10 ani de integrare europeană – Cultura ovăzului (III)

Share Button

La 10 ani de integrare europeană a României, ne-am propus să analizăm impactul acestui fapt asupra diferitelor filiere de produse agricole şi agroalimentare. În acest sens am analizat variaţia datelor statistice oficiale (INS/MADR) între anii 2000-2015, separate în două intervale: 2000-2006 şi 2007-2015 (anterior accesului, respectiv ulterior accesului în UE), comparând prin mijloace statistice semnificația valorilor medii înregistrate. Din motive de spaţiu tipografic s-au utilizat doar valorile cele mai expresive pentru înțelegerea fenomenelor, analizele știinţifice urmând să fie publicate de către autor într-o lucrare „in extenso“.

Ovăzul (plantă cu destinație furajeră, alimentară şi industrială) este cultivat în zonele agricole mai înalte (până la 1.000 m altitudine). Cultura nu tolerează temperaturi ridicate, este considerată o cereală de climat răcoros şi umed. Fiind puţin pretenţioasă faţă de sol şi tolerând un pH de 5-6, deţine cca 2,0% din suprafața arabilă (cca 200 mii ha ovăz vs. 9,3 mil ha arabil), în special în zona de deal şi piemontană. Peste 60% din suprafaţa de ovăz cultivată în România se regăseşte în Transilvania şi Moldova. Din punctul de vedere al PAC nu există politici dedicate pentru ovăz, cultura având, ca și celelalte cereale, doar vocația plății la suprafață.

Evoluţia suprafeţelor cultivate

În intervalul 2000-2006 (preaderare), ovăzul a fost cultivat în medie pe 191.800 ha, cu o variaţie multianuală de 7,6% (variaţie medie spre mică). Tendinţa sistemului de cultură exprimată prin diferenţa dintre valoarea mediei şi valoarea medianei indică faptul că suprafețele ocupate cu ovăz au avut tendinţa de a scădea (mediana-media, 219,4 mii ha vs 221,8 mii ha).

În perioada 2007-2015 (postaderare), suprafaţa medie ocupată a fost de 191,8 mii ha. Scăderea înregistrată (-30,0 mii ha) a fost statistic asigurată. Este însă de remarcat variaţia anuală a suprafeţelor, care s-a redus la 6,4% / 2007-2015, calificându-se ca variație mică. Valoarea redusă a variaţiei suprafeţelor ocupate sugerează că, după aderare, s-a menţinut tendinţa de a se înfiinţa cultura pe, relativ, aceleaşi suprafeţe, probabil şi aceleaşi ferme. Se poate aprecia că piaţa de ovăz a înregistrat o cerere multianuală constantă, cu consecinţe asupra deciziei de cultură a fermierilor, putându-se vorbi de o anumită predictibilitate a acesteia. Tendinţa sistemului este de o uşoară şi nesemnificativă creştere a suprafețelor ocupate (mediana – 194,5 mii ha, media – 191,8 mii ha).

Evoluţia producţiilor totale

Producţiile totale au crescut de la 349,1 mii t/ 2000-2006 la 373,5 mii t/2007-2015, fără ca diferenţa de cca +24,5 mii tone să poată fi reţinută ca fiind semnificativă. Deoarece variabilitatea suprafeţelor în ambele intervale a fost mică, putem presupune că cel puţin o parte a variabilității medii anuale a producţiei totale din ambele intervale de analiză (8,9%, respectiv 6,9%) s-ar putea datora unor factori locali ambientali. Tendinţa de creştere a producţiei totale, înre­gistrată în perioada de preaderare, s-a manifestat şi în intervalul de postaderare, insuficientă însă pentru a fi asigurată statistic şi de a imprima o tendinţă certă sistemului.

Analizând gradul de intensivizare a culturii prin relaţia dintre suprafaţă şi producţia totală, constatăm că în intervalul 2000-2007 relaţia a fost pozitivă şi extrem de redusă (semnul relaţiei pledând spre culturi de tip extensiv), aceeaşi tendinţă regăsindu-se şi în intervalul 2007-2015, ceea ce sugerează că sistemul de cultură a ovăzului şi-a păstrat tendinţa manifestată în intervalul anterior (r2000-2006  0,065, respectiv r2007-2015 0,123), fără ca diferenţele înregistrate să poată fi reţinute ca semnificative.

Evoluţia producţiilor medii

Producția medie a crescut după aderare cu 185 kg/ha (1,618 t/ha / 2000-2006, respectiv 1,803 t/ha / 2007-2015). Această creştere a fost insuficientă pentru a fi asigurată statistic, din cauza variabilităţii multianuale mari, respectiv medii (23% vs. 16%).

Analizând tendinţa realizării producţiilor medii în raport cu mediana, este evidentă tendinţa de creştere a producţiilor medii

(+ 0,125 t/ha/2000-2006, respectiv + 0,103 t/ha/2007-2015), fapt care sugerează că fluctuaţia producţiilor medii s-ar putea datora şi varia­ţiei factorilor de mediu (probabil), dar şi introducerii unor procedee tehnologice noi (probabil soiuri mai productive sau care au valorificat mai eficient oferta de mediu).

În ceea ce privește decizia de cultură a fermierului, exprimată prin relaţia dintre suprafaţa însămânțată și producția medie realizată, mutațiile apărute în sistem, după aderare, sunt certe. Relațiile foarte mici, invers proporţionale

(-0,838, respectiv -0,737), con­firmă tendinţele de intensivizare a culturii ovăzului, fără ca diferenţa dintre tendinţele determinate în cele două intervale să fie asigurate din punct de vedere statistic, probabilitatea diferenţei situându-se sub 10%.

Trăgând concluzia, putem afirma că în cei zece ani de PAC aplicate în România, sistemul de producere a ovăzului nu a suferit mutații semnificative, cu excepţia reducerii suprafeţelor ocupate. Creşterea producţiilor totale, pe fondul unei uşoare creşteri a producţiilor medii, (fenomene neasigurate statistic), face ca tendinţa de intensivizare semnalată prin rapoartele de dependenţă dintre suprafaţă şi producţiile medii să nu poată fi reţinută ca certă, repetitivă şi reproductibilă.

Analiza principalilor indicatori statistici ai sistemului de producere a ovăzului în România în perioada 2000-2015

Dr. ing. Aurel-Florentin BADIU

Revista Agrobusiness nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 8-9

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *