10 ani de integrare europeană. Cultura cerealelor pentru boabe (V)

Share Button

La 10 ani de integrare europeană a României, ne-am propus să analizăm impactul acestui fapt asupra diferitelor filiere de produse agricole şi agroalimentare. În acest sens am analizat variaţia datelor statistice oficiale (INS/MADR) între anii 2000-2015, separate în două intervale: 2000-2006 şi 2007-2015 (anterior accesului, respectiv ulterior accesului în UE), comparând prin mijloace statistice semnificația valorilor medii înregistrate. Din motive de spaţiu tipografic s-au utilizat doar valorile cele mai expresive pentru înțelegerea fenomenelor, analizele ştiinţifice urmând să fie publicate de către autor într-o lucrare „in extenso“.

Cerealele pentru boabe (grâu, secară, orz, orzoaică, ovăz, porumb boabe, sorg şi orez), cultivate ca plante cu destinațe furajeră, alimentară şi industrială, sunt principalele specii de culturi de câmp cerealiere ale României. Cerealele pentru boabe deţin ponderea maximă în suprafaţa arabilă ocupată, cu aproape 63% din aceasta (cca 5,5 mil. ha cereale pentru boabe vs. 9,3 mil ha arabil). Ca o trăsătură generală, cerealele pentru boabe se comportă relativ echilibrat şi satisfăcător din punctul de vedere al raportului dintre cheltuială şi venit, chiar şi în anii nefavorabili, fiind preferate în economia fermelor mici şi a fermelor de subzistenţă. Din punctul de vedere al PAC nu au existat politici dedicate pentru cereale (cu excepţia unor plăţi cuplate pentru orez, cf. OMADR nr. 619/2015), celelalte culturi de cereale pentru boabe având în intervalul de timp supus analizei doar vocația plăților la suprafață.

Evoluţia suprafeţelor cultivate

În perioada de preaderare, cerealele pentru boabe au fost cultivate în medie pe 5.825,1 mil. ha, cu o variaţie multianuală de 7,3% (variaţie mică). Tendinţa sistemului de cultură exprimată prin diferenţa dintre valoarea mediei şi valoarea medianei indică faptul că suprafețele ocupate au avut tendinţa de a creşte (mediana > media, 5.865,7 mil. ha vs 5,825 mil.ha).

În perioada postaderare, suprafaţa medie ocupată a fost de 5.314 mii ha. Scăderea înregistrată (-) 511,1 mii ha a fost statistic asigurată. Este însă de remarcat variaţia anuală a suprafeţelor, care s-a redus la 2,4 %/2007-2015(variație foarte mică). Nivelul de 2% sugerează că, după aderare, s-a menţinut tendinţa de a se înfiinţa culturile cam pe aceleaşi suprafeţe (ca ordine de mărime), sugerând stabilitatea sistemului și a pieței de cereale, care a evoluat spre o cerere relativ constantă. Putem trage concluzia că aderarea la UE a indus constanţă și predictibilitate în decizia de cultură a fermierilor. Sistemul manifestă tendinţa de scădere nesemnificativă a suprafețelor ocupate (cca 0,5%).

Evoluţia producţiilor totale

Producţiile totale de cereale pentru boabe au scăzut de la 17.109,0 mii t/2000-2006 la 16.799,3 mil. t/ 2007-2015, fără ca diferenţa de cca (-) 309,7 mii tone să poată fi reţinută ca fiind semnificativă. Deoarece variabilitatea suprafeţelor a fost mică, putem presupune că cel puţin o parte a variabilității medii anuale a producţiilor totale (27,7%, respectiv 27,3%) s-ar putea datora factorilor climatici şi de mediu. Tendinţa de creştere a producţiilor totale, înregistrată în perioada de preaderare, s-a păstrat şi în intervalul post-aderare, fără a fi asigurată statistic.

Analizând gradul de intensivizare a culturilor prin relaţia dintre suprafaţă şi producţia totală, constatăm că în intervalul 2000-2007 relaţia a fost negativă, invers proporţională, de tip intensiv. În intervalul 2007-2015, semnul s-a inversat, pledând pentru un sistem extensiv de cultură, cu o probabilitate de cca 90% (r2000-2006 (-)0,320, respectiv r2007-2015 (+)0,691).

Evoluţia producţiilor medii

Analiza producţiilor medii este inoportună, cele şase specii introduse în analiză având particularităţi specifice, care fac improprii însumarea şi medierea lor. Totuşi, din raţiuni statistice, le-am subsumat noţiunii de cereale pentru boabe şi am procedat la compararea valorilor medii înregistrate în intervalele de analiză.

Producția medie a crescut după aderare cu 221 kg/ha (2,935 t/ha /2000-2006, respectiv cu 3,156 t/ha/ 2007-2015). Această creştere este insuficientă pentru a fi asigurată statistic, din cauza variabilităţii multianuale foarte mari (cca 26%), care s-a menţinut aproape identică în ambele intervale analizate.

În ceea ce privește decizia de cultură a fermierului, exprimată prin relaţia dintre suprafaţa însămânțată și producția medie realizată, mutațiile apărute în sistem, după aderare, sunt relativ discrete. Relațiile sunt mici (+0,050, respectiv +0,304), confirmând că, deşi s-au remarcat tendinţe de intensivizare a producţiei (v. cultura porumbului din numărul anterior), acestea au fost insuficiente pentru a se imprima întregului sistem de cultură al cerealelor pentru boabe.

Trăgând concluzia, putem afirma că, în cei zece ani de PAC aplicate în România, sistemul de producere a cerealelor pentru boabe nu a suferit mutații semnificative, cu excepţia reducerii suprafeţelor ocupate. Scăderea producţiilor totale, chiar pe fondul unei uşoare creşteri a producţiilor medii, face ca tendinţa de intensivizare semnalată prin rapoartele de dependenţă dintre suprafaţă şi producţii să nu poată fi reţinută ca certă, repetitivă şi reproductibilă.

Analiza principalilor indicatori statistici ai sistemului de producere a porumbului în România în perioada 2000-2015

Dr. ing. Aurel-Florentin BADIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *