10 ani de integrare europeană – cultura leguminoaselor pentru boabe (VI)

Share Button

La 10 ani de integrare europeană a României, ne-am propus să analizăm impactul acestui fapt asupra diferitelor filiere de produse agricole şi agroalimentare. În acest sens am analizat variaţia datelor statistice oficiale (INS/MADR) între anii 2000-2015, separate în două intervale: 2000-2006 şi 2007-2015 (anterior accesului, respectiv ulterior accesului în UE), comparând prin mijloace statistice semnificația valorilor medii înregistrate. Din motive de spaţiu tipografic s-au utilizat doar valorile cele mai expresive pentru înțelegerea fenomenelor, analizele ştiinţifice urmând să fie publicate de către autor într-o lucrare „in extenso“.

Leguminoasele pentru boabe (l.b. – mazărea şi fasolea), cultivate ca plante cu destinațe alimentară şi furajeră, sunt principalele specii de culturi proteice cultivate în România. Leguminoasele pentru boabe deţin sub 0,1% din suprafaţa cultivată (cca 6,0 mii ha vs. 9,3 mil. ha arabil), suprafaţa inexplicabil de mică. O explicaţie posibilă a acestui fapt ar putea fi productivitatea lor semnificativ mai redusă în raport cu cultura oleoproteică de soia (va fi tratată separat). Din punctul de vedere al PAC, în intervalul de timp analizat nu au existat politici dedicate pentru leguminoase / proteaginoase, cu excepţia plăţii la suprafaţă, la care s-au adaugat în actuala perioadă de finanţare (2014-2020) plăţile pentru măsura de înverzire, ca şi culturi fixatoare de azot (cf. OMADR nr. 619/2015). De asemenea, se mai poate acorda sprijin cuplat pentru producţia de boabe destinate industrializării, ambele măsuri acționând în afara intervalului supus analizei.

Evoluţia suprafeţelor cultivate

În intervalul de preaderare, l.b. au fost cultivate în medie pe 6.707 ha, cu o variaţie multianuală de 8,3% (variaţie mică). Tendinţa sistemului de cultură exprimată prin diferenţa dintre valoarea mediei şi valoarea medianei indică faptul că suprafețele ocupate au avut o uşoară tendinţă de a creşte (mediana media – 6.814 ha vs 6.707 ha).

În perioada postaderare, suprafaţa medie ocupată a fost de 5.669. Scăderea înregistrată, (-) 1039 ha, a fost statistic asigurată. Variaţia anuală a suprafeţelor s-a redus de la 8,3%/ 2000-2006, la 4,8%/2007-2015. Scăderea înregistrată sugerează că, după aderarea, suprafeţele cultivate cu l.b. s-au restâns la nivelul unor zone/ferme cu oarecare tradiţie/ obișnuință în cultura acestora, menţinându-se relativ constantă pe tot parcursul intervalului analizat. De asemenea, scăderea suprafeţelor cu peste 15% sugerează că la nivelul culturilor de l.b. cererea pieţei nu a fost foarte motivantă pentru fermieri. Tendinţa sistemului este de uşoară şi nesemnificativă creştere a suprafețelor ocupate (cca 0,2%).

Evoluţia producţiilor totale

Producţiile totale de l.b. au crescut nesemnificativ, de la 25.559 t/2000-2006 la 25.587 t/2007-2015. Deoarece variabilitatea suprafeţelor a fost foarte mică în ambele intervale, putem presupune că o parte a acesteia, din ambele intervale de analiză, se datorează variaţiei condițiilor de mediu (probabil preponderent climatice). Tendinţa de scădere a producţiei totale, înregistrată în perioada de preaderare, s-a păstrat şi în intervalul post­aderare, fără însă a fi suficient de mare pentru a fi asigurată statistic. Scăderea variabilităţii producţiei totale dă informaţii despre tendinţa de stabilizare a sistemului de producție.

Analizând gradul de intensivizare a culturilor prin relaţia dintre suprafaţă şi producţia totală, constatăm că în intervalul 2000-2007 relaţia a fost pozitivă, de tip extensiv. În intervalul 2007-2015, semnul relaţiei s-a păstrat, pledând pentru conservarea sistemului extensiv de cultură, cu o probabilitate mică de cca 15% (r2000-2006 (+)0,320, respectiv r2007-2015 (+)0,691).

Evoluţia producţiilor medii

Analiza producţiilor medii este inoportună din punct de vedere metodologic, cele două specii introduse în analiză având particularităţi care fac improprie însumarea şi medierea lor. Totuşi, din raţiuni statistice, le-am subsumat noţiunii de leguminoase pentru boabe şi am procedat la compararea valorilor medii înregistrate în intervalele de analiză.

Producția medie a scăzut după aderare cu 237 kg/ha (1.042 kg/ha /2000-2006, respectiv 805 kg/2007-2015). Această scădere (-22%) nu este statistic asigurată din cauza variabilităţii multianuale foarte mari a intervalului 2000-2006 (cca 31%), care s-a diminuat la 5,9% în intervalul 2007-2013, fapt care susţine observaţia privind restrângerea culturii la nivelul unor ferme cu referinţă istorică în filieră.

În ceea ce privește decizia de cultură a fermierului, exprimată prin relaţia dintre suprafața însămânțată și producția medie realizată, mutațiile apărute în sistem, după aderare, sunt relativ evidente. Relațiile de dependenţă ((-)0,472/2000-2006, respectiv (+)0,414) confirmă că, deşi s-au remarcat tendinţe de intensivizare a producţiei în primul interval, acestea au fost abandonate în perioada de după aderare.

Trăgând concluzia, putem afirma că, în cei zece ani de PAC aplicate în România, sistemul de producere a leguminoaselor pentru boabe nu a suferit mutații semnificative, cu excepţia reducerii suprafeţelor ocupate. Scăderea producţiilor medii, nesemnificativă, face ca tendinţa de intensivizare sem­nalată prin rapoartele de dependenţă dintre suprafaţă şi producţii medii să nu poată fi reţinută ca certă şi repetitivă.

Dr. ing. Aurel-Florentin BADIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *