroborat cu factori de natură economico-socială, poate să compromită acest sector. Nenumăratele alternativele pe care le au oamenii în prezent au conturat un dezinteres vădit în ceea ce priveşte munca agricolă.

Un exemplu edificator în acest sens este scăderea drastică a forţei de muncă în agricultură la nivelul Uniunii Europene. Numărul agricultorilor a scăzut de la aproximativ 14.772 mii în anul 1975 la 7.434 de mii în 1997.

Un fenomen la fel de grav este şi exodul populaţiei din zona rurală către metropole sau zone mai dezvoltate din punct de vedere industrial şi economic.

Se pare că principalele motive ce condiţionează acest exod au o strânsă legătură cu dezvoltarea ţărilor. O primă concluzie ar fi aceea că evoluţia aduce cu sine dispariţia altor valori.

În ciuda tuturor eforturilor care se fac pentru a transforma peisajul rural într-un mediu atractiv pentru tineri, se pare că previziunile legate de depopularea satelor sunt destul de sumbre. Din nefericire, ne confruntăm cu un fenomen cu puternice implicaţii sociale şi economice, care ia din ce în ce mai multă amploare.

Laura DOBRE

Ajutoarele de stat se acordă în concordanţă cu prevederile Tratatului de aderare semnat de România, odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Conform Tratatului de aderare, în perioada 2007-2009 România a putut aplica măsuri de sprijin care nu sunt conforme cu regulile comunitare de ajutor de stat. După o perioadă de tranziţie de 3 ani, 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2009, România este obligată să reorienteze ajutoarele existente în conformitate cu reglementările europene.

Dimensiunea sprijinului financiar

Legislaţia europeană cu privire la ajutoarele de stat spune că acestea se acordă pentru: realizarea investiţiilor, diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii producţiei şi pentru măsurile de agromediu.

Ajutoarele de stat pentru realizarea investiţiilor, diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii producţiei au în vedere atât producţia primară cât şi comercializarea produselor procesate. Intensitatea acestui ajutor este de 40% până la 50% în cazul zonelor defavorizate şi se referă, în principal, la: achiziţionarea de tractoare şi maşini agricole, construirea sau modernizarea silozurilor, grajdurilor şi la transformarea şi valorificarea produselor agricole.

Ajutoarele de stat pentru agromediu sunt modulate pe unitatea de suprafaţă, agricultorii putând accesa unul dintre cele 3 tipuri de ajutoare, astfel: pentru culturile multianuale ajutorul este de 900 euro/ha, pentru culturile anuale – 600 euro/ha şi în cazul altor utilizări, în afara păşunilor, – 450 euro/ha. Ajutorul se acordă pentru realizarea măsurilor de agromediu şi pentru acoperirea pierderilor de venit ale exploataţiilor, în cazul în care se recurge la aplicarea măsurilor de agromediu.

Nevoia diversificării activităţilor

Diversificarea activităţilor, în cadrul exploataţiilor agricole, are în vedere:

- ajutorul de minimis, care, datorită intensităţii sale de 7.500 euro/3 ani fiscali (pentru anul 2010 poate ajunge la 15.000 euro), nu disturbă piaţa;

- valorificarea diferită a producţiei primare faţă de cea procesată. Diversificarea – transformarea – valorificarea producţiei agricole poate beneficia de un ajutor de 200.000 euro/exploataţie. În scopul construirii unităţilor de procesare, unităţilor de agroturism, ajutorul de stat poate fi majorat.

Vreau să fiu bine înţeles, sunt destul de multe măsuri de ajutor de stat care sunt cuprinse în actualul Program Naţional de Dezvoltare Rurală. Însă acest lucru nu mă împiedică să nu semnalez faptul că există în continuare câteva măsuri de ajutoare de stat care trebuie implementate pentru a putea pune astfel „pe picior de egalitate“ agricultorii români cu ceilalţi agricultori care îşi desfăşoară activităţile în spaţiul comunitar.

Poate crede cineva, care are tangenţă cu lumea agricolă, că măsuri precum reducerea accizei la motorină sau compensarea veniturilor agricultorilor ca urmare a pierderilor cauzate de condiţiile climatice nu sunt folositoare fermierilor?

Înseamnă că trăim în două lumi paralele!

Aşa după cum se cunoaşte, în luna iunie 2009 am căutat împreună cu colegii mei din Ministerul Agriculturii şi cu cei din organizaţiile profesionale să punem pe „tapet“ 2 proiecte de legi, şi anume una referitoare la măsurile cu ajutoare de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi alta pentru întreprinderile agricole mari.

Scopul acestei departajări a fost acela de a nu bloca aplicarea măsurilor, ştiut fiind faptul că, în cazul legislaţiei pentru întreprinderile mici şi mijlocii, procedura este de anunţare la CE, fără însă a fi notificate. Responsabilitatea aplicării în conformitate cu normele legislative europene revine în excusivitate statului membru, iar în cazul măsurilor de ajutor al întreprinderilor mari acestea se notifică la CE şi se aşteaptă avizul de la DG AGRI şi DG CONCURENTA, ţinând cont de intensitatea mai mare a ajutorului.

După adoptarea de către Parlament şi promulgare, măsurile din cele două legi se transformă în HG-uri care trebuie să conţină intensitatea ajutorului, condiţiile de punere în practică, beneficiarii, măsurile de control etc.

Important astăzi este faptul că cele 2 legi trebuie să treacă prin Parlament, iar HG-urile aferente să fie finalizate pentru a fi transmise la CE.

Ajutoare care aşteaptă implementarea

În prezent, există o serie de ajutoare de stat care trebuie implementate, şi anume ajutoare pentru:

- compensarea handicapurilor în anumite zone;
- alinierea la cerinţele standardelor comunitare;
- pensionarea anticipată a agricultorilor sau încetarea activităţilor agricole;
- restructurarea exploataţiilor agricole – comasarea terenurilor;
- sectorul creşterii animalelor;
- remedierea daunelor provocate de catastrofe naturale sau de evenimente excepţionale;
- compensarea veniturilor producătorilor agricoli pentru pierderi cauzate de condiţii climatice nefavorabile;
- combaterea bolilor la animale şi culturi agricole;
- plata primelor de asigurare;
- restructurarea exploataţiilor agricole aflate în dificultate;
- ocuparea forţei de muncă;
- stimularea sectorului de cercetare şi dezvoltare;
- promovarea produselor agroalimentare;
- scutirile fiscale în temeiul Directivei 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii;
- ajutoare de stat sub forma garanţiilor bancare pentru creditele accesate de agricultori.

Este bine de ştiut

Acţiunea de lobby se realizează prin întâlniri „tête-à-tête“ între oficialii de rang înalt şi aici mă refer, în special, la ministrul agriculturii.

Dacă nu vom găsi motivaţia şi resursele să ne mişcăm rapid, vom beneficia, doar punctual, de anumite instrumente care vor fi adoptate la sugestia agricultorilor din celelalte state, dar care nu au nimic în comun cu realitatea din România.

Eforturile iniţiate de Ministerul Agriculturii, începând cu luna august 2009, au fost încununate de succes, mărturie stând cele 5,1 milioane de euro ce vor fi atribuite de Uniunea Europeană crescătorilor de vaci pentru lapte din România. Însă astfel de tipuri de ajutoare, fără o politică clară a sectorului, nu pot duce la o dezvoltare durabilă a mediului rural şi a activităţilor agricultorilor români.

Este toxică ideea că trebuie să ne cerem drepturile doar în faţa Comisiei Europene, fără însă a contacta anterior reprezentanţii organizaţiilor profesionale europene.

Este cunoscut faptul că, la nivel european, funcţionează dialogul social şi nicio decizie nu este adoptată de Comisia Europeană fără a consulta organizaţiile profesionale. Iar dacă reprezentanţii organizaţiilor profesionale europene nu cunosc adevăratele probleme cu care se confruntă agricultorii români, ce răspuns credeţi că vor da aceştia oficialilor europeni la chestionarele înaintate?

Nevoia de profesionişti

Indiferent cine vor fi noul ministru, secretarii de stat, directorii diferitelor direcţii etc., trebuie să avem în vedere faptul că ducem o lipsă cronică de personal calificat, atât din punct de vedere tehnic cât şi din punctul de vedere al cunoaşterii unei limbi importante de circulaţie europeană.

Dacă vom încerca renegocierea anumitor forme de ajutoare de stat, existente până în prezent, care să-şi păstreze valabilitatea măcar numai pentru anul 2010, trebuie să o facem cu oameni calificaţi care să se exprime corect atât din punct de vedere tehnic cât şi într-o limbă cunoscută de cei cărora ne adresăm, altfel vom rămâne în sărăcia în care ne aflăm.

Propunerile de măsuri cu aplicabilitate în sectorul agricol şi în mediul rural vin în majoritatea cazurilor de la organizaţiile profesionale către CE şi într-o măsură mult mai mică invers!

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Începând cu 1 ianuarie 2010, în acest sector nu se vor mai acorda bani pe cap de animal, tot aşa cum cele mai multe ajutoare de stat vor înceta, în conformitate cu Tratatul de aderare, pentru perioada 2007-2009. Însă vor apărea alte forme de sprijin, acceptate de Uniunea Europeană.

Astfel, unele ajutoare de stat existente vor putea fi continuate, dar cu modificări:

- plata primelor de asigurare pentru asigurarea şeptelului;
- acordarea de despăgubiri pentru animalele tăiate, ucise – afectate de boli;
- conducerea registrelor genealogice, sub forma de finanţare servicii;
- ajutoare legate de îndeplinirea cerinţelor suplimentare privind bunăstarea animalelor.

Conservarea resurselor genetice la animale va trece la PNDR, Axa 2 Agromediu, pentru că astfel se vor lua fonduri europene.

Bunăstarea animalelor

Crescătorii vor beneficia de ajutoare de stat pentru bunăstarea animalelor numai în cazul porcinelor şi păsărilor, pentru că legislaţia europeană (Regulamentul Comisiei Europene nr. 1857/2006) nu permite şi pentru alte specii

Ca să poată fi acordate aceste ajutoare, trebuie depăşite standardele minime impuse de UE. Normele europene impun, de exemplu, cum să fie apa, cum să fie furajele sau densitatea maximă. Dacă aceşti parametri sunt depăşiţi cu costuri suplimentare, acestea se acoperă cu ajutoare de stat.

În cazul ameliorării raselor de animale, se vor acorda ajutoare pentru prestări de servicii, pentru controlul oficial al producţiei (COP) şi pentru cei care deţin registrele genealogice pe specii şi rase.

Schema de acordare a ajutoarelor de stat pentru plata primelor de asigurare se referă la întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). Practic, este vorba de cei care îşi asigură, prin contract de asigurare, animalele, păsările, familiile de albine, peştii şi vieţuitoarele acvatice la societăţile de asigurare. Sprijinul constă în plata primelor de asigurare a factorilor de risc asiguraţi.

Menţionăm că, în vederea legiferării noilor forme de sprijin de la bugetul de stat, MAPDR a pregătit mai multe proiecte de hotărâri de guvern, care trebuiau să intre în vigoare până la 1 ianuarie 2010.

Despăgubiri

Să mai spunem că, în cazul unor pierderi, despăgubirile se acordă numai în baza unui bilanţ contabil, pe media ultimilor trei ani contabilizaţi. Dacă declaraţiile de venit pe ultimii trei ani au fost mai mici decât cele reale, fermierul va pierde corespunzător din valoarea despăgubirilor. El nu poate să ceară mai mulţi bani decât acea medie. Persoanele fizice neautorizate nu pot beneficia de ajutoare în caz de calamitate, pentru că nu au contabilitate.

Sprijin pentru acţiuni fitosanitare

Elena Tatomir, directorul Direcţiei Politici de Piaţă în Culturi de Câmp, din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, susţine că, în perioada 2010-2013, România mai poate acorda ajutoare de stat, dar în conformitate cu Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Unele dintre acestea se referă la prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor, dar şi la despăgubirea pierderilor provocate de boli şi dăunători. În acest scop, Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect de hotărâre care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2010.

Actul normativ prevede acordarea ajutoarelor de stat destinate despăgubirii producătorilor agricoli pentru compensarea costurilor rezultate în urma achiziţionării şi utilizării produselor de protecţie a plantelor, pentru prevenirea răspândirii şi combaterii bolilor şi dăunătorilor la culturile agricole, precum şi a costurilor pentru distrugerea culturilor agricole.

Compensarea pierderilor de producţie cauzate de boli la culturile agricole, are loc numai în condiţiile în care autorităţile publice (organismele oficiale) au recunoscut în mod oficial existenţa unui focar. Menţionăm că beneficiarii acestor ajutoare sunt întreprinderile mici şi mijlocii active în producţia primară de produse agricole.

Conform noii HG, ajutor de stat înseamnă orice măsură care îndeplineşte criteriile prevăzute în art. 87 alin. (1) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, iar schemă de ajutor, orice act pe baza căruia – fără să fie nevoie de măsuri suplimentare de punere în aplicare – pot fi acordate ajutoare individuale întreprinderilor mici şi mijlocii“.

Ajutorul de stat se acordă pentru combaterea:

- ploşniţei-cerealelor (Eurygaster spp) la grâu şi orz, cu prioritate pentru culturi semincere;

- focului bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora) în pepiniere producătoare de material săditor pomicol;

- vărsatul frunzelor de prun (Plum pox virus) în pepiniere producătoare de material săditor;

- nematozilor cu chişti (Globodera pallida şi G. rostochiensis), nematodului tulpinilor şi tuberculilor de cartof (Ditylenchus destructor) la cartoful de sămânţă;

- manei (Plasmopara viticola) în plantaţiile de viţă-de-vie din soiuri nobile;

- rozătoarelor mici, în culturile agricole, inclusiv plantaţiile pomicole;

- gărgăriţei (Bothynoders punctiventris) şi cercosporiozei (Cercospora beticola) la sfecla-de-zahăr.

Pagini realizate de Traian DOBRE

În urmă cu şapte ani la Moşna, în judeţul Iaşi, lua fiinţă societatea comercială Pam Moşna SRL. „Am început, ne spune doamna Marcela Ignat (foto), administratorul firmei, să lucrăm pământul nostru, al neamurilor şi ale unor cunoştinţe cu un tractor vechi condus de soţul meu care este mecanizator. Am luat în arendă suprafeţe mai mari, am achiziţionat două tractoare şi alte utilaje mai vechi şi am ajuns să lucrăm 500 ha de teren.“

Cu toate greutăţile – şi veţi vedea că sunt destule – doamna Ignat este mulţumită oarecum de rezultatele obţinute în 2009. A reuşit să dea drepturile cuvenite arendatorilor şi cu ce i-a mai rămas din vânzarea grâului, plus cele două milioane subvenţie la hectar, a reuşit să însămânţeze în toamnă 200 ha cu grâu şi 40 ha cu rapiţă. Restul suprafeţei este arată, iar în primăvară va semăna porumb, floarea-soarelui şi orzoaică.

Preţurile – marea batjocură naţională

Administratorul firmei din Moşna priveşte cu îngrijorare „evoluţia“ – dacă se poate spune astfel – a agriculturii româneşti, iar motivele sunt destule. În primul rând, preţul produselor agricole: grâul a fost valorificat cu 40 bani kilogramul, iar pentru floarea-soarelui a luat 60 de bani. „Sunt preţuri de batjocoră şi am avut noroc – spune doamna Ignat – deoarece avem contracte cu procesatori din judeţele Iaşi şi Vaslui, altfel am fi aşteptat mult şi bine cu produsele în hambare.

Este adevărat că am primit ajutorul statului, dar în aceeaşi măsură furnizorii din amonte cresc preţurile, astfel încât din subvenţie nu se alege mai nimic. Reducerea cu un leu la litrul de motorină a fost bine-venită, dar cu utilajele pe care le avem, vechi de când lumea, am cheltuit numai pentru carburant peste 500 milioane de lei vechi, nemaivorbind de sămânţă, îngrăşăminte“ etc.

Există apoi o lipsă de „fair play“ între unităţile economice. În 2008, de pildă, SC Pam Moşna a livrat unui agent economic din Drânceni-Vaslui grâu în valoare de peste un miliarde lei vechi. Au trecut, iată, doi ani şi cei din Moşna aşteaptă în continuare banii. Sigur, explică doamna Ignat, există calea justiţiei, dar asta înseamnă aşteptări de ani de zile, timp pierdut prin tribunale şi bani cheltuiţi degeaba, încât mai bine te laşi păgubaş.

De ce renunţi la un credit

Dornici să depăşească condiţia de agricultori din deceniul al şaptelea al secolului trecut, soţii Ignat au accesat un proiect FADR în valoare de 600 mii de euro cu care intenţionau să achiziţioneze un tractor de 200 CP, o combină, alte utilaje.

Lucrurile au mers bine până în clipa în care au început tratativele pentru credit la bănci. Dobânda nu ar trebui să fie pentru fermieri mai mare de şase la sută. „Ştiu că există reglementări în acest sens – ne spune doamna Ignat – sunt în realitate în jur de 20%. Se cere apoi o garanţie de 150%, din care utilajele noi au pentru bancă o valoare mult mai mică. Până la urmă am oferit toate garanţiile cerute, dar chiar aşa stând lucrurile, banca nu ne-a dat până acum niciun răspuns.

Pe de altă parte, rata pe care ar urma s-o plătim lunar băncii depăşeşte peste o sută milioane de lei vechi. Vedeţi, aşadar, că ni se oferă condiţii inacceptabile şi de aceea vom fi nevoiţi să renunţăm la acest proiect, care pentru noi ar fi însemnat foarte mult.“

- 40 de bani kilogramul de grâu şi 60 de bani kilogramul de floarea-soarelui;
- Creşterea preţurilor egalează subvenţiile;
- Băncile practică în continuare dobânzi înrobitoare.

Stelian CIOCOIU

Interviu cu Mihai Vişan, director executiv Romalimenta. În 2009, România şi întreaga lume aveau să se confrunte cu una dintre cele mai severe crize economice. Efectele s-au făcut simţite aproape imediat: reorganizarea structurilor instituţionale, scăderea puterii de cumpărare şi implicit a consumului. Foarte multe unităţi au ieşit din competiţie, iar cele care au mai avut puterea financiară de a rămâne pe piaţă au avut parte de o perioadă în care profitul a fost condiţionat de noile reguli economice.

Ca urmare a acestei stări de fapt au avut de suferit atât consumatorii cât şi producătorii. Nici pentru anul acesta, veştile nu sunt foarte bune, dacă ţinem seama de faptul că se prevăd o serie de scumpiri. Despre aceste probleme delicate şi despre previziunile economice actuale am discutat cu directorul executiv Romalimenta, domnul Mihai Vişan

Nu există motive de panică

– Să începem cu ce doare cel mai mult: se vor scumpi sau nu alimentele?

– Pentru început, ar trebui să facem o precizare foarte importantă. Anul 2009 s-a dovedit a fi unul foarte dificil pentru producătorii români, o parte dintre aceştia neavând niciun profit. Deşi pe fundalul acestui peisaj economic am fi înclinaţi să credem că scumpirile au drept motivaţie dorinţa de recuperare a profitului pierdut, temeiul real este strâns corelat de slaba putere de cumpărare a românilor. În mod inevitabil, creşterea accizelor se va regăsi în costul de producţie a alimentelor, iar consecinţele vor fi condiţionate de ponderea pe care aceste costuri de producţie o au în total.

O influenţă la fel de mare o pot avea inflaţia şi cursul leului, dar cum prognozele ţintesc stabilitatea, rămâne de văzut dacă ele se vor adeveri.

În termeni simpli, trebuie spus că producătorii se află într-o competiţie economică în care fie se adaptează regulilor de joc, fie falimentează.

– Există, totuşi, grupe de alimente predispuse la scumpire?

– Este greu de făcut o astfel de precizare, dar există o certitudine: cu cât alimentele sunt mai energointensive, cu atât influenţa accizelor va fi mai mare. O influenţă mare asupra preţurilor o va avea şi cursul de schimb, efectele resimţindu-se la nivelul importurilor, sectorul cărnii de porc fiind printre primele afectate.

Creşterea accizelor defineşte preţurile

– În fapt, care este motivaţia economică a creşterilor preţurilor?

– Unul dintre cei mai importanţi factori determinanţi în creşterea accelerată a preţurilor la alimente este scumpirea materiilor prime, a energiei sau, în cazul de faţă, creşterea accizelor.

O altă motivaţie de tip economic este necesitatea acumulărilor de capital. Trebuie să fim conştienţi că România a pornit într-o competiţie economică cu un handicap tehnologic foarte mare. Cu toate acestea, avem ferme şi fabrici care pot concura cu succes unităţile occidentale, unde sprijinul financiar de care au beneficiat a fost incomensurabil mai mare. Oamenii prezintă o notă de scepticism când aud cuvântul profit. Ar trebui să fim educaţi să înţelegem acest concept ca un motor al economiei, ca un mecanism al dezvoltării şi progresului pus în funcţiune de bani.

Între giganţii europeni şi evazioniştii autohtoni

– Care va fi impactul acestor scumpiri asupra consumatorilor, dar mai ales asupra producătorilor români?

– Adevărul este că românii au venituri foarte modeste comparativ cu occidentalii, iar actuala criză economică nu este decât o altă problemă majoră cu care trebuie să ne luptăm. Efectele ei se resimt la fel de puternic atât în rândul cumpărătorilor, dar şi al producătorilor, între cele două părţi existând o relaţie condiţionată de cei dintâi. În lipsa unor venituri care să permită un trai decent, vom avea parte de o scădere drastică a consumului sau vom face rabat la calitate. În România, instituţiile sunt obişnuite să scoată profit din piatră seacă, implementând tot felul de legi care fac discrepanţă cu starea economică a ţării şi cu a consumatorului, în sine.  

Cât despre producătorii români, ei se află între ciocanul competiţiei industriei europene, gigantice, bine puse la punct, şi menghinea concurenţei neloiale a economiei subterane, care prosperă cu atât mai mult cu cât preţurile, taxele şi impozitele cresc.

Supraproducţia, doar o aparenţă

– Privind spre galantarele româneşti, prima impresie ar fi că piaţa din România este deja suprasaturată…

– Aş spune că doar în unele subsectoare avem un exces de capacităţi de producţie, determinat de puţinătatea pieţei şi de dificultatea exporturilor. Cert este că există un dezechilibru între numărul unităţilor de sacrificare şi procesare şi efectivele de animale pe care le avem la nivel naţional. Dar nu putem decât să sperăm că vom ajunge la autosuficienţă. Supraproducţia de carne este determinată de slaba putere de cumpărare şi de imposibilitatea românului de a-şi permite să ajungă la consumul mediu european.

– O altă problemă spinoasă este şi cea a importurilor mari de alimente.

– Este o problemă serioasă, cu multiple cauze, însă situaţia nu este atât de gravă. În anii 2008 şi 2009 deficitul comercial agroalimentar a stagnat şi chiar a început să scadă.

Exceptând importurile de produse exotice, precum cafeaua, ponderea lor nu este atât de mare cum relevă cifrele oficiale. Unul dintre primele importuri valorice, de exemplu carnea de porc, reprezintă jumătate din consumul urban. Dar importul de carne de porc este o problemă a cărei rezolvare ţine doar de noi, şi mă refer aici la pesta porcină. Atât timp cât nu rezolvăm cu adevărat această problemă care ne ţine sub embargo, nimeni nu îşi va asuma riscul de a investi într-o „industrie închisă“, care nu are voie să vândă în afara ţării şi care nu are acces la măsurile de sprijin ale Uniunii Europene.

Perspective

– Cât timp ne vom confrunta cu aceste distorsiuni economice?

– Rezolvarea nu stă, aşa cum s-ar putea crede, în stoparea importurilor, ci în echilibrarea balanţei prin exporturi suficiente. Este drept că nu este un lucru uşor să pătrunzi pe o piaţă europeană, mai ales în condiţiile în care ai drept competitor un producător puternic subvenţionat, aşa cum este cazul celor din Europa, dar nici nu este imposibil.

Sunt însă câteva reguli economice şi logistice care trebuie îndeplinite.

Companiile trebuie să aibă o anumită dimensiune şi posibilitatea de a investi masiv în publicitate. Este necesar şi un control strict al calităţii, pentru că europeanul admite orice, dar nu variaţia calităţii.

Laura DOBRE

Ilie DAN, actualul administrator al SC Agrodan din Vărăştii de Giurgiu, este unul dintre oamenii din agricultura noastră care a răzbit, cum s-ar spune, cu forţe proprii. Prin 1994, când s-a despărţit de vestitul IAS Mogoşoaia, el reuşise să acumuleze doar atât cât s-o ducă de pe o zi pe alta. Câştigul său de director comercial a fost investit în pregătirea celor doi copii, care nici la învăţătură şi nici la îmbrăcăminte nu puteau fi mai prejos decât colegii de clasă. Astăzi, fiica este medic stomatolog, iar fiul, patron al unei firme de import-export.

Prin comparaţie, s-ar putea crede că tatăl, Ilie Dan, se află cu o treaptă sub ei. Nimic mai fals. El a fost şi rămâne exemplul de conduită morală şi profesională care, alături de soţia lui, s-a zbătut să demonstreze că sunt cei mai tari şi pricepuţi pe glia căreia i-au schimbat fundamental rodnicia.

Legătura sa cu pământul pare a fi una ancestrală. Primele lecţii avea să le ia de la bunii şi părinţii săi, pe ogorul cărora şi-a făcut ucenicia. A început cu smulsul buruienilor din ogradă, după care a avansat la întinsul legătorilor şi la legatul snopilor de grâu. Când părinţii l-au trimis la şcoală la oraş, era deja un copil cu un anumit stagiu în agricultură. Deşi chemarea pământului se afla în eul său interior, nu s-a dus la Agronomie, ci a optat pentru Facultatea de Economie Agrară, care la vremea respectivă îi oferea mai multe şanse de afirmare.

Viaţa de patron

Asta se întâmpla prin 1972. Douăzeci de ani mai târziu, Ilie Dan revine la matca din care s-a desprins şi înfiinţează la Ştefăneşti, la marginea Capitalei, una dintre primele asociaţii agricole din judeţul Ilfov. A pornit cu 60 ha şi s-a extins rapid la 950 hectare.

Treburile îi mergeau atât de bine, încât se vedea deja un om împlinit. Euforia a fost de scurtă durată. Terenurile pe care le administra au intrat rapid în circuitul agenţilor imobiliari care, prin amăgirea proprietarilor de drept, le-au transformat în cartiere de lux.

Ilie Dan a realizat atunci că agricultura de la marginea metropolelor nu are nicio şansă. Şi-a luat „traista“ în spinare şi dus a fost. S-a oprit la Vărăşti, în apropiere de Vidra, unde a arendat primele 100 ha. Era în primăvara lui 2000, pentru ca doi ani mai târziu la ferma înfiinţată de el să se asocieze 700 de proprietari, în majoritatea lor oameni săraci şi bătrâni.

De atunci au trecut 10 ani. Un deceniu în care pe locul bălăriilor de altădată s-a clădit una dintre cele mai performante ferme din punctul de vedere al randamentelor. Într-un an agricol foarte bun, la ferma din Vărăşti se realizează la hectar chiar 7 tone de grâu sau orzoaică. Ei bine, la asemenea randamente, Ilie Dan realizează un profit incomparabil mai mic faţă de ce obţinea cu 16 ani în urmă la ferma din Ştefăneşti, unde randamentele depăşeau rar nivelul de 3 tone la hectar.

Explicaţia ţine de un anumit mod al guvernanţilor de a face politică agrară. În discuţie se află atât conlucrarea între fermieri şi cei care gestionează problemele agriculturii, dar mai ales „forfecarea“ la care sunt supuşi producătorii în relaţia cu cei care au transformat piaţa în cea mai nemiloasă instituţie de spoliere a agricultorilor.

Soiuri cultivate

- Grâu – Hatty şi Boema
- Rapiţă – Canti şi Henry
- Orzoaică – Vanessa
- Muştar – Mikado

Maşini şi utilaje folosite

- 2 tractoare New Holland de 190-200 CP, dintre care unul cu fonduri europene;
- 1 tractor Lamborghini de 150 CP;
- 3 tractoare U 650;
- 2 combine New Holland, dintre care una cu fonduri europene;
- La acestea se adaugă semănători, discuri, scarificatoare, pluguri, remorci, maşini de erbicidat etc.

Anomaliile pieţei

- În 2009, banii obţinuţi din vânzări, pentru un kilogram, au fost mai puţini decât cu un an în urmă, cu toate că producţiile din vară au fost mai mici. Deci preţurile ar fi trebuit, teoretic, să fie mai mari.

Vânzări

- Grâu – 283.800 lei
- Rapiţă – 134.850 lei
- Orzoaică – 79.920 lei
- Muştar – 202.400 lei
Total: 700.970 lei

Profit net anticipat în 2009: aproximativ 60.000 lei, din care cea mai mare parte va fi reinvestită.

Pământul dat pentru… betoane

S-a dus acolo şi a vorbit cu oamenii, proprietari de terenuri. Dar nu a fost foarte încântat când a văzut rugi mari cât pomii, pentru că desţelenirea era extrem de greoaie. A adus un tractor cu plug şi a încercat să stârpească rugii. La cel mult doi metri, plugul se înţepenea. Anul următor s-a reîntors la Vărăşti. A dat foc rugilor. Spre bucuria lui, focul întreţinut de iarba uscată a curăţat terenul. Deci se putea face treabă.

La Vărăşti, Ilie Dan este sigur doar pe ţăranii săraci care i-au arendat pământul. Acum, când ferma a ajuns la 650 ha, are ca asociaţi vreo 700 de proprietari. Oameni care până atunci nu au cules nimic de pe nişte terenuri extrem de roditoare. Ei nu culeg nici astăzi, pentru că arendaşul face toate lucrările. În schimb, pentru prima dată de-a lungul existenţei lor, duc acasă saci întregi de grâu fără să lucreze. Beneficiază nu de o pomană cerească, ci de un drept funciar ce le revine în calitate de proprietari. Acesta este germenele marii schimbări structurale ce se prefigurează în agricultura românească.

Iosif POP, Traian DOBRE

În pieţele din Ploieşti – şi cu siguranţă că e la fel şi în alte oraşe – găseşti cu greu, mai ales în această perioadă a anului, mere româneşti. Printre tarabele făloase cu fructe aduse, cel mai adesea, de la turci, abia de dai de vreun gospodar venit la piaţă cu mere din livada lui. De multe ori, stă şi vinde marfa un intermediar. Se cunoaşte, doar la o privire, fructul, dar şi omul. De unde provin şi cum sunt…

Gutuile lor şi merişoarele noastre

Merele lăudate ale străinilor sunt roşii – sau galbene – mari, împietrite, fără pată, fără cusur. Poză! Cei care le vând sunt şi ei ca merele. Nu au bătături în palme, nu au fruntea zburătăcită de vânturi, nu au pielea arsă de soare. De pe taraba ţăranului, merele-cenuşărese sunt pe jumătate, de la temperaturile scăzute din iarna asta, îngheţate. Diametrul le este pătat, ca de vărsat.

Unele – cele mai multe – sunt smochinite, ofilite, ridate, ehei, de când sunt culese s-au veştejit în beci… Nici la mărime nu se compară cu acelea ale turcilor, olandezilor, italienilor şi altor naţii de pe unde mai sunt aduse. Sunt mere, nu gutui ori pepeni galbeni. Şi sunt ecologice. Doar că merele autohtone nu sunt stropite, ca cele venetice, cu tot felul de chimicale, ca să arate ca nişte mirese numai bune de peţit. Nu am vorbit despre preţ: cele de la alţii costă 5 lei. Ale noastre 1-3 lei… Cu tot cu intermediar.

Negustori de lux, doar … mofturi

Din păcate, la supermarketurile din România nu se găsesc decât mere importate. Ale noastre sunt exilate din aceste spaţii.

Vorbim despre ţărani şi nu despre asociaţii sau bazine pomicole, pentru că acestea, cu mici excepţii, aproape că nu mai există. Unele plantaţii au fost retrocedate gospodarilor, care nu le pot întreţine corespunzător. Despre strângerea celor care plantează mere într-o asociaţie nu poate fi, deocamdată, vorba.

Să fie doar încăpăţânare?

Numai ce se discută despre o astfel de posibilitate, că oamenii se şi gândesc la cooperativa agricolă de producţie de acum 20 de ani şi preferă să se descurce singuri cu toate operaţiile: tăiat, stropit, cules, depozitat, vândut – la piaţă, direct, sau intermediarilor. Şi, totuşi, merele aduse de pe alte meleaguri nu au, ca ale noastre, gust. Dar, statul român nu consideră că trebuie să facă ceva pentru redresarea sectorului pomicol. Aşa stând situaţia, aşa stau şi merele pe tarabe şi la supermarket…

Nina MARCU

Oferta de cereale depăşeşte consumul. Producţia mondială de cereale este estimată la 1.759 milioane de tone, comerţul mondial la 228,5 milioane de tone, consumul la 1.745,9 milioane de tone, iar stocul de la sfârşitul anului de piaţă 2009/10, la 373 milioane de tone.

La nivel mondial:

• producţia de grâu de consum din Canada este superioară estimărilor;
• Brazilia a anunţat exportul grâului furajer cu acordarea unor subvenţii. La rândul său, Kazakhstanul anunţă susţinerea, de la bugetul de stat, a transportului în cazul cerealelor destinate exportului. Există câteva probleme legate de calitate în cazul grâului australian.

• În Uniunea Europeană se constată reducerea emiterii certificatelor pentru export pentru cantităţile de grâu de consum. Exporturile de grâu şi orz se găsesc într-un „punct mort“. Cresc cantităţile de grâu şi orz oferite către stocul public de intervenţie.

Producţia mondială de grâu era estimată în luna decembrie 2009 la 669 milioane de tone, comerţul cu grâu la 118,5 milioane de tone, consumul mondial la 643,9 milioane de tone, iar stocul mondial de la sfârşitul anului de piaţă 2009/10 este estimat la 191 milioane de tone.

Prognoza privind balanţa canadiană a grâului, în anul de piaţă 2009/10, se prezintă astfel: stocul final este de 5,4 milioane de tone, exportul este de 14 milioane de tone, cantitatea folosită pentru producerea de furaje este de 2,85 milioane de tone, iar cantitatea de grâu utilizată în consumul uman este de 4 milioane de tone.

Comitetul de Gestiune al Cerealelor din Uniunea Europeană a emis certificate de export pentru cantitatea de 7,2 milioane de tone de grâu de la începutul anului de piaţă (iulie 2009) şi până la 1 decembrie 2009.

Cantitatea de grâu de consum exportată de Rusia, în perioada iulie-octombrie, a fost de 6,9 milioane de tone, în timp ce prognoza era de 19 milioane de tone.

Calitatea grâului de consum destinat exportului din bazinul Mării Negre pentru anul de piaţă 2009-2010

Producţia mondială a grâului durum, pentru anul de piaţă 2009/10, este estimată la 40 milioane de tone, consumul mondial este estimat la 39 milioane de tone, iar stocul final la 4,9 milioane de tone.

Piaţa porumbului, sub un calm aparent

Piaţa porumbului este „calmă“ la acest sfârşit de an, ca urmare a numărului redus de tranzacţii. Preţul porumbului nu a crescut foarte mult, el a rămas la nivelul de 132/133 euro/tonă, potrivit FOB Bordeaux, în cazul livrărilor din luna ianuarie 2010. Există însă o presiune în creştere exercitată asupra preţului porumbului ca urmare a disponibilităţilor mari de cereale existente la nivel mondial, ceea ce face ca preţul să rămână la nivelul actual şi poate chiar să scadă. O parte consistentă a cumpărătorilor şi-a îndreptat atenţia către grâu şi orz care sunt, în opinia lor, mult mai competitive în comparaţie cu porumbul.

Stocul mondial de porumb de la sfârşitul anului de piaţă 2009/10 este estimat la 134 milioane de tone, cantitatea de porumb utilizată pentru producerea de alimente şi industrie, la 324 milioane de tone, iar cantitatea utilizată pentru producerea de furaje, la 475,9 milioane de tone.

SUA preconizează că stocul de porumb de la sfârşitul anului de piaţă 2009/10 va fi de 41,3 milioane de tone, exportul, de 53 milioane de tone, cantitatea de porumb destinată producerii de etanol, de 107 milioane de tone, cantitatea utilizată pentru producerea amidonului, de 33 milioane de tone, iar cantitatea utilizată pentru producerea furajelor va fi de 137 milioane de tone.

Reducerea taxelor vamale la importul porumbului în Spania şi Portugalia aprobate de Comitetul de Gestiune al Cerealelor

Taxele vamale la importul porumbului în statele membre UE la data de 1 decembrie 2009 a fost de 17,53 euro/tonă.

Piaţa florii-soarelui, în zile de sărbătoare

Preţul florii-soarelui s-a menţinut la un nivel superior. Elementul de susţinere a preţului a fost creşterea preţului barilului de petrol. În această perioadă activitatea comercială pe pieţele produselor agricole europene este aproape oprită, numeroşi colectori fiind absenţi de pe piaţă ca urmare a concediului de la sfârşit de an.

Tabelele le găsiţi în Revista Lumea Satului pe bază de abonament.
Contactaţi redacţia.